masuri

Subprefect Covasna, vindecat de COVID-19: Acest virus pervers există printre noi şi loveşte necruţător

Subprefectul judeţului Covasna, Cosmin Boricean, infectat şi vindecat de COVID, avertizează că acest virus pervers există printre noi şi loveşte necruţător.

Uite noile măsuri adoptate de autorităţi în caz că te infectezi cu COVID-19

Numărul persoanelor infectate cu COVID-19 a crescut alarmant în ultima perioadă iar în fiecare zi se atinge un nou vârf. Potrivit Monitorului Oficial, în aşteptarea rezultatului, pacienţii suspecţi de COVID-19 vor fi izolaţi într-o cameră individuală a spitalului sau în alte locaţii desemnate. Dacă o persoană este suspectă de COVID-19 dar testul este negativ, aceasta […]

Legea carantinei este atât de neclară încât poate fi aplicată şi pentru gripa sezonieră

Legea carantinei şi izolării este atât de neclară, încât măsurile pot fi valabile chiar şi în cazul unei gripe sezoniere. Fostul judecător Adrian Toni Neacşu, în prezent avocat, spune că simt „iz de neconstituţionalitate”, deoarece nu este explicat pe larg ce înseamnă infecţie cu agent înalt patogen şi care sunt aceşti agenţi patogeni. Deci se […]

Măsuri pentru combaterea noului coronavirus. Spaniolii nu mai au voie să spargă seminţe pe străzi

Pentru a limita răspândirea coronavirusului, autorităţile locale din oraşul spaniol Deleitosa, le-a interzis locuitorilor, în special copiilor, să mănânce dulciuri, chipsuri şi seminţe. Oficialii spun că au luat această măsură pentru că se tem de un al doilea val de infecţii cu Covid-19, scrie Mirror.co.uk Interdicţia bizară se aplică pentru spaniolii care merg pe stradă, […]

Focar de COVID la Turda. 15 persoane s-au infectat după participarea la o adunare religioasă

Un focar de COVID-19 a fost descoperit în oraşul Turda, judeţul Cluj, unde 15 persoane au fost depistate cu coronavirus.

Ion Cristoiu: Dacă în septembrie vor fi un milion de infectări cum va putea ţine Guvernul alegeri locale fără a risca acuzaţia de iresponsabilitate criminală?

Publicistul Ion Cristoiu sesizează fractura de logică între manipulările guvernanţilor că în septembrie vine prăpădul numit coronavirus, dar în acelaşi timp insistă că tot în septembrie vor avea loc alegerile locale, deşi alte măsuri care presupun mulţimi de oameni în locuri publice, cum ar fi redeschiderea restaurantelor, sunt considerate un pericol. Redăm integral editorialul publicat […]

Ion Cristoiu: Viaţa i-a dat dreptate lui Traian Băsescu. Trebuia să facem testări şi iar testări înainte de a lua măsuri de relaxare

Publicistul Ion Cristoiu afirmă că, preocupaţi de imagine şi raportări ceauşiste, guvernanţii nu au decis testări în masă pentru a depista asimptomaticii înainte de a lua măsuri de relaxare, iar acum regimul Iohannis se văicăreşte că a crescut numărul de infectaţi. Prezentăm integral editorialul publicat pe cristoiublog.ro:   „1. Marţi, 22 aprilie 2020, ora 17, […]

Orban te ţine cu mască încă 30 de zile. Iată regulile din noua stare de alertă care începe vineri

Guvernul a emis, în seara asta, Hotărârea prin care starea de alertă este prelungită cu încă 30 de zile.   Iată care sunt principalele reguli după care vei trăi până la mijlocul lunii august:   – Măştile de protecţie rămân obligatorii în spaţii publice închise, magazine, mall-uri, mijloacele de transport în comun şi la locul […]

Primarul Capitalei vrea să pună gard ieşirilor tale la terasă

Distanţă de 4 metri pe culoar, distanţare între terase şi doar anumite ore de acces pentru maşinile de aprovizionare sunt doar câteva dintre noile măsuri care au fost stabilite, miercuri, în şedinţa Consiliului Primăriei, pentru terasele din Centrul Vechi. L-am găsit pe Radu, e administrator de pensiune şi spune că patronii teraselor vor ieşi în […]

