india

Tabloul sumbru al pandemiei de Covid-19 din India. De ce a apărut acum al doilea val: „Este ca un infern”

Spitale care încearcă cu disperare să găsească oxigen, oameni care aşteaptă ambulanţele care nu ajung niciodată, crematoriile care nu mai au locuri pentru incinerarea decedaţilor. Acesta este tabloul sumbru al pandemiei de Covid din India.    Dacă în primul val, India a ţinut situaţia sub control, acum înregistrează record după record la numărul infectărilor şi […]

China se confruntă cu prima scădere a populaţiei din 1949. Ce ţară ar putea deveni cea mai populată din lume

Cel mai recent recensământ chinez, care a fost finalizat în decembrie, dar încă nu a fost făcut public, este aşteptat să raporteze populaţia totală a ţării sub 1,4 miliarde, potrivit oamenilor familiarizaţi cu cercetarea. În 2019, populaţia Chinei ar fi depăşit valoarea de 1,4 miliarde, potrivit National Post. Specialiştii au avertizat, totuşi, că cifra este […]

Pandemia îngenunchează India. O aeronavă C-130 Hercules a Forţelor Aeriene Române a plecat cu ajutor umanitar la New Delhi

O aeronavă C-130 Hercules a Forţelor Aeriene Române a plecat spre Republica India, într-o misiune de asistenţă umanitară pentru transportul, în regim de urgenţă, de echipamente medicale pentru această ţară, grav afectată de pandemia de COVID-19.

India, lovită de un cutremur cu magnitudinea 6,4. Seismul a fost urmat de şase replici puternice. FOTO&VIDEO

Lovită crunt de epidemia COVID, India s-a confruntat azi şi cu un seim major. Cutremurul de 6,4 pe Richter a avut loc în nord-estul ţării. Geamurile clădirilor s-au spart, iar crăpături mari au apărut în pereţii caselor şi pe drumuri. Unii localnici au scris pe Twitter că seismul s-a simţit ca şi cum ar fi […]

Populaţia Chinei scade pentru prima dată în cinci decenii. Ţara ar putea fi depăşită de India

Cifra este considerată foarte sensibilă şi nu va fi publicată până când mai multe departamente guvernamentale nu vor ajunge la un consens cu privire la date şi implicaţiile acestora. „Rezultatele recensământului vor avea un impact uriaş asupra modului în care poporul chinez îşi vede ţara şi modul în care funcţionează diferite departamente guvernamentale”, a declarat […]

CNSU a introdus India pe lista galbenă a ţărilor cu risc epidemiologic / Tulpina indiană a COVID-19 a dus la un record global de cazuri în ţara din Asia

„Se aprobă acordarea de asistenţă internaţională, cu titlu gratuit, pentru Republica India”, potrivit hotărârii Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU). Potrivit anexei hotărârii, vor fi trimise în India 80 de concentratoare de oxigen de 5 şi 10 litri, 75 de butelii de oxigen de 40 de litri şi 20 de dispozitive de oxigenoterapie cu […]

Directorul OMS, despre situaţia pandemiei de Covid din India: „Este mai mult decât sfâşietoare”

Situaţia din India, unde pandemia este de o gravitate fără precedent, este „mai mult decât sfâşietoare”, a declarat luni directorul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), Tedros Adhanom Ghebreyesus, care vine în ajutorul statului asiatic, notează Le Figaro.   „OMS face tot ce poate, oferind consumabile şi echipamente esenţiale, inclusiv mii de concentratoare de […]

OMS a avertizat că că nu trebuie trase concluzii cu privire la noua variantă de coronavirus descoperită în India

Organizaţia Mondială a Sănătăţii a avertizat că nu trebuie trase concluzii cu privire la noua variantă de coronavirus descoperită în India, declarând că nu a clasificat-o ca fiind îngrijorătoare, notează DPA.   O purtătoare de cuvânt a OMS a spus că nu este clar în acest moment în ce măsură varianta este responsabilă pentru explodarea […]

