ludovic orban

Care sunt principalele prevederi din actul adiţional la Acordul de Guvernare semnat marţi

Cererea de revocare a unui ministru va fi trimisă preşedintelui de către premier după informarea prealabilă a formaţiunii politice care l-a propus pe ministru, pe baza unor argumente cuprinse într-o evaluare făcută de premier, arată actul adiţional convenit de liderii coaliţiei merţi seara.

Partidele din coaliţie au semnat o completare la acord. Ludovic Orban la finalul discuţiilor: „Cei ce au pariat că nu ne vom înţelege şi-au făcut iluzii”

Liderul PNL, Ludovic Orban, a anunţat marţi semnarea unei completări la acordul coaliţiei, care ”va duce la creşterea performanţei de guvernare”. „După două zile de discuţii serioase pe care le-am purtat, am convenit să semnăm o completare la acordul de coaliţie”, a declarat Orban.

Orban: Declaraţiile lui Voiculescu, o dovadă-n plus că premierul a luat o decizie corectă când a hotărât să propună revocarea sa

Declaraţiile fostului ministru ne arată o dată-n plus că premierul Florin Cîţu a luat o decizie corectă când a hotărât să propună revocarea sa din funcţie, spune liderul PNL, Ludovic Orban, ca reacţie la afirmaţiile lui Vlad Voiculescu.

Ajutor pentru HoReCa. Dancă: Compensarea cu 20% a pierderilor a fost aprobată de Comisia Europeană

Schema de ajutor pentru compensarea cu 20% a pierderilor din industria HoReCa a fost aprobată de Comisia Europeană, anunţă deputatul PNL Ionel Dancă, fost şef al Cancelariei premierului Ludovic Orban.

Ludovic Orban, iritat de întrebările privind o eventuală candidatură a lui Cîţu la şefia PNL

Liderul PNL, Ludovic Orban, a fost iritat de întrebările jurnaliştilor referitoare la o posibilă candidatură a premierului Florin Cîţu la şefia partidului: „Se încearcă, prin tipuri manipulatorii, să se lanseze informaţii manipulatoare despre candidatura lui Florin Cîţu la şefia partidului”.

Programul magazinelor, când rata de incidenţă trece de 7,5 la mia de locuitori. Orban: Guvernul ar trebui să reflecteze

Guvernul ar trebui să reflecteze asupra măsurii de închidere a magazinelor de la ora 18.00 dacă rata de incidenţă depăşeşte 7,5 la mie, spune preşedintele PNL, Ludovic Orban, care critică absenţa unei argumentaţii când a fost introdusă această măsură.

Ion Cristoiu: Sub loviturile USR PLUS, PNL se face mic, mic de tot. Electoral, desigur

Publicistul Ion Cristoiu afirmă că PNL mimează armonia cu riscul prăbuşirii electorale şi nu reacţionează la loviturile date de USRPLUS, ultima fiind în cazul legilor justiţiei, de teamă ca nu cumva partenerul său de guvernare să se supere şi să plece din Coaliţie, iar liberalii să rămână fără fripturile guvernamentale. Redăm integral editorialul publicat pe […]

Ion Cristoiu: Despre cum a aflat Ludovic Orban după două luni, treaz fiind, că ministrul USR PLUS al Justiţiei lucrează pe cont propriu la Legile Justiţiei

Publicistul Ion Cristoiu prezintă cu date şi fapte cum, de două luni, ministrul Justiţiei, Stelian Ion, a anunţat public etapele procesului de redactare a noilor Legi ale Justiţiei, fără nicio reacţie din partea PNL, pentru ca apoi liderul partidului, Ludovic Orban, să se plângă că liberalii nu au fost consultaţi pe această temă de USR […]

Ion Cristoiu: Guvernul Cîţu e un Guvern USRPLUS. Având drept anexă PNL

Publicistul Ion Cristoiu afirmă că, deşi PNL are cel mai procentaj obţinut la alegeri dintre partidele coaliţiei, Executivul pe care îl conduce Florin Cîţu nu se afirmă prin miniştrii liberali, ci prin cei ai USRPLUS, care îşi impun propria agendă, ceea ce transformă partidul lui Ludovic Orban într-o simplă anexă, aflată în cădere liberă în […]

Ludovic Orban, despre parlamentarii AUR: Sunt excentrici, mănâncă în sala de plen şi se filmează ostentativ

Parlamentarii AUR sunt excentrici, nu sunt obişnuiţi şi nu înţeleg bine unde se găsesc, spune preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban: „Sunt excentrici. Încă îi privim cu oarecare îngăduinţă şi toleranţă”.

Ludovic Orban, despre proteste: Ce ar trebui? Să moară mai mulţi?

