garcia

Jaqueline Cristian s-a calificat în turul secund al turneului de tenis de la Jocurile Olimpice

Cristian s-a impus în trei seturi în faţa francezei Caroline Garcia, pe arena Suzanne-Lenglen. În turul doi întâlneşte o fostă lideră mondială, Osaka sau Kerber.

Rudi Garcia e pe lista scurtă a lui Bayern Munchen, care e încă în căutarea viitorului antrenor

Rudi Garcia ar fi unul din numele de pe lista scurtă a managerilor curtaţi de Bayern Munchen, potrivit L'Équipe, după ce Ralf Rangnick a refuzat clubul pentru a-şi continua activitatea la echipa naţională a Austriei.

Ana Bogdan, a treia româncă eliminată de la turneul de la Roma

Ana Bogdan a fost foarte aproape de a obţine calificarea în turul 3 la mastersul de tenis de la Roma, fiind învinsă în 3 seturi de franceza Caroline Garcia, numărul 4 mondial, după ce a avut şansa de a închide meciul când a condus cu 5-4 în setul decisiv.

Sorana Cîrstea trece în turul secund la Miami Open. Ana Bogdan a fost eliminată de numărul 193 mondial

A doua jucătoare română intrată în competiţie la Miami Open, Sorana Cîrstea a izbutit miercuri seara să se califice în turul doi al competiţiei americane, după ce a trecut de mexicana Fernanda Contreras Gomez (179 WTA), posesoare a unui wildcard din partea organizatorilor.

Ronaldo, lăudat de antrenorul lui Al Nassr, pentru influenţa sa asupra echipei

Antrenorul echipei Al Nassr, Rudi Garcia, a declarat că Cristiano Ronaldo a contribuit decisiv la victoria obţinută duminică de noua sa echipă în faţa lui Al Ettifaq, chiar dacă nu a fost implicat în singurul gol al meciului.

Emma Răducanu nu se regăseşte după ce a câştigat US Open. Favorita publicului a fost învinsă categoric la Wimbledon

„Va fi primul meu meci pe Centre Court şi este întotdeauna o plăcere să joc pe terenurile mari ale turneelor de Grand Slam, iar cel de la Wimbledon este foarte special”, a declarat ea după ce a învins-o luni pe o altă jucătoare britanică, Yuriko Miyazaki. „Va fi o atmosferă extraordinară. Chiar aştept cu nerăbdare”, […]