italia

Accident cu un iaht în Italia: o persoană a murit, şase au fost rănite

Un britanic a murit şi şase persoane au fost rănite după ce un iaht s-a lovit de stânci în largul coastelor italiene, potrivit Sky News.

Topirea unui gheţar din Alpi mută graniţa dintre Elveţia şi Italia

Linia de demarcaţie se află de-a lungul unei diviziuni de drenaj, punctul în care apa de topire se va scurge de o parte şi de alta a muntelui, către o ţară sau alta.   Dar retragerea gheţarului Theodul înseamnă că bazinul hidrografic s-a strecurat spre Rifugio Guide del Cervino, un refugiu pentru vizitatori în apropierea […]

Cel mai în vârstă student din Italia a obţinut o nouă diplomă, cea de master

Giuseppe Paterno are 98 de ani, dar asta nu l-a împiedicat să doboare un nou record. Acum doi ani a terminat facultatea, iar acum a finalizat şi un master, conform Reuters.   Bărbatul a terminat studiile cu note maxime, iar familia sa este foarte mândră de reuşitele sale academice.    Absolventul în etate nu vrea […]

Aproape 700 de migranţi au fost salvaţi în largul coastelor italiene. Fluxul de persoane care traversează Mediterana este în creştere

Aproape 700 de migranţi au fost salvaţi sâmbătă în largul coastelor sudice ale Italiei, a anunţat paza de coastă într-un comunicat, în condiţiile în care fluxul de migranţi care traversează Marea Mediterană este în creştere pe timp de condiţii maritime favorabile.

În Italia se dă o luptă strânsă pentru funcţia de premier între un social-democrat şi o naţionalistă despre care presa spune că este „Mussolini în varianta feminină”

După demisia lui Mario Draghi din funcţia de prim-ministru al Italiei, preşedintele Sergio Mattarella a dizolvat parlamentul italian şi a propus alegeri anticipate. Presa din occident se teme că din cauza crizei politice şi celei economice, la 100 ani de la venirea dictatorului Benito Mussolini la putere, fascismul ar putea reveni în Italia.

Preşedintele Italiei a stabilit data când vor fi organizate alegeri anticipate. Numărul parlamentarilor va fi redus

Preşedintele Italiei, Sergio Mattrella, a fixat pe 25 septembrie data scrutinului parlamentar anticipat, iar numărul senatorilor şi deputaţilor va fi redus, prin aplicarea rezultatului unui referendum din 2020.

Criza politică din Italia: Sergio Mattarella a dispus dizolvarea Parlamentului şi convocarea alegerilor anticipate

Preşedintele Italiei, Sergio Mattarella, a decis, joi după-amiază, dizolvarea Parlamentului ţării, în contextul demisiei premierului Mario Draghi, şi convocarea alegerilor legislative anticipate.

Premierul italian Mario Draghi şi-a prezentat încă o dată demisia, dar va rămâne la conducerea guvernului interimar până la organizarea alegerilor anticipate

Premierul Italiei, Mario Draghi, şi-a prezentat demisia, joi dimineaţă, cu ocazia întâlnirii cu preşedintele Sergio Mattarella, dar va rămâne la conducerea Guvernului interimar până la organizarea alegerilor parlamentare anticipate, în septembrie sau octombrie.

Surse: Mario Draghi ar putea renunţa la mandatul de prim-ministru joi

Premierul Italiei, Mario Draghi, intenţionează să anunţe joi dimineaţă, în Camera Deputaţilor, că îşi depune mandatul, în contextul amplificării crizei politice de la Roma, afirmă surse politice de la Roma citate de agenţia ANSA şi de cotidianul La Repubblica.

Criză politică în Italia. Guvernul de la Roma anunţă că Mario Draghi se va deplasa joi la Palatul prezidenţial

Premierul Mario Draghi va avea o perioadă de analiză şi se va deplasa joi la Palatul prezidenţial pentru a avea consultări cu preşedintele Sergio Mattarella, anunţă Guvernul de la Roma, deşi unele surse declarau că premierul, care tocmai a obţinut încrederea Senatului, se află acum la consultări.

