milionari

Averea cumulată a milionarilor asiatici ar putea să o depăşească pe cea a nord-americanilor

Averea cumulată a milionarilor din regiunea Asia-Pacific ar putea să o depăşească cel mai devreme în 2014 pe cea a nord-americanilor, datorită creşterii economice din Japonia, care majorează câştigurile investitorilor în statul nipon, potrivit unui raport al Cap Gemini şi Royal Bank of Canada.

LONDRA, oraşul cu cei mai mulţi bogaţi cu averi de peste 30 milioane de dolari. Cum arată TOPUL MONDIAL

Londra conduce în topul mondial al oraşelor după numărul bogaţilor cu averi de peste 30 milioane de dolari, cu 4.296 de multimilionari, însă centrele asiatice Singapore şi Hong Kong înregistrează creşteri rapide şi ar putea depăşi capitala britanică în acest deceniu, arată un raport WealthInsight.

Milionarii americani au încasat indemnizaţii de şomaj de 80 de milioane de dolari în timpul crizei

Guvernul Statelor Unite a plătit în timpul crizei economice 80 de milioane de dolari, sub formă de indemnizaţii de şomaj, unor gospodării cu venituri de peste 1 milion de dolari, din care 29,9 milioane de dolari în 2010, potrivit datelor fiscului american.

Milionari cu ajutor de şomaj în SUA

Aproape 2.400 de persoane care au primit ajutor de şomaj în 2009 în SUA trăiau în gospodării cu venituri de 1 milion de dolari sau mai mult, potrivit Congressional Research Service, centrul de cercetare al legislativului american.

Topul celor mai bogate ţări: Singapore devine oraşul milionarilor, în timp ce SUA a rămas ţara cu cele mai multe averi

Singapