inchise

Şcoli şi magazine închise în Belgorod pe fondul loviturilor aeriene

Magazinele şi şcolile au fost închise în oraşul rusesc Belgorod după bombardamentele pe care autorităţile de acolo le-au atribuit Ucrainei, potrivit BBC.

Controale ISU. Două spaţii care urmau să găzduiască petreceri de Revelion, închise de inspectori

Două spaţii în care urmau să fie organizate petreceri de Revelion, din comunele Borleşti şi Zăneşti, au fost închise de inspectorii din cadrul ISU Neamţ. Firmele au fost amendate cu 30.000 de lei.

17 tronsoane de drumuri naţionale sunt închise, iar pe două sunt restricţii de tonaj

17 tronsoane de drumuri naţionale sunt încă închise, iar pe două sunt restricţii de tonaj, luni, la ora 11.00, anunţă Centrul Infotrafic.

Nouă sectoare de drumuri naţionale, închise duminică dimineaţa, din cauza vremii

Nouă sectoare de drumuri naţionale sunt închise duminică dimineaţa din judeţele Brăila, Buzău, Vrancea, Galaţi şi Bacău din cauza ninsorilor şi viscolului.

Încă două drumuri naţionale, închise din cauza vremii

Centrul Infotrafic anunţă sâmbătă că încă două drumuri naţionale au fost înschise din cauza vremii nefavorabile, numărul acestora ajungând astfel la 12.

Spaţii de servicii închise, joi, pe Autostrada Soarelui, din cauza unor lucrări

Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Constanţa anunţă că joi spaţiile de servicii de la kilometrul 206 al Autostrăzii Soarelui vor fi închise pentru efectuarea unor lucrări.

„Petrecere de pietoni”. Străzile unui oraş din România vor fi închise pentru maşini

Principalele străzi din centrul oraşului Timişoara vor fi blocate pentru circulaţia auto la sfârşitul săptămânii. „Petrecere de pietoni! În 24-25 iulie vom închide parţial sau total câteva artere mari pe care vor avea loc concerte, vizionări de filme, activităţi sportive şi de recreere, ateliere pentru copii”, au anunţat reprezentanţii Primăriei Timişoara, pe Facebook. Primarul Dominic […]

PMP cere Guvernului să nu închidă pieţele. „Trebuie să găsim soluţii”

„PMP cere Guvernului să nu închidă pieţele! Închiderea pieţelor agro-alimentare nu este o soluţie. Faptul că unii nu respectă regulile în pieţe nu trebuie să se răsfrângă asupra tuturor. PMP propune organizarea urgentă de pieţe volante în cartiere, în spaţii deschise, dar bine amenajate, fără niciun cost pentru producătorii direcţi de produse agro-alimentare”, transmite PMP […]

Transfăgărăşan şi Transalpina vor fi închise pe sectoarele de munte, începând de marţi

Potrivit unui comunicat al CNAIR, decizia a fost luată în conformitate cu Normativul AND 615-2020 privind circulaţia rutieră pe drumurile montane. Astfel, de marţi, 20 octombrie, pe DN7C (Transfăgărăşan) şi pe DN67C (Transalpina), circulaţia rutieră va fi închisă pentru toate categoriile de autovehicule pe anumite sectoare: – DN 7C între km 104+000 (Piscu Negru) şi […]

Restricţii în judeţul Dâmboviţa. Restaurantele, cafenelele şi sălile de jocuri de noroc se închid începând de vineri

Potrivit unui comunicat al Prefecturii Dâmboviţa, CJSU a decis joi interzicerea activităţilor cu publicul a restaurantelor şi cafenelelor care funcţionează în interiorul clădirilor, precum şi a activităţilor sălilor de noroc din localităţile Răzvad, Târgovişte, Văleni-Dâmboviţa. Decizia se aplică începând de vineri. „De asemenea, începând cu data de 09 octombrie 2020, în intervalul orar 06:00 – […]

COVID-19: Restaurantele, cinematografele, teatrele şi cazinourile din Iaşi se închid

Autorităţile ieşene au decis să suspende începând de luni şi până pe 12 octombrie activitatea restaurantelor şi cafenelelor din interiorul clădirilor din oraşul Iaşi şi din comunele Aroneanu, Costeşti, Mădârjac, Miroslava, Moţca, Plugari, Răchiteni, Rediu, Tomeşti, Ţuţora şi Valea Lupului. Restaurantele şi cafenelele aflate în pensiunile şi hotelurile din localităţile menţionate rămân deschise doar pentru […]

Lista şcolilor din Bucureşti care rămân închise la început de an şcolar. Cinci au cazuri de COVID-19, alte 19 pentru ca nu sunt reabilitate

Cinci unităţi de învăţământ din Bucureşti vor începe cursurile noului an şcolar în scenariul roşu, adică cursurile se vor desfăşura exclusiv în mediul online, a decis, joi, Comitetul Municipal pentru Situaţii de Urgenţă, în urma unei şedinţe care a avut loc la Prefectura Capitalei.