Senatul Italiei acordă încrederea Guvernului Mario Draghi după ce premierul a părăsit Parlamentul

Senatul Italiei a acordat, miercuri seară, votul de încredere Guvernului Mario Draghi, însă fără susţinerea Mişcării Cinci Stele şi a partidelor Liga şi Forza Italia, la finalul unor dezbateri tensionate şi imediat după plecarea premierului din Parlament.

Draghi a plecat din Parlament şi ar putea merge la preşedinte. Italia ar putea organiza alegeri anticipate

Premierul în funcţie al Italiei, Mario Draghi, a părăsit din nou aula Parlamentului şi s-ar putea duce la Palatul prezidenţial, în contextul în care votul de încredere nu se poate desfăşura din lipsă de cvorum, pe fondul retragerii sprijinului mai multor partide.

Mario Draghi cere vot de încredere doar asupra uneia dintre rezoluţiile propuse în Parlament

Premierul în funcţie al Italiei, Mario Draghi, a anunţat miercuri după-amiază că a decis să ceară vot de încredere în Parlament asupra unei rezoluţii care riscă să nu fie votată de forţele de dreapta.

Sesiunea Parlamentului de la Roma a fost suspendată. Mario Draghi trebuie să decidă clar ce va face

Sesiunea Parlamentului italian privind votul de încredere în favoarea Guvernului în exerciţiu a fost suspendată, miercuri după-amiază, în contextul în care premierul demisionar Mario Draghi nu a stabilit clar dacă acceptă cererile de continuare a mandatului, dat fiind că situaţia este dinamică.

Criza politică din Italia, o mare problemă pentru toată zona euro. BCE speră să nu se repete situaţia de acum 10 ani

Este o bătaie de cap pentru BCE, care încearcă să readucă ratele dobânzilor de la niveluri sub zero la niveluri mai normale începând de joi – fără a declanşa haosul de pe piaţa obligaţiunilor într-o ţară cu o datorie de 150% din producţia economică. BCE a declarat că va majora ratele cu un sfert de […]

Grevă pe aeroporturile din Italia. Sute de zboruri au fost anulate

Câteva sute de zboruri au fost anulate duminică în Italia, o zi de vârf pentru turişti, din cauza unor greve de patru ore la care au participat angajaţi ai companiilor aeriene low-cost, precum şi controlori de trafic aerian.

Britanic găsit mort într-o cameră de hotel din Florenţa, alături de o femeie rănită

Bărbatul în vârstă de 40 de ani a fost găsit sâmbătă dimineaţa în camera unui hotel de 4 stele, situat lângă Ponte Vecchio, după ce personalul a alertat poliţia, scrie The Guardian. Se pare că acesta ar fi sosit în oraş, capitala regiunii Toscana, vineri seară, împreună cu femeia de 43 de ani, care a […]

Italienii îi cer lui Draghi să depăşească criza politică şi să rămână în funcţie

Primarii, organizaţiile de afaceri şi liderii sindicali din Italia l-au îndemnat la sfârşitul săptămânii trecute pe premierul Mario Draghi să îşi reconsidere decizia de a demisiona, avertizând că stabilitatea ţării, care are datorii, este în pericol, scrie Reuters.

Criză politică în Italia. Ministrul de Externe îi acuză pe criticii lui Draghi că fac jocul lui Putin

Într-un interviu telefonic acordat vineri publicaţiei POLITICO, Luigi Di Maio i-a acuzat pe criticii lui Mario Draghi că fac treaba preşedintelui rus Vladimir Putin, iar ministrul de externe a lansat un apel pentru ca partidele politice să nu dărâme guvernul în cadrul votului de încredere de săptămâna viitoare din parlamentul italian.

