longevitate

Cel mai în vârstă bărbat din lume este un japonez de 111 ani

Un japonez în vârstă de 111 ani, Sakari Momoi, a primit, marţi, titlul de cel mai bătrân bărbat din lume, potrivit presei locale, şi se alătură astfel compatrioatei sale Misao Okawa, cea mai în vârstă persoană din lume.

SECRETELE longevităţii japonezilor: Ce mănâncă şi ce obiceiuri au persoanele cu cea mai mare speranţă de viaţă din lume

Stilul de viaţă japonez, bazat pe o dietă bogată în peşte şi alge, căreia i se adaugă exerciţiile fizice, promovează longevitatea, spun cercetătorii, în condiţiile în care în Japonia se înregistrează cea mai mare speranţă de viaţă şi cel mai mare număr de persoane centenare.

Alimentele picante, secretul longevităţii

Alimentele picante, cum ar fi ardeiul iute, contribuie la creşterea longevităţii, datorită capacităţii acestora de a inhiba senzaţia de durere, potrivit unui studiu american

STUDIU: Bărbaţii scunzi trăiesc mai mult

Bărbaţii scunzi trăiesc mai mult, longevitatea cea mai mare fiind înregistrată în rândul bărbaţilor cu o înălţime sub 1,55 metri, au constatat oamenii de ştiinţă americani, care au explicat acest fenomen prin moştenirea genetică.

Şapte paşi simpli pentru o viaţă sănătoasă şi lungă

Un stil de viaţă sănătos, care este cheia longevităţii, poate fi însuşit prin respectarea unor paşi simpli, de la respectarea orelor de masă până la o atitudine optimistă în viaţa de zi cu zi.

Un bărbat din Etiopia susţine că are 160 de ani

Un fost fermier din Etiopia, Dhaqabo Ebba, afirmă că are vârsta de 160 de ani şi că îşi aminteşte de invazia armatei italiene în ţara sa, în 1895, potrivit Daily Mail.

SECRETUL longevităţii liliecilor

Regula potrivit căreia cu cât eşti mai mare cu atât trăieşti mai mult, valabilă pentru mamifere, nu se aplică şi liliacului lui Brandt, un animal minuscul, care, în ciuda faptului că are o greutate de doar câteva grame, poate să trăiască până la 40 de ani, graţie hibernării, discreţiei şi geneticii.

Testul laser care îţi spune CÂT MAI AI DE TRĂIT

Oamenii de ştiinţă britanici au creat un test laser care este capabil să estimeze numărul de ani pe care orice persoană îi mai are de trăit, informează topsante.com.

Cel mai bătrân om din lume a cărui naştere a fost înregistrată oficial – FOTO

Un bărbat bolivian născut în 1890 ar putea fi desemnat cea mai vârstnică persoană din lume a cărei naştere a fost înregistrată oficial, informează presa internaţională.

Care este secretul longevităţii centenarilor din Chengmai – FOTO

Secretele longevităţii extraordinare a persoanelor centenare din cantonul chinez Chengmai au fost descifrate de oamenii de ştiinţă.

Cea mai în vârstă persoană din lume a murit la 116 ani

Decanul de vârstă al omenirii, japonezul Jiroemon Kimura, care sărbătorise la jumătatea lunii aprilie împlinirea vârstei de 116 ani, a murit marţi de bătrâneţe, a anunţat miercuri dimineaţă presa niponă, citată de AFP.

Cea mai în vârstă femeie din lume, potrivit autorităţilor chineze, a murit

O femeie care ar fi avut, potrivit autorităţilor chineze, vârsta de 127 de ani, fapt pus sub semnul întrebării în străinătate, a murit, a anunţat, marţi, familia acesteia, citată de AFP.

Cea mai în vârstă persoană din lume a împlinit 116 ani

Japonezul Jiroemon Kimura, considerat "decanul de vârstă al omenirii", a împlinit vineri vârsta de 116 ani, prilej pentru autorităţile din oraşului său să iniţieze un studiu ştiinţific despre persoanele centenare care trăiesc în acea localitate, cu scopul de a descifra secretele longevităţii.

Cea mai în vârstă femeie din lume a împlinit 115 ani

Japoneza Misao Okawa, desemnată recent de reprezentanţii Guinness World Records cea mai în vârstă femeie din lume, a împlinit, marţi, 115 ani.