Vacanţele de lux vin la pachet cu măsuri de protecţie anti coronavirus pe măsură

  Pentru o noapte de cazare care începe cu 250 de euro poţi avea o vacanţă safe în timpul epidemiei chiar pe litoralul românesc. Răzvan Dobre, directorul unul hotel de patru stele din Mamaia, ne-a spus că investiţia în zona de siguranţă a ajus la 15.000 de euro. Dar, pe lângă distanţare, purtarea obligatorie a […]

Gândurile lui Cristoiu: Starea de alertă de acum este stare de urgenţă mascată. Guvernul va continua şmecheria de data trecută

Jurnalistul şi publicistul Ion Cristoiu afirmă că Guvernul va prelungi după 17 iulie starea de alertă fără să mai informeze Parlamentul pentru a-l ajuta pe liderul PSD, Marcel Ciolacu, în disputele cu social-democraţii care vor congres fizic, nu online, şi depunerea unei moţiuni de cenzură împotriva Cabinetului Orban. Chiar dacă voalat sau direct unii reprezentanţi […]

Ion Cristoiu: Ca şi Nicolae Ceauşescu în 1989, Ludovic Orban crede că-l lucrează agenturile

Jurnalistul şi publicistul Ion Cristoiu afirmă că, în loc să caute soluţii pentru a contracara neîncrederea românilor în pericolul coronavirusului şi nerespectarea regulilor sanitare, premierul Ludovic Orban lansează scenarii şi conspiraţii mai ceva ca Nicolae Ceauşescu în decembrie 1989. Redăm integral editorialul publicat pe cristoiublog.ro: „Cine studiază, ca mine, enigmele Căderii lui Nicolae Ceauşescu din […]

Ungaria impune noi restricţii la graniţă: Românii vor fi obligaţi să intre în carantină, la sosirea în ţară

Ungaria impune noi restricţii, pe măsură ce situaţia epidemică devine tot mai îngrijorătoare în lume. Gergely Gulyas, şeful de cabinet al premierului Viktor Orban a anunţat că, începând de miercuri, cetăţenii care intră în Ungaria din statele aflate în zonele de risc „galbene” vor fi plasate obligatoriu în carantină.  Persoanele în cauză vor fi supuse […]

Ion Cristoiu: Pentru Marcel Ciolacu, întîlnirea de joi dimineaţă cu Raed Arafat a fost mai ceva ca pentru Moise întîlnirea cu Dumnezeu de pe Muntele Sinai

Jurnalistul şi publicistul Ion Cristoiu critică atitidinea liderului PSD, Marcel Ciolacu, faţă de legea privind carantinarea şi izolarea persoanelor cu risc epidemiologic, afirmând că social-democraţii nu ar trebui să se lase intimdaţi de guvernanţi şi presa miluită, ci să ţină cont doar de misiunea lor în interes naţional: de a face şi nu de a […]

Coronavirus în România LIVE UPDATE 9 iulie. Un nou record: 614 de noi cazuri şi 17 decese / Bilanţ actualizat

Coronavirus 9 iulie: 614 de noi cazuri şi 17 decese Până astăzi, 9 iulie, pe teritoriul României, au fost confirmate 30.789 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 22.574 au fost externate, dintre care 20.969 de pacienţi vindecaţi şi 1.605 de pacienţi asimptomatici, externaţi la 10 zile […]

Ion Cristoiu, EXCLUSIV la Marius Tucă Show. „Pentru Klaus Iohannis este important ca Ciolacu să învingă la congres. A avea un om al lui în fruntea PSD este vital pentru preşedinte!”/ Marius Tucă: „Este prima dată în istoria postrevoluţionară când PSD nu face opoziţie”

Invitat în emisiunea Marius Tucă Show, cunoscutul publicist Ion Cristoiu şi jurnalistul Msrius Tucă dezbat cele mai importante evenimente ale săptămânii. Cei doi analizează  atât schimbarea de discurs a preşedintelui Klaus Iohannis – combativ, la începutul epidemiei, împăciuitor în aceste zile – dar şi de ce PSD a uitat cu desăvârşire că este un partid […]

Ion Cristoiu: Klaus Iohannis îşi pregăteşte deja delimitarea de Cioclii Apocaliptici în frunte cu Raed Arafat?

