mesaje

Mai mulţi bani pentru OMS. Liderii UE, mesaje de susţinere şi de creştere a fondurilor pentru Organizaţie

În utimul an, Organizaţia Mondială a Sănătăţii a fost prezentă în cel puţin un subiect de pe ordinea de zi.   La început a spus că masca de protecţie nu e obligatorie, apoi ne-a impus să o purtăm. Distribuirea vaccinului a întârziat, iar OMS nu a făcut nimic să remedieze situaţia.    Cu atâtea gafe […]

Cluj: Mesaje Ro-Alert de evacuare după ce cota de siguranţă pe Someşul Rece a fost depăşită

Au fost emise mesaje Ro-Alert în zona situată de-a lungul râului Someşul Rece, între localităţile Măguri Rătăcău şi lacul de acumulare din Gilău, judeţul Cluj, prin care se solicită autoevacuarea, după ce cota de siguranţă pe Someşul Rece a fost depăşită din cauza precipitaţiilor şi topirii zăpezii.

Cele mai frumoase mesaje de „la mulţi ani” de Sfântul Gheorghe. Ce nume sărbătoresc ziua onomastică, pe 23 aprilie

Creştinii ortodocşi şi catolici îl sărbătoresc astăzi, 23 aprilie, pe Sfântul Gheorghe. În conştiinţa populară românească, Sfântul Gheorghe este unul dintre cei mai prezenţi sfinţi, numeroase biserici purtând hramul său.  Iată ce mesaje cu urări poţi transmite de ziua de nume cu prilejul sărbătorii de Sfântul Gheorghe: La mulţi ani! Aşa cum soarele luminează pentru […]

Ministrul Educaţiei: ”Am fost somaţi să oprim campania

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, acuză că au fost primite sute de mesaje pe toate canalele de comunicare prin care i se cere „imperativ” să stopeze campania „Vaccinare şi testare pentru învăţare”.

Dominic Fritz despre protestele împotriva restricţiilor. Primarul a fost pus în supermarket să aleagă între Dumnezeu sau virus

Dominic Fritz a afirmat marţi, într-o conferinţă de presă, că protestele împotriva restricţiilor au fost deturnate spre naţionalism, xenofobie şi antisemitism, fiind atacaţi preşedintele Iohannis, secretarul de stat Arafat, actriţa Maia Morgenstern, el, iar la Piteşti s-a strigat împotriva maghiarilor. „În alte oraşe s-au adunat chiar în faţa spitalelor şi s-a strigat împotriva medicilor. Sunt […]

Contul de Facebook al actriţei Maia Morgenstern a fost suspendat temporar

Facebook i-a blocat contul actriţei Maia Morgenstern după ce aceasta a publicat mesajele de ameninţare primite pe adresa de e-mail a Teatrului Evreiesc.   Din partea doamnei Maia Morgenstern, al cărei cont de Facebook este blocat timp de 16 ore, transmitem următorul… Publicată de Maia Morgenstern – Pagină oficială pe Duminică, 28 martie 2021 Postarea Maiei […]

Ion Cristoiu: Protestul împotriva măştii – o formă de rebeliune împotriva Statului arogant

Publicistul Ion Cristoiu afirmă că protestele anti-mască sunt generate de aroganţa regimului Iohannis, care, sprijinit de presa de stat, ONG-uri şi Opoziţie, tratează poporul ca pe unul uşor de manipulat, dar care va deveni din ce în ce mai rezistent la interdicţii până la violenţă. Redăm integral editorialul publicat pe cristoiublog.ro: „Duminică, 20 martie 2021, […]

MESAJE DE 8 MARTIE 2021. Cele mai frumoase urări de Ziua Femeii

Mesajele sunt o variantă simplă de a transmite urări de 8 MARTIE 2021, ziua femeii.

