klaus iohannis

Klaus Iohannis, în vizită la Spitalul Floreasca, unde sunt internate victime de la Crevedia

Preşedintele Klaus Iohannis merge, marţi, la Spitalul Floreasca, unde sunt internaţi răniţi în exploziile de la Crevedia, anunţă Administraţia Prezidenţială.

Klaus Iohannis: Solidaritatea României faţă de Ucraina a rămas de neclintit

„Consecinţele nocive la nivel global ale războiului de agresiune de la graniţele noastre au determinat adaptarea noastră rapidă şi formularea de răspunsuri ferme pe o linie clară şi puternic asumată a politicii noastre externe”, spune Klaus Iohannis la evenimentul prilejuit de primirea şefilor de misiuni diplomatice, a şefilor oficiilor consulare şi a directorilor Institutelor culturale […]

COMENTARIU Lelia Munteanu: Klaus Iohannis, „Regrete şi condoleanţe” – ediţie de lux

Aştept antologia pe care o va publica Preşedintele la ieşirea din mandat. Va fi una alcătuită exclusiv din regrete şi condoleanţe. Adică tot ce a împărţit naţiunii în anii aceştia în care România n-a făcut nici un pas.

Iohannis, prima reacţie după tragedia de la Crevedia: prioritatea zero este să le oferim celor afectaţi tot sprijinul necesar

Mesajul a fost transmis pe Facebook. „O nouă tragedie a zguduit în această seară România şi sunt profund îndurerat că exploziile de la Crevedia s-au soldat cu victime. Transmit condoleanţe familiilor îndurerate şi le urez însănătoşire grabnică celor răniţi. În acest moment, prioritatea zero este să le oferim celor afectaţi tot sprijinul necesar şi să […]

Moşteanu: Premierul Ciolacu nu vrea să aflăm câţi bani cheltuie Iohannis pe deplasările externe

Guvernul a avizat negativ proiectul care interzicea clasificarea, ca secrete de serviciu, a informaţiilor privind cheltuirea banilor publici, anunţă purtătorul de cuvânt al USR, Ionuţ Moşteanu: „Premierul Marcel Ciolacu nu vrea să aflăm câţi bani cheltuie Klaus Iohannis pe deplasările externe”.

COMENTARIU Sorin Avram: Klaus Iohannis ar trebui să mai lase cărţile de istorie şi să se apuce de scris istorie

Radio România Actualităţi, buletinul de ştiri de la ora 13.00 din data de 6 august 2023: ”Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, astăzi, un mesaj cu prilejul centenarului Mausoleului Eroilor de la Mărăşeşti, în care arată că în cea mai importantă bătălie din campania anului 1917 din Primul Război Mondial, din această localitate, Armata Română a […]

COMENTARIU Sorin Avram: Guvernul PSD-PNL cântă aria Austerităţii din ”Opera de trei parale”. Prim tenorul Klaus Iohannis tace

Guvernul şi coaliaţia de guvernare cântă pe mai multe voci aria Austerităţii din ”Opera de trei parale” pe care Executivul vrea să le economisească sau să le aducă la buget. Pe lângă vocile tenorilor Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă se aud vocile unor contratenori din rândul doi din PSD şi PNL, şi ale unor soprane […]

Iohannis: Atacurile continue ale Rusiei, în apropierea României, sunt inacceptabile

Preşedintele Klaus Iohannis susţine că atacurile continue ale Rusiei pe Dunăre, în apropierea României, sunt inacceptabile şi constituie crime de război.

Iohannis: Genocidul împotriva romilor este o lecţie tragică despre ură

Genocidul împotriva romilor este o lecţie tragică despre ură, prejudecată şi dispreţ faţă de drepturile omului, spune preşedintele Klaus Iohannis într-un mesaj cu ocazia Zilei Europene de Comemorare a Holocaustului Romilor.

Iohannis a numit-o pe Ioana Bivolaru în calitate de ambasador al României în Franţa

Preşedintele Klaus Iohannis a numit-o pe Ioana Bivolaru în calitate de ambasador al României în Franţa. De asemenea, Dănuţ-Florin Sandovici a fost rechemat din calitatea de ambasador al României în Republica Arabă Siriană.

Iohannis, despre pregătirea piloţilor ucraineni pe F-16: Este posibil să se înceapă deja în august

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat luni că este posibil ca pregătirea piloţilor ucraineni pe aeronave F-16 să înceapă în luna august. „Începem la sfârşitul acestei veri şi va fi un proiect care va ţine foarte mult”, a spus şeful statului.

Klaus Iohannis participă luni şi marţi la al treilea Summit UE-CELAC

Preşedintele Klaus Iohannis, va participa, în perioada 17-18 iulie 2023, la Bruxelles, la al treilea Summit Uniunea Europeană & Comunitatea Statelor Latino-Americane şi Caraibiene (UE-CELAC).

Summitul NATO. România a înaintat aliaţilor propunerea de a deveni centru de pregătire de F-16

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că România a înaintat deja o propunere aliaţilor din NATO pentru a deveni centru de pregătire pentru avioane de luptă F-16. El nu a dezvăluit, din motive de securitate, ce bază va fi responsabilă pentru acest centru.

