iccj

Al doilea termen în dosarul Revoluţiei: 100 de persoane au fost citate la ICCJ

Al doilea termen al dosarului Revoluţiei a creat din nou aglomeraţie la Curtea Supremă. Aproximativ 100 de persoane au venit la sediul instanţei pentru a fi audiate în dosarul care anchetează evenimentele din decembrie 1989. Înalta Curte a luat măsuri speciale pentru ca persoanele să nu aştepte în picioare pe holurile instanţei. În sediu au […]

Instanţa Supremă a respins contestaţiile fostului trezorier PSD Mircea Drăghici. Decizia este definitivă

Potrivit deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, contestaţiile formulate de Mircea Drăghici şi PSD au fost respinse ca nefondate. „Respinge, ca nefondate, contestaţiile formulate de inculpatul Drăghici Mircea Gheorghe şi persoana vătămată Partidul Social Democrat împotriva încheierii nr.315 din data de 13 septembrie 2019, pronunţată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curţi […]

Secţia de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie a contestat decizia Înaltei Curţi de retrimitere la parchet a dosarului Mineriadei

Secţia de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie a contestat decizia ÎCCJ prin care au fost anulate ordinele de punere sub acuzaţie a inculpaţilor. Este vorba despre anularea acuzaţiilor formulate împotriva lui Ion Iliescu, Petre Roman, Virgil Măgureanu, Gelu Voican Voiculescu şi Miron Cosma.

Iohannis a semnat şase decrete de pensionare a unor procurori. Patru dintre aceştia sunt de la Parchetul General

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, vineri, şase decrete de pensionare, solicitate de procurori din întreaga ţară, a anunţat Administraţia Prezidenţială.

Klaus Iohannis a semnat decretul pentru pensionarea Cristinei Tarcea, fost preşedinte al ÎCCJ

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, joi, decretul pentru eliberarea din funcţia de judecător al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a Cristinei Tarcea, în urma cererii de pensionare, a anunţat Administraţia Prezidenţială.

Mită la DRDP Timişoara: Judecătorii decid ca cinci dintre inculpaţi să rămână în arest la domiciliu

Cinci dintre inculpaţii din dosarul „Mită la Direcţia Regională de Drumuri Timişoara” rămân în arest la domiciliu încă o lună, a stabilit, luni, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ). Decizia poate fi contestată la Completul de cinci judecători.

Pedeapsa cerută de procuror pentru ÎPS Teodosie în dosarul de corupţie

Procurorul a cerut, la ultimul termen de la ICCJ în dosarul lui ÎPS Teodosie, închisoare cu suspendare pentru toţi inculpaţii. La rândul său, prelatul a spus că are încredere în justiţie şi îşi doreşte ca situaţia să fie clarificată definitiv, în condiţiile în care la fond a fost achitat.

Lucian Onea şi Mircea Negulescu scapă de control judiciar. Decizia ICCJ poate fi atacată

Fostul şef DNA Ploieşti Lucian Onea şi Mircea Negulescu scapă de control judiciar după ce instanţa supremă a revocat această măsură preventivă în dosarul în care sunt acuzaţi de mai multe infracţiuni. Decizia poate fi atacată.

ICCJ respinge contestaţia la executare depusă de Dragnea. Decizia nu este definitivă

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a respins, joi, contestaţia la executare depusă de Liviu Dragnea, în dosarul în care fostul lider PSD a fost condamnat, în mai 2019, la 3 ani şi 6 luni de închisoare, măsura nefiind definitivă.

Liviu Dragnea, la ieşire din sala de judecată: Preţul era România! – VIDEO

Liviu Dragnea a ajuns, joi dimineaţa, la sediul instanţei supreme unde se dezbate contestaţia la executare formulată de fostul lider PSD. În cererea depusă la ICCJ, Dragnea cere eliberarea sa „de îndată”.

Instanţa Supremă sesizează CCR: Eliminarea pensiilor de serviciu încalcă principiul independenţei magistraţilor / Reacţia CSM

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a decis, miercuri, cu unanimitate de voturi, sesizarea Curţii Constituţionale a României (CCR), pentru controlul constituţionalităţii abrogării legii privind pensiile de serviciu, conform unei informări a instanţei supreme.

