germania

Noi detalii despre capturarea lui Cherecheş. A opus rezistenţă în faţa poliţiei germane, avea mii de euro şi un buletin de Italia

Primarul din Baia Mare, Cătălin Cherecheş, condamnat la 5 ani de închisoare cu executare, a fost prins, marţi seara, în Augsburg, Germania, şi urmează să fie adus în ţară. Acum apar noi detalii privind capturarea politicianului.

Cătălin Cherecheş a fost prins în Germania. Autorităţi din cinci ţări şi-au dat mâna, pentru a pune mâna pe primarul din Baia Mare / Filmul fugii cuprinde o mătuşă

Primarul din Baia Mare, Cătălin Cherecheş, condamnat la 5 ani de închisoare cu executare, a fost prins, marţi seara, în Augsburg, Germania, şi urmează să fie adus în ţară.

Patru avioane germane Eurofighter susţin misiunea de poliţie aeriană a NATO în România

Cele 4 avioane de luptă Eurofighter trimise recent de Germania în România pentru a susţine misiunea de poliţie aeriană a NATO reprezintă un semn de solidaritate din partea unui partener excepţional al României, Germania - a declarat secretarul de stat Simona Cojocaru, care e în vizită la Berlin.

Iarnă grea în Germania. Autorităţile îndeamnă populaţia să rămână acasă

Autorităţile din vestul Germaniei au îndemnat marţi locuitorii să rămână acasă, avertizând asupra pericolului de moarte, din cauza vremii. Aceasta a provocat deja moartea a două persoane, potrivit Reuters.

Compania Lilium a primit aprobarea UE pentru taxiul său electric zburător / Lilium vrea să lanseze zboruri comerciale în UE până în 2025.

Lilium, o firmă germană de taxi aerian, a primit aprobarea de reglementare pentru a proiecta şi opera vehiculele sale electrice cu decolare şi aterizare verticală, a anunţat compania.   „Primirea aprobării de organizare a proiectării din partea AESA ne motivează şi mai mult pe calea noastră de a comercializa revoluţionarul Lilium Jet”, a declarat McIntosh, […]

Avertisment: Germania se confruntă cu ameninţarea unei dezindustrializări galopante

Directorul executiv al producătorului de oţel Salzgitter a avertizat că marii consumatori de energie din Germania trebuie să se angajeze să facă din această ţară o bază pentru a evita dezindustrializarea treptată a celei mai mari economii europene, scrie FT, citat de Ziarul Financiar.

Bloc printat cu o imprimantă 3D. Se întâmplă în Germania şi un apartament va costa cât o chirie în Bucureşti

Germanii vor avea în curând posibilitatea de a se muta într-o clădire de apartamente cu pereţi printaţi cu o imprimantă 3D. Proiectul ar urma să ofere spaţii de închiriat la preţuri sub piaţă. Peri 3D Construction cu ajutorul imprimantei 3D BOD2 va „tipări” în oraş minier Lünen din Renania de Nord-Westfalia, Germania, o clădire de […]

China va permite intrarea în ţară fără viză cetăţenilor din cinci ţări UE

Franţa, Germania, Italia, Ţările de Jos şi Spania vor beneficia de aceste măsuri exclusive.

China încearcă să atragă mai mulţi turişti. Cetăţenii din cinci state ale UE vor putea călători fără viză în această ţară

Guvernul chinez a anunţat vineri că cetăţenii din Franţa, Germania, Italia, Olanda, Spania şi Malaysia vor putea călători fără viză în China timp de un an, începând cu 1 decembrie.

Bilete la EURO 2024, disponibile pe platforma UEFA din 4 decembrie

Biletele la meciurile de fotbal ale României de la EURO 2024 din Germania se pot cumpăra doar de pe site-ul de ticketing al organizatorului, UEFA, începând cu 4 decembrie, anunţă vineri frf.ro.

Scholz şi Meloni semnalează progrese în ceea ce priveşte noile norme fiscale ale Uniunii Europene

Cancelarul Germaniei, Olaf Scholz, şi prim-ministrul Italiei, Giorgia Meloni, au subliniat, la Berlin, progresele înregistrate în găsirea unui acord privind noile norme fiscale ale Uniunii Europene înainte de sfârşitul anului.

Avioanele de luptă Eurofighter din Germania au sosit miercuri în România

Avioanele de luptă Eurofighter din Germania au sosit miercuri în România pentru a oferi sprijin la supravegherea spaţiului aerian, anunţă Ambasada Germaniei.

Ovidiu Haţegan şi Sebastian Colţescu, delegaţi la partida Austria – Germania

Ultimele partide din cadrul preliminariilor pentru EURO 2024, precum şi câteva meciuri amicale, se joacă la acest început de săptămână, având în echipele de oficiali şi câţiva delegaţi români.