Mesaje de Dragobete. Ce transmit SRI şi alte autorităţi românilor, de Ziua Iubirii

Dragobetele e marcat şi celebrat în diferite moduri. SRI şi poliţiştii români au postat mesaje amuzante pe paginile de Facebook, spre deliciul internauţilor, ale căror comentarii nu au întârziat să apară. Şi-n dragoste sunt reguli! 24 Februarie- Iubeşte Româneşte! Publicată de Ministerul Afacerilor Interne, Romania pe Marţi, 23 februarie 2021   „Dacă-l iubeşti…lasă-l să plece”, a […]

Prinţesa Dubaiului este ţinută prizonieră chiar de tatăl său

Fiica conducătorului Dubaiului, prinţesa Latifa, le-a trimis prietenilor săi mai multe filmuleţe în care povesteşte că este ţinută ostatică. Zilele acestea, mesajele trimise în secret s-au oprit, lucru care i-a îngrijorat pe apropiaţi, iar aceştia au decis să le facă publice. BBC a transmis mai multe înregistrări în care prinţesa spune că se teme pentru […]

O campanie online condusă de victimele incestului a izbucnit în Franţa. Totul a pornit de la acuzaţia conform căreia analistul politic Olivier Duhamel şi-a abuzat fiul vitreg

Un eveniment traumatizant în copilărie poate să te afecteze toată viaţa. S-a întâmplat pentru sute de copii în Franţa. Acum, victimele au o voce într-o campanie online care ia proporţii. Mii de oameni au postat în ultima lună mesaje cu hashtag-ul MeTooInceste. Totul a plecat de la cartea scrisă de avocatul Camille Kouchner luna aceasta. […]

Jim Carrey împlineşte 59 de ani

Jim Carrey împlineşte astăzi 59 de ani. Cunoscut pentru roluri precum cel din „Masca” (1994), „Ace Ventura, Detectivul lui peşte” (1994), „Liar Liar” (1997) sau „Yes Man” (2008), actorul pare mereu tânăr şi este greu de imagina că se apropie de 60 de ani. Cariera lui Jim a început mult mai devreme, decât apariţiile sale […]

Asaltul de la Capitoliu a generat pe Twitter o media de 430 de mesaje pe secundă

Asaltul de la Capitoliu al susţinătorilor preşedintelui Donald Trump a generat 23,46 milioane de mesaje (tweets) sau o medie de 430 de mesaje pe secundă, potrivit Le Figaro.   Evenimentul a produs de 2,5 ori mai multe mesaje decât în ​​ultimele 24 de ore ale alegerilor prezidenţiale din SUA. Alegerile din noiembrie 2020 au generat […]

Cât costă un mesaj personalizat de la vedete? Nadia Comăneci este una din vedetele aplicaţiei

Ştii foarte bine cât de dificil este uneori să alegi un cadou perfect. Ce ai zice dacă ţi-aş spune că poţi să cumperi un mesaj de la o vedetă? O aplicaţie creată în State începe să fie din ce în ce mai populară. Se numeşte Cameo şi e disponibilă pe Android şi iOS. În aplicaţie, […]

La mulţi ani, 2021! Cele mai frumoase mesaje de Revelion. Urări pentru familie şi prieteni, în noaptea de Anul Nou

Urări de Revelion 2021 – Mesaje de La mulţi ani pentru cei dragi VEZI AICI – Revelion 2021. LIVE UPDATE. Începe numărătoarea inversă de Anul Nou. Cum petrec oamenii, la finalul unui an care a schimbat radical lumea Iată câteva dintre cele mai frumoase mesaje de Anul Nou: „Bucuria vine din lucruri mărunte, liniştea din suflet, căldura […]

Mesajele pentru Zidul Plângerii pot fi depuse în format electronic. Formularul este disponibil aici

Ministerul Turismului din Israel pune la dispoziţia românilor un formular electronic pentru a lăsa mesaje la Zidul Plângerii, acestea fiind printate de puse în zid de echipa instituţiei, anunţă un comunicat.