Preşedintele Klaus Iohannis a ajuns la podul peste Dunăre de la Brăila, începe inaugurarea

Preşedintele Klaus Iohannis a ajuns la podul peste Dunăre de la Brăila. La inaugurare participă oficialităţi, printre care premierul Marcel Ciolacu şi ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.

Iohannis îl felicită pe Stoltenberg pentru prelungirea mandatului: Aştept cu nerăbdare să continuăm colaborarea pentru consolidarea NATO

Preşedintele Klaus Iohannis l-a felicitat, marţi, pe Jens Stoltenberg pentru prelungirea mandatului de secretar general NATO: „Aştept cu nerăbdare să continuăm colaborarea pentru consolidarea Alianţei”.

Ion Cristoiu, despre demisia lui Hellvig: E o demisie regizată cu talent. A transformat-o într-o lovitură electorală

Publicistul Ion Cristoiu afirmă că plecarea lui Eduard Hellvig de la conducerea SRI este o demisie regizată cu talent şi transformată într-o lovitură electorală deoarece nu exclude ca, în perspectiva anului electoral 2024, acesta să candideze la prezidenţiale întruchipând suveranismul moderat. “Nu aş numi momentul demisie, ci spectacolul demisiei. Titlul jurnalului meu video este o […]

Eduard Hellvig a fost decorat de preşedintele Klaus Iohannis cu Ordinul Naţional Steaua României / Hellvig şi-a anunţat astăzi demisia de la conducerea SRI

Preşedintele Klaus Iohannis l-a decorat pe Eduard Hellvig cu Ordinul Naţional Steaua României în grad de Comandor, potrivit decretului publicat luni în Monitorul Oficial.

Klaus Iohannis: Trebuie să facem tot să oprim Rusia din războiul ilegal

„Trebuie să încercăm să facem tot ca să oprim Rusia, să se oprească din acest război ilegal”, spune Klaus Iohannis, după un dejun de lucru al membrilor Consiliului European cu Secretarul General al NATO, Jens Stoltenberg.

Iohannis, despre Bîstroe: Până acum a fost un mit. Nu au fost lucrări de adâncire, ci de întreţinere

Preşedintele României, Klaus Iohannis, susţine că Ucraina a efectuat doar lucrări de întreţinere la Canalul Bîstroe, nu lucrări de „adâncire”: „Până acum a fost un mit. Discuţia care a fost s-a dovedit a fi contraproductivă”.

82 de ani de la Pogromul de la Iaşi. Iohannis: Trenurile morţii, răni adânci în conştiiţa naţională

„Trenurile morţii” rămân un capitol sumbru al istoriei noastre, care a lăsat răni adânci în conştiinţa naţională, cutremurându-ne şi astăzi, susţine preşedintele Klaus Iohannis, într-un mesaj adresat cu ocazia comemorării a 82 de ani de la Pogromul de la Iaşi (28-30 iunie 1941).

Klaus Iohannis, la manifestările prilejuite de Ziua Independenţei SUA: Mii de militari americani se află astăzi în România

Preşedintele Klaus Iohannis participă, miercuri seara, la manifestările prilejuite de Ziua Independenţei SUA, ocazie cu care a spus că Statele Unite şi România au acţionat şi continuă să acţioneze în sprijinul Ucrainei.

Decrete semnate de Klaus Iohannis pentru numirea unor procurori

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, miercuri, mai multe decrete pentru numirea unor procurori, inclusiv pentru numirea unor procurori şefi adjuncţi la Parchetul General, la DIICOT şi la DNA.

Klaus Iohannis: Drapelul este cel care îi uneşte pe românii de pretutindeni

Drapelul este cel care îi uneşte pe românii de pretutindeni, cel care ne dă forţa de a păstra vie conştiinţa naţională şi de a promova valorile noastre fundamentale, transmite preşedintele Klaus Iohannis, în mesajul transmis cu ocazia Zilei Drapelului Naţional.

Elevii îi cer lui Klaus Iohannis să retrimită în Parlament legile Educaţiei

Mai multe asociaţii de elevi îi cer preşedintelui Klaus Iohannis să trimită spre reexaminare noile legi ale educaţiei: „Reexaminarea legilor educaţiei, vitală pentru învăţământul românesc”.

Klaus Iohannis salută al 11-lea pachet de sancţiuni împotriva Federaţiei Ruse

Preşedintele Klaus Iohannis a salutat al 11-lea pachet de sancţiuni împotriva Federaţiei Ruse în timpul întrevederii cu ambasadorii statelor membre ale UE acreditaţi la Bucureşti, organizată cu prilejul încheierii mandatului Preşedinţiei suedeze a Consiliului UE.

Lege promulgată: Pe drapel nu pot fi adăugate alte inscripţii şi simboluri

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, luni, legea care prevede că pe drapelul României nu pot fi adăugate alte inscripţii şi simboluri în afara celor aprobate prin lege sau prin regulamentele militare.