Preşedintele instanţei supreme: Pensiile magistraţilor nu sunt „pensii speciale” şi nu sunt nici „pensii nesimţite”

Preşedintele instanţei supreme, Corina Corbu, transmite, într-o scrisoare deschisă adresată cetăţenilor că decizia Parlamentului este tristă şi subliniază că pensiile magistraţilor nu sunt nici speciale, nici „nesimţite” deoarece reprezintă o garanţie a independenţei.

Motivul pentru care Dosarul Microsoft III va fi reluat de la zero

Magistraţii instanţei supreme au decis să reia de la zero întreaga cercetare judecătorească în dosarul Microsoft III, deoarece judecătoarea Geanina Arghir s-a pensionat, au precizat, pentru MEDIAFAX, avocaţii din dosar, Alexandru Chiciu şi Dan Chitic.

Contestaţia la executare formulată de Radu Mazăre, respinsă. Fostul primar al Constanţei a primit 9 ani în spatele gratiilor

Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) au respins, joi, ca nefondată contestaţia la executare formulată de Radu Mazăre. Fostul primar al Constanţei execută o pedeapsă de 9 ani de închisoare.

Fostul prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, condamnat la închisoare. Decizia instanţei este definitivă

Fostul prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor Vasile Popa a fost condamnat de instanţa supremă la 6 ani de închisoare cu executare pentru şantaj, abuz în serviciu şi favorizarea făptuitorului. Decizia este definitivă.

Cererea de soluţionare a conflictului dintre Parlament şi ÎCCJ, discutată din nou de Curtea Constituţională

CCR s-ar putea pronunţa, miercuri, pe conflictul juridic între Parlament şi ÎCCJ, privind modalitatea de constituire a completurilor de trei judecători de la instanţa supremă, cerere sesizată de preşedintele Senatului Teodor Meleşcanu.

Liviu Dragnea rămâne la închisoare. ICCJ respinge recursul în casaţie al fostului şef al PSD

Judecătorii instanţei supreme au respins ca nefondat recursul în casaţie formulat de fostul lider PSD Liviu Dragnea în dosarul în care a fost condamnat la trei ani şi jumătate de închisoare.

ICCJ, aşteptată să pronunţe astăzi decizia la recursul în casaţie formulat de Dragnea

Magistraţii instanţei supreme sunt aşteptaţi să pronunţe, marţi, decizia cu privire la recursul în casaţie formulat de fostul lider PSD Liviu Dragnea în dosarul în care a fost condamnat la 3 ani şi jumătate de închisoare.

ÎCCJ restituie cauţiunea impusă de DNA lui Vlădescu. Fostul ministru avea depuse şi lingouri de aur

Magistraţii ICCJ au decis să restituie sumele şi bunurile depuse cu titlu de cauţiune de fostul ministru de Finanţe Sebastian Vlădescu şi de Cristian Boureanu în dosarul în care sunt acuzaţi de corupţie.Vlădescu avea o cauţiune de 1 milion de euro, o parte fiind acoperită prin lingouri de aur.

Gigi Becali cere reabilitarea după executarea pedepsei: Vin la Înalta Curte fără belele. Vin cu pace, pentru albire. VIDEO

Gigi Becali a declarat, la sediul instanţei supreme, că vrea să ceară magistraţilor reabilitarea după executarea pedepsei, deoarece acesta încă are interdicţiile de a vota şi de a fi ales într-o funcţie publică. Becali nu vrea să candideze, însă vrea reabilitarea ca „o mică îndreptare”.

Liviu Dragnea cere achitarea. Ultima şansă este recursul în casaţie, iar procesul se judecă marţi

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) va judeca, pe fond, marţi, recursul în casaţie introdus de Liviu Dragnea, aceasta fiind ultima şansă de achitare a fostului lider al PSD, scrie Monitorul Justiţiei, care publică şi documentul în care se regăsesc motivele acestei căi extraordinare de atac.