STUDIU: Pesimismul, factor benefic pentru longevitate

Persoanele în vârstă şi pesimiste în ceea ce priveşte perspectivele lor de viitor trăiesc mai mulţi ani decât persoanele optimiste, având şi o sănătate mai bună decât a acestora din urmă, potrivit unui studiu german publicat joi.

Cea mai în vârstă persoană din lume este un japonez. Ce vârstă are niponul

Reprezentanţii Guinness World Records au confirmat, joi, că japonezul Jiroemon Kimura a devenit atât cel mai în vârstă bărbat din lume, cât şi cea mai în vârstă persoană din lume.

Secretul longevităţii: De ce persoanele temperamentale trăiesc mai mult

Persoanele temperamentale, care nu ezită să îşi exprime emoţiile negative, sunt mai longevive, trăind, în medie, cu doi ani mai mult decât persoanele care îşi cenzurează comportamentul, afirmă cercetătorii de la o universitate germană.

Secretul longevităţii în cele mai inedite metode. Sfaturile cu ajutorul cărora poţi trăi 100 de ani

Besse Cooper, cea mai vârstnică persoană din lume, a murit în urmă cu o săptămână la vârsta de 116 ani. Înainte de a muri americanca a lăsat în urmă câteva sfaturi prin care unii cred că ar fi dezlegat secretul longevităţii.

Cea mai în vârstă persoană din lume a murit. Care era secretul longevităţii femeii care a trăit până la 116 ani

Americanca Besse Cooper, cea mai în vârstă persoană din lume, potrivit Cărţii Recordurilor Guinness, a murit marţi, la vârsta de 116 ani, în oraşul Monroe din statul american Georgia, a anunţat fiul ei.

STUDIU: Eunucii de la Curtea imperială din Coreea trăiau mai mult decât ceilalţi bărbaţi

Longevitatea eunucilor o depăşea considerabil pe aceea a bărbaţilor necastraţi de la Curtea imperială din Coreea, potrivit unui studiu publicat în Statele Unite, ai cărui autori cred că hormonii masculini cauzează o scădere a duratei de viaţă.

Celebri şi îndrăgostiţi: Cele mai LONGEVIVE cupluri de la Hollywood – GALERIE FOTO

Ştirile despre despărţirile celebrităţilor domină frecvent prima pagină a publicaţiilor, însă există şi cupluri precum Sharon şi Ozzy Osbourne, Denzel şi Paulette Washington sau Warren Beatty şi Annette Bening, ale căror mariaje rezistă în ciuda presiunii exercitate de viaţa la Hollywood.

Record Guinness: familia care deţine recordul mondial de longevitate – membrii familiei au împreună peste 818 ani

Familia Melis, din provincia italiană Sardinia, este cea mai longevivă familie din lume, întrucât membrii ei, nouă fraţi şi surori, au împreună peste 818 ani - un record certificat de Guinness Book of Records -, a anunţat marţi presa italiană.

Persoanele care stau aşezate pe scaun mai mult de 3 ore pe zi au speranţa de viaţă mai redusă

Speranţa de viaţă a oamenilor ar putea creşte cu doi ani, dacă aceştia ar petrece aşezaţi pe scaun cel mult trei ore pe zi, au calculat cercetătorii americani.

DESCOPERIRE INEDITĂ: Paternitatea tardivă oferă avantaje. Cum îţi este afectată viaţa dacă ai un tată mai în vârstă

Paternitatea tardivă poate oferi câteva avantaje în domeniul longevităţii, afirmă oamenii de ştiinţă americani într-un studiu potrivit căruia bebeluşii ai căror taţi au vârste înaintate par să fie "programaţi" genetic pentru a trăi mai mult.

Secretele longevităţii reginei Elizabeth a II-a: fără salată şi pepene, în timpul călătoriilor

Regina Elizabeth a II-a, care celebrează în acest an 60 de ani de domnie, nu a avut niciodată probleme gastrice în timpul călătoriilor sale, întrucât a evitat cu grijă să mănânce salată, scoici şi pepene, a dezvăluit, miercuri, un deputat, într-o dezbatere din Camera Comunelor.

Pusuke, cel mai bătrân câine din lume, a murit

Japonia, o ţară obişnuită deja cu recordurile de longevitate umană, a înregistrat în această săptămână decesul unui alt "decan de vârstă": Pusuke, cel mai bătrân câine din lume a murit, la vârsta de 26 de ani şi nouă luni.