Reuters: Acord între Germania, Franţa şi Italia privind inteligenţa artificială

Franţa, Germania şi Italia au ajuns la un acord cu privire la modul în care ar trebui reglementată inteligenţa artificială, potrivit unui document comun consultat de Reuters, care ar trebui să accelereze negocierile la nivel european.

Ion Cristoiu: Ne ploconim în faţa Vestului pentru că venim din Provincia Europei

Făcîndu-mi ordine în Folderul de reportaje de călătorie (cum dracu am putut scrie atît de mult la vremea respectivă, cînd aveam atîtea alte treburi pe cap, în timp ce acum, cînd sînt pensionar, abia dacă reuşesc să dau gata un obiectiv pe zi?!) descopăr Caietul însemnat cu numărul 7, scris după o călătorie în Germania […]

Îşi ia Turcia gândul de la avioanele F-16? Ministrul turc al apărării anunţă că Ankara este în discuţii cu Madrid şi Londra pentru achiziţionarea de avioane Eurofighter Typhoon. Germania se opune ideii

Ministrul turc al apărării, Yasar Gular, a anunţat, joi, că Ankara este în discuţii cu Madrid şi Londra pentru cumpărarea avioanelor Eurofighter Typhoon, însă se pare că Berlinul a respins imediat ideea, scrie Reuters. Poziţia Italiei, a patra ţară parteneră la Eurofighter, încă nu este clară.

Atenţionare de călătorie pentru Germania: Grevă a mecanicilor de locomotivă

Ministerul Afacerilor Externe a emis joi o atenţionare de călătorie pentru Germania, unde serviciile de transport vor fi afectate de greva sindicatului mecanicilor de locomotivă.

Cu cât şi-a plătit Putin apariţia a două cărţi în Germania

O editură germană suspendă vânzarea cărţilor scrise de un jurnalist de Rusia.

Proteză de fier veche de 500 de ani: misterul bărbatului care a purtat-o în Evul Mediu

O proteză de mână, veche de 500 de ani, a fost descoperită în timpul lucrărilor de construcţie în sudul Germaniei.

Fata pe care Merkel a făcut-o să plângă inflamează Germania

În 2015, copila a devenit „faţa refugiaţilor”, iar doi ani mai târziu a obţinut un permis de şedere nelimitat, pentru ca acum să distribuie un mesaj antisemit.

Germania dublează ajutorul militar pentru Ucraina

Germania se pregăteşte să îşi dubleze ajutorul militar pentru Ucraina în cadrul planului Scholz, potrivit Bloomberg.

Ciolacu spune că România are în cancelarul Germaniei un prieten şi un susţinător

România are în cancelarul Germaniei, Olaf Scholz, un prieten şi un susţinător al aderării României la spaţiul Schengen, spune premierul Marcel Ciolacu.

Marcel Ciolacu s-a întâlnit la Malaga cu şefii guvernelor din Spania, Germania, Danemarca şi Malta

Premierul român Marcel Ciolacu s-a întâlnit la Malaga cu şefii guvernelor din Spania, Germania, Danemarca şi Malta.

Armata germană trebuie să fie „pregătită de război”. Noua doctrină militară a Germaniei a fost devăluită. Se deschide cu următoarele cuvinte: „Războiul s-a întors în Europa”

Invazia Rusiei în Ucraina forţează Germania să îşi transforme armata într-o forţă de luptă puternică şi bine finanţată, axată pe apărarea ţării şi a aliaţilor din NATO, a declarat vineri cancelarul german.

Germania va trimite avioane de vânătoare în România – sursă

Germania va trimite patru avioane Eurofighter în România pentru a sprijini misiunea de poliţie aeriană a NATO începând de la sfârşitul lunii noiembrie, a declarat o sursă din domeniul securităţii, potrivit Reuters.

Istvan Kovacs arbitrează Arsenal – Sevilla în Liga Campionilor

Arbitrul român Istvan Kovacs a fost delegat de UEFA să conducă al doilea său meci în actualul sezon al Ligii Campionilor, după ce a fost şi arbitrul confruntării dintre Newcastle şi PSG, în octombrie.

U BT Cluj Napoca, duel greu în BKT EuroCup cu campioana Germaniei la baschet masculin

Echipele masculine de club din baschetul românesc se pregătesc de noi meciuri, marţi şi miercuri în competiţiile continentale intercluburi. Cap de afiş este confruntarea din BKT EuroCup, unde U BT Cluj Napoca întâlneşte campioana Germaniei.