Bogdan Aurescu se întoarce în funcţia de consilier prezidenţial

Fostul ministru al Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, se întoarce în funcţia de consilier prezidenţial. Decretul a fost semnat joi de preşedintele Klaus Iohannis.

Kelemen Hunor, către miniştrii PNL: „vă lăsăm în grija PE-SE-DE”

UDMR a fost prezent astăzi la votul din Parlament, dar nu a votat noul Guvern, a scris Kelemen Hunor pe Facebook.

Noii miniştri au depus jurământul în faţa preşedintelui Klaus Iohannis

Ceremonia depunerii jurământului de către noii miniştri, în faţa preşedintelui Klaus Iohannis, a avut loc, joi, la Palatul Cotroceni.

Klaus Iohannis l-a desemnat premier pe Marcel Ciolacu / A fost anunţată lista miniştrilor propuşi de PNL şi PSD. UDMR nu face parte din Coaliţia de Guvernare

UPDATE Lista miniştrilor Guvernului Ciolacu, depusă la Parlament fără UDMR Surse parlamentare au declarat pentru MEDIAFAX că a fost depusă în Parlament lista miniştrilor, iar din ea nu face parte UDMR. Aceleaşi surse afirmă că votul de învestire la avea loc joi, la ora 12. Acesta va fi secret, cu bile. Miercuri au loc audierile […]

COMENTARIU Sorin Avram: Lui Iohannis nu i-a ieşit cu ”România educată”. Are şanse cu ”România vindecată”

Liderul PSD, Marcel Ciolacu, i-a mulţumit Preşedintelui Klaus Iohannis pentru onoarea de a-l fi desemnat în funcţia de prim-ministru al României şi i-a urat acestuia ”La mulţi ani!” cu ocazia zilei Sale de naştere.

Iohannis l-a desemnat pe Marcel Ciolacu să formeze noul guvern

Preşedintele Klaus Iohannis l-a desemnat, marţi, pe liderul PSD, Marcel Ciolacu, pentru a forma noul Executiv: „Cred că nu este nicio surpriză, dar acum desemnez pe dl. Marcel Ciolacu”.

Klaus Iohannis l-a numit pe Cătălin Predoiu premier interimar şi a convocat partidele la consultări

Preşedintele României, Klaus Iohannis, l-a numit pe ministrul de Justiţie, Cătălin Predoiu, în funcţia de premier interimar după demisia lui Nicolae Ciucă. De asemenea, şeful statului a convocat partidele la consultări pentru formarea unui nou Guvern.

Lider PNL: Guvernul le-a oferit profesorilor maxim ce putea oferi. Intervenţia lui Iohannis, decisivă

Intervenţia preşedintelui Klaus Iohannis în greva generală a profesorilor a fost decisivă, declară la RFI vicepreşedintele PNL Gheorghe Falcă. În opinia sa, Guvernul le-a oferit profesorilor maxim ce putea oferi.

COMENTARIU Lelia Munteanu – Zapis de pâră

Surlari – duium! Trîmbiţaşi – în neştire. Şi nice un cuvânt bine chivernisit. Nu tu giovahere, numai gărgăuni. Toţi opăciţii, toţi întunecaţii, toţi procleţii, toţi pogoniţii, toţi alungaţii din scaun şi căzuţii din scrânciob – scârbe şi calabalâc. Iară noi, gloata, mereu împresurată de năruiri şi lesne alunecând în bazaconii. Ce-am agonisit în îndelungarea vremii? […]

Iohannis a primit Premiul Civic German, conferit de Fundaţia Civică Bad Harzburg

Preşedintele României, Klaus Iohannis, a primit Premiul Civic German, conferit de Fundaţia Civică Bad Harzburg, în cadrul unei ceremonii care a avut loc la Castelul Benrath, din Düsseldorf, a anunţat Administraţia Prezidenţială.

Ion Cristoiu: Klaus Iohannis este un tip de o aroganţă absolută. Răţoirea la profesori este o triplă greşeală

Publicistul Ion Cristoiu afirmă că preşedintele Iohannis a greşit când le-a reproşat profesorilor că nu renunţă şi îşi permit să continue greva după oferta Guvernului, demonstrând că prin implicarea în medierea conflictului a urmărit să se proflieze în imaginea publică drept binefăcătorul cadrelor didactice şi cel care a pus capăt protestului.

Iohannis, regelui Charles al III-lea: Vă mulţumim că aţi fost şi sunteţi un mare prieten al României

Preşedintele Klaus Iohannis i-a mulţumit regelui Charles al III-lea pentru că a fost şi este un mare prieten al României şi a spus că este onorant faptul că prima vizită externă de la încoronare are loc în ţara noastră.

Ce salariu încasează profesoara Carmen Iohannis. Preşedintele şi-a publicat declaraţia de avere

Soţia preşedintelui este cadru didactic la Colegiul Naţional Gheorghe Lazăr din Sibiu.

Iohannis: Negocierile pentru rotaţie vor fi finalizate cât de curând şi se va trece la treabă

Negocierile politice pentru rotaţie vor fi finalizate cât de curând şi se va trece la treabă, spune Klaus Iohannis, întrebat dacă rotativa guvernamentală va avea loc.