A fost Cristos fericit? De ce nu şi-a pus filtre pe răni? – Interviu cu preotul Francisc Doboş
10:42, 22 Dec. 2021
Ne-am gândit mult dacă fericirea dispare în timpul episoadelor dureroase precum cele pe care le trăim de 2 ani. Nu din lipsă de delicateţe faţă de cei care au pierdut persoane dragi, ci din dorinţa de a întrezări o rază de lumină în întuneric. Următorul gând a fost să întrebăm pe cineva care nu predică bucuria, ci ne-o arată. Iată-ne, aşadar, într-un „faţă în faţă pandemic” cu preotul Francisc Doboş, îndrăgitul paroh al „Sacré Cœur" din Bucureşti, într-o tentativă de a răpi o „porţie de fericire”.