India: Valul doi face cât mai multe victime. Mai multe ţări europene s-au mobilizat să o ajute

Germania va trimite tuburi de oxigen şi aparatură medicală în India zilele următoare pentru a o ajuta să facă faţă crizei COVID-19, a declarat luni ministrul de externe Heiko Maas, informează Reuters. India suferă de o creştere a infectărilor cu coronavirus, numărul cazurilor crescând cu 349.691 în ultimele 24 de ore. „Al doilea val rulează […]

India: Lupta împotriva COVID-19 pare încă imposibilă. Din partea cui va primi ajutor

Premierul Narendra Modi a cerut duminică tuturor cetăţenilor să se vaccineze şi să fie prudenţi, spunând că „furtuna” de infecţii a zguduit ţara, informează Reuters. Statele Unite au declarat că sunt profund îngrijorate de creşterea masivă a cazurilor de coronavirus din India şi că vor trimite ajutoare. „Am fost încrezători, am abordat cu succes primul […]

VIDEO Tragedie evitată în ultima clipă. Un copil de 6 ani a fost salvat de pe şine, chiar înainte să fie zdrobit de tren

Pericolele sunt la tot pasul, cu atât mai mult pentru cei mici, care se aventurează fără să fie conştienţi de posibilele consecinţe. Iar pentru un copil din India, o astfel de situaţie putea să-i fie fatală. Camerele de supraveghere din gara Vangani, situată la aproximativ 70 de kilometri la est de Mumbai, au surprins întreaga […]

India: Un hoţ a lăsat un bilet cu scuze după ce a furat 1.700 de doze de vaccin anti-COVID

Un hoţ a furat 1.700 de doze de vaccin anti-COVID dintr-un spital din statul indian Haryana. Apoi, a returnat vaccinurile şi a lăsat un bilet cu scuze. Furtul a avut loc într-un moment în care India a doborât recordul mondial la noi cazuri COVID înregistrate într-o singură zi.

India, cel mai mare număr de cazuri de coronavirus din lume pentru a doua zi consecutiv. / 12 persoane au murit în incediu într-un spital Covid-19

India a raportat vineri cel mai mare bilanţ de cazuri de coronavirus din lume, pentru a doua zi consecutiv, depăşind 330.000 de infectări în ultimele 24 de ore, relatează Reuters.   Şi decesele zilnice au ajuns, de asemenea, la un record de 2.263, a declarat Ministerul Sănătăţii, în timp ce oficialii din nordul şi vestul […]

Prima ţară din lume care a înregistrat peste 300.000 de cazuri de COVID-19 într-o singură zi. Si decesele au atins un nivel record

India a raportat peste 300.000 de cazuri de coronavirus în ultimele 24 de ore, cel mai mare total zilnic la nivel mondial. Şi  numărul deceselor asociate cu Covid-19 a crescut ajungând la un nivel record, notează Reuters.   Bilanţul de 314,835 de cazuri înregistrat în ultimele 24 de ore îl depăşeşte pe cel de 297,430 […]

India, record de cazuri de coronavirus într-o singură zi. Boris Johnson şi-a amânat pentru a doua oară vizita în această ţară

India a înregistrat luni 273.810 de cazuri noi de coronavirus şi 1.619 decese, un nou record zilnic pe fondul unui al doilea val al pandemiei care suprasolicită spitalele din statele afectate, notează DPA.    Cele mai recente cifre au dus bilanţul de cazuri noi la 15 milioane, cu 178.769 decese înregistrate până acum, a informat […]

O nouă tulpină COVID-19 îngrijorează OMS

O nouă tulpină de COVID, detectată pentru prima dată în India, a fost găsită şi în Marea Britanie. Vorbim despre 77 de persoane care au fost depistate cu această variantă în curs de investigare. Experţii sunt îngrijoraţi, asta pentru că ea conţine două mutaţii în proteina spike. Ceea ce înseamnă că poate scădea eficienţa anticorpilor. […]