Ultimele ore decisive, înainte de închiderea urnelor. PREZENŢĂ slabă şi mesaje de mobilizare la vot, din partea politicienilor

„Dragi români, în urmă cu patru ani, prezenţa scăzută la vot a generat un Parlament cu un deficit considerabil de legitimitate. (…) Dragi români, nu trebuie să repetăm greşeala din 2016, atunci când peste 60% dintre cetăţenii cu drept de vot nu au participat la alegeri. (…) Dragi români, mai sunt peste trei ore până […]

Moş Nicolae. Mesaje de Sfântul Nicolae. Cele mai frumoase urări pentru rudele şi prietenii care serbează ziua onomastică pe 6 decembrie

Moş Nicolae – 6 decembrie. Mesaje de Sfântul Nicolae: Azi, de ziua numelui, îţi urez şi eu să fii iubit(ă) şi să ai parte de tot ce îţi doreşti. La mulţi ani! Felicitări, dragul meu, cu ocazia aceastei zile. Îţi urez să fii mereu sănătos, energic şi plin de bucurie. La mulţi ani! Fie ca această zi […]

Mesaje de Sfântul Andrei. Cele mai frumoase urări pentru cei dragi

Românii creştinaţi ortodox sărbătoresc la 30 noiembrie pe Sfântul Apostol Andrei, cel Întâi chemat, Ocrotitorul României. Sfântul Apostol Andrei este considerat părintele creştinismului românesc. Mesaje de Sfântul Andrei pentru Andreea „Andreea, îţi urez să ai o viaţă frumoasă ca răsăritul de soare, iar sufletul să-ţi fie curat ca neaua. Îţi urez o zi de neuitat […]

Noi avertizări de la Twitter: Platforma te avertizează cu privire la mesajele care dezinfomează

Ai auzit cu siguranţă despre scandalul dintre Donald Trump şi Twitter. Platforma a etichetat unele mesaje ale preşedintelui american drept dezinformări. Iar acum, Twitter vrea să meargă mai departe cu o nouă funcţionalitate. Twitter vrea acum să te avertizeze în momentul în care dai like sau redistribui mesaje care dezinformează sau au conţinut dăunător. Vei […]

Conservatorii americani pleacă de pe Twitter

Nemulţumiţi de faptul că o serie de postări ale lui Donald Trump pe Twitter au fost etichetate drept dezinformare, susţinătorii acestuia migrează către platforma Parler. E o platformă pe care moderarea mesajelor este minimă, iar în ultimele zile, aplicaţia a avut peste un milion de download-uri din Google Play şi AppStore. Unul dintre migranţi este […]

Biden i-a adus în culmea fericirii. Vedetele din America şi-au exprimat bucuria pe reţelele de socializare

Vedetele americane îşi proclamă fericirea pe reţelele de socializare. După victoria lui Biden, starurile care l-au susţinut, şi-au exprimat bucuria în tot felul de moduri.  Ba au urlat, ba au cântat sau au plâns de fericire pe Twitter şi Facebook. Să nu mai vorbesc de mesajele scrise. Sunt atât de multe, încât am putea scrie […]

Mesaje care dispar pe WhatsApp

Dacă foloseşti în fiecare zi WhatsApp pentru mesaje, află că o să apară o nouă funcţie interesantă. Nu va mai fi nevoie să ştergi manual mesaje sau poze din toate conversaţiile tale pe WhatsApp. După ultimul update, aplicaţia o va face pentru tine. Dacă activezi setarea, în 7 zile toate mesajele trimise şi primite dintr-o […]

Poveşti… ”pe cafea”: Paharul personalizat care ţi-ar putea înveseli ziua

O cafea băută dintr-un pahar personalizat ţi-ar putea înveseli ziua. Nu o spun eu, ci clienţii unei cafenele din Bucureşti. Cătălin Jianu, alături de doi prieteni de-ai săi, Cristian Voicu şi Cătălin Stoica, au două cafenele în Capitală. Preţurile sunt accesibile şi savurezi cafeaua dintr-un pahar personalizat cu desene sau diverse mesaje amuzante. Unul dintre […]

Compania lui Mark Zuckerberg a făcut primul pas în fuzionarea Facebook Messenger, Instagram şi Whatsapp

