israel

Cum a salvat numele lui Lionel Messi o bunică israeliană în timpul atacului Hamas din 7 octombrie

Motivul pentru care teroriştii palestinieni nu au ucis-o pe Esther Cunio, o bunică israeliană în vârstă de 90 de ani care trăieşte în Kibbutzul Nir Oz, a fost faptul că aceasta a menţionat că provine din Argentina, ţara de unde e şi fotbalistul Lionel Messi.

Premierul israelian ar putea fi invitat să se adreseze Parlamentului SUA

Preşedintele Camerei Reprezentanţilor din SUA, Mike Johnson, se gândeşte să-l invite pe premierul israelian Benjamin Netanyahu să se adreseze Parlamentului american.

Secretarul de stat al SUA merge în Israel pe fondul tensiunilor legate de o posibilă ofensivă în Rafah

„El (Antony Blinken – n.r.) va discuta despre necesitatea de a asigura înfrângerea Hamas, inclusiv în Rafah, într-un mod care să protejeze populaţia civilă, să nu împiedice furnizarea de asistenţă umanitară şi să promoveze securitatea generală a Israelului”, a declarat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Matthew Miller, potrivit Bloomberg. Înaltul diplomat american urmează […]

Un nou demers al secretarului de stat american Antony Blinken pentru un acord între Israel şi Hamas

Secretarul de stat american Antony Blinken se întoarce miercuri în Orientul Mijlociu pentru în a şasea sa vizită de la începutul războiului dintre Israel şi Hamas spre a face demersuri pentru încheierea unui acord de încetare a focului şi de eliberare a ostaticilor deţinuţi de Hamas.

COMENTARIU Lelia Munteanu: Linia roşie a preşedintelui Biden

N-o mai spun eu, a spus-o Thomas L. Friedman, editorialistul de la New York Times: „(…) am un mesaj urgent de transmis preşedintelui Biden şi poporului israelian: văd erodarea din ce în ce mai rapidă a poziţiei Israelului în rândul naţiunilor prietene – un nivel de acceptare şi legitimitate care au fost construite cu minuţiozitate […]

Netanyahu respinge apelul lui Biden de a anula asaltul de la Rafah

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a respins un apel al preşedintelui american, Joe Biden, de a anula un atac terestru planificat la Rafah, ultimul refugiu din Gaza pentru mai mult de un milion de persoane strămutate, unde Israelul crede că sunt ascunşi luptători ai grupării Hamas.

Americanii anunţă moartea liderului militar al Hamas, Marwan Issa

Liderul Hamas, Marwan Issa, a murit într-un atac aerian israelian, a declarat oficialul Casei Albe, Jake Sullivan, potrivit BBC. Atacul a avut loc în urmă cu câteva zile. Armata israeliană a primit informaţii despre locul în care se afla Issa, comandantul secund al aripii militare a grupului, Brigăziile Izz el-Deen al-Qassam. Ulterior, amata a bombardat […]

Biden l-a avertizat pe Netanyahu. Urmează negocieri la Washington

Consilierul pe probleme de securitate naţională al Casei Albe, Jake Sullivan, a declarat că cele două ţări, SUA şi Israel, vor avea o discuţie cuprinzătoare despre calea de urmat în Gaza, unde o criză umanitară face ravagii după mai multe luni de lupte, relatează Reuters. Întâlnirea ar putea avea loc săptămâna aceasta sau săptămâna viitoare, […]

Autorităţile din Israel anunţă că nu renunţă la operaţiunea din apropierea spitalului al Shifa

Autorităţile din Israel susţin că vor „continuă să zădărnicească activitatea teroristă” de la al Shifa „IDF şi ISA continuă să zădărnicească activitatea teroristă în spitalul al Shifa. IDF şi ISA, conduse de Brigada 401, şi forţele speciale Shayetet 13 continuă operaţiuni precise în spitalul Al Shifa pentru a contracara terorismul. Până acum, 20 de terorişti […]

Discuţie între Biden şi Netanyahu, după ce premierul israelian a fost criticat dur în Senatul SUA

Preşedintele american Joe Biden ar urma să vorbească, în cursul zilei de luni, cu premierul israelian Benjamin Netanyahu, pe fondul unor divergenţe între cele două ţări.

Armata israeliană le cere locuitorilor din Gaza să se refugieze pe coasta de sud

Palestinienii din apropierea spitalului al Shifa sunt îndemnaţi să fugă pe coasta din sudul Fâşiei Gaza, după ce armata a lansat un nou raid în zonă. Locotenent-colonelul Avichay Adraee, purtătorul de cuvânt al IDF în limba arabă, a emis o declaraţie prin care le cere locuitorilor „să evacueze imediat zona” spre sud, pe drumul de […]

Israelul a lansat un raid nocturn asupra spitalului al-Shifa din Gaza

Forţele israeliene au lansat un raid nocturn asupra spitalului al-Shifa din Gaza, scrie BBC.

Primul transport maritim de ajutor umanitar către Gaza a fost descărcat

Primul transport maritim de ajutor umanitar către Gaza a fost descărcat. Organizaţia caritabilă americană World Central Kitchen (WCK), care se află în spatele misiunii, desfăşoară misiunea în cooperare cu Emiratele Arabe Unite, potrivit BBC.

Şeful Mossad este aşteptat să reia duminică, la Doha, negocierile pentru încetarea focului în Gaza

Şeful serviciilor secrete israeliene este aşteptat să conducă discuţiile de încetare a focului cu mediatorii care se reiau duminică în Qatar, ca răspuns direct la o nouă propunere a Hamas, a declarat sâmbătă pentru Reuters o sursă apropiată discuţiilor.

COMENTARIU Lelia Munteanu: Evreul cu cel mai înalt rang în conducerea americană: „Israelul nu poate spera să reuşească ca un paria căruia i se opune restul lumii”

„În acest moment, există patru obstacole majore în calea a două state şi până când acestea nu vor fi eliminate din ecuaţie, nu va exista niciodată pace în Israel şi Gaza şi Cisiordania. Cele patru obstacole majore sunt: Hamas şi palestinienii care susţin şi tolerează direcţiile  lor funeste. Israelienii de dreapta radicali din guvern şi societate. […]

München şi masacrul din ’72: mesajul pro-Hamas din satul olimpic a fost şters

În atacul efectuat de organizaţia Black September, 11 sportivi israelieni care trebuiau să participe la competiţii au fost ucişi.

Înalt oficial american: Israelul trebuie să organizeze noi alegeri. Netanyahu ,,şi-a pierdut calea”

Liderul majorităţii din Senat, Chuck Schumer, cere Israelului să organizeze noi alegeri, afirmând că, în opinia sa, premierul israelian Benjamin Netanyahu ,,şi-a pierdut calea" în bombardamentul israelian asupra Fâşiei Gaza, scrie Associated Press.

COMENTARIU Lelia Munteanu: Adevărurile lui Netanyahu

Fapt notoriu în Orientul Mijlociu, unde veştile circulă repede: în lunga sa carieră de premier, Netanyahu a sprijinit şi încurajat Hamas, străduindu-se, cu oarecare succes, să întreţină ostilitatea dintre Hamas (care controla Gaza) şi Fatah, respectiv Autoritatea Palestiniană (controlată de Fatah) din Cisiordania. Ţinându-le în dezbinare, era convins că e cea mai bună soluţie de a nu putea fi înfiinţat vreodată un stat palestinian.

O zonă din Liban a fost bombardată de avioanele israeliene două zile la rând

Avioanele israeliene au lovit marţi Valea Bekaa din Liban. Zona a fost bombardată şi luni. În zonă se află o instalaţie Hezbollah.

Israelul, somat să schimbe strategia în Gaza pentru a-şi păstra sprijinul internaţional

Ministrul australian de externe, Penny Wong, a declarat marţi că premierul Benjamin Netanyahu subminează Israelul prin abordarea sa faţă de războiul din Gaza şi a îndemnat ţara să schimbe strategia sau va pierde şi mai mult sprijin internaţional, relatează Reuters.

