luare de mit

Şefa ASSMB şi managerul Spitalului Colţea, cercetaţi sub control judiciar

Procurorii DNA au anunţat miercuri punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile pentru Gabriela-Oana Sivache, la data faptelor director ASSMB, şi Ioan-Bogdan Furtună, director interimar al Spitalului Colţea.

Cât mai e şpaga pentru un inspector antifraudă

Un inspector antifraudă din Cluj este acuzat că a luat mită 15.000 de euro. El a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.

Fostul şef de la Permise şi Înmatriculări auto Teleorman, cercetat pentru luare de mită

Măsura privind controlul judiciar a intrat în vigoare joi, a anunţat DNA. La data faptelor şef al Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (S.P.C.R.P.C.I.V) Teleorman, este bănuit de 7 infracţiuni de luare de mită. Anterior în acelaşi dosar, alţi doi ofiţeri care ocupau funcţii de conducere la S.P.C.R.P.C.I.V au fost […]

Inspectori de la Finanţele Publice Galaţi, trimişi în judecată pentru luare de mită. ANAF, parte civilă în dosar

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a doi inspectori din cadrul Finanţelor Publice Galaţi, petru luare de mită, dar şi a unui reprezentant al unei firme, pentru dare de mită şi evaziune fiscală în firmă continuată […]

Orban: Nu am avut informaţii despre faptul că la Unifarm s-ar fi derulat proceduri ilegale

Premierul Ludovic Orban a spus, duminică seara, că nu a avut informaţii că la Unifarm „s-ar fi derulat proceduri care nu respectă legea sau că ar fi existat suspiciuni de corupţie”, în contextul în care şeful Unifarm, Adrian Ionel, este anchetat de DNA pentru luare de mită, în perioada pandemiei.   „Eu nu am avut […]