Preşedinţii americani trăiesc mai mult decât restul populaţiei, dar sunt mai stresaţi

Preşedinţii americani trăiesc mai mult decât americanii obişnuiţi datorită nivelului de trai şi tratamentelor medicale superioare, conform unui studiu.

Secretul longevităţii: exerciţii fizice în fiecare zi şi mai puţine ore în faţa televizorului

Practicarea unor exerciţii fizice timp de 15 minute pe zi poate creşte speranţa de viaţă, în medie, cu trei ani, în timp ce privitul la televizor timp de şase ore pe zi poate să o reducă cu cinci ani, potrivit unor studii publicate marţi, în Marea Britanie.

Longevitatea, o chestiune care ţine mai mult de gene decât de stilul de viaţă

Longevitatea reprezintă o chestiune care ţine mai mult de gene şi de ereditate decât de stilul de viaţă şi de regimul alimentar, potrivit unui studiu realizat recent de cercetătorii israelieni, publicat în revista Societăţii americane de geriatrie.

A murit cel mai bătrân bărbat din lume

Walter Bruening, cel mai bătrân bărbat din lume, a murit la vârsta de 114 ani, într-un azil din Great Falls, statul american Montana, unde acesta locuia din 1980, a anunţat presa locală.

Miliardarul David Murdock vrea sa ajunga la 125 de ani

La 87 de ani, miliardarul David Murdock se gandeste deja la aniversarea a 125 de primaveri. Nu pare un obiectiv plauzibil, dar milionarul mizeaza sute de milioane de dolari pentru a-si asigura longevitatea.

Cine merge mai repede trăieşte mai mult. Vezi de ce!

Felul în care merg persoanele în vârstă de peste 65 de ani pare să fie asociat cu longevitatea acestora, potrivit unui studiu efectuate pe un grup de voluntari americani, ce a fost publicat marţi în revista Journal of the American Medical Association (JAMA).

Pudra proteică pentru dezvoltarea masei musculare creşte speranţa de viaţă cu 10 ani

Un anume tip de pudră proteică folosită pentru mărirea masei musculare ar putea fi secretul unei vieţi lungi şi sănătoase, consideră oamenii de ştiinţă, conform dailymail.co.uk.

O strângere de mână fermă, asociată unei speranţe de viaţă mai mari

O strângere de mână fermă ar putea fi un indicator eficient al unei speranţe de viaţă mai mari, afirmă specialiştii britanici de la Medical Research Council într-un studiu publicat în British Medical Journal.

Cercetătorii au descoperit genele care indică cine trăieşte 100 de ani

O serie de variaţii genetice unice care prezic cu o acurateţe de 77% şansele ca o persoană să devină centenară au fost descoperite de cercetătorii americani de la Universitatea din Boston, al căror studiu a fost publicat în revista Science.

Femeile sunt mai puţin stresate dacă li se cere iertare pentru greşelile comise

Oamenii de ştiinţă au descoperit că femeile cărora li se cer scuze pentru un comportament supărător sunt mai puţin expuse stresului şi afecţiunilor cardiace şi trăiesc mai mult decât femeile cărora nu li se cere iertare pentru un comportament nepotrivit, informează dailymail.co.uk.

Oamenii care zâmbesc mai mult trăiesc mai mult

Oamenii care zâmbesc mai mult trăiesc mai mult, afirmă cercetătorii americani, care au analizat 230 de fotografii ale unor jucători din Liga de baseball americană, realizate în 1952, studiul acestora fiind publicat în revista Psychological Science.

Mutaţia unei gene asociate cu longevitatea protejează împotriva senilităţii

Mutaţia unei gene asociate cu longevitatea împiedică degradarea memoriei şi apariţia demenţei în cazul persoanelor în vârstă, potrivit unui studiu publicat în Journal of the American Medical Association (JAMA), care oferă o nouă abordare în tratamentul maladiei Alzheimer.

Persoanele care arată mai tinere decât sunt în realitate trăiesc mai mult

Persoanele cu trăsături tinereşti trăiesc în general mai mult timp decât persoanele care arată mai bătrâne decât vârsta lor reală, potrivit unui studiu publicat recent în British Medical Journal, informează bbc.co.uk.

Longevitatea, determinată de o mutaţie a unei gene

Există o legătură clară între longevitate şi o mutaţie a unei gene, o versiune hiperactivă a unei enzime care încetineşte îmbătrânirea celulelor, potrivit unui studiu realizat de cercetătorii americani, publicat în Proceedings of the National Academy of Sciences şi preluat de bbc.co.uk.