gala i

Aglomeraţie la Centrul de Transfuzii Galaţi, acolo unde numărul donatorilor s-a dublat faţă de o zi normală

Peste 150 de persoane s-au prezentat, luni dimineaţă, la Centrul de Transfuzii din Galaţi, pentru a dona sânge pentru persoanele rănite în urma incendiului de la clubul Colectiv, numărul donatorilor fiind aproape dublu faţă de o zi obişnuită.

Galaţi: Două femei şi o fetiţă, rănite după ce maşina în care se aflau a fost lovită de un tir

Două femei şi o fetiţă de nouă ani au fost rănite, joi, într-un accident rutier, petrecut pe DN25, în judeţul Galaţi, după ce maşina în care se aflau a fost lovită de un tir şi proiectată într-un autobuz, poliţiştii deschizând în acest caz un dosar pentru vătămare corporală din culpă.

Aproape un sfert dintre unităţile de învăţământ din judeţul Galaţi nu sunt autorizate sanitar

O sută de unităţi de învăţământ de stat, din cele 436 existente în judeţul Galaţi, nu au autorizaţii sanitare, din motive precum lipsa apei curente, spaţiile prea mici în raport cu numărul de elevi sau preşcolari, grupuri sanitare cu dotări insuficiente, cele mai multe fiind în mediul rural.

MOTIVARE: Passaris, condamnat cu executare pentru jaful din Galaţi, ca unic mod de îndreptare

Judecătoria Galaţi susţine în motivarea sentinţei prin care l-a condamnat, în iunie, pe Konstantinos Passaris la şase ani de închisoare pentru jaful armat, din 2001, de la o casă de schimb valutar, că unicul mod de îndreptare a acestuia este executarea efectivă a unei pedepse cu închisoarea.

Navă fabricată la un şantier din Galaţi, retrimisă de Canada în România din cauza unor probleme – VIDEO

Autorităţile provinciei canadiene Newfoundland & Labrador au decis retrimiterea în România, pentru reparaţii, a unui feribot construit la un şantier naval din Galaţi, din cauza unor probleme tehnice la motor, care ar fi de fabricaţie germană, informează site-ul postului CBC.

Peste 1.300 de absolvenţi din Galaţi, majoritatea cu studii medii, au devenit şomeri în iunie

Un număr de 1.338 de absolvenţi, cei mai mulţi dintre ei cu studii medii, au fost înregistraţi ca şomeri în luna iunie la AJOFM Galaţi, astfel încât rata şomajului în judeţ a crescut la 9,29%, în timp ce alţi 850 de absolvenţi au intrat în evidenţele instituţiei în primele trei săptămâni din iulie.

Cutremur cu magnitudinea de 3,4 grade pe scara Richter, în judeţul Galaţi

Un cutremur cu magnitudinea de 3,4 grade pe scara Richter s-a produs, marţi, la ora 13.44, în judeţul Galaţi, potrivit Institutului Naţional pentru Fizica Pământului (INFP).

Galaţi: Accident rutier cu două maşini militare. Unul dintre autovehicule transporta militari americani

Două maşini militare care se deplasau în convoi pe şoseaua de centură a municipiului Galaţi au fost implicate, vineri, într-un accident rutier, fără să existe victime, însă una dintre maşini, aparţinând Poliţiei Militare Române, a fost avariată, într-unul din autovehicule fiind militari americani.

Galaţi: Spălatul feţei cu apa unde s-au pus un ou roşu, unul alb şi un ban, obicei străvechi de Paşti

Un obicei străvechi se mai păstrează încă în judeţul Galaţi, în prima zi de Paşte, prin spălarea feţei cu apa în care s-au pus un ou roşu, unul alb şi un bănuţ existând credinţa că oamenii se pot purifica şi au parte de sănătate şi noroc, ritualul aducând, totodată, multă bucurie copiilor.

Elevii unui liceu gălăţean spun că se tem să mai vină la ore din cauza unui coleg care i-ar teroriza

Mai mulţi elevi de la un liceu din Galaţi spun că se tem să mai vină la ore din cauza unui coleg care i-ar agresa fizic şi verbal, bunica acestuia susţinând, în schimb, că băiatul, care este monitorizat psihologic şi comportamental de către specialişti, este de fapt victima celorlalţi liceeni.

