infrastructura

Răniţi şi pagube în Odesa, Derhaci şi Poltava. Ruşii au atacat infrastructura civilă din Ucraina

Atacurile ruseşti au lovit mai multe oraşe ucrainene, în seara zilei de joi, vizând atât infrastructura civilă, cât şi servicii de urgenţă, potrivit rapoartelor oficiale transmise pe Telegram de autorităţile locale şi preluate de Ukrinform.

Sibiul va avea un tren periurban cu 13 staţii. Traseu din Gara Şelimbăr până în Zona Industrială şi aeroport

Primăria Sibiu, în calitate de lider al asocierii care gestionează proiectul trenului periurban Sibiu, a semnat parteneriatul cu Compania Naţională CFR SA care permite utilizarea infrastructurii feroviare existente şi prin care CFR va oferi consultanţă de specialitate în domeniu, anunţă joi reprezentanţii administraţiei locale printr-un comunicat de presă, informează Turnul Sfatului.

Câciu: Cel mai amplu program de investiţii în infrastructura de sănătate începe vineri

Cel mai amplu program de investiţii în infrastructura de sănătate începe vineri, 1 noiembrie 2024, prin deschiderea apelului de depunere proiecte în cadrul Programului Naţional de Investiţii în Infrastructura Unităţilor Spitaliceşti, anunţă ministrul Investiţiilor Europene, Adrian Câciu.

CFR anunţă că a atins toate obiectivele în cadrul PNRR. 142 de contracte au fost semnate

Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA informează că „prin PNRR, România, în cadrul Componentei 4. Transport Sustenabil a avut alocată suma de 3,48 mld euro pentru proiecte în domeniul feroviar de tip Modernizări / Electrificări / Reînnoiri / Quick Wins”. La finalul anului 2022, în cadrul PNRR, CFR a avut semnate 113 contracte în […]

Două trenuri importante care leagă Bucureştiul de Iaşi, anulate pe 17 octombrie

Două trenuri InterRegio care leagă Capitala de Iaşi vor fi anulate pe 17 octombrie, din cauza unor lucrări de infrastructură.

Aniversarea lui Putin, umbrită de atacurile ucrainene asupra televiziunii de stat ruse şi celui mai mare terminal petrolier din Crimeea

De ziua preşedintelui rus Vladimir Putin (72 de ani), Ucraina a lansat un atac cibernetic asupra televiziunii de stat ruse şi un atac cu dronă asupra celui mai mare terminal petrolier din Crimeea, subliniind eforturile intensificate ale Ucrainei de a viza infrastructura militară rusă, scrie Daily Mail. Operaţiunea cibernetică a perturbat activitatea Companiei de Radiodifuziune […]

Armata israeliană emite noi ordine de evacuare care acoperă tot nordul Fâşiei Gaza

Armata israeliană a emis noi ordine de evacuare care vizează zone mari din nordul Fâşiei Gaza. Rezidenţilor li s-a cerut să părăsească teritoriul în regim de urgenţă şi să se îndrepte către „zona umanitară” din al-Mawasi. Israelienii susţin că în regiune există „infrastructura teroristă”.

Atac cu 19 drone asupra infrastructurii din Ucraina

Forţele aeriene ucrainene au anunţat vineri că Rusia a atacat infrastructura ţării cu 19 drone în cursul nopţii, scrie Reuters.

Armata israeliană spune că a lovit ţinte ale Hezbollah în Beirut

Forţele de apărare israeliene (IDF) au anunţat joi că au lovit ţinte ale Hezbollah în Beirut, printre care şi obiective de informaţii şi centre de comandă, scrie BBC.

Ciolacu: Acest Guvern va continua să investească în sport şi în infrastructura sportivă

Guvernul trebuie să investească în infrastructura sportivă şi dezvoltarea echipelor de copii şi juniori, spune premierul Marcel Ciolacu, la ceremonia de semnare finanţării pentru realizarea Stadioanelor „Gheorghe Hagi” din Constanţa, „Nicolae Dobrin” din Piteşti şi a Patinoarului din Sf. Gheorghe.

