literatura

Biblioteca Secolului 20. Editura Publisol readuce în atenţia cititorilor contemporani scriitori români din secolul 20

Sofia Nădejde (n. 14 septembrie 1856, Botoşani – d. 11 iunie 1946, Bucureşti) a fost o publicistă, prozatoare şi autoare dramatică română.  Sofia Nădejde a fost prima femeie care a condus o revistă literară, prima femeie care a prezidat un congres al unui partid politic şi autoarea primului roman feminist din istoria literaturii române. Opera […]

Cum a fost descifrat misterul scrisorii lui Dickens de un nepriceput în ale literaturii

Pe o pagină, Charles Dickens a aşezat o serie de puncte şi simboluri pe care vreme de 163 de ani cei mai pricepuţi experţi în opera sa au încercat să o înţeleagă. Cum Dickens a fost ani la rând reporter specializat pe Justiţie şi Parlament, cum l-am numi în zilele noastre, abrevierile, sistemul propriu de […]

Francezii ne promovează scriitorii şi scriitoarele. ”Comoara” literaturii româneşti, pe o străduţă din Paris

Deşi noi tindem să fim mai entuziasmaţi de autori străini şi să-i pierdem din vedere pe cei autohtoni, francezii sunt încântaţi de greii literaturii române şi aleg să pună în valoare operele acestora. Surprins de acest fapt a fost şi Luca Niculescu, ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar în Franţa, care relatează pe Facebook „întâlnirea” cu vitrina […]

O carte pe zi: „O istorie a Imperiului Otoman” de Douglas A. Howard

Cartea descrie concepţia otomană despre lume pe trei niveluri care se suprapun.

Ion Cristoiu: România – duşmanul de serviciu la Moscova

În 2011, Polirom a scos de sub tipar o culegere din textele lui Ilf şi Petrov, satirici ruşi cunoscuţi românilor prin cele două romane Viţelul de aur şi Douăsprezece scaune. Purtînd titlul 1001 zile sau Noua Şeherezadă, noul volum ar putea surprinde pe cei care ştiu pe de rost aproape romanele faimoase ale celor doi […]

Ion Cristoiu: Când marii scriitori români mureau să înveţe limba rusă

Semn fără echivoc al dramaticii răsturnări de alianţe după 23 august 1944, pe 12 noiembrie 1944 se înfiinţează la Bucureşti Asociaţia Română pentru Strîngerea Legăturilor cu Uniunea Sovietică, faimoasă sub titulatura de ARLUS. Găzduită de Palatul Catargi din Calea Victoriei, 115, ARLUS are printre altele un săptămânal – Veac nou – (200.000 tiraj) şi o […]

Ion Cristoiu: George Enescu îşi ia rămas bun de la colegii sovietici

Zi mohorîtă de decembrie. Iarna ar trebui să fie la noi, la români, un prilej de tresărire bucuroasă a sufletului. Pentru că iarna, iarna adevărată, definită prin ninsori metafizice şi nămeţi preistorici, acoperă cu un cearşaf alb, ca un semnal de armistiţiu, tot ce are urît o lume. Şi cum la noi totul e mizer, […]

Ion Cristoiu: O eternă controversă rusească, valabilă şi azi, sub Vladimir Putin

1. Sub titlul Cartea Albă a Securităţii (23 august 1944-30 august 1948), Serviciul Român de Informaţii a reunit, în 1997, un volum de documente confidenţiale din anii imediat postbelici. În această senzaţională culegere întâlnim şi textul de mai jos, referitor la supravegherea informativă a primului ministru, dr. Petru Groza: „Raport nr. 2 / 28 mai […]

Scriitoarea care a câştigat un premiu literar de un milion de euro s-a dovedit a fi trei bărbaţi

Versiunea spaniolă a Elenei Ferrante a fost dezvăluită ca fiind trei bărbaţi de vârstă mijlocie, scrie Financial Times.

Premiul Nobel pentru Literatură a fost acordat scriitorului tanzanian Abdulrazak Gurnah

Romancierul tanzanian Abdulrazak Gurnah a fost distins cu Premiul Nobel pentru Literatură 2021, anunţă BBC.

O carte pe zi: „Cine a ucis-o pe Bambi? ” de Monika Fagerholm

„Un roman complex, caracterizat de o furie surdă. Avem de-a face cu o scriitoare extraordinară, care ştie să genereze o asemenea dezlănţuire lingvistică”. (Dagens Nyheter)

O carte pe zi: „Istoria apelor”, de Maja Lunde

Al doilea roman extraordinar din tetralogia despre viitorul distopic datorat schimbărilor climatice.