Membri ai Brigăzilor Martirilor Al-Aqsa care plănuiau atacuri inclusiv sinucigaşe, arestaţi în Italia

Poliţia italiană a arestat trei palestinieni despre care susţine că „plănuiau atacuri într-o ţară nespecificată”. Cei trei bărbaţi, care locuiau la 120 km de Roma, au înfiinţat o celulă a Brigăzilor Martirilor Al-Aqsa, se arată într-un comunicat al poliţiei italiene.

Israelul verifică dacă liderul adjunct al Hamas a fost ucis într-o lovitură aeriană

Autorităţile din Israel verifică dacă al doilea cel mai înalt lider militar din Hamas a fost ucis într-un atac aerian. Atacul a avut loc în weekend. Dacă informaţia va fi confirmată, va fi cel mai înalt lider al Hamas ucis în timpul conflictului.

Cine câştigă în războiul din Gaza?

Liderii Hamas declară că ei câştigă în războiul contra Israelului, declanşat prin masacrul din 7 octombrie când 1.200 de persoane au fost ucise şi peste 250 luate ostatice. Şi liderii Israelului spun că războiul este aproape câştigat, au ocupat majoritatea Gazei, iar armata precizează că peste 13.000 de terorişti Hamas au fost eliminaţi şi alte mii au fost arestaţi, cu preţul vieţii a 248 militari israelieni.

Gaza ruptă în două? Un drum construit de israelieni împarte Fâşia în două, arată imaginile din satelit

Un drum construit de armata israeliană care împarte Gaza în două a ajuns pe coasta mediteraneană, arată o analiză a imaginilor din satelit realizată de CNN. Acesta face parte dintr-un plan de securitate pentru a controla teritoriul timp de câteva luni şi posibil ani de acum încolo, au declarat oficialii israelieni.

ONU: Aşezările israeliene din Cisiordania se extind într-un ritm record

Înaltul Comisar al Naţiunilor Unite pentru Drepturile Omului susţine că prin creşterea coloniilor israeliene Israelul îşi transferă populaţia ceea ce reprezintă o crimă de război, potrivit Reuters. „Violenţa coloniştilor şi încălcările legate de noile aşezări au atins noi niveluri şocante şi riscă să elimine orice posibilitate practică de a înfiinţa un stat palestinian”, a transmis […]

Netanyahu nu renunţă: Israelul va continua ofensiva din Gaza, inclusiv în Rafah

Israelul îşi va continua ofensiva împotriva Hamas, inclusiv în oraşul Rafah din sudul Fâşiei Gaza, a declarat joi premierul Benjamin Netanyahu, potrivit Reuters.

Piesa „Uragan” va reprezenta Israelul la Eurovision

Melodia a fost păstrată, dar cuvintele cântecului s-au schimbat: prima versiune, October Rain, a fost considerată nepotrivită din cauza continuării războiului, astfel că Eden Golan va cânta „Hurricane”, în mai, la concursul din Suedia.

Suedia lansează discuţii cu Israelul privind ajutorul umanitar în Gaza

„Viaţa şi sănătatea copiilor din Gaza trebuie protejate. Suedia a iniţiat o întâlnire cu Ministerul de Externe al Israelului, mai multe state membre ale UE şi alţi parteneri pentru a transmite nevoia urgentă de a îmbunătăţi accesul umanitar în Gaza”, a transmis premierul Suediei, Ulf Kristersson, pe X. Israelul a primit numeroase solicitări din partea […]

Cum înţelegem războiul Israel-Hamas

AUTOR: GEORGE FRIEDMAN

Israelul aprobă planuri pentru 3.400 de case noi în Cisiordania

Guvernul israelian a avansat planuri pentru aproximativ 3.400 de case noi în aşezările din Cisiordania. Autoritatea Palestiniană a condamnat proiectele. Şi numeroase alte ţări se împotrivesc planurilor israeliene.