Întrebat ce părere are despre solicitările protestatarilor din ultimele zile, care contestă măsurile restrictive, preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, a spus că acestea îi sunt „destul de neclare”. „Nu înţeleg! În România sunt zeci de mii de oameni care şi-au pierdut oameni dragi din cauza COVID, chiar în condiţiile existenţei măsurilor de protecţie a sănătăţii […]

Lupta pentru şefia PNL: Orban vs Cîţu

În timp ce Ludovic Orban face turul organizaţiilor locale ale PNL, premierul Florin Cîţu spune că este concentrat pe munca la Guvern. Întrebat dacă va candida la şefia PNL, Cîţu evită să răspundă prompt. Totuşi, premierul crede că a acumulat experienţă destulă pentru a contribui în PNL de la vârf. Va decide însă din ce […]

Ciolacu, ironii cu privire la anunţul lui Orban despre alegerile prezidenţiale: ”Nu ne este frică”

„Eu îi urez succes dlui Orban. Întâi să fie reales, pe urmă om mai vedea”, spune Marcel Ciolacu. El spune că la PSD, preşedintele formaţiunii nu va mai fi, automat, candidat la alegerile prezidenţiale. „O să avem alegeri preliminare. Toţi primarii, viceprimarii, aleşii locali să voteze la aceste alegeri preliminare pe cine consideră ei că […]

Reacţia lui Orban la scandalul din Parlament. Sancţiuni propuse după ce Dan Tănasă (AUR) l-a înjurat pe Ionuţ Moşteanu (USR)

„Nu sunt la curent, sincer, cu ce s-a întâmplat. Eu am fost în Biroul Permanent, după care am avut o şedinţă de analiză a proiectelor de lege. Evident, atunci când există comportamente care încalcă regulamentul şi codul de conduită parlamentară voi propune sancţionările, sancţiunile care se impun”, afirmă Ludovic Orban. Dialogul a avut loc în […]

Carantinarea Bucureştiului, cu semnul întrebării. Orban nu e de acord cu închiderea Capitalei în acest moment

„Din punctul meu de vedere, astăzi, nu, dar eu nu-mi dau cu părerea. Până la urmă cei care hotărăsc, că e o anumită dimanică… Asta e o decizie care trebuie luată pe baza unor analize obiective, pe baza analizării nu numai statice a indicatorilor. (…) Decizia, din punctul meu de vedere, nu trebuie luată cu […]

Reluarea evenimentelor, în funcţie de evoluţia epidemiei de COVID-19. Orban, despre nunţi şi botezuri

Nunţile şi botezurile vor putea fi reluate doar când va fi posibil din punct de vedere epidemiologic, spune liderul PNL, Ludovic Orban.

Ion Cristoiu: Şi dacă Florin Cîţu e împins să candideze la şefia PNL de chiar Ludovic Orban?

Publicistul Ion Cristoiu nu exclude ca etalarea lui Florin Cîţu ca posibil candidat la şefia PNL să fie opera unor personaje din anturajul premierului, manipulate chiar de şeful partidului, Ludovic Orban, căruia îi convine de minune un astfel de contracandidat pentru a fi reales în fruntea liberalilor la congresul din toamnă. Redăm integral editorialul publicat […]

Uniunea Europeană, „zonă liberă” pentru minorităţile sexuale. Opţiunea personală a lui Orban: „Sunt susţinător al familiei tradiţionale”

„Respect drepturile fiecărui cetăţean, dar eu sunt un susţinător al familiei tradiţionale”, spune Ludovic Orban, după ce Parlamentul European a declarat Uniunea Europeană „zonă liberă pentru persoanele LGBTIQ”.

Reacţii după demiterea peste noapte a anticomunistului Octav Bjoza. Orban nu se pronunţă asupra deciziei premierului Cîţu

„Nu am avut o discuţie cu dl. premier. Dl. premier a fost plecat ieri (marţi – n.r.)”, spune Ludovic Orban, întrebat despre demiterea lui Octav Bjoza. El a refuzat să se pronunţe asupra deciziei premierului Florin Cîţu. „În ceea ce mă priveşte pe mine, guvernul pe care l-am condus a acordat statut de utilitate publică […]

Ludovic Orban vorbeşte deja despre viitorul Avocat al Poporului: ”Fără să aibă ştampilă de partid”. Ce îi reproşează Renatei Weber

Viitorul Avocat al Poporului va fi o persoană cu o carieră în domeniul respectării omului, cu studii juridice solide şi „fără ştampilă de partid”, spune preşedintele PNL, Ludovic Orban.