Jurnalistul şi publicistul Ion Cristoiu afirmă că, deşi preşedintele Iohannis a susţinut revenirea la normalitate în ciuda creşterii numărului de infectări cu coronavirus, starea de alertă va fi menţinută până la alegerile locale cu ajutorul cioclilor apocaliptici gen Raed Arafat care, folosit acum pe post de “idiot util”, va fi transformat în vinovatul de serviciu […]

Ce cuprinde planul de 30 de miliarde de lire al Marii Britanii pentru relansare economică / 500.000 de români trăiesc în Regat

Dacă eşti unul dintre cei peste 500 de mii de români care trăiesc în Marea Britanie află că ministrul de Finanţe are un plan bine pus la punct  ca să treci cu bine de criza financiară. Guvernul va plăti angajatorilor, timp de trei luni, câte 1.000 de lire pentru fiecare angajat care revine la locul […]

Cum vrea Guvernul Orban să construiască 3.000 km. de autostradă. Lucian Bode: „Vom veni etapizat cu cele 22 de proiecte, care pot fi 26 sau 37”

Nu mai visa la autostrăzi şi închide documentul în care Guvernul promite 3.000 de kilometri de şosea rapidă în următorii zece ani! Ministrul Transporturilor este uşor confuz când vorbeşte despre planul pentru dezvoltarea infrastructurii. În plus, nici statistica nu este de partea liberalilor: în 13 ani de când suntem în Uniunea Europeană, statul a construit […]

Gândurile lui Cristoiu: Dacă virusul ar fi atât de periculos, Guvernul nu ar da înlesniri pentru Ambasada SUA

Jurnalistul şi publicistul Ion Cristoiu afirmă că neîncrederea românilor în pericolul coronavirusului îşi are originea în deciziile, manifestările şi bâlbâielile guvernanţilor, un ultim exemplu fiind măsurile de relaxare “cu dedicaţie” pentru Ambasada SUA. Ion Cristoiu spune că modificările aduse miercuri de Guvern hotârârii privind starea de alertă au fost croite pe doleanţele Ambasadei SUA care […]

Gata cu aglomeraţia pe litoral: MAI taie în carne vie după hora din Mamaia

Corpul de Control al lui Marcel Vela a tăiat în carne vie după hora de acum 2 sătămâni din Mamaia. Corpul de Control a verificat ce măsuri au luat poliţiştii din staţiune pentru a preveni răspândirea Covid-19.   După verificări s-au luat următoarele măsuri:   – Şefului I.P.J Constanţa i-a fost întreruptă menţinerea în serviciu, […]

După ce au investit mii de euro în terase, relaxarea măsurilor întârzie să apară. Proprietarii ar putea apela iar la şomajul tehnic

Alex Bodea, proprietarul unui restaurant cu specific pescăresc din Iaşi, a aşteptat cu nerăbdare relaxarea măsurilor. Vestea amânării i-a lăsat un gust amar. încasările din perioada stării de urgenţă, cu livrările la domiciuliu, au fost modeste, 10% din încasările normale. Are şi o mică terasă, dar încasările au ajuns doar până la 53%, insuficient pentru […]

Furtul de păduri continuă, în ciuda măsurilor luate. Guvernul a aprobat modernizarea sistemului de urmărire a materialului lemnos

Defrişările ilegale s-au înmulţit alarmant în ultima vreme, spun activiştii de mediu. În timp ce autorităţile erau ocupate să combată pandemia, hoţii de lemne au avut mână liberă la tăiat.  Iulian este pădurar de 24 ani, la Ocolul Silvic Dăbuleni. Păzeşte 132 de hectare de pădure aflată în proprietatea statului şi spune că nu poate […]