Festivalul religios de pe Gange, focar major de COVID în India. Un mare profet hindus a murit, iar numărul cazurilor creşte alarmant

Zeci de lideri religioşi s-au îmbolnăvit de COVID-19, iar conducătorul unui consiliu ascetic hindus a murit joi, infectat cu SARS-CoV-2. Mahamandaleshwar Kapil Dev Das, în vârstă de 65 de ani, fusese internat la începutul acestei săptămâni.   Autorităţile din Haridwar, statul Uttarakhand, susţin că infectarea în masă e consecinţa unui festival religios indian. Milioane de […]

Egiptul a confiscat nava care a blocat canalul Suez

Egiptul a confiscat nava Ever Given şi cere proprietarilor acesteia să plătească 900 de milioane de dolari drept despăgubiri pentru blocarea Canalului Suez. Suma include pierderile înregistrate de Autoritatea Canalului Suez, costurile de relocare a navei, dar şi pe cele de mentenanţă. Cu toate acestea, compania îşi doreşte ca asiguratorii navei să achite jumătate din […]

Nou record de cazuri zilnice COVID-19 la nivel mondial. India a raportat peste 161.000 de infectări cu SARS-CoV-2 în 24 de ore

Cele 161.736 de noi infecţii cu coronavirus din India reprezintă cel mai mare număr de infecţii din lume, scrie Reuters, citat de ZF.  India a raportat marţi 161.736 de infecţii cu coronavirus şi a atins din nou cel mai mare număr zilnic din lume. În total sunt 13,69 milioane de cazuri, potrivit datelor Ministerului Sănătăţii. […]

Un nou record de cazuri COVID-19 în India: peste 145.000 de infecţii în ultimele 24 de ore

Numărul de infecţii cu noul coronavirus atinge sâmbătă un nou record zilnic în India: 145.384 de cazuri.

Record de infectări în India. Aproape 40.000 de cazuri noi COVID-19

India a înregistrat vineri 39.726 cazuri noi de COVID-19, cel mai mare număr zilnic înregistrat în acest an.

Bitcoin în pericol. Una dintre cele mai mari ţări din lume interzice criptomonedele. Investitorii au şase luni să scape de monedele virtuale

Una dintre cele mai mari ţări din lume, pune criptomonedele pe lista neagră. India vrea să interzică prin lege monedele virtuale, conform ZF.   Legislaţia va pedepsi prin amendă pe oricine deţine,  emite sau tranzacţionează banii virtuali.  Investitorii au timp şase luni să scape de criptomonede.   Claudiu Cazacu spune că dacă acest proiect va […]

India suspectează că Iranul a organizat comiterea unui atac la Ambasada Israelului din New Delhi

Autorităţile din India suspectează că Iranul a organizat atacul care a vizat în ianuarie Ambasada Israelului din oraşul New Delhi, afirmă surse din cadrul comisiei de anchetă, citate de cotidianul The Hindustan Times şi de site-ul Ynetnews.com.   Pe 29 ianuarie, o bombă a explodat în faţa Ambasadei Israelului din capitala Indiei. Mai mute vehicule […]

Avem vaccin, cu ce îl administrăm? Numărul de seringi se epuizează repede. O ţară a restricţionat exportul

Avem vaccin, dar cum stăm cu consumabilele? Pe lângă serul efectiv avem nevoie de seringi pentru a îl injecta.   Şi nu orice tip de seringă, ci una de 1 ml care e folosită pentru vaccinul anti-covid.  Întreaga lume are nevoie de 10 miliarde de seringi pentru vaccinarea anti-covid, iar producătorii se străduiesc să reuşească […]

Poliţia din India a arestat o activistă care a contribuit la editarea unui document distribuit de Greta Thunberg în sprijinul fermierilor care protestează în ţară