PNL Caraş-Severin, susţinere pentru Orban la congres. Marcel Vela: A reuşit să unească partidul

Biroul Politic Judeţean al PNL Caraş-Severin a decis, vineri, susţinerea la următorul congres a candidaturii preşedintelui PNL, Ludovic Orban, pentru un nou mandat în această funcţie.

Ludovic Orban despre Lucian Bode, după eşecurile şi abuzurile din poliţie din ultima vreme: Obiectivul lui este de a face curăţenie în Poliţie

Liderul PNL, Ludovic Orban, l-a lăudat pe colegul său, Lucian Bode, care acum este ministru de Interne, spunând despre el că are obiective să crească eficacitatea şi forţa de acţiune a instituţiilor din subordinea MAI şi să facă curăţenie în Poliţie.

Ion Cristoiu: Bătălia pentru şefia PNL a început deja: Florin Cîţu e cu fripturile, Ludovic Orban, cu adeziunile

Publicistul Ion Cristoiu lansează mai multe ipoteze legate de graba unor filiale locale ale PNL de a-l susţine pe Ludovic Orban la şefia PNL, în detrimentul premierului Florin Cîţu, la alegerile programate în luna septembrie, alegeri despre care nu ştim sigur dacă vor avea loc. Redăm integral editorialul publicat pe cristoiublog.ro: „ Potrivit unei ştiri […]

Ion Cristoiu: Mândria de a fi fost gazat de jandarmi în Piaţa Victoriei mai eficientă decât mândria de a fi fost bătut de mineri în Piaţa Universităţii

Publicistul Ion Cristoiu afirmă că politicienii USRPLUS au mutat centrul revoluţionar al României din Piaţa Universităţii în Piaţa Victoriei şi se mîndresc c-au fost gazaţi pe 10 august 2018 de jandarmii lui Liviu Dragnea în această piaţă, suspectând chiar un regret al lui Ludovic Orban că nu a fost şi el victimă a gazelor forţelor […]

Orban n-are nevoie de mănuşi de Mărţişor: „Nu pot fi un transmiţător chiar dacă nu port mănuşi”

”E 1 martie, a venit primăvara, cred că orice doamnă/domnişoară se bucură să primească flori sau mărţişoare. În ceea ce mă priveşte pe mine, chiar nu pot fi un transmiţător, chiar dacă nu port mănuşi. M-am spălat cu spirt pe mâini, dezinfectarea mâinilor a devenit un adevărat obicei”, a declarat Orban, întrebat despre mărţişoarele pe […]

Buget 2021. Ludovic Orban propune ca dezbaterile din plen să aibă loc exclusiv fizic. Preşedintele Camerei Deputaţilor contează pe o prezenţă masivă

„Propunerea mea este ca dezbaterile să se facă doar fizic pentru că nu avem posibilitatea tehnică de a organiza altfel plenul. Toţi cei care pot să vină fizic vor fi prezenţi fizic, avem două cazuri de persoane care din motive medicale este posibil să nu poată fi prezente”, a declarat, luni, Ludovic Orban. Întrebat ce […]

Decontarea transportului şcolar, împiedicată de aspecte legale. Orban: Problema va fi discutată „la prima şedinţă a Coaliţiei”

Preşedintele Consiliului Judeţean Vrancea, Cătălin Toma, susţine că decontarea transportului şcolar nu poate fi pusă în practică pentru că nu au fost aprobate normele de aplicare a legii. „Decontarea transportului şcolar e o chestie foarte delicată. Legea 226 nu poate fi pusă în aplicare pentru că nu sunt nişte norme şi suntem în stadiul în […]

Ion Cristoiu: Cum vrea să fie PNL fratele mai mare în Coaliţia de Centru Dreapta

Publicistul Ion Cristoiu nu vede de bun augur reacţiile liberalilor la afirmaţiile liderului USR, Dan Barna, că remanierea unui ministru nu se poate face decât cu acordul partidului din care provine demnitarul, considerând că prin atitudinea lor aceştia vor să arate că PNL este fratele mai mare în coaliţie. Redăm integral editorialul publicat pe cristoiublog.ro: […]

Ion Cristoiu: De ce sunt şefii de partide nişte mici Nicolae Ceauşescu? Pentru că beneficiază de Fericirea de a împărţi

Publicistul Ion Cristoiu afirmă că fericirea de a împărţi funcţii bine plătite de la buget e împărtăşită de şefii de partide din coaliţie, fie că e vorba despre Ludovic Orban sau Dan Barna deoarece această fericire presupune putere, iar scandalurile interne pornesc în acest caz nu de la problemele guvernării, ci de la nemulţumiţii care […]

Orban: Legea bugetului va ajunge, cel mai probabil, marţi în Parlament, după ce a primit avizul Consiliului Legistativ

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a anunţat că Legea bugetului şi Legea bugetului asigurărilor sociale vor ajunge, cel mai probabil, marţi în Parlament.