FAZ: Incertitudinea politică din Italia riscă să aducă în criză zona euro

Incertitudinea politică din Italia intervine într-un moment nepotrivit pentru Uniunea Europeană şi are potenţialul de a aduce în criză zona euro în cazul convocării alegerilor parlamentare anticipate, comentează publicaţia Frankfurter Allgemeine Zeitung (FAZ).

Euronews: O naţionalistă de extremă dreapta ar putea deveni noul premier al Italiei

Pe 14 iulie 2022, "Mişcarea Cinci Stele" a revocat sprijinul acordat guvernului în ceea ce priveşte un decret privind stimularea economică pentru a combate criza energetică.

Incertitudine politică în Italia. Se anunţă alegeri anticipate

Alegeri anticipate s-ar putea organiza în Italia pentru a depăşi impasul politic, au declarat vineri oficiali guvernamentali, după ce premierul Mario Draghi şi-a prezentat demisia în urma unei „revolte” a M5S.

Ion Cristoiu: În plin război Rusia – Ucraina, în Italia e publicat un roman de Vasili Grossman care face elogiul Armatei Roşii la Stalingrad

Intrînd prin librăriile din Italia, ca să caut ghiduri ale Italiei de Nord în franceză sau în engleză, treabă zadarnică, evident, am descoperit, în locurile dedicate noutăţilor, o carte semnată de Vasili Grossman, Stalingrado. Apărută anul acesta (aprilie 2022, în plin Război Rusia – Ucraina) la editura Adelphi, colecţia Biblioteca Adelphi 731, cartea are trecut […]

Preşedintele Italiei, Sergio Mattarella, refuză să accepte demisia premierului Mario Draghi

Preşedintele Italiei, Sergio Mattarella, a respins, joi seară, demisia premierului Mario Draghi, cerându-i să revină în Parlament pentru a verifica dacă mai are sau nu majoritate, în ceea ce este un efort de evitare a alegerilor anticipate.

Premierul Italiei, Mario Draghi, a decis să demisioneze

Premierul Italiei, Mario Draghi, a declarat joi seară, după consultări cu preşedintele Sergio Mattarella în contextul destrămării coaliţiei care susţinuse până acum Guvernul de uniune naţională, că a decis să demisioneze.

Criză politică în Italia. Premierul Mario Draghi se consultă cu preşedintele Mattarella

Premierul Italiei, Mario Draghi, s-a deplasat joi după-amiază la Palatul prezidenţial de la Roma, în contextul în care, deşi a obţinut votul Parlamentului pentru un program de măsuri sociale, coaliţia guvernamentală de uniune naţională pare să se destrame.

Zi decisivă pentru Mario Draghi. Italia este pe marginea prăpastiei, iar Guvernul aproape de colaps

Guvernul de coaliţie al premierului italian Mario Draghi este aproape de colaps joi, după ce Mişcarea Cinci Stele, unul dintre membrii săi, a declarat că nu va participa la un vot de încredere parlamentar.

Italia va administra o a doua doză de rapel împotriva COVID-19 persoanelor de peste 60 de ani

Italia va începe în curând campania de administrare a unui al doilea rapel COVID-19 tuturor persoanelor de peste 60 de ani, a declarat luni ministrul sănătăţii, după ce a primit undă verde din partea agenţiilor de sănătate ale Uniunii Europene.

Rusia a redus livrările de gaze spre Germania, Austria şi Italia

Compania rusă Gazprom a redus, luni, aprovizionarea cu gaze a Germaniei, Austriei şi Italiei, din cauza unor lucrări de întreţinere, dar există temeri că alimentarea va fi afectată permament în contextul tensiunilor dintre Uniunea Europeană şi Administraţia Vladimir Putin.

Un ucrainean a încercat să intre în România la volanul unui bolid furat din Italia

Un ucrainean a fost prins de vameşii români când a încercat să intre în România pe la Punctul de Trecere Negru Vodă, la volanul unei maşini de lux, care figura ca fiiind furată din Italia, aceasta fiind şi în bazele de date ale INTERPOL.