Adrian Câciu: 2,7 miliarde de euro în modernizarea spitalelor până în 2031

„Investiţii de 2,7 miliarde euro în infrastructura spitalicească prin Programul naţional de investiţii în infrastructura unităţilor spitaliceşti. A fost pus în dezbatere publica Ghidul Solicitantului pentru Programul Naţional de Investiţii în Infrastructura Unităţilor Spitaliceşti, aprobat prin OUG 29/2024”, scrie Adrian Câciu pe Facebook. Valoarea programului derulat de Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene în perioada 2024-2031 […]

Braşov, Cluj Napoca şi Oradea sunt cele mai atractive oraşe din România

Braşov, Cluj Napoca şi Oradea sunt cele mai atractive oraşe din România, potrivit unui nou studiu realizat de Institutul pentru Oraşe Vizionare.

Fragmente de dronă rusească găsite în zona Plauru, judeţul Tulcea

Fragmente de dronă rusească au fost găsite marţi în zona localităţii Plauru, judeţul Tulcea, a transmis Ministerul Apărării Naţionale (MApN). Acestea au fost ridicate în vederea expertizării.

SONDAJ Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar: VOTEAZĂ AICI

ŞTII PE CE LUME TRĂIEŞTI.

CNN – Statele Unite se tem de sabotajul rusesc asupra cablurilor submarine critice

SUA au detectat o creştere a activităţii militare ruseşti în jurul cablurilor submarine cheie şi crede că Rusia ar putea fi acum mai susceptibilă de potenţiale operaţiuni de sabotaj menite să dezactiveze o piesă critică a infrastructurii de comunicaţii a lumii, au declarat doi oficiali pentru CNN.

Agenţia nucleară a ONU va supraveghea substaţiile energetice cheie din Ucraina

Ucraina şi agenţia nucleară a ONU, AIEA, au convenit ca experţii agenţiei să monitorizeze situaţia la substaţiile ucrainene cheie, pe lângă centralele nucleare, a declarat joi inspectorul nuclear şef al Ucrainei, citat de Reuters.

Investiţie de 30 mil. lei într-un ambulatoriu de specialitate în Chitila, unde vor oferi consultaţii medicii Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti

Primăria Oraşului Chitila în parteneriat cu Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti (SUUB) au deschis un ambulatoriu de specialitate al SUUB, o investiţie de 30 mil. lei în total în infrastructură şI echipamente. “Investiţia totală în infrastructura acestui centru medical se ridică la aproximativ 14 mil. lei, din care 11,6 mil. lei provin din bugetul local […]

Războiul din Ucraina, ziua 921. Polonia susţine aderarea Ucrainei la UE în ciuda disputei privind masacrul de la Volyn / Atac de amploare cu drone ucrainene asupra mai multor regiuni din Rusia / Ţările de Jos vor trimite 28 de vehicule blindate amfibii în Ucraina

Pentru Ucraina, situaţia arată mai bine decât acum trei luni, afirmă preşedintele Finlandei Preşedintele Finlandei, Alexander Stubb, consideră că situaţia din Ucraina este în prezent critică, deşi mai bună decât acum trei luni. Stubb nu s-a angajat să prezică când se va încheia războiul, care durează de mai bine de doi ani. „Situaţia este critică, […]

A început vaccinarea copiilor din Gaza împotriva poliomielitei. Israelul a acceptat să întrerupă luptele timp de 8 ore zilnic

Una dintre cele mai dificile campanii de vaccinare din lume este în plină desfăşurare, iar UNICEF şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) conduc eforturile de vaccinare a 640,000 de copii din Gaza împotriva poliomielitei, scrie ABC News. Gaza a avut istoric o rată foarte ridicată de vaccinare împotriva poliomielitei, dar aceasta a scăzut semnificativ din […]

Lucrările de infrastructură ale MAV Start afectează circulaţia trenurilor

CFR Călători a anunţat lucrări pe teritoriul de infrastructură cuprins între staţiile Nyrabrany şi Debrecen, din Ungaria, care vor afecta circulaţia trenurilor româneşti.

Nicuşor Dan prezintă detalii despre reabilitarea uneia dintre cele mai lungi linii de tramvai

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, afirmă că avansează lucrările de reabilitare a liniei 5, una dintre cele mai lungi şi importante linii, care leagă Centrul de zona de Nord a Capitalei.