Scholz şi liderii landurilor din Germania pregătesc măsuri mai dure împotriva migranţilor

Guvernul lui Scholz a convenit asupra unor măsuri care să faciliteze deportarea migranţilor şi să facă din ţară o destinaţie mai puţin atractivă, în contrast puternic cu politica percepută a Berlinului ca fiind una a uşilor deschise în timpul fostului cancelar Angela Merkel, scrie Reuters.

Tesla va construi vehicule electrice de 25.000 de euro la fabrica sa din Germania

Tesla plănuieşte, potrivit unor surse, să producă un automobil electric de 25.000 € la fabrica sa din Gruenheide, din apropierea Berlinului, cu scopul creşterii vehiculelor electrice pe piaţa auto. Deşi nu a fost specificată o dată fixă de începere a producţiei, această mişcare este văzută ca un pas semnificativ în direcţia obiectivului Tesla de a […]

Patronii de restaurante din Germania se tem că trebuie să închidă afacerile

Patronii de restaurante şi localuri din Germania se tem că vor fi nevoiţi să îşi închidă afacerile, după ce Guvernul german vrea să elimine scutirile primite în pandemie, scrie, luni, Reuters.

După Germania, a venit rândul Marii Britanii să se confrunte cu probleme

După Germania a venit rândul Marii Britanii să se confrunte cu probleme. Şomajul în creştere şi ratele tot mai mari sunt primele semne că furtuna economică este pe drum.

Gest nemaivăzut în politica mare: ministrul croat de Externe a dat s-o sărute pe ministrul german Baerbock. Reacţii dure

Presa croată şi cea bosniacă a descris momentul ca fiind „neplăcut de urmărit” şi „un fiasco”. Un videoclip al incidentului, reluat pe mai multe platforme de socializare, o arată pe ministrul german, Annalena Baerbock, părând să plece surprinsă când ministrul Grlic-Radman a încercat să o abordeze. Reacţia ministrului a fost definită ca un semn clar […]

Xi Jinping cere ajutorul Germaniei pentru a evita un război comercial între China şi UE

Preşedintele Chinei, Xi Jinping, a făcut apel la Germania să frâneze războiul comercial dintre Uniunea Europeană şi Beijing.

Înconjurată de crize şi însetată de energie, Germania curtează tot mai intens Africa / Turneu de forţă în Nigeria, Ghana, Tanzania şi Zambia

Cancelarul german Olaf Scholz vizitează Africa de Vest, în timp ce preşedintele german Frank-Walter Steinmeier va vizita Africa de Est, discuţiile purtate de aceştia în Nigeria, Ghana, Tanzania şi Zambia urmând să se concentreze asupra întăririi relaţiilor econo­mice, scrie Deutsche Welle, citat de ZF.

Un ministru german anunţă interzicerea completă a activităţilor Hamas

Germania interzice, de miercuri, activităţile Hamas, organizaţie clasificată drept teroristă în această ţară, precum şi ale grupului pro-palestinian Samidoun, a anunţat, joi, ministrul de interne, scrie Reuters.

Bayern Munchen a fost eliminată din Cupa Germaniei de Saarbruecken, echipă de liga a 3-a

Saarbruecken, echipă din liga a treia germană, a învins surprinzător miercuri seara campioana din Bundesliga, Bayern Munchen, cu 2-1, cu o victorie obţinută în ultimul moment, cu care i-a eliminat pe bavarezi din Cupa Germaniei, în turul doi.

Un politician german a fost arestat deoarece a folosit salutul nazist

Un politician german de extremă dreapta a fost arestat deoarece a folosit salutul nazist „Sieg Heil”.

Războiul din Ucraina, ziua 613. Pacea des invocată de Papa Francisc este căutată de Aliaţi la Malta / Germania a furnizat Ucrainei un al treilea sistem puternic de apărare aeriană IRIS-T / Rămaşi fără lider, mercenarii Wagner luptă pentru ceceni

Germania a furnizat Ucrainei un al treilea sistem puternic de apărare aeriană IRIS-T, în timp ce ţara se pregăteşte pentru un alt posibil atac cu rachete ruseşti în această iarnă, relatează dpa.

Peste 20 de milioane de cereri de bilete pentru Euro 2024, potrivit UEFA

Peste 20 de milioane de bilete au fost solicitate din 206 ţări pentru meciurile de la Euro 2024 din Germania, a anunţat vineri UEFA, cu aproape 2,3 milioane de cereri numai pentru finala din 14 iulie.

Presupus jihadist care ar fi planificat un atentat, arestat în Germania

Autorităţile germane au arestat un presupus jihadist care ar fi planificat un atentat. Ar fi vorba despre un tânăr germano-egiptean în vârstă de 29 de ani, Tarik S.