ÎCCJ a desemnat judecătorii Completurilor de 5 pentru 2020. Ce pot soluţiona, în materie civilă

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a stabilit luni, prin tragere la sorţi, membrii Completelor de 5 Judecători pentru anul 2020, atât pentru secţia civilă, cât şi pentru cea penală, scrie Monitorul Justiţiei.

Dosarul şpăgilor din Banat | Decizia ÎCCJ: Cinci persoane în arest la domiciliu şi trei sub control judiciar

Magistraţii instanţei supreme au decis ca cinci inculpaţi din dosarul de la DNA privind spăgile din Banat să fie arestaţi la domiciliu pentru 30 de zile şi alţi trei au fost plasaţi sub control judiciar pentru 60 de zile. Decizia este definitivă.

DNA va cere permisiunea autorităţilor din Madagascar pentru a-l ancheta pe Radu Mazăre într-un alt dosar. De ce este necesar să primească undă verde de la Antananarivo

Judecătorii instanţei supreme au admis, vineri, solicitarea DNA Constanţa de a cere autorităţilor din Madagascar să îşi dea acordul pentru ca Radu Mazăre să poată fi cercetat penal într-un dosar de abuz în serviciu.

Procesul lui Liviu Dragnea. Instanţa Supremă a respins contestaţia în anulare şi a admis, în principiu, o altă cale de atac, recursul în casaţie

Magistraţii au admis marţi, în principiu, recursul în casaţie formulat de Liviu Dragnea faţă de decizia de condamnare în dosarul DGASPC şi au stabilit termen pentru dezbateri data de 14 ianuarie 2020. Tot marţi, magistraţii instanţei supreme au respins o altă contestaţie în anulare a fostului lider PSD.

Reacţia lui Liviu Dragnea după ce a părăsit sediul instanţei supreme. VIDEO

Liviu Dragnea a ieşit din sala de judecată a instanţei supreme, unde s-a dezbătut contestaţiile formulate de acesta faţă de condamnarea de 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare. Dezbaterea a avut loc în camera de consiliu.

Fosta şefă DIICOT Alina Bica rămâne cu pedeapsa de 4 ani de închisoare. Decizia instanţei este definitivă

Magistraţii instanţei supreme au respins apelul formulat de fosta şefă DIICOT Alina Bica împotriva condamnării de 4 ani de închisoare cu executare pentru favorizarea făptuitorului. Decizia este definitivă şi vine după ce procesul acesteia s-a rejudecat.

Dosarul Gala Bute | Comisia Europeană: Decizia CCR privind completurile de 5 judecători poate fi aplicată / Udrea: Cel mai mult îmi doresc să mă rejudec

Comisia Europeană precizează, într-un răspuns transmis Curţii de Justiţie a UE, sesizată de instanţa supremă în dosarul Gala Bute, că decizia CCR privind completurile de 5 judecători poate fi aplicată, întrucât legislaţia europeană nu interzice, potrivit unui document prezentat de avocatul lui Udrea. Totodată, Elena Udrea a declarat că îşi doreşte să fie rejudecat dosarul Gala Bute şi că nu se teme de o pedeapsă mai mare dacă dosarul se va relua.

Liviu Dragnea, prima apariţie publică la şase luni de la condamnare. Procesul fostului lider PSD, amânat pentru 10 decembrie – VIDEO

Magistraţii au amânat pentru 10 decembrie judecarea contestaţiei în anulare depusă de Liviu Dragnea împotriva deciziei de condamnare la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare. Amânarea a fost dispusă ca Dragnea să-şi angajeze avocat.

Dosarul plajelor din Constanţa: Contestaţia în anulare a lui Radu Mazăre împotriva condamnării la 9 ani de închisoare, respinsă

Magistraţii instanţei supreme au respins contestaţia în anulare formulată de Radu Mazăre împotriva deciziei de condamnare definitivă la 9 ani în dosare privind retrocedarea plajelor din Constanţa.

Liviu Dragnea contestă condamnarea din dosarul angajărilor fictive printr-o nouă cale de atac

Liviu Dragnea a formulat prin avocaţi, marţi, la instanţa supremă, recurs în casaţie, o altă cale de atac faţă de condamnarea de 3 ani şi 6 luni în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman. Iniţial, fostul lider PSD a depus, tot la ICCJ, şi o contestaţie în anulare în acelaşi dosar.

