injurii

Fanii Valenciei, condamnaţi pentru injurii rasiste la adresa lui Vinicius Jr.

Trei fani ai echipei de fotbal Valencia au fost condamnaţi luni la opt luni de închisoare pentru infracţiuni motivate de ură împotriva jucătorului Vinicius Jr de la Real Madrid, prima condamnare pentru insulte rasiste pe un stadion de fotbal din Spania, a anunţat tribunalul, citat de Reuters.

Protestatarul Marian „Ceauşescu”, amendat pentru injurii aduse preşedintelui Klaus Iohannis

Un protestatar care-i reproşa pe trotuar lui Klaus Iohannis nerespectarea promisiunilor făcute când a cerut votul oamenilor a fost luat de jandarmi, dus la Secţia 3 de Poliţie şi amendat cu 300 de lei pentru „injurii“.

Andrey Rublev, locul 5 mondial, descalificat în semifinale în Dubai după ce a înjurat un arbitru

Tenismenul rus Andrey Rublev a fost descalificat vineri în semifinalele turneului ATP din Dubai pentru comportament nesportiv, după ce a ţipat la un arbitru de linie şi l-a înjurat în ultimul set al unei întâlniri tensionate cu Alexander Bublik.

Ion Cristoiu: Măscăricii din presă ai Boierului

Alături de grămătici. Întîmplător, dar absolut întîmplător, am găsit în folderul Editoriale de publicat, fragmentul din Caragiale despre măscăricii de pe vremuri, care aveau ca sarcină, pe lîngă înveselirea boierului, şi de a arunca cu murdării în duşmanii Stăpînului în trecere prin faţa porţii. Cred că l-am dat la bătut pentru un comentariu trecător despre […]

Un zoo britanic reabilitează papagalii care înjură

Parcul natural Lincolnshire Wildlife Park din estul Angliei implementează o strategie inovatoare pentru a reforma papagalii africani gri care înjură, scrie CNN. Izolaţi iniţial de stol în 2020, cei cinci papagali care rosteau înjurături au trecut printr-o reabilitare lingvistică. Acum, parcul adoptă o altă abordare a riscurilor prin integrarea a trei noi păsări, Eric, Captain […]

Înjurăturile, din ce în ce mai acceptate

Înjurăturile sunt folosite din ce în ce mai mult în conversaţiile ocazionale, pentru a accentua un aspect sau pentru a crea legături sociale, mai degrabă decât pentru a insulta, spun experţii în lingvistică.

Ion Cristoiu: Cum se înjurau cu talent publiciştii români de pe vremuri

Ce scriu publiciştii români unii despre alţii. Ion Vinea despre Stelian Popescu în tableta Doi cumetri, Cuvîntul liber, 7 martie 1925: „Asociaţiunile de presă vor fi chemate să judece pe Stelian Popescu, om de rînd şi prost, săltat prin gimnastica sexuală, din patul văduvei rele de muscă, pe frontispiciul unui mare ziar, şi să-l pedepsească, […]

Ion Cristoiu: Înjurăturile dintre politicieni

Ca un cîine. Căutînd prin Folderul Cărţi în variantă electronică dau peste zguduitorul final al romanului Procesul de Kafka: „Cînd locul fu găsit, cel care căutase îi făcu semn colegului său, care îl aduse pe K. acolo. Locul se afla chiar la marginea carierei; la picioarele lor se mai vedea încă o piatră de curînd […]

Ion Cristoiu: De ce-l înjură în direct Joe Biden pe Vladimir Putin? Pentru a acoperi decizia NATO de a se război cu Federaţia Rusă pînă la ultimul ucrainean

S-a făcut mare caz în lume de cuvintele tari spuse despre Vladimir Putin de Joe Biden cu prilejul recentului său turneu în Europa: criminal de război, măcelar, dictator. Cum preşedintele SUA a zis, luînd-o razna faţă de textul de pe prompter, că Putin trebuie înlăturat de la putere, unii comentatori, dar şi unii politicieni (Emannuel […]

Armand, despre Grindeanu: „Lansează injurii de maidan” / „Acest impostor este o ruşine pentru întreaga comunitate ştiinţifică din România”

În loc să fie mândru că există un interes pentru cartea sa şi să doneze un exemplar spre studiu, lansează injurii de maidan la această solicitare, reacţionează Clotilde Armand la declaraţiile vicepremierului Sorin Grindeanu: „Faceţi publică cartea... domnule. Nu ne mai prezentaţi coperţi”.

Un bărbat din Arad a fost amendat după ce a folosit un limbaj vulgar pe o reţea de socializare. Cât trebuie să plătească

Un bărbat din Arad a fost amendat marţi cu 1.000 de lei de jandarmi pentru injurii aduse pe o reţea de socializare.

Cinci papagali, izolaţi după ce au înjurat vizitatorii unui parc natural din Marea Britanie

Cinci papagali africani, proaspăt adoptaţi de Parcul Natural din Lincolnshire, au fost mutaţi departe de public după ce au început să-i înjure pe vizitatori. Papagalii, care au fost aduşi recent în parc, s-au învăţat unul pe altul obscenităţi în timpul carantinei, când au împărţit aceeaşi cameră. Steve Nichols, şeful parcului, spune că înjurăturile i-au făcut […]

Ai uitat microfonul deschis în şedinţă? Se întâmplă şi la case mai mari! Un senator din SUA înjură în direct

Pandemia îţi aduce şi momente amuzante, în special datorate lucrului de acasă. De data asta s-a întâmplat chiar în senatul american. A păţit-o Tom Carper, un senator democrat căruia îi venise rândul să vorbească pe tema Serviciului Poştal. Pentru că acestuia nu-i pornea video-ul, cel care conduce şedinţa îl crede absent, aşa că trece la […]

COMENTARIU Liviu Mihaiu: Je suis Cristi Puiu-film românesc cu injurături

Nu există satisfacţie mai mare şi reflex mai visceral la noi ca mâncatul de …oameni vii. Şi cum Cristi Puiu este şi el om viu, tot felul de biologi, pr-işti sau siktirişti de serviciu au tăbărât cu linşajul pe regizorul Cristi Puiu, care n-a vrut mască pe scenă în aer liber. Omul necontestând rolul medical […]

Cuvântul cu „F” pe care-l spui şi-l auzi atât de des. Dar ştii de unde vine?

Noi, românii, suntem recunoscuţi pentru imaginaţia noastră şi pentru varietate când vine vorba de înjurături. Şi, de parcă nu aveam destule, am mai şi importat, de la naţii mai sărace în lexic sau imaginaţie. Şi, poate cea mai folosită înjurătură de export e cuvântul cu „F”, pe care-l auzi în mai toate filmele americane. Dar, […]

Cristoiu: Tot ce se întâmplă acum e moartea PSD. Se conturează două grupări, dar ele nu vizează viitorul, ci cine pune mâna pe conducere

Jurnalistul şi publicistul Ion Cristoiu avertizează că PSD riscă să se dezintegreze dacă nu trece la o dezbatere internă amplă privind soarta partidului, subliniind că ultimele dispute dintre social-democraţi arată mai degrabă o preocupare pentru funcţii de conducere, decât pentru reformare. Ion Cristoiu afirmă că dezvăluirile despre o anchetă a DNA privind cheltuielile pentru campania […]

Tânăra care a depus plângerea penală împotriva lui Alexandru „Colo“ Bălan a fost ameninţată cu violul

Tânăra care a redactat plângerea penală împotriva lui Alexandru „Colo“ Bălan a dezvăluit că a primit numeroase ameninţări cu violul.