Italia, lovită puternic de pandemie. Numărul celor care trăiesc în sărăcie absolută s-a triplat

Italia a pierdut mai multe locuri de muncă decât partenerii din UE în timpul crizei COVID. Numărul celor care trăiesc în sărăcie absolută s-a triplat, iar naşterile au scăzut cu un record de aproape 12%.

Al doilea cel mai căutat mafiot din Italia a ajuns la Roma după 28 de ani de fugă

Al doilea cel mai căutat mafiot din Italia a ajuns la Roma după 28 de ani de fugă. Rocco Morabito face parte din gruparea de crimă organizată 'Ndrangheta, care face afaceri de miliarde de euro cu cocaină.

Nordul Italiei este afectat de secetă. Guvernul declară stare de urgenţă

Italia a decretat stare de urgenţă în nordul ţării, după ce mai multe regiuni au fost lovite de cea mai gravă secetă din ultimii 70 de ani. Cele mai afectate zone sunt cele din jurul râului Po, care reprezintă aproximativ o treime din producţia agricolă a ţării. Po este cel mai lung râu din Italia […]

Români, italieni, germani, cehi, printre turiştii dispăruţi în urma prăbuşirii gheţarului din Italia

Bilanţul provizoriu al prăbuşirii gheţarului Marmolada din Italia este de şase morţi, nouă răniţi şi 16 persoane date dispărute, a confirmat pentru agenţia italiană de presă Gianpaolo Bottacin, consilier regional pentru protecţie civilă din Veneto. „Situaţia evoluează şi este dificil, în acest moment, să dăm o explicaţie precisă a ceea ce s-a întâmplat”, a spus […]

Urmările încălzirii globale. Apa potabilă, raţionalizată într-un oraş din Italia

Noua dramă din oraşul lui Romeo şi Julieta: apa va fi raţionalizată din cauza secetei.

Brazilia amână extrădarea liderului mafiot Rocco Morabito, şeful ‘Ndrangheta

Presa din Brazilia informează că extrădarea lui Morabito a fost suspendată, traficantul de droguri având un mandat de arestare în São Paulo.

Unic în Europa: Titlu decis la play-off în Serie A dacă echipele termină la egalitate de puncte

Federaţia Italiană de Fotbal (FIGC) a confirmat că titlul din Serie A va fi decis de un play-off începând din sezonul viitor, în cazul în care primele două echipe vor termina la egalitate de puncte.

Italia se îndreaptă către o situaţie dramatică de mediu. Stare de urgenţă în mai multe regiuni

Seceta se răspândeşte cu viteză în Italia, cu râuri şi rezervoare care seacă. Prognoza unor temperaturi mai ridicate este posibil să înrăutăţească situaţia. Mai multe regiuni italiene au declarat deja stare de urgenţă.

Italia este aproape de o criză politică. Cel mai mare partid din parlament se destramă

Până la 60 de foşti parlamentari ai partidului Cinci Stele s-au înscris deja în noul grup al lui Di Maio, „Împreună pentru viitor”, potrivit presei. „Astăzi, eu şi mulţi alţii… părăsim Mişcarea Cinci Stele„, a anunţat ministrul de externe în cadrul unei conferinţe de presă. „Părăsim ceea ce mâine nu va mai fi prima forţă […]

Instabilitate politică în Italia. Ministrul de Externe acuză propriul partid că subminează eforturile guvernului de a sprijini Ucraina

Italia, la fel ca multe ţări UE, a trimis arme Ucrainei pentru a o ajuta să lupte împotriva asaltului rusesc. Într-o declaraţie, Di Maio a spus că guvernul trebuie să apere valorile democraţiei şi libertăţii, adăugând că, în timp ce toată lumea îşi doreşte pace, preşedintele rus Vladimir Putin urmăreşte războiul, relatează Reuters. În acest […]