Ion Cristoiu: Breaking news: Florin Cîţu începe să-mi fie simpatic

Publicistul Ion Cristoiu afirmă că, spre deosebire de predecesorul său Ludovic Orban, premierul Florin Câţu consideră întâlnirile de la Cotroceni cu preşedintele Iohannis nu un prilej de a de a alerga să primească sfânta lumină prezidenţială, ci de a asculta şi opinia cuiva din afară în problremele guvernării. Redăm integral editorialul publicat pe cristoiublog.ro: “Joi, […]

Orban, despre eliminarea pensiilor: Parlamentul care a instituit un drept poate elimina acel drept

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, spune că proiectul de lege care elimină pensiile speciale ale parlamentarilor este constituţional: „Parlamentul României, care este cel care a instituit un drept, este cel care poate elimina acel drept, chiar şi pentru cei care beneficiază astăzi de acest drept”.

Renate Weber ar putea ajunge la CEDO dacă este revocată

Istoria de acum nouă ani, atunci când Avocatul Poporului Gheorghe Iancu a fost revocat de Parlament s-ar putea repeta. Comisiile juridice reunite ale celor două Camere ale Parlamentului caută argumente pentru revocarea Avocatului Poporului, în timp ce Renate Weber nu ştie ce i se poate reproşa.    „Ştiu că a fost depusă o asemenea sesizare […]

Datele INS confirmă prognoza Guvernului Orban: „Economia a răspuns bine la programul economic liberal”

„Economia a răspuns bine la programul economic liberal adoptat anul trecut. În ultimul trimestru, economia României a crescut cu 5,3% faţă de trimestru anterior, cea mai mare creştere economică din Uniunea Europeană. În august, după apariţia datelor privind evoluţia economică din trimestrul II, care arătau o scădere de 12,3%, am afirmat că economia României va […]

Ludovic Orban, despre reforma sporurilor bugetarilor: Parlamentul nu poate abroga hotărâri de guvern sau ordine de ministru

Parlamentul nu poate revizui actele normative de rang secundar, iar reforma în domeniul sporurilor bugetarilor trebuie făcută la propunerea Ministerului Muncii, a declarat, marţi, preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban. „În ceea ce priveşte reforma în domeniul sporurilor, ea va fi făcută o dată cu adoptarea legii salarizării. Cred că trebuie făcută o analiză foarte serioasă […]

Eliminarea pensiilor speciale pentru parlamentari ar putea fi decisă miercuri

Eliminarea pensiilor speciale pentru parlamentari ar putea fi decisă în şedinţa plenului reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului, în condiţiile în care Comisia de Statut va întocmi raportul pe marginea celor trei proiecte iniţiate de PNL, USR PLUS şi PSD, a anunţat Ludovic Orban.

Procedura privind revocarea Avocatului Poporului, demarată în Camera Deputaţilor. Anunţul lui Ludovic Orban

„Am demarat procedura privind la revocarea Avocatului Poporului. Este o procedură care în legislatura trecută a fost demarată de grupurile parlamentare PNL. Solicitarea formulată în legislatura trecută nu a fost trimisă spre comisiile juridice comune. BPR au refuzat să urmeze procedurile din legea Avocatului Poporului şi procedurile regulamentare”, afirmă Ludovic Orban. Preşedintele Camerei Deputaţilor precizează […]

Ion Cristoiu: Ludovic Orban e pe cale să fie Liviu Dragnea şi mai mult de atît

Publicistul Ion Cristoiu afirmă că de la venirea la guvernare a coaliţiei de centru dreapta, din decembrie anul trecut, premierul Cîţu nu reuşeşte să însufleţească naţiunea cu planurile sale, iar rolul de prim-ministru este preluat de preşedintele PNL, Ludovic Orban, care nu osteneşte să vorbească atât în numele coaliţei, cât şi al Guvernului, devenind pe […]

Un deputat PNL se contrazice cu Ludovic Orban: Unii vor să orbecăim prin ceaţă

„L-am auzit pe domnul Ludovic Orban spunând că trebuie începută procedura de revocare a doamnei Renate Weber. Eu spun că ea doar trebuie finalizată. Am început procedura de revocare anul trecut, când am depus solicitarea de revocare. Acum trebuie să terminăm ce am început: schimbarea doamnei Renate Weber”, scrie Florin Roman pe Facebook. Deputatul liberal […]

Ludovic Orban: Şansele unei moţiuni de cenzură depuse de PSD, „egale cu zero”

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, i-a transmis preşedintelui PSD, Marcel Ciolacu, faptul că şansele trecerii unei moţiuni de cenzură sunt egale cu zero.