grigora

Marius Stan: Sper să obţinem prima victorie acasă din acest sezon

Directorul general al clubului Oţelul Galaţi, Marius Stan, a declarat, joi, că speră ca echipa sa să se impună în meciul cu Poli Iaşi, formaţie antrenată de fostul său colaborator, Petre Grigoraş.

Petre Grigoraş: În partida cu Oţelul, aş da meci câştigat ambelor echipe

Antrenorul Politehnicii Iaşi, Petre Grigoraş, a declarat, miercuri, că are emoţii înaintea partidei de vineri, din deplasare, cu fosta sa formaţie, Oţelul Galaţi, şi că şi-ar dori ca ambele echipe să câştige.

Grigoraş: Pe parcursul meciului, mi-am dat seama că putem obţine cel mult un egal

Antrenorul formaţiei Politehnica Iaşi, Petre Grigoraş, a declarat, duminică, într-o conferinţă de presă, că pe parcursul partidei cu Steaua, pierdută cu scorul 0-2 (0-0), şi-a dat seama că echipa sa nu putea obţine mai mult de un egal.

Grigoraş: Nu va interveni relaxarea după seria de rezultate bune

Antrenorul echipei Politehnica Iaşi, Petre Grigoraş, a declarat, joi, că nu crede că jucătorii săi se vor relaxa după seria de cinci meciuri fără înfrângeri în campionat şi în Cupa României.

Petre Grigoraş: Vreau nouă puncte în următoarele trei etape

Antrenorul echipei Politehnica Iaşi, Petre Grigoraş, a declarat, vineri, că îşi doreşte ca în următoarele trei etape de campionat formaţia sa să obţină nouă puncte.

Petre Grigoraş: Mă bucur pentru cele trei puncte, dar meciul a fost dezordonat

Antrenorul Petre Grigoraş s-a declarat bucuros de cele trei puncte obţinute de echipa Poli Iaşi în meciul cu Astra Ploieşti, scor 2-0, însă a caracterizat meciul disputat vineri ca fiind unul "dezordonat".

Grigoraş: Suntem nişte fraieri, în frunte cu mine

Antrenorul formaţiei Politehnica Iaşi, Petre Grigoraş, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că jucătorii săi sunt nişte fraieri, în frunte cu el, pentu înfrângerea suferită în faţa echipei Unirea Alba Iulia, scor 2-1, în etapa a III-a a Ligii I.

Grigoraş, Munteanu, Hizo, Stoica şi Cârţu au fost penalizaţi de LPF cu câte 10.000 de lei

Comisia de Disciplină a Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF) a decis, miercuri, ca tehnicienii Petre Grigoraş, Dorinel Munteanu, Viorel Hizo, Ştefan Stoica şi Sorin Cârţu să fie penalizaţi cu câte 10.000 de lei.

Grigoraş: Rapidul este coşmarul meu

Antrenorul Petre Grigoraş a declarat, vineri seară, că Rapidul este "coşmarul său" de câte ori vine pe stadionul Giuleşti - Valentin Stănescu, după ce echipa Poli Iaşi a pierdut, cu scorul de 1-4, meciul cu giuleştenii, din prima etapă a Ligii I.

Petre Grigoraş: Dacă mai vin doi jucători, Poli Iaşi poate trage la primele 10 locuri

Antrenorul Petre Grigoraş a declarat, vineri, pe aeroportul din Iaşi, la întoarcerea din stagiul de pregătire din Austria, că în cazul în care la Poli Iaşi vor mai veni doi jucători, echipa poate lupta pentru clasarea în primele 10.

Grigoraş: Cu ce jucători am pot să fac un prim „11” şi mai am maxim două rezerve

Antrenorul echipei Poli Iaşi, Petre Grigoraş, a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, că este nemulţumit de valoarea lotului pe care îl are la dispoziţie, precizând că se poate baza doar pe 13 jucători.

Sorin Boca: Grigoraş este în proporţie de 99% antrenorul Politehnicii Iaşi

Preşedintele clubului Politehnica Iaşi, Sorin Boca, a declarat miercuri, pentru MEDIAFAX, că noul antrenor al grupării ieşene este, în proporţie de 99 la sută, Petre Grigoraş, după ce acesta şi-a reziliat contractul cu Oţelul Galaţi.

Petre Grigoraş: M-am înţeles cu cei de la Poli Iaşi

Antrenorul Petre Grigoraş a declarat, marţi, că s-a înţeles cu primarul Iaşului, Gheorghe Nichita, să preia formaţia Poli Iaşi.

Petre Grigoraş: Vin să discut cu cei de la Poli Iaşi

Antrenorul Petre Grigoraş a declarat că va sosi la Iaşi în cursul serii de luni, pentru a discuta cu oficialii formaţiei Poli Iaşi şi cu primarul Gheorghe Nichita despre preluarea grupării din dealul Copoului.

