mihai m laimare

Emoţie şi entuziasm în inima Parisului: actorii Emilia Popescu şi Mihai Mălaimare

Emoţie şi entuziasm în inima Parisului: actorii Emilia Popescu şi Mihai Mălaimare au dus spectacolul Aplauze pentru poet... pe scenă la Palatul Béhague

Aniversare inedită a lui Mălaimare pe Calea Victoriei: Actorul vrea ca bulevardul să devină pietonal – FOTO

Mihai Mălaimare a sărbătorit 65 de ani, joi, printr-un spectacol al Teatrului Masca, în mijlocul publicului, pe Calea Victoriei, aceasta fiind prima dintr-o serie de o sută de reprezentaţii pe care instituţia pe care a fondat-o le va susţine pe acest bulevard, militând ca el să devină pietonal.

Spectacol aniversar al Teatrului Masca, joi, în Capitală. Mălaimare sărbătoreşte cu publicul 65 ani

"Baroc", un spectacol aniversar al Teatrului Masca, va fi prezentat joi, de la ora 18.00, la Cercul Militar Naţional de pe Calea Victoriei din Bucureşti, zi în care Mihai Mălaimare, fondatorul instituţiei teatrale, împlineşte vârsta de 65 de ani.

Ioan Cărmăzan regizează un lungmetraj poliţist, cu Mihai Mălaimare în rolul principal

Regizorul Ioan Cărmăzan a declarat, luni, pentru MEDIAFAX că filmează un lungmetraj poliţist, după un scenariu original scris de Titi Popescu şi în care Mihai Mălaimare deţine rolul principal, pelicula urmând să se intituleze "Noi ştim că voi ştiţi că noi ştim".

Preşedintele desemnat al CNA, despre demisia lui Mălaimare: A dorit să ne protejeze

Laura Georgescu, desemnată preşedinte al CNA, dar încă nevalidată de Parlament, a confirmat, marţi seară, faptul că Mihai Mălaimare şi-a depus demisia din CNA în 11 ianuarie, precizând că, prin acest gest, Mălaimare a dorit să îi "protejeze" pe ceilalţi membri ai Consiliului.

Mălaimare: Demisia din CNA e de onoare. Am o hârtie de la Parlament conform căreia am fost compatibil

Mihai Mălaimare, care şi-a dat demisia din funcţia de membru al CNA, a declarat marţi, pentru MEDIAFAX, că demisia sa este una "de onoare", precizând că are un document de la Parlament potrivit căruia poate ocupa în acelaşi timp funcţia de membru CNA şi cea de director al Teatrului Masca.

Mihai Mălaimare şi-a dat demisia din funcţia de membru al CNA. ANI îl cercetează pentru incompatibilitate

Mihai Mălaimare şi-a dat demisia din funcţia de membru al CNA pe 11 ianuarie, ca urmare a faptului că Agenţia Naţională de Integritate a iniţiat o cercetare în ceea ce îl priveşte, cu suspiciunea de incompatibilitate între funcţia de membru al CNA şi cea de manager al Teatrului Masca din Capitală.

Mihai Mălaimare: Jandarmii l-au ameninţat pe băiatul meu, fără motiv, în timpul protestelor

Mihai Mălaimare, membru al CNA, a declarat, joi, că băiatul său în vârstă de 19 ani a fost "ameninţat" şi "luat de gât" de jandarmi fără niciun motiv, în zona Pieţei Universităţii, unde se desfăşura un miting de protest, acesta aflându-se în zonă pentru că fusese la meditaţii la profesorul lui.

Mihai Mălaimare: ANI nu a analizat „în profunzime” situaţia lui Mircea Diaconu

Mihai Mălaimare, directorul Teatrului Masca din Capitală, a declarat pentru MEDIAFAX că ANI nu a analizat "în profunzime" situaţia lui Mircea Diaconu, pentru că este exclus ca acesta să nu aibă aprobarea Comisiei Juridice a Senatului pentru a putea fi senator şi director de teatru în acelaşi timp.

Teatrul Masca îşi deschide stagiunea în aer liber

Teatrul Masca îşi deschide, vineri, stagiunea în aer liber, cu spectacolul "Cocktail", informează instituţia de spectacole.

Mihai Mălaimare şi Petre Străchinaru au deschis conferinţele „La rencontre de Bucarest”

Mihai Mălaimare, preşedintele Comisiei mixte pentru UNESCO, Petre Străchinaru, vicepreşedintele Comisiei pentru Cultură din Camera Deputaţilor şi vicepreşedintele Comisiei mixte pentru UNESCO, şi Roger Tropeano, preşedintele Les Rencontres, au deschis, marţi, conferinţele "La rencontre de Bucarest".

Mihai Mălaimare: Ne pregătim să înfruntăm o populaţie care nu ne vrea

Directorul Teatrului Masca, Mihai Mălaimare, a declarat, marţi, la conferinţa "Teatrul stradal şi şansa întâlnirii", din cadrul Festivalului Naţional de Teatru (1 - 10 noiembrie), că actorii trebuie să fie pregătiţi să înfrunte o populaţie care nu are obiceiul de a merge la teatru.

Teatrul Masca organizează „Sărbătoarea cartierului”, în weekend

Teatrul Masca organizează, la sfârşitul săptămânii, cea de-a patra ediţie a festivalului "Sărbătoarea cartierului", care reuneşte spectacole de teatru de stradă, recitaluri ale muzicianului Mircea Tiberian şi un târg de meşteşugari.

Teatrul Masca îşi încheie stagiunea cu o paradă, expoziţii şi spectacole

Teatrul Masca organizează duminică o paradă a personajelor din piese, expoziţii şi spectacole speciale, pentru a marca încheierea stagiunii.