La începutul anului trecut, Mark Zuckerberg vorbea pentru prima dată despre fuziunea tuturor platformelor de messaging ale companiei, Messenger, Whatsapp şi Instagram, într-una singură. Şi iată că primul pas a fost făcut. Utilizatorii de Instagram vor avea posibilitatea să trimită mesaje direct către Facebook Messenger. Da, poţi trimite mesaje fără să mai ieşi din Instagram […]

Noua opţiune Google Assistant, Hold for Me: Nu mai pierzi timpul aşteptând la telefon

Cred că nici tu nu eşti mare fan al telefoanelor în aşteptare, să asculţi muzica aceea insipidă şi mesajele care se tot repetă minute în şir, până catadixeşte cineva să-ţi răspundă. Plus că nu poţi face mare lucru în perioada asta, pentru că, nu-i aşa, poate răspunde cineva. Google s-a gândit să-ţi facă viaţa mai […]

Navalnîi postează pe Instagram mesaje de mulţumire. Opozantul lui Putin pozează alături de soţie

Politicianul rus de opoziţie Alexei Navalnîi a postat o nouă poză pe Instagram. El a mulţumit piloţilor şi medicilor care l-au tratat imediat ce a început să se simtă rău în timpul zborului spre Moscova. În poză apare Navalnîi, alături de soţia lui. Mesajul de pe Instagram este destul de lung. Acolo, politicianul a relatat […]

Ion Cristoiu: Am impresia că Nicuşor Dan duce o campanie pentru parlamentare şi nu pentru locale

Publicistul Ion Cristoiu afirmă că Nicuşor Dan, candidatul PNL-USR-PLUS la Primăria Capitalei, şi-a redus campania electorală la atacarea Gabrielei Firea şi elogierea celor trei partide care-l susţin, fără a-şi seduce eldectoratul cu soluţii care să rezolve marile probleme ale oraşului, aşa cum făceau pe vremuri politicienii, chiar dacă apelau la unele şiretlicuri. Redăm integral editorialul […]

Atacatorii informatici profită de începerea şcolii: 40% dintre mesajele trimise pe tema COVID-19 sunt false. Cum te poţi proteja?

Ai grijă la atacatorii informatici! Nu lua de bune toate mesajele pe care le primeşti, în special pe email. Patru din zece dintre mesajele pe tema pandemiei de COVID-19 trimise în prima jumătate a anului, au fost false.       Atacatorii cibernetici au trimis mesaje în numele guvernelor, băncilor, companiilor de curierat, spitalelor sau instituţiilor internaţionale din […]

Mesaje de Sfântul Alexandru. Cele mai frumoase urări pentru rudele şi prietenii care serbează ziua onomastică pe 30 august

Sfântul  Alexandru – 30 august. Mesaje de Sfântul Alexandru: Azi, de ziua numelui, îţi urez şi eu să fii iubit(ă) şi să ai parte de tot ce îţi doreşti. La mulţi ani! Felicitări, dragul meu, cu ocazia aceastei zile. Îţi urez să fii mereu sănătos, energic şi plin de bucurie. La mulţi ani! Fie ca această zi […]

AlterEgo este vocea creierului tău. Cum funcţionează device-ul

Ţi-ai dorit vreodată să-ţi poţi auzi gândurile? Ei bine, află că acum poţi. Arnav Kapur, doctor MIT, a creat un dispozitiv care detectează stimulările electrice ale creierului, le interpretează şi le trimite sub formă de comenzi unui asistent digital. Nu îţi citeşte gândurile, dar te-ar ajuta să-ţi controlezi casa inteligentă, televizorul şi telefonul într-un mod […]

Facebook unifică mesajeria internă cu mesajele directe din Instagram

Facebook vrea să unifice canalele de trimitere a mesajelor din aplicaţiile pe care le deţine, Messenger, WhatsApp şi Instagram. Se pare că gigantul tehnologic a realizat o sincronizare la nivel de test între Messenger şi Instagram. Atunci când vei dori să trimiţi mesaje prin intermediul Instagram va apărea printr-o notificare pictograma de la Messenger, care […]