Grigoraş vrea să renunţe la Oţelul

Antrenorul Petre Grigoraş a declarat, sâmbătă, că intenţionează să renunţe la formaţia Oţelul Galaţi, fiind nemulţumit de faptul că nu a fost consultat la efectuarea transferurilor.

Grigoraş: Două lucruri m-au bucurat foarte tare astăzi: victoria şi numărul mare de spectatori

Antrenorul Petre Grigoraş a declarat, duminică, într-o conferinţă de presă, că la finalul partidei Oţelul - FC Argeş, scor 2-0, a fost mulţumit de victorie şi de numărul mare de spectatori prezenţi la stadion.

Petre Grigoraş: Oţelul nu poate juca decât la victorie în meciul cu FC Argeş

Antrenorul echipei Oţelul Galaţi, Petre Grigoraş, mizează pe orgoliul jucătorilor săi pentru meciul cu FC Argeş de duminică, din etapa a XXXIII-a a Ligii I, pentru a-şi adjudeca cele trei puncte puse în joc, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Grigoraş: Sper să nu retrogradăm

Tehnicianul Petre Grigoraş a declarat, duminică, într-o conferinţă de presă, că speră ca Oţelul Galaţi să nu retrogradeze în Liga a II-a, ceea ce ar reprezenta cea mai mare umilinţă a sa ca antrenor, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Petre Grigoraş s-ar mulţumi cu un punct în meciul cu Unirea Urziceni

Antrenorul echipei Oţelul Galaţi, Petre Grigoraş, a declarat, joi, că s-ar mulţumi cu un punct în meciul cu Unirea Urziceni, programat duminică, în etapa a XXXI-a a Ligii I, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Grigoraş: Sper să nu pierdem acasă nici cu Dinamo

Antrenorul Petre Grigoraş speră ca Oţelul Galaţi să nu piardă nici în meciul cu Dinamo Bucureşti, din etapa a XXIX-a a Ligii I, programat marţi, de la ora 16.00.

Grigoraş: Astăzi am avut o echipă improvizată

Antrenorul Petre Grigoraş a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că în partida cu Steaua, pierdută cu scorul de 0-5 (0-2), a avut la dispoziţie o echipă improvizată din cauza numărului mare de jucători accidentaţi.

Grigoraş: După egalul de la Cluj, jucătorii au realizat că se pot bate de la egal la egal cu oricine

Antrenorul formaţiei Oţelul Glaţi, Petre Grigoraş, a declarat, joi, că elevii săi au realizat se pot bate cu orice echipă din campionat după egalul obţinut pe terenul formaţiei CFR Cluj (scor 1-1), astfel că nu exclude un rezultat bun în următoarea partidă, cea cu Steaua, de la Bucureşti.

Grigoraş: Când joci contra campioanei României trebuie să fii mulţumit cu un egal

Tehnicianul echipei Oţelul Galaţi, Petre Grigoraş, a declarat, la finalul meciului terminat la egalitate, scor 1-1, cu CFR Cluj, în runda a XXVII-a a Ligii I, că este mulţumit de această remiză chiar dacă elevii săi au condus la pauză.

Grigoraş: Am evoluat sub orice critică

Antrenorul Petre Grigoraş a declarat, sâmbătă, că jucătorii echipei Oţelul Galaţi au evoluat sub orice critică în meciul cu Gloria de la Bistriţa, pierdut cu scorul de 0-3, de unde au plecat umiliţi şi fără niciun punct.

Grigoraş: A fost o naştere grea după patru avorturi

Antreorul Petre Grigoraş a declarat, duminică, într-o conferinţă de presă, că victoria obţinută de Oţelul Galaţi în faţa formaţiei Politehnica Iaşi, scor 3-2, a fost o "naştere grea după patru avorturi", aluzie la cele patru înfrângeri consecutive pe care le suferise gruparea gălăţeană.

Grigoraş: Puteau să ne dea mai multe goluri

Tehnicianul echipei Oţelul Galaţi, Petre Grigoraş, a declarat, sâmbătă, după înfrângerea, cu scorul de 2-1, din meciul de pe teren propriu cu Gloria Buzău, că oaspeţii au meritat să învingă şi ar fi putut înscrie de mai multe ori.

Grigoraş: Am obţinut trei puncte foarte importante

Antrenorul echipei Oţelul Galaţi, Petre Grigoraş, a declarat, sâmbătă, că victoria obţinută în partida cu CS Otopeni, scor 1-0, este foarte importantă ţinând cont de situaţia financiară a clubului.