Guvernul investeşte în stadion de 16.000 de locuri la Oradea şi modernizarea patinoarului din Galaţi

Guvernul a adoptat, în şedinţa de miercuri, la propunerea Ministerului Dezvoltării, două proiecte de acte normative cu un impact social major pentru modernizarea infrastructurii sportive.

Modificări în circulaţia trenurilor din cauza unor lucrări la infrastructura feroviară

Vor interveni modificări în circulaţia trenurilor pentru realizarea unor lucrări la infrastructura feroviară, solicitate şi efectuate de către CNCF CFR SA – administratorul căii ferate.

Rusia neagă discuţiile cu Ucraina despre încetarea focului

Rusia neagă raportul privind discuţiile indirecte cu Ucraina despre încetarea parţială a focului.

Giganţii tech anunţă că frenezia de 100 de miliarde dolari pentru cheltuieli în inteligenţa artificială este abia la început

Marile firme din domeniul tehnologiei şi-au majorat cheltuielile de capital cu 50%, ajungând la peste 100 de mld dolari în acest an, pe măsură ce se întrec în a construi infrastructura care să susţină inteligenţa artificială, în ciuda scepticismului crescând cu privire la randamentul investiţiilor.

Însărcinatul cu afaceri al Ambasadei Rusiei la Bucureşti, chemat la MAE

Însărcinatul cu afaceri al Ambasadei Rusiei la Bucureşti a fost convocat joi la Ministerul Afacerilor Externe, ca urmare a identificării în judeţul Tulcea a unor fragmente de dronă utilizate de forţele armate ruse în atacurile asupra infrastructurii portuare ucrainene.

Investiţii noi de 13 miliarde de lei în infrastructura de sănătate. Anunţul făcut de ministrul Rafila

Ministerul Sănătăţii în parteneriat cu Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene lansează un nou apel de proiecte cu o valoare de 13 miliarde de lei prin Programul Naţional de Investiţii în Infrastructura Unităţilor Spitaliceşti.

Războiul din Ucraina, ziua 882. Rusia a atacat cu drone portul Ismail, aflat la graniţa cu România / Sîrski: forţele ruse suferă pierderi de „trei ori” mai mari decât armata ucraineană

UPDATE China confirmă că nu va furniza arme Rusiei, spune Zelenski „Există un semnal clar că China sprijină integritatea teritorială şi suveranitatea Ucrainei. De asemenea, a fost confirmat ceea ce mi-a spus liderul chinez Xi Jinping – că China nu va furniza arme Rusiei”, a declarat preşedintele Volodimir Zelenski. UPDATE 8 miniştri ai finanţelor din UE: Rusia […]

Războiul din Ucraina, ziua 878. Armata rusă a atacat cu rachete şi drone instalaţii energetice ucrainene / Două persoane au murit / Zelenski l-a invitat pe Trump să viziteze Ucraina

UPDATE Olaf Scholz: Având în vedere istoria Germaniei, ar trebui să fim de partea Ucrainei Cancelarul german Olaf Scholz a numit sprijinul pentru Ucraina o chestiune de responsabilitate istorică a Germaniei, în timpul discursului său cu ocazia celei de-a 80-a aniversări a tentativei eşuate de asasinare a liderului Germaniei naziste Adolf Hitler. Vorbind despre Vladimir […]

Peste 550 de milioane de euro solicitate pentru modernizarea şi înfiinţarea sistemelor de irigaţii

Peste 550 de milioane de euro au fost solicitate pentru modernizarea şi înfiinţarea sistemelor de irigaţii în cadrul unuir program cu fonduri nerambursabile din Planul Strategic 2023 – 2027.

China protestează din cauza unor lucrări de infrastructură realizate de India într-o zonă disputată

Autorităţile din China au protestat din cauza unor lucrări de infrastructură realizate de India într-o zonă de frontieră, revendicată de ambele ţări.

Nicuşor Dan: Lansăm consultarea publică pentru extinderea şi reabilitarea infrastructurii de apă şi apă uzată

Bucureştiul lansează procedura de consultare publică pentru elaborarea documentaţiei necesare achiziţionării serviciilor de proiectare şi execuţie aferente proiectului „Extinderea şi reabilitarea infrastructurii de apă şi apă uzată în zonele Ghidigeni, Olteniţei, Cheile Turzii şi Henri Coandă”.