Mesaje de Sfânta Maria. Cele mai frumoase urări pentru rudele şi prietenii care serbează ziua onomastică pe 15 august

Sfânta Maria – 15 august. Mesaje de Sfânta Maria Mare: Azi, de ziua numelui, îţi urez şi eu să fii iubit(ă) şi să ai parte de tot ce îţi doreşti. La mulţi ani! Felicitări, dragul meu, cu ocazia aceastei zile. Îţi urez să fii mereu sănătos, energic şi plin de bucurie. La mulţi ani! Fie ca […]

Email-uri frauduloase ce par trimise de BCR sau Poşta Română

Dacă ai primit un email de la BCR sau Poşta Română, nu te grăbi să dai click. Specialiştii de la Bitdefender te avertizează că e vorba de o campanie de phishing. Infractorii încearcă să te convingă că sunt mesaje reale, în aşa fel încât să dezvălui date confidenţiale, cum ar fi datele cardului bancar sau […]

Jucătorul din Premier League, Wilfried Zaha, recunoaşte că este „speriat” să deschidă Instagram, din cauza numărului de mesaje rasiste pe care le primeşte

„Pentru fotbaliştii de culoare, de exemplu, să fii pe Instagram nu mai este chiar amuzant”, a spus Zaha pentru CNN. „Nu mă pot bucura de profilul meu, deoarece mă sperie mesajele” „Acelaşi băiat în vârstă de 12 ani a contactat alţi trei jucători din echipa mea. Nu este în regulă. Cred că am raportat 50 […]

Mesaje de Sfântul Ilie. Cele mai frumoase urări pentru rudele şi prietenii care serbează ziua onomastică pe 20 iulie

Sfântul Ilie, aducătorul de ploi, este pomenit în Biserica Ortodoxă pe 20 iulie. Iată câteva sugestii de urări pentru persoanele iubite şi prietenii care poartă acest nume.

Twitter a blocat multe dintre conturile verificate, ca urmare a atacului cibernetic de miercuri

Twitter a îngheţat, miercuri, conturile de utilizator verificate, ca urmare a unuia dintre cele mai mari atacuri lansate asupra securităţii reţelei de microblogging din istorie.

FOTO & VIDEO | Sute de drone au „luminat” cerul din Seul cu mesaje motivaţionale pentru lupta împotriva coronavirusului

  Pe fondul luptei continue împotriva coronavirusului, sute de drone au luminat cerul din Seul cu mesaje motivaţionale, pentru un spectacol grandios. Evenimentul a fost organizat ca un falsh-mob scopul coregrafiei luminoase fiind acela de a reaminti publicului de importanţa măsurilor luate împotriva răspândirii noului coronavirus. Pe cerul metropolei s-au putut vedea imagini şi mesaje […]

A dat Trump în mintea copiilor? Ce mesaje au apărut pe platfoma Roblox, unul dintre cele mai îndrăgite jocuri

Se spune că singura regulă în politică e că nu există reguli. Dar cred că n-ai fi foarte încântat ca puştiul tău să fie expus la mesaje electorale. Exact asta s-a întâmplat pe platforma Roblox, o platformă dedicată copiilor şi adolescenţilor. Peste 1.000 de conturi au fost piratate iar jucătorii au fost bombardaţi cu mesaje […]

Îşi „servesc” calde pe Twitter! Boris Becker, mesaj dur pentru Nick Kyrgios: „Nu-mi plac şobolanii!”

Continuă scandalul provocat de organizarea turneului Adria Tour, competiţie la care mai mulţi jucători de tenis s-au infectat cu COVID-19. Fostul antrenor al lui Novak Djokovi, Boris Becker, l-a atacat pe contul său de Twitter pe Nick Kyrgios. Acesta îl taxase cu câteva zile în urmă pe Alexander Zverev, pentru că a participat la o […]