funeralii

Sute de persoane, la funeraliile ofiţerului mort în Afganistan

Ofiţerul Iuliu Vasile Unguraş, mort în Afganistan, a fost înmormântat, sâmbătă, în cimitirul din Dej, lângă mormântul mamei sale, după o ceremonie care a inclus şi salve de onoare, trase de militarii de la UM 01511.

Ziua funeraliilor lui Grigore Vieru, zi de doliu naţional în Republica Moldova

Ziua funeraliilor poetului Grigore Vieru a fost declarată, prin decret prezidenţial, zi de doliu naţional în Republica Moldova, potrivit unui comunicat al Preşedinţiei moldovene, disponibil pe site-ul Interlic.md.

Mii de oameni, la funeraliile celor patru mineri scoşi luni din subteran

Mii de locuitori din Petrila şi Petroşani i-au condus, miercuri, pe ultimul drum, pe cei patru mineri morţi în urma exploziilor din subteran şi aduşi la suprafaţă luni seară.

Funeralii de stat în memoria victimelor accidentului aviatic de la Madrid

Funeralii de stat în memoria celor 154 de persoane care au murit în catastrofa aviatică de la 20 august, din Madrid, au avut loc joi seară în capitala spaniolă, la care au participat şi Regele Juan Carlos al Spaniei, dar şi premierul Jose Luis Rodriguez Zapatero.

Trupul neînsufleţit al lui Iosif Constantin Drăgan, depus duminică la Universitatea Europeană Lugoj

Trupul neînsufleţit al omului de afaceri Iosif Constantin Drăgan va fi depus, duminică, la Universitatea Europeană Drăgan din Lugoj, iar funeraliile vor avea loc luni, la Catedrala Greco-Catolică "Pogorârea Sfântului Spirit".

Militarul român ucis în Afganistan, repatriat luni

Militarul român Claudiu Marius Covrig, care şi-a pierdut viaţa în timpul unei misiuni în Afganistan, va fi adus în ţară cu o aeronavă militară luni, la Baza Aeriană de la Bobocu, din judeţul Buzău, funeraliile urmând să aibă loc miercuri, la Cimitirul Eternitatea din Galaţi, informează MAp.

Pictorul Sabin Bălaşa a fost înmormântat

Pictorul Sabin Bălaşa a fost înmormântat sâmbătă, la Iaşi, ceremonia funerară începând de dimineaţă, când trupul artistului a fost depus pentru câteva ore în Sala Paşilor Pierduţi a Universităţii Alexandru Ioan Cuza, sală pe care Bălaşa a decorat-o cu picturile sale în anii ’70.

Dan Iosif a fost înmormântat cu onoruri militare

Fostul deputat PSD, Dan Iosif, a fost înmormântat, sâmbătă, la Cimitirul Eroilor Revoluţiei, cu onoruri militare, iar scriul său a fost purtat pe braţe de revoluţionari.

Luciano Pavarotti porneşte pe ultimul drum

Trupul neînsufleţit al lui Luciano Pavarotti a fost scos, în ropote de aplauze şi acorduri de „Vincero”, din catedrala din Modena unde a avut loc ceremonia funerară, pornind pe ultimul drum, către cimitirul Montale Rangone, potrivit site-ului www.rai.tv.

Trupul neînsufleţit al militarului ucis în Afganistan este adus în ţară

Trupul neînsufleţit al sublocotenentului (p.m.) Aurel Marcu, ucis în Afganistan este adus sâmbătă seara în ţară, cu o aeronavă militară, la Baza 90 Transport Aerian, a informat Ministerul Apărării.

Aproximativ opt mii de persoane, la funeraliile Patriarhului Teoctist

Aproximativ opt mii de persoane au participat, vineri, la funeraliile Patriarhului Teoctist, pe parcursul manifestărilor religioase nefiind înregistrate evenimente deosebite.

O delegaţie de la Vatican va participa la funeraliile Patriarhului Teoctist

Nunţiatura Apostolică în România a transmis Papei Benedict al XVI-lea vestea morţii Patriarhului Teoctist, urmând ca o delegaţie de la Vatican să participe la funeraliile acestuia.