Decizie radicală: O ţară blochează circulaţia a peste 13 milioane de oameni, pentru prima oară în 100 de ani

Graniţa dintre Victoria şi New South Wales va fi închisă pentru prima dată în 100 de ani, după ce în 1919 oficialii au blocat circulaţia persoanelor între cele două state în contextul unei alte pandemii: gripa spaniolă. Numărul de cazuri de COVID-19 din Melbourne, capitala statului australian Victoria, a crescut îngrijorător în ultimele zile, motiv […]

Din cauza COVID-19, nu toţi copiii au loc la creşe şi grădiniţe. Care sunt criteriile principale de selecţie

Dacă te aşteptai ca măcar de la 1 iulie să-ţi poţi duce copilul la grădiniţă, mai ai de aşteptat. La Braşov şi Craiova, primarii încă nu au curajul să le deschidă. La Craiova, se deschid, de la 1 iulie, cinci creşe din cele nouă de stat, dar nu toţi copiii au locuri. Ame are 1 […]

Anunţ dramatic pentru amatorii de shopping. Inditex, compania care deţine Zara, va închide peste 1.000 de magazine

Grupul spaniol Inditex, care deţine branduri precum Zara, Bershka, Pull & Bear sau Massimo Dutti, a anunţat că va închide până la 1200 de magazine în întreaga lume şi se va axa pe comerţul online, din cauza pandemiei de coronavirus care a generat pierderi uriaşe, informează The Guardian. Reprezentanţii retailer-ului de îmbrăcăminte şi accesorii vor […]

Restaurantele, cafenelele, hotelurile, cinematografele, teatrele rămân închise în Franţa

Emmanuel Macron a menţionat în discursul televizat în care a anunţat că restricţiile pentru limitarea răspândirii coronavirusului vor fi ridicate treptat după 11 mai în Franţa, că locurile care presupun adunări mari de oameni vor rămâne închise.

Şcolile din New York vor rămâne închise pentru restul anului şcolar. „Cea mai mare greşeală pe care o putem face acum este să relaxăm măsurile”

Primarul din New York, Bill de Blasio, a anunţat că şcolile publice din oraş vor rămâne închise pentru restul anului academic, relatează postul CNBC.

Un mare retailer închide temporar toate magazinele din România

Retailerul francez de bricolaj Leroy Merlin închide temporar, începând de luni, toate magazinele din România, în contextul măsurilor preventive privind răspândirea epidemiei de coronavirus.

OMS: Închiderea şcolilor şi a graniţelor încetineşte pandemia, dar nu o opreşte

Directorul pentru Europa al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), Hans Kluge, a afirmat, într-un interviu pentru Agenţia France-Presse, că măsurile radicale, precum închiderea şcolilor şi a frontierelor pot încetini pandemia de coronavirus, dar nu o pot opri.

Mai multe puncte de frontieră de la graniţa cu Serbia au fost închise

Mai multe puncte de trecere a frontierei la graniţa cu Serbia au fost închise, de joi, de la ora 8.00, au anunţat reprezentanţii Grupului de comunicare strategică. Decizia a fost luată de autorităţile sârbe pentru protejarea populaţiei în contextul extinderii infecţiei cu virusul Covid-19.

Orban: Şcolile vor fi închise între 11 şi 22 martie. Este o măsură cu caracter preventiv / Noi restricţii privind transportul regulat de persoane înspre şi din Italia

Urmăriţi imagini de la conferinţa de presă susţinută după şedinţa Comitetului Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă. Comitetul Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă a luat decizia de suspendare a cursurilor în învăţământul preuniversitar în perioada 11 – 22 martie, inclusiv, a spus premierul interimar Ludovic Orban. Acesta a mai spus că există mai mulţi factori […]

Anisie: 4 elevi au fost diagnosticaţi coronavirus. Nu există motiv pentru închiderea şcolilor

Ministrul Educaţiei, Monica Anisie, a spus, luni, că patru elevi au fost diagnosticaţi cu noul coronavirus, iar doi deja s-au vindecat. „Fac un apel la calm pentru părinţi şi cadrele didactice pentru că nu există motivul închiderii şcolilor”, a spus ministrul.