„Scopul principal al setului de instrumente a fost de a crea dezinformare”, a declarat reporterilor, oficialul poliţiei din Delhi, Prem Nath, relatează Reuters. „Setul de instrumente a căutat să amplifice artificial ştirile false prin diferite tweet-uri”, a adăugat Nath. Luna trecută, mii de fermieri indieni au copleşit poliţia şi au luat cu asalt complex Fortul […]

VIDEO Bărbat salvat dintr-un tunel, după ce un gheţar din Himalaya s-a desprins în India. Cel puţin 9 morţi şi 140 dispăruţi

Un bărbat a fost scos în viaţă, după ce o parte a unui gheţar din Himalaya s-a spart în India, provocând o viitură puternică şi resturi care s-au lovit în două baraje, relatează AP.   Poliţia de frontieră a salvat 12 persoane care lucrau la un proiect de construcţie într-un tunel la hidrocentrala Dhauliganga.   […]

VIDEO O parte dintr-un gheţar din Himalaya s-a desprins în India. Aproximativ 150 de persoane sunt date dispărute

„A venit foarte repede, nu a existat timp să alertez pe nimeni”, a declarat telefonic pentru Reuters Sanjay Singh Rana, care locuieşte în partea superioară a satului Raini. India a pus, de asemenea, multe dintre districtele sale din nord în stare de alertă maximă. Videoclipurile de pe reţelele de socializare arată apa combinată cu bucăţi […]

Lovitură primită de Pfizer. Compania nevoită să îşi retragă cererea de autoritorizare a vaccinului său în India, după ce nu a îndeplinit cerinţele locale de siguranţă şi imunogenitate

Spre deosebire de alte companii care efectuează studii mici în India pentru vaccinurile dezvoltate în străinătate, Pfizer a căutat o excepţie citând aprobările pe care le-a primit în altă parte, pe baza studiilor efectuate în ţări precum Statele Unite şi Germania, relatează Reuters. Oficialii indieni din domeniul sănătăţii spun că, în general, cer aşa-numitele studii […]

India vrea o lege pentru interzicerea criptomonedelor şi propune crearea propriei monede digitale oficiale

Legea va „crea un cadru pentru crearea monedei digitale oficiale care urmează să fie emisă de Reserve Bank of India (RBI)”, arată documentul. Legislaţia, listată pentru dezbatere în actuala sesiune parlamentară, urmăreşte „să interzică toate criptomonedele private din India, dar permite anumite excepţii pentru a promova tehnologia de bază a criptomonedelor şi utilizările sale”, se […]

O explozie a avut loc în faţa Ambasadei Israelului din India

O explozie s-a produs, vineri, în faţa Ambasadei Israelului din oraşul New Delhi, soldându-se cu daune materiale, anunţă autorităţile indiene, citate de cotidianul Le Figaro. „Deflagraţia a fost provocată de un mic dispozitiv exploziv improvizat”, a anunţat Poliţia indiană. Mai multe vehicule parcate au fost avariate, dar nu s-au înregistrat victime. Incidentul a avut loc […]

Incendiu la Serum Institute of India. Nu va afecta producţia vaccinului împotriva coronavirus

Conform Reuters, incendiul a izbucnit la Serum Institute din Pune, India, dar nu va afecta producţia vaccinului împotriva coronavirus. Potrivit ndtv.com, este puţin probabil ca incendiul să afecteze producţia vaccinului dezvoltat în parteneriat cu Universitatea Oxford şi AstraZeneca. Serum Institute of India, care se laudă că ar fi „cel mai mare producător de vaccinuri din […]

India va începe exportul vaccinului împotriva COVID-19 către ţările vecine

India va începe de miercuri să exporte vaccinul împotriva COVID-19 dezvoltat de Oxford/AstraZeneca, oferind, astfel, ţărilor cu venituri medii şi mici şansa de a se imuniza, scrie Reuters. Serum Institute of India, cel mai mare producător de vaccinuri din lume, a declarat săptămâna trecută pentru Reuters că a înaintat Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii cererea de […]