„Gala Bute” ajunge în corzi la Curtea Constituţională, după ce fostul ministru Elena Udrea vrea reluarea de la zero a dosarului

Magistraţii instanţei supreme au admis solicitarea Elenei Udrea privind sesizarea CCR cu o excepţie de neconstituţionalitate care prevede condiţiile în care deciziile definitive sunt supuse casării. Prin această cerere, Udrea vrea reluarea de la zero a dosarului.

Verdicte în dosarul ANRP: Horia Georgescu, fost şef ANI, achitat definitiv/ Condamnare la 8 ani de închisoare pentru fostul deputat Theodor Nicolescu

Horia Georgescu, fostul şef al ANI, a anunţat, marţi, pe pagina sa de Facebook, că a fost achitat definitiv de ICCJ în dosarul privind retrocedările. În acest dosar, magistraţii instanţei supreme l-au condamnat, marţi, la 8 ani de închisoare cu executare pe fostul deputat Theodor-Cătălin Nicolescu.

Fostul ministru Valerian Vreme, achitat definitiv de instanţa supremă, în dosarul Microsoft

Magistraţii instanţei supreme au menţinut soluţia din primă instanţă de achitare pentru Valerian Vreme, acuzat de DNA că a încheiat, fără organizarea unei licitaţii publice, un contract de cumpărare a unor produse software Microsoft în şcoli. Decizia este, astfel, definitivă.

ÎCCJ a respins cererea procurorului din cazul Caracal. Ovidiu Popescu rămâne suspendat din funcţie

Magistraţii instanţei supreme au respins, luni, cererea procurorului din cazul Caracal, Ovidiu Cristian Popescu, de anulare a suspendării din funcţie dispuse de CSM până la finalizarea cercetării disciplinare a Inspecţiei Judiciare. Decizia este definitivă.

Cristian Popescu, procurorul de la Caracal, neagă eroarea sa şi cere să revină la muncă. Avocat: Se poate deschide cutia Pandorei

Procurorul Cristian Popescu, cel care s-a ocupat de dosarul dispariţiei Alexandrei, a cerut luni ICCJ să-i anuleze suspendarea din funcţie dispusă de CSM, deoarece decizia de a nu pătrunde în casa lui Dincă a fost luată de comun acord cu poliţiştii pentru a evita riscul ca probele să devină nule.

Judecata dosarului fostului trezorier PSD Mircea Drăghici poate începe. Înalta Curte a constatat legalitatea rechizitoriului

Magistraţii instanţei supreme au constatat legalitatea rechizitoriului prin care fostul trezorier PSD Mircea Drăghici a fost trimis în judecată de procurorii DNA şi au dispus începerea judecăţii dosarului, decizia nefiind definitivă. ICCJ a constatat şi legalitatea administrării probelor.

ÎCCJ amână procesul lui Darius Vâlcov până la primirea motivării CCR pe completurile specializate

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis să amâne pentru 15 octombrie dosarul în care Darius Vâlcov a fost condamnat în primă instanţă la 8 ani de închisoare pentru trafic de influenţă şi spălare de bani, deoarece Curtea Constituţională nu a motivat decizia pe completurile specializate.

Radu Mazăre cere ÎCCJ revocarea arestului preventiv în dosarul Polaris. Avocat: Măsura nu mai este utilă

Radu Mazăre a cerut, vineri dimineaţă, magistraţilor de la instanţa supremă, revocarea arestului preventiv în dosarul Polaris, întrucât măsura nu are sens, el fiind deja încarcerat după o condamnare definitivă în alt dosar. Potrivit avocatului, măsura e o colivie mică, forţată peste una mai mare.

MONITORUL JUSTIŢIEI Avocat Cătălin Oncescu: Implicaţiile deciziilor CCR privind completurile de 3 şi 5 judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Efecte şi posibile căi reparatorii

Avocatul Cătălin Oncescu realizează, pentru Monitorul Justiţiei, o analiză ce vizează implicaţiile deciziilor CCR privind completurile de judecători de la instanţa supremă