Războiul Israel-Hamas. Gruparea Hamas spune că va negocia prin mediatori până la încheierea unui acord

Gruparea militantă palestiniană Hamas a afirmat miercuri, într-un comunicat citat de Reuters, că va continua să negocieze prin intermediul mediatorilor până când va ajunge la un acord de încetare a focului cu israelienii.

Surse palestiniene: armata israeliană a făcut cel mai mare raid la Ramallah din ultimii ani

Forţele israeliene au intrat peste noapte în oraşul Ramallah din Cisiordania, au anunţat luni, surse palestiniene. Martorii spun că forţele israeliene au folosit zeci de vehicule militare în oraşul în care se află sediul Autorităţii Palestiniene condusă de preşedintele Mahmoud Abbas. Ministerul palestinian al Sănătăţii a declarat că forţele israeliene au împuşcat un tânăr în […]

Vicepreşedintele SUA îndeamnă Hamas să accepte o încetare imediată a focului

Vicepreşedintele american Kamala Harris a cerut duminică grupării militante palestiniene Hamas să accepte o încetare imediată a focului de şase săptămâni, îndemnând în acelaşi timp Israelul să facă mai mult pentru a spori livrările de ajutoare în Gaza, scrie Reuters.

Un oficial american va avea discuţii în Liban privind detensionarea conflictelor din zonă

Diplomatul american Amos Hochstein va vizita luni Beirutul pentru a continua eforturile menite să detensioneze conflictul de la graniţa libanezo-israeliană, au declarat duminică un oficial libanez de rang înalt şi un oficial al Casei Albe.

Israelul nu pare dispus să negocieze până nu primeşte lista ostaticilor deţinuţi de Hamas

Israelul a boicotat duminică negocierile de încetare a focului în Gaza de la Cairo, după ce Hamas a respins cererea sa de a obţine o listă completă cu numele ostaticilor care sunt încă în viaţă, a relatat un ziar israelian, potrivit Reuters.

Versurile piesei cu care Israelul s-ar putea prezenta la Eurovision urmează să fie modificate

Eurovision, care anul acesta va avea loc în perioada 7-11 mai în oraşul suedez Malmo, se prezintă ca un eveniment apolitic şi poate îi poate descalifica pe concurenţii despre care se consideră că au încălcat această regulă. Radiodifuzorul Kan are sarcina de a alege piesa care va reprezenta Israelul, scrie Reuters. Propunerea israeliană principală este […]

Noi negocieri pentru un armistiţiu în Fâşia Gaza

Se aşteaptă ca mediatorii să se reunească din nou la Cairo, duminică, şi să caute o formulă acceptabilă pentru Israel şi Hamas de încetare a focului în Gaza, au declarat surse citate de Reuters.

Vicepreşedintele SUA, întâlnire cu un oficial israelian pentru un acord privind Gaza

Se aşteaptă ca discuţiile să cuprindă subiecte precum asigurarea unei încetări a focului, eliberarea ostaticilor israelieni deţinuţi în Gaza şi creşterea ajutorului către teritoriul palestinian, a declarat un oficial de la Casa Albă, citat de Reuters. Gantz a confirmat că se va întâlni cu Harris, precum şi cu consilierul american pentru securitate naţională Jake Sullivan […]

COMENTARIU Lelia Munteanu: Plănuita ofensivă a Israelului în Rafah – „criminală şi inutilă”

Încă de la jumătatea lui noiembrie anul trecut, un fost ambasador al Israelului la ONU, actualmente parlamentar al Puterii, Danny Danon, şi un fost director-adjunct al Mossad, actualmente parlamentar al Opoziţiei, Ram Ben-Barak, au scris în tandem un articol în The Wall Street Journal, intitulat „Occidentul ar trebui să primească refugiaţii din Gaza”. Lansau încă […]

Israelul anunţă o anchetă privind moartea palestinienilor care aşteptau ajutoare umanitare

Armata israeliană a promis sâmbătă o anchetă asupra morţii palestinienilor care au stat la coadă pentru ajutor în Gaza în această săptămână, un incident care a atras reacţii internaţionale.