gigi ne oiu

Gigi Neţoiu, condamnat în dosarul ”Transferurilor”, a suferit un infarct în penitenciar. El a fost transportat la spital

Gigi Neţoiu, condamnat la trei ani şi patru luni de închisoare în dosarul ”Transferurilor” şi încarcerat la Secţia exterioară Vânjuleţ a Penitenciarului Drobeta Turnu Severin, a fost transportat duminică la spital, iar surse medicale au spus că acesta a suferit un infarct, starea sa fiind stabilizată.

Femeie accidentată mortal de o maşină în care s-ar fi aflat Gigi Neţoiu, potrivit unor martori

O femeie a fost accidentată mortal, duminică seară, în Perişor-Dolj, de o maşină în care s-ar fi aflat, potrivit unor martori, omul de afaceri Gigi Neţoiu, în timp ce Poliţia spune că în autoturism erau două persoane - şoferul unei firme bucureştene şi o alta, despre care nu a putut oferi detalii.

Instanţa supremă a amânat judecarea dosarului privind transferurile unor fotbalişti

Instanţa supremă a amânat, vineri, pentru 15 ianuarie, judecarea dosarului privind transferurile unor fotbalişti către cluburi din străinătate, fapte ce ar fi produs un prejudiciu de 11,5 milioane de dolari, în care sunt acuzaţi, printre alţii, George Copos, Ioan şi Victor Becali şi Cristian Borcea.

Gigi Becali şi Gigi Neţoiu rămân cu sancţiunile hotărâte de Comisia de Disciplină

Comisia de Apel a FRF a decis, joi, ca finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, şi finanţatorul grupării Dacia Mioveni, Gigi Neţoiu, să rămână cu deciziile dictate de Comisia de Disciplină în cazurile lor, suspendare de două, respectiv patru luni, informează FRF.

Piţurcă: Euro-2008 este important pentru jucători nu pentru bani (Video Mediafax)

Selecţionerul Victor Piţurcă a declarat, luni, că turneul final al Campionatului European este important pentru jucătorii din reprezentativa României nu pentru bani, apreciind că aceştia vor veni din contractele ulterioare, în cazul obţinerii de performanţe.

Avocatul Sică Puşcoci, pentru a doua oară la DNA

Avocatul Sică Puşcoci, cercetat de către procurori alături de mai mulţi oameni din fotbal, s-a prezentat, vineri, pentru a doua oară la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA).

Victor Becali şi Gigi Neţoiu au fost la DNA

Fostul acţionar al FC Dinamo, Gigi Neţoiu, a părăsit sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) după aproximativ două ore, la ieşire spunând că a dat o scurtă declaraţie şi că a adus o serie de probe cele spuse de el la intrare, respectiv că acuzaţiile sunt nefondate.