Gălăţenii rămân fără căldură. Primarul îi face „nesimţiţi” pe cei care, deşi pot, nu achită facturile

Gălăţenii pot rămâne fără căldură de la sfârşitul săptămânii, dar Primăria nu are soluţii imediate pentru evitarea acestui lucru, primarul Marius Stan făcându-i "nesimţiţi" pe cei care nu-şi plătesc facturile, deşi ar putea, în detrimentul "bătrânilor care achită luând din banii de medicamente".

Galaţi: Un tigru de la Zoo a scăpat de depresie cu ajutorul a doi şoricei care i-au devenit prieteni

Un tigru siberian de 13 ani şi cântărind 200 de kilograme, de la Grădina Zoologică din Galaţi, care intrase într-o depresie gravă după ce a rămas fără parteneră şi îşi muşca coada până la sânge, şi-a revenit complet cu ajutorul a doi şoricei care îi ţin de urât în cuşcă şi care i-au devenit prieteni

Galaţi: Contract de peste 7 milioane de lei cu firma administrată de Herţanu, în litigiu

Grossman Engineering, firma administrată de cumnatul lui Victor Ponta, Iulian Herţanu, are un contract de peste 7 milioane de lei încheiat în 2009 cu Administraţia Fluvială a Dunării de Jos Galaţi, din care ar fi încasat 60% pentru lucrări nefinalizate, contract aflat în litigiu la Curtea de Arbitraj.

Explozie puternică într-un bloc de locuinţe din Galaţi

O explozie puternică s-a produs, luni seară, într-un bloc de locuinţe din municipiul Galaţi, din cauza unui boiler electric care s-a supraîncălzit, în urma deflagraţiei nefiind înregistrate victime, ci doar pagube materiale.

Preşedintele Iohannis va participa, sâmbătă, la Galaţi, la meciul Simonei Halep din Cupa Federaţiei

Preşedintele Klaus Iohannis va participa, sâmbătă, la primul tur al Grupei Mondiale II a Fed Cup, care se desfăşoară la Galaţi şi în care Simona Halep va juca împotriva sportivei Silvia Soler-Espinosa, în primul meci al întâlnirii România - Spania.

Galaţi: Mii de credincioşi, la racla cu moaştele Sf. Constantin Brâncoveanu aduse de PF Daniel

Aproximativ 3.000 de credincioşi şi preoţi au întâmpinat, miercuri, la Galaţi, racla cu moaştele Sfântului Voievod Martir Constantin Brâncoveanu, aduse de la Bucureşti de către Prefericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.

Galaţi: Alimentarea cu energie electrică a fost întreruptă temporar în 61 de localităţi după cutremur

Alimentarea cu energie electrică a fost întreruptă temporar, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în 61 de localităţi din judeţul Galaţi, ca urmare a cutremurului de 5,7 grade Richter, produs sâmbătă seară, în zona Vrancea, toate defecţiunile fiind remediate, transmite corespondentul MEDIAFAX.

REZULTATE ALEGERI PREZIDENŢIALE Galaţi: Victor Ponta a obţinut 54,02% din voturi, iar Klaus Iohannis 45,97%

Candidatul PSD-UNPR-PC, Victor Ponta, a obţinut 54,02% din voturi, în timp ce pe contracandidatul său, Klaus Iohannis (ACL), l-au votat 45,97%, din electori, în judeţul Galaţi, în cel de-al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, arată datele centralizate de BEJ din toate cele 436 secţii de votare.

Aproape 90 de migranţi din Orientul Mijlociu cer azil în România

Cei 88 de migranţi afgani, iranieni, irakieni şi sirieni, între care sunt şi doi copii, unul în vârstă de şase luni, depistaţi miercuri pe Marea Neagră, într-un vas de agrement, cer azil în România, aceştia fiind cazaţi în centrul din Galaţi, potrivit Inspectoratul General pentru Imigrări.

Zece cutremure au avut loc în ultimele zece zile în zona Izvoarele. Ce spune ministrul Cercetării

Activitatea seismică din Izvoarele, judeţul Galaţi, este scăzută, sub 2,0 Richter, iar frecvenţa de producere este mică şi nu sunt motive de îngrijorare, precizează, duminică, ministrul Cercetării, Mihnea Costoiu, după ce în zona menţionată s-au înregistrat mai multe cutremure în ultimele zece zile.