WhatsApp, cu stângu-n dreptul. Facebook a fost nevoită să scoată reclamele aflate pe paginile ziarelor din India

Când încep problemele, par că nu se mai opresc. Asta simte pe pielea ei WhatsApp care e într-o noua situaţie uşor jenantă. Facebook, compania care plătea 19 miliarde de dolari să cumpere WhatsApp în 2014, a fost luată în colimator în India. S-a întâmplat asta după o reclamă apărută în mai bine de 10 ziare. […]

India a aprobat două vaccinuri împotriva COVID-19

Şeful autorităţii de reglementare a medicamentelor din India a declarat duminică că a dat aprobarea finală pentru utilizarea de urgenţă a două vaccinuri împotriva coronavirusului, unul dezvoltat de AstraZeneca şi Universitatea Oxford şi celălalt de compania locală Bharat Biotech. Eficacitatea generală a vaccinului AstraZeneca / Oxford a fost de 70,42%, în timp ce COVAXIN-ul Bharat […]

Reporteri fără frontiere: 50 de jurnalişti au fost ucişi anul acesta, iar alţi 387 sunt după gratii

50 de jurnalişti au fost ucişi anul acesta, iar alţi 387 sunt după gratii. Cifrele sunt anunţate în raportul anual al asociaţiei Reporteri fără frontiere. Tratamentul abuziv asupra jurnaliştilor a crescut enorm în ţari aflate în stare de pace. Mexic, India, Filipine şi Honduras sunt ţările aflate în stare de pace cele mai periculoase. În […]

China va depăşi SUA şi va deveni cea mai mare economie din lume până în 2028

„Pandemia COVID-19 şi consecinţele economice corespunzătoare au înclinat cu siguranţă această rivalitate în favoarea Chinei”, se arată în raportul anual al think tank-ului Centrul de Cercetare pentru Cercetări Economice şi de Afaceri (CEBR), citat de Reuters. CEBR a afirmat că „gestionarea abilă a pandemiei” de către China, cu blocarea sa strictă impusă foarte devreme, a […]

2000 de angajaţi de la o fabrică Apple din India au protestat violent în weekend. În jur de 150 de persoane au fost arestate

2000 de angajaţi de la o fabrică Apple din India au protestat violent în weekend. Ei acuză că nu şi-au primit salariile în ultimele 4 luni. Când a deschis fabrică în India ca să nu mai depindă de China, Apple nu îşi imagina asemenea probleme. Compania Wistron care lucrează pentru Apple la fabricarea de iPhone-uri […]

Cine a fost Waldemar Haffkine. Povestea din spatele primului vaccin din lume

Waldemar Mordecai Haffkine, zoolog de profesie, a fost cel care a creat primele vaccinuri pentru holeră şi ciumă din lume, în secolul trecut. În primăvara anului 1894, Waldemar Haffkine a călătorit la Calcutta, în statul indian Bengal, în căutarea cazurilor de holeră pentru a-şi testa vaccinul, după ce a aflat că două persoane au murit […]

Un cuplu de indieni s-a căsătorit într-un centru de îngrijire Covid. Imaginile au devenit virale

Un cuplu din nordul Indiei a avut parte de o nuntă atipică. Mirii au fost nevoiţi să facă nunta la un centru de îngrijire Covid-19 după ce mireasa şi mama sa au fost depistate pozitiv cu noul coronavirus. Din cauza restricţiilor date de pandemie la ceremonia tradiţională hindusă au fost prezenţi doar trei rude appropriate […]

O boală misterioasă face ravagii în India. Sute de oameni au ajuns în spital

Sute de indieni au ajuns la spital cu simptome ale unei boli pe care nimeni nu şi-o explica. Numărul lor a a crescut de la 200 până la peste 400 rapid. Cel puţin o persoană a murit şi alte peste 400 au fost spitalizate în statul Andhra Pradesh din sudul Indiei, după ce au contactat […]