fotbal mixt

Cluburile din primele două ligi, obligate să aibă câte o echipă de fotbal feminin

Preşedintele FRF, Mircea Sandu, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă prilejuită de lansarea celei de-a doua faze a campaniei de promovare a fotbalului mixt, că grupările din primele două ligi vor fi obligate ca, în următorii doi ani, să aibă câte o echipă de fotbal feminin.

Sandu, Lupescu şi Hagi, la o acţiune pentru promovarea fotbalului mixt

Preşedintele FRF, Mircea Sandu, directorul general Ionuţ Lupescu şi fostul internaţional Gheorghe Hagi se află printre personalităţile care vor participa, luni, la Sala Ioan Kunst Ghermănescu, la o serie de acţiuni pentru promovarea şi dezvoltarea fotbalului mixt, informează frf.ro.