Haruki Murakami împlineşte 72 de ani. Înainte de a deveni un scriitor celebru, a fost pasionat de muzică, care de altfel i-a şi marcat opera

Dacă eşti iubitor de literatură japoneză, sigur ţi-au trecut prin mâini cărţile celebrului scriitor Haruki Murakami, care astăzi împlineşte 72 de ani. Puţini ştiu însă că înainte de ilustra carieră de scriitor, pasiunea acestuia era muzica. Deţinea chiar un bar de jazz în Tokyo numit Peter Cat. Unde mai pui că formaţii precum The Beatles, l-au […]

O carte pe zi: „Din marmura soclurilor. Laureaţi ai Premiului Nobel pentru Literatură”, Mioara Bahna

„Am pus laolaltă, în acest prim volum (pentru că intenţionez să continui demersul început acum), o parte dim ceea ce am scris despre creaţii ale unor scriitori care, părin prestigiosul premiu obţinut, fac parte din elita mondială a literaturii”

O carte pe zi: „Scandalul secolului” de Gabriel García Márquez

„Această antologie îşi propune să fie cea mai reprezentativă dovadă a îmbinării dintre jurnalism şi literatură care a marcat întreaga carieră de reporter a lui Gabriel García Márquez.”

„Atenţie, se deschid cărţile!” Călătoriile cu metroul îi poartă pe bucureşteni prin universul literaturii spaniole

Campania de promovare a literaturii în reţeaua de metrou a Capitalei, după un model cultural derulat anual la Madrid, este lansată de Ambasada Spaniei la Bucureşti. Începând de joi, pe Magistralele 1 şi 3, va intra în circulaţie metroul literaturii spaniole, în interiorul căruia va fi expusă o serie de afişe cu texte literare ilustrate, […]

Premiul Nobel 2020 pentru literatură a fost câştigat de americanca Louise Glück. Mircea Cărtărescu s-a aflat printre favoriţi

Premiul Nobel în Literatură a fost câştigat de americanca Louise Glück. Absolventă a Universităţii Yale, ea este scriitoare de poezii şi esee. Glück a câştigat şi Premiul Pulitzer în 1993. Scrierile ei sunt emoţionante şi inspirate adesea din mitologie, istorie sau natură. Distincţia încununează cariera lui Glück, începută la sfârşitul anilor 1960. Ea este încoronată „pentru vocea sa poetică […]

Romanul „Nostalgia”, de Mircea Cărtărescu, va fi publicat de una dintre cele mai mari edituri din lume

Fondată în 1935, editura britanică Penguin Books anunţă includerea scriitorului Mircea Cărtărescu în colecţia Clasici Moderni, cu romanul Nostalgia. Din colecţie mai fac parte autori precum F. Scott Fitzgerald, Albert Camus sau H G Wells. Apărut iniţial în 1989 sub numele de ‘Visul’, volumul Nostalgia a fost republicat 1993 şi tradus de atunci în mai […]

Bacalaureat 2020, sesiunea specială: Joi are loc proba la Limba şi literatura maternă

Elevii care susţin examenul în sesiunea specială a Bacalaureatului au joi proba scrisă la Limba şi literatura maternă.

Mircea Cărtărescu ar fi şi anul acesta favorit la premiul Nobel pentru literatură

Ştii că, în ultimii ani, scriitorul Mircea Cărtărescu s-a numărat printre favoriţii la premiul Nobel pentru literatură, potrivit caselor de pariuri internaţionale. Situaţia nu s-a schimbat nici anul acesta, cel puţin potrivit editorului spaniol al scriitorului. Enrique Redel, de la Editorial Impedimenta, spune că Academia Suedeză a reţinut drept candidaţi principali anul acesta cinci nume, […]

Ana Blandiana, pe lista propunerilor pentru Premiul Nobel pentru Literatură

Propunerea Anei Blandiana la Premiul Nobel pentru Literatură e susţinută de mai multe instituţii culturale şi personalităţi din domeniu, printre care se numără şi Fundaţia „Doina Cornea”. Aceştia au lansat un apel către români în acest sens, chiar în ziua în care publicista şi disidenta anticomunistă Doina Cornea şi-ar fi sărbătorit ziua de naştere, „ca […]

Pastila de lectură. Poeta Ligia Keşişian îţi recomandă romanul “Magicianul”, de John Fowles

Ligia Keşişian, poetă ”Traversăm o perioadă în care izolaţi în propriile noastre minţi înţelegem cu atât mai bine importanţa literaturii, a cinematografiei, a muzicii şi a artei în general. Atunci când zonele pe care obişnuiam să le explorăm devin cenuşii, căutăm evadări. Acum, una dintre puţinele libertăţi permise este literatura. O să vă recomand o […]

Versurile scrise de mână de Bob Dylan vor fi scoase la vânzare. Cât valorează?

Manuscrisele celebrelor piese „The Times They Are A-Changin”, „Lay Lady Lay” şi „Subterranean Homesick Blues”, scrise de legenda folk / rock Bod Bylan, în vârstă de 78 de ani, vor fi scoase la licitaţie. Fanilor li se oferă şansa de a cumpăra versurile scrise de mână care aparţin acum unei case de licitaţii.