Cutremur de 3 grade în judeţul Galaţi

Un seism cu magnitudinea de 3 grade pe scara Richter s-a produs sâmbătă dimineaţă, la ora 4.39, în judeţul Galaţi, la o adâncime de 14 kilometri, potrivit Institutului Naţional pentru Fizica Pământului (INFP).

Galaţi: Dunărea a inundat faleza inferioară şi terasele din zonă; fluviul a depăşit cota de inundaţie

Dunărea a inundat faleza inferioară la Galaţi şi terasele aflate în zona respectivă, după ce nivelul fluviului a ajuns la 605 centimetri, cu cinci centimetri peste cota de inundaţie, în dreptul Liceului de Marină şi la Şantierul Naval Damen fiind ridicate diguri de protecţie din saci plini cu nisip.

REZULTATE FINALE ALEGERI EUROPARLAMENTARE – Galaţi: Alianţa PSD-UNPR-PC – 46,5%, PNL – 16,9%, PDL – 7,7%

Alianţa PSD-UNPR-PC a câştigat alegerile europarlamentare în judeţul Galaţi cu 46,5 la sută din voturi, fiind urmată de PNL, cu 16,9 la sută, şi PDL, cu 7,7 la sută, potrivit rezultatelor finale comunicate de BEJ.

Centrul de plasament nr. 3 Galaţi are şi tineri peste 18 ani şi nu respectă standarde şi proceduri. Rezultatul verificărilor Corpului de control al ministrului Muncii

Centrul de plasament nr. 3 din Galaţi, verificat de corpul de control al ministrului Muncii, are în grijă şi tineri de peste 18 ani, deşi este destinat minorilor, are dormitoare cu mai multe paturi decât prevăd standardele, însă nu şi proceduri pentru gestionarea cazurilor de abuz asupra copilului.

EXPLOZIE la Galaţi: Două persoane au fost rănite şi circa 25 de garsoniere avariate

Două persoane au fost rănite, iar aproximativ 25 de garsoniere au fost avariate, în urma une explozii care a avut loc, vineri dimineaţă într-un bloc de locuinţe din cartierul gălăţean Micro 19, cel mai probabil din cauza unei acumulări de gaze.

Andrei şi Bogdan Stoica ar putea deveni primii fraţi din istoria luptelor de K-1 campioni mondiali

Luptătorii din circuitul Superkombat, Andrei şi Bogdan Stoica, ar putea deveni primii fraţi din istoria kickboxingul profesionist care deţin titluri mondiale, dacă se vor impune în meciurile programate pe 21 decembrie la Galaţi, se arată într-un comunicat remis MEDIAFAX.

Carrefour deschide joi un hipermarket în centrul Shopping City Galaţi şi un supermarket la Bacău

Carrefour România deschide joi al 25-lea hipermarket din România, în oraşul Galaţi, şi un nou supermarket la Bacău, a 75-a unitate de acest tip operată de grupul francez pe piaţa locală.

Mărmureanu: Seismele din judeţul Galaţi, favorizate de ploi şi de loess-ul din sol

Seria de cutremure din Galaţi a fost favorizată de precipitaţiile abundente de la începutul lunii septembrie, care au dus la infiltrarea de apă în solul ce conţine şi loess, a explicat prof. Gheorghe Mărmureanu, în emisiunea "După 20 de ani" difuzată duminică de Pro TV.

Care este CAUZA cutremurelor de la Galaţi. RAPORTUL cu explicaţiile specialiştilor

Ministrul delegat pentru Cercetare, Mihnea Costoiu, afirmă că, potrivit concluziilor raportului ştiinţific, principala cauză a cutremurelor din Galaţi este una tectonică, dar pânza freatică ridicată a "amplificat" semnalul sonor şi a afectat şi mai mult o parte dintre casele din satul Izvoarele.

Ponta cere ministerelor să încerce să-i convingă pe gălăţenii aflaţi în zona seismelor să se mute

Premierul Victor Ponta le-a cerut reprezentanţilor ministerelor de Interne şi Administraţie să îi convingă să se mute pe locuitorii ale căror case din judeţul Galaţi se află în zona afectată de fenomene seismice cu grad ridicat, precizând că relocarea va fi decisă doar după un dialog cu aceştia.