Grigoraş: Nu sunt de acord cu premierile altor echipe

Tehnicianul formaţiei Oţelul Galaţi, Petre Grigoraş, prezent, luni, la reuniunea antrenorilor din Liga I, a declarat că nu este acord cu premierile de către alte echipe şi că nu crede că un astfel de proiect va fi aprobat.

Grigoraş: Rămân cu regretul că am pierdut două puncte mari

Antrenorul Petre Grigoraş a declarat, duminică, la finalul partidei Oţelul Galaţi - FC Timişoara, scor 2-2 (2-1), că rămâne cu regretul că a pierdut două puncte mari, după ce formaţia sa a fost egalată în minutul 90+2.

Grigoraş: Când am văzut ce nume are CFR-ul pe bancă m-a luat durerea de cap

Antrenorul Petre Grigoraş a declarat, că Oţelul Galaţi a avut şansă în partida de pe teren propriu, cu CFR Cluj, din etapa a X-a a Ligii I, încheiată la egalitate, scor 1-1, dar jucătorii săi au muncit mult şi au obţinut un punct meritat.

Grigoraş: A fost o naştere grea

Antrenorul Petre Grigoraş a declarat, sâmbătă seară, că, pentru Oţelul Galaţi, meciul cu Gloria Bistriţa, scor 1-0, a fost unul capital şi a apreciat că victoria este pe deplin meritată.

Grigoraş: Meciul cu Gloria Bistriţa este unul capital pentru noi

Antrenorul formaţiei Oţelul Galaţi, Petre Grigoraş, a declarat, joi, că, după cele trei înfrângeri consecutive din campionat, partida cu Gloria Bistriţa, din etapa a VIII-a a Ligii I, este capitală pentru echipa sa.

Grigoraş: Trebuie să acceptăm înfrângerea cu fruntea sus

Antrenorul echipei Oţelul Galaţi, Petre Grigoraş, a declarat, duminică, după eşecul din partida cu formaţia FC Vaslui, scor 0-1, că jucătorii săi trebuie să accepte înfrângerea cu fruntea sus şi să meargă mai departe.

Grigoraş: Trebuie să rămânem modeşti pentru că nu s-a terminat campionatul

Antrenorul echipei Oţelul Galaţi, Petre Grigoraş, şi-a avertizat jucătorii să rămână modeşti şi serioşi în urma victoriei cu Rapid, scor 2-1, din etapa a IV-a a Ligii I, deoarece campionatul se află abia la început.

Grigoraş: Suntem într-o situaţie foarte delicată

Antrenorul Petre Grigoraş a declarat, sâmbătă, că Oţelul Galaţi a ajuns într-o situaţie "foarte delicată" în urma eşecului din meciul de pe teren propriu cu Dinamo, scor 0-1, în etapa a XXVII-a a Ligii I, şi a subliniat că singurul obiectiv al echipei este acum salvarea de la retrogradare.

Grigoraş: Să sperăm că putem îndrepta în meciul cu Dinamo ruşinea mare păţită la Cluj

Antrenorul Petre Grigoraş, speră ca elevii săi să îndrepte, în partida cu Dinamo, contând pentru etapa a XXVII-a a Ligii I, "ruşinea mare" păţită în runda precedentă, când Oţelul Galaţi a pierdut meciul cu "U" Cluj, deşi avea doi oameni în plus şi conducea cu scorul de 1-0.

Grigoraş: Cu astfel de arbitraje vom fi fericiţi dacă scăpăm de la retrogradare

Antrenorul echipei Oţelul, Petre Grigoraş, a declarat, duminică, după înfrângerea cu Rapid, scor 1-0, că gălăţenii ar trebui să fie fericiţi dacă vor scăpa de la retrogradare în cazul în care vor mai avea parte de arbitraje precum cel al lui Ovidiu Haţegan.

Grigoraş rămâne la Oţelul

Tehnicianul Petre Grigoraş a declarat, luni, că va rămâne antrenor principal la Oţelul Galaţi, după ce vineri a spus că va demisiona în proporţie de 99,9 la sută.

Grigoraş: În proporţie de 99,9 la sută vreau să-mi dau demisia

Antrenorul echipei Oţelul Galaţi, Petre Grigoraş, a declarat, vineri, corespondentului MEDIAFAX, că în proporţie de 99,9 la sută doreşte să demisioneze, fiind nemulţumit de faptul că nimeni din conducerea clubului nu a reacţionat în urma arbitrajului de la meciul cu FC Braşov, din optimile Cupei.

Grigoraş a semnat cu Oţelul pe încă doi ani

Directorul general al clubului Oţelul Galaţi, Marius Stan, a anunţat, într-o conferinţă de presă, că antrenorul Petre Grigoraş a semnat vineri dimineaţă prelungirea contractului scadent în vara anului 2008 pe încă doi ani.