DOCUMENT | Comitetul condus de Orban a adoptat noi măsuri: Organizatorii de evenimente rămân fără autorizaţie dacă ignoră regulile

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă condus de Ludovic Orban s-a întrunit azi şi a luat noi măsuri care vizează organizatorii de evenimente, triajul epidemiologic, dar şi centrele pentru bătrâni.  CNSU a luat decizia de a menţine lista statelor aflate în „zona verde”, pentru care nu mai există obligaţia izolării la domiciliu pentru cetăţenii care […]

Călin Popescu Tăriceanu vrea armata pe străzi înarmată cu măşti

Blindate militare pe străzi din care să nu scoatem armele, ci măştile. Este ideea lui Călin Popescu Tăriceanu, care crede că întoarcerea soldaţilor pe stradă ar responsabiliza mai mult populaţia. În condiţiile în care odată cu ridicarea restricţiilor au crescut şi cazurile de infectare cu coronavirus, liderul ALDE ar vrea un nou proces educaţional. De […]

Orban, îngrijorat de nerespectarea regulilor: „Voi convoca toţi miniştrii” / Guvernul va decide miercuri dacă va adopta noi măsuri de relaxare

Premierul Ludovic Orban s-a declarat îngrijorat de faptul că terasele nu mai respectă regulile de distanţare socială.

China pune 400.000 de persoane în carantină, după ce 18 cazuri au fost raportate în apropriere de Beijing

După apariţia pandemiei în China la sfârşitul anului trecut, ţara a reuşit să menţină noile infecţii la un nivel scăzut. Pentru a evita un al doilea val, chiar şi micile creşteri sunt luate foarte în serios de autorităţi. Oficialii au anunţat duminică că Anxin va fi „complet închis şi controlat”. Doar lucrătorii esenţiali au voie […]

„Diferenţa dintre noi şi Europa”. Ce a observat un român într-o benzinărie din Cehia

Postarea realizată pe Facebook invocă modul în care reacţionează autorităţile locale străine în momentul în care sesizează o abatere de la măsurile de protecţie anti coronavirus. „Personalul benzinăriei blochează uşile şi cheamă poliţia care a ajuns în 10 min. Rezultat: fiecăruia din cei care erau înăuntru li s-a dat câte o mască şi o amendă!”, […]

Ion Cristoiu: Câteva motive ascunse pentru care regimul Iohannis întreţine Panica Pandemiei

Jurnalistul şi publicistul Ion Cristoiu explică de ce în România guvernanţii au interesul să agite pericolul revenirii epidemiei în timp ce în alte state tema coronavirusului a trecut în plan secund pentru a încuraja consumul intern şi turismul pe plan extern. Redăm integral editorialul publicat pe cristoiublog.ro: „Ieşirea din Pandemie, indiferent de costuri, pare a […]

AP: O criză nu vine niciodată singură. Măsurile anti coronavirus, o sabie cu două tăişuri: măşti, restricţii de călătorie şi testare în masă

AP: Ameninţarea COVID-19 ia amploare în lume Indonezia e la un pas de a depăşi pragul de 50.000 de cazuri de coronavirus confirmate, în timp ce în Melbourne, angajaţii din sănătate plănuiesc să meargă uşa în uşă pentru a testa peste 100.000 de rezidenţi ai zonelor roşii. De asemenea, în capitala indiană New Delhi, care […]

Semnal de alarmă al Societăţii Române de Epidemiologie, în contextul creşterii cazurilor de coronavirus. De ce depinde revenirea la normalitate

În contextul creşterii numărului de îmbolnăviri, Societatea Română de Epidemiologie lansează un apel către populaţie, insistând asupra respectării măsurilor de protecţie care previn răspândirea noului coronavirus. Este vorba despre distanţarea fizică, de cel puţin 1,5 metri între persoane, precum şi despre purtarea măştii în spaţiile închise. Igiena este extrem de importantă, iar interacţiunile dintre oameni […]