Robert Turcescu declară că e necesară închiderea temporară a şcolilor

Viceliderul deputaţilor PMP Robert Turcescu a declarat că este necesară închiderea temporară a şcolilor, în contextul epidemiei de coronavirus, chiar dacă unora poate li se pare o măsură exagerată.

Un senator cere închiderea şcolilor din România de teama COVID-19

„Coronavirusul ar fi afectat nu mai puţin de 800.000 de cetăţeni în China dacă nu s-ar fi luat măsuri drastice de prevenţie! Din fericire, carantina aplicată provinciei Hubei, instaurată printr-o intervenţie draconică a statului, a limitat numărul de cazuri la cele 80.000 din prezent. În acest sens, consider ABSOLUT necesar ca şcolile şi universităţile să […]

Şcolile din Hong Kong rămân închise. Când s-ar putea întoarce elevii la cursuri, în cel mai bun scenariu posibil

Şcolile din Hong Kong rămân închise până cel puţin pe 20 aprilie, din cauza coronavirusului.

Şcolile din Hong Kong vor rămâne închise până în martie din cauza epidemiei de coronavirus

Ministrul Educaţiei din Hong Kong, Kevin Yeung, a anunţat că a decis prelungirea perioadei în care şcolile primare şi gimnaziale vor fi închise, astfel că şcolile nu se vor redeschide pe 2 martie, cum fusese programat iniţial, ci pe 16 martie. Anunţul vine în contextul în care provincia chineză Hubei, de unde a izbucnit epidemia, […]

Situaţia şcolilor din România închise din cauza gripei: 4.000 de elevi sunt afectaţi

Potrivit situaţiei centralizate de Ministerul Educaţiei, la nivel naţional, sunt închise următoarele unităţi de învăţământ: În judeţul Alba sunt două unităţi de învăţământ închise parţial În judeţul Braşov sunt 20 de unităţi de învăţământ închise parţial În Municipiul Bucureşti sunt 39 de unităţi de învăţământ închise parţial În judeţul Buzău este o unitate de învăţământ […]

Şcoli închise în toată ţara, din cauza gripei. Câte unităţi de învăţământ din Capitală nu vor primi azi elevii la cursuri

Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEC) anunţă că, luni, 50 de şcoli din toată ţara sunt închise integral sau parţial din cauza îmbolnăvirilor cu gripă. Peste 2.500 de elevi nu merg la cursuri.

Lista şcolilor închise: 18 judeţe, afectate de condiţiile meteo nefavorabile. Peste 9.600 de elevi stau acasă

Ministerul Educaţiei a actualizat lista localităţilor în care s-au închis, integral sau parţial, unităţile de învăţământ, în total 18 judeţe fiind afectate de vremea rea, iar copiii nu au mai mers, joi, la grădiniţă sau la şcoală.

Infotrafic: Toate porturile închise din cauza viscolului. Care sunt drumurile naţionale cu trafic blocat şi zonele cu restricţii rutiere

Toate porturile sunt închise din cauza viscolului, anunţă Infotrafic. De asemenea, traficul feroviar e blocat în mai multe zone. Poliţiştii sfătuiesc şoferii să fie în continuare foarte atenţi.

57 de şcoli închise în toată ţara, din cauza gripei. Aproape 6.700 de elevi nu merg miercuri la cursuri

Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEC) anunţă că, miercuri, 57 de şcoli din toată ţara sunt închise integral sau parţial din cauza îmbolnăvirilor cu gripă, motiv pentru care aproape 6.700 de elevi nu merg la cursuri.

Risc de avalanşă în Făgăraş. Toate traseele montane din judeţul Argeş situate la altitudini mari sunt închise

Conform buletinului emis, miercuri, de către Centrul de Prognoză Sibiu riscul de avalanşă, în munţii Făgăraş, este de gradul 3 la altitudini peste 1800 de metri şi de gradul 1 la altitudini inferioare, astfel că toate traseele montane din judeţul Argeş care se află la altitudini mari, sunt închise.