Războiul din Ucraina, ziua 864. Zelenski discută noi soluţii pentru a aborda criza energetică din Ucraina / Casa Albă: Biden ar putea avea o întâlnire bilaterală cu Zelenski în marja summitului NATO

UPDATE Rusia a pierdut până la 5.000 de soldaţi pentru un district din Ceasiv Iar Rusia a pierdut până la 5 000 de militari în luptele pentru un cartier al oraşului Ceasiv Iar din regiunea Doneţk, a declarat Nazar Voloşin, purtătorul de cuvânt al grupului de forţe Khortytsia. Declaraţia sa urmează retragerii Ucrainei din cartierul Kanal […]

Investiţii majore în infrastructura educaţională: contracte semnate de Ligia Deca la Cluj

În Sala de sticlă a Primăriei Cluj-Napoca a avut loc sâmbătă o întâlnire între reprezentanţii Ministerului Educaţiei, reprezentanţii universităţilor din Cluj-Napoca, Oradea, Sibiu, Alba-Iulia şi Târgu Mureş şi reprezentanţii Primăriei Cluj-Napoca, în vederea semnării unor contracte de finanţare europeană pentru creşterea calităţii procesului educaţional. „Concret, pentru Cluj-Napoca, am semnat astăzi (sâmbătă – n.r.), alături de […]

Războiul din Ucraina, ziua 863. Călătoriile lui Orban la Kiev şi Moscova testează limitele preşedinţiei UE / Comandant rus legat de masacrul de la Bucea, reţinut pentru acuzaţii de corupţie

UPDATE Zelenski: Ucraina doreşte să dubleze capacităţile de apărare aeriană în această vară Preşedintele Volodimir Zelenski a declarat vineri că doreşte să dubleze capacitatea de apărare aeriană a Ucrainei în cursul verii, după ce a primit cel de-al treilea sistem Patriot furnizat de Germania, ca răspuns la solicitările de echipamente pentru a se apăra de atacurile […]

Dezvoltarea unei infrastructuri eficiente pentru fibroza chistică în România. Sinteză a politicilor

În ciuda progreselor semnificative în strategiile de diagnostic şi tratament, managementul fibrozei chistice (FC) rămâne o boală genetică rară, care scurtează viaţa şi reprezintă o provocare complexă, în special în regiunile unde limitările sistemice ale sistemului de sănătate afectează eficacitatea îngrijirii FC. România a făcut progrese în îngrijirea FC prin screening neonatal naţional şi înfiinţarea centrelor specializate. Cu toate acestea, persistă provocări, inclusiv diagnosticul întârziat, protocoale de îngrijire inconsistente, resurse limitate şi acces restricţionat la testarea genetică esenţială.

Autostrada Moldovei se apropie de inaugurarea primelor loturi. Ce bucăţi vor fi gata în 2024?

Prin PNRR, sunt prevăzute 7,6 miliarde de euro pentru proiecte de infrastructură, iar din total o sumă importantă ar trebui să meargă pentru autostrada din zona Moldovei.

Zelenski mulţumeşte României pentru sistemul de apărare Patriot: Un pas major împotriva agresiunii ruse

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, şi-a exprimat recunoştinţa faţă de România şi preşedintele Klaus Iohannis pentru decizia de a furniza Ucrainei un sistem suplimentar de apărare aeriană Patriot. Zelenski a subliniat importanţa acestui sprijin în consolidarea scutului aerian al Ucrainei şi protejarea populaţiei şi infrastructurii critice de atacurile aeriene ruseşti.   „Această contribuţie crucială va întări […]

Trenuri întârziate pe ruta Deda – Miercurea Ciuc – Braşov – Bucureşti

Trenurile care circulă pe ruta Deda - Miercurea Ciuc - Braşov - Bucureşti se confruntă cu întârzieri din cauza unor probleme la infrastructura feroviară.

Investiţii majore la Cincu. Francezii au cheltuit, în doar doi ani, 80 de milioane de euro

Luni, la Centrul Naţional de Instruire Întrunită de la Cincu, a avut loc ceremonia de predare-primire a comenzii între a şaptea şi a opta rotaţie franceză, mai precis, colonelul Benoît Chrissement a predat comanda colonelului Louis Marie Levacher. Cu această ocazie, partea franceză a taberei militare de la Cincu a fost denumită “Tabăra General Berthelot”, […]