Ponta cere miniştrilor rapoarte privind seismele din Galaţi cu care să fie contracaraţi „exaltaţii”

Premierul Victor Ponta le-a cerut miniştrilor Mediului şi ministrului deleggat pentru Cercetare să finalizeze rapoartele ştiinţifice privind fenomenele seismice din judeţul Galaţi şi să contracareze "indivizii exaltaţii" care, pentru a apărea la televizor, "spun prostii şi bagă panica în oameni"

Protest al ecologiştilor în localitatea Izvoarele din Galaţi, unde continuă seria de cutremure

Aproximativ 50 de persoane, cele mai multe membre ale filialei gălăţene a Partidului Ecologist Român (PER), au participat, duminică, la o acţiune de protest în localitatea Izvoarele, nemulţumite că autorităţile nu au oferit încă explicaţii clare cu privire la cauza seismelor din zonă.

IGSU: Seismele din judeţul Galaţi nu au fost cauzate de exploatările petroliere

Seria de cutremure din judeţul Galaţi nu poate fi asociată cu influenţa exploatărilor petroliere din zonă, iar analiza probelor de apă potabilă arată că, dacă aceasta nu a corespuns standardelor de calitate, cauza este reprezentată de precipitaţiile masive, informează IGSU.

Doi dintre leii care i-au aparţinut lui Nuţu Cămătaru, duşi la Parcul Zoologic de lângă Galaţi

Doi dintre cei patru lei care i-au aparţinut lui Ion Balint, cunoscut sub numele de Nuţu Cămătaru, au ajuns la Parcul Zoologic din Pădurea Gârboavele, aflată lângă municipiul Galaţi, felinele urmând să fie găzduite aici până când se va clarifica situaţia privind proprietarul acestora.

Peste 200 de cutremure în Galaţi, în două săptămâni. Secretar de stat: Seismele au caracter unic în lume, am apelat şi la specialişti străini

Cutremurele produse la Galaţi au caracter unic în lume, iar specialiştii au luat legătura cu cercetători din străinătate pentru a afla cauze acestor fenomene, a declarat, marţi, secretarul de stat Tudor Prisecaru, precizând că în zona afectată se instalează noi echipamente de monitorizare.

Radulian, despre SEISMELE de la Galaţi: Nu sunt influenţate de exploatări. Se pot produce alunecări

Directorul ştiinţific al Institutului Naţional pentru Fizica Pământului (INFP) Mircea Radulian a declarat, luni, că nu există o influenţă a exploatărilor de la Galaţi asupra activităţii seismice din zonă, precizând că există posibilitatea producerii unor alunecări de teren.

Expert: Cutremurele din judeţul Galaţi au cauze naturale. Există un stres puternic în scoarţă

Cutremurele înregistrate în ultima perioadă în zona comunei Izvoarele, din judeţul Galaţi, au cauze naturale, existând un stres puternic în scoarţa terestră, astfel că plăcile tectonice "se împing unele în altele", iar fenomenul nu poate fi oprit, arată experţii prezenţi în zonă pentru cercetări.

Cutremurele din Galaţi: O echipă de specialişti se va afla pe termen nelimitat în zonă pentru a consilia populaţia

O echipă de specialişti ai Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) se află de joi după-amiază, pe termen nelimitat, în localităţile din Galaţi unde a avut loc o serie de cutremure, misiunea principală a acestora fiind consilierea populaţiei şi a autorităţilor locale.

Ponta, despre seismele din Galaţi: Monitorizăm, dar specialiştii nu s-au mai confruntat cu aşa ceva. Nu există un precedent în România

Seismele din zona Galaţi, un fenomen natural, sunt monitorizate cu toţi specialiştii aflaţi la dispoziţie, iar Prefectura şi Inspectoratul Situaţiilor de Urgenţă sunt pregătite "pentru orice fel de situaţie", a declarat premierul Ponta, adăugând însă că specaliştii nu s-au mai confruntat cu aşa ceva.

Ionescu (INFP), despre cutremurele din Galaţi: Nu e prima dată. Am instalat staţii seismice în zonă

Directorul general al Institutului Naţional pentru Fizica Pământului (INFP), Constantin Ionescu, a declarat, pentru MEDIAFAX, că nu este prima dată când se înregistrează multe cutremure într-un interval scurt în zona Galaţi şi că acolo au fost instalate, pentru două săptămâni, trei staţii seismice.