Ministrul Mediului spune că s-au luat măsuri pentru a preveni indundaţiile pe Prut

Ministrul Mediului susţine că viitura din Ucraina nu o să îi afecteze pe români şi nu va pune în pericol viaţa celor care locuiesc în apropiere de malul Prutului.    „Situaţia este sub control, nu ar trebui să ne facem sub nicio formă sau alta griji. (…) Mă bucur foarte mult că ai noştri colegi […]

Parlamentul European cere măsuri pentru admiterea României în spaţiul Schengen

Membrii Parlamentului European solicită, prin intermediul unei rezoluţii votate ieri, să fie luate toate măsurile astfel încât România, alături de alte state precum Bulgaria şi Croaţia, să fie admise în spaţiul Schengen. Rezoluţia a fost votată cu 520 de voturi pentru, 86 împotrivă şi 59 de abţineri. Potrivit unui comunicat al Parlamentului European, graniţele trebuie […]

Greta Thunberg: Schimbarea climatică este „la fel de urgentă” precum coronavirusul

Greta Thunberg spune că lumea trece acum un „punct social important” în ceea ce priveşte climatul şi probleme precum Black Lives Matter, într-un interviu la BBC. „Oamenii încep să conştientizeze că nu putem continua să privim nepăsători aceste lucruri”, spune tânăra activistă.  „Nu putem continua să punem aceste nedreptăţi sub covor” Ea a spus că […]

Creşte numărul persoanelor infectate cu COVID-19 de la centrul pentru tineri cu handicap din Galaţi. 21 de rezidenţi au luat virusul

21 de rezidenţi ai centrului pentru tineri cu handicap din oraşul Galaţi sunt infectaţi cu virusul COVID-19. Rezultatatele au fost comunicate de Prefectura Galaţi după finalizarea testelor făcute în instituţia care are 39 de rezidenţi şi 51 de angajaţi. În cazul salariaţilor, numărul persoanelor infectate a rămas nemodificat. 20 de angajaţi ai centrului au COVID-19. […]

Riscul de infectare cu noul coronavirus nu a dispărut. Recomandările medicilor pentru etapele de relaxare

După o săptămână în care numărul de cazuri părea să nu mai crească, în aceste zile vezi că raportările arată că din ce mai multe persoane sunt confirmate cu infecţia cu noul coronavirus. Carmen Dorobăţ este medic infecţionist şi îţi spune că deşi te bucuri de măsurile de relaxare, nu trebuie să uiţi să ai […]

Vasile Rîmbu, fostul manager al SJU Suceava, suspect în dosarul penal privind îmbolnăvirile de la unitatea medicală

La aproape două luni de când au deschis un dosar penal în care cercetau de ce atât de multe cadre medicale s-au îmbolnăvit la Spitalul Judeţean Suceava, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava te anunţă că au primii suspecţi în acest dosar: managerul Vasile Râmbu, directorul medical Mircea Macovei, directorul de îngrijiri şi coordonatorul […]

Măsuri neclare pentru redeschiderea şcolilor. Cadrele didactice sunt bulversate de schimbări, dar elevii găsesc şi părţi bune

Mersul zilnic la şcoală şi orele de 60 de minute ar putea fi istorie, din toamnă, dacă pandemia de Covid-19 nu se va încheia. INSP a creionat mai multe recomandări pe care şcolile ar putea să le pună în practică din septembrie. Dar aceste idei au creat confuzie în rândul cadrelor didactice şi a elevilor. […]

A doua stare de alertă în România. Ce va fi permis începând cu 17 iunie şi ce restricţii rămân neschimbate

Guvernul a decis ca, începând de mâine să fie prelungită starea de alertă pe tot teritoriul ţării. Masurile devin aplicabile începând cu publicarea în Monitorul Oficial, dar tot trebuie supuse votului din Parlament Principalele măsuri luate de Guvern sunt: – Rămâne obligativitatea purtării măştii de protecţie în spaţiile publice închise, spaţiile comerciale, mijloacele de transport […]