master

Alege unul din programele de Masterat ale Universităţii Spiru Haret!

Alege unul din programele de Masterat ale Universităţii Spiru Haret!

Lumea, înţeleasă în ansamblul ei, la Masterul “Filosofie şi gândire critică”

Lumea, înţeleasă în ansamblul ei, la Masterul “Filosofie şi gândire critică”

Florentina Niţu, Decan al Facultăţii de Istorie: ,,în orice perioadă de criză, oamenii se întorc către trecut”

Într-un interviu desfăşurat de jurnalistul Răzvan Botea de la Ziarul Financiar, Florentina Niţu, decan al Facultăţii de istorie, Universitatea din Bucureşti, ne vorbeşte despre cum este să fii istoric sau arheolog în secolul 21.

Agenţii care urmează masterul la Academia de Poliţie vor primi salariu pe durata cursurilor

Agenţii de poliţie care vor urma programul de master din cadrul Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”, vor primi salariu pe durata cursurilor, potrivit unui proiect de Ordonanţă de Urgenţă.

Cel mai în vârstă student din Italia a obţinut o nouă diplomă, cea de master

Giuseppe Paterno are 98 de ani, dar asta nu l-a împiedicat să doboare un nou record. Acum doi ani a terminat facultatea, iar acum a finalizat şi un master, conform Reuters.   Bărbatul a terminat studiile cu note maxime, iar familia sa este foarte mândră de reuşitele sale academice.    Absolventul în etate nu vrea […]

Adio, dependenţe. Terapeutul spiritual Andrea Filip a creat “Formula celor 10 paşi”, cu efecte în doar câteva ore

Cu dependenţele nu e de joacă. Mai mult sau mai puţin grave, acestea ne afectează viaţa şi ne împiedică să deţinem controlul, având posibile efecte pe termen lung. Vestea bună este că există şi soluţii, iar una dintre ele vine de la Andrea Filip. Cu o expertiză de peste 20 de ani în educaţia spirituală […]