k2

K2 arată ca o groapă de gunoi la mare înălţime. Imagini elocvente publicate de un şerpaş

Mingma Tenzi, un şerpaş nepalez, a urcat pentru prima dată pe K2 în iulie li a fost şocat să descopere că situaţia deşeurilor din Tabăra 2 era mai rea decât cea de pe Everest.

Alex Găvan vs. vârful K2

Anul acesta, Alex Găvan a încercat o expediţie pe K2, dar nu a reuşit să ajungă în vârf. Românul a oprit expediţia după ce a văzut în jurul lui multe semne care îi spuneau să se oprească, dar crede ce a fost o experienţă de care sufletul lui avea nevoie. „Şi în momentul în care […]

Alpiniştii au cucerit iarna în premieră vârful K2, al doilea cel mai înalt din lume

Alpiniştii conduşi de unul dintre cei mai cunoscuţi şerpaşi au urcat pe al doilea munte ca înălţime din lume, K2, din Pakistan, ascensiunea fiind efectuată în premieră iarna. ”L-AM CUCERIT, CREDEŢI-MĂ L-AM CUCERIT- CĂLĂTORIE NICIODATĂ FĂCUTĂ”, a scris pe Facebook aplinistul Chhang Dawa. Alpiniştii nepalezi au ajuns în cele din urmă în vârful K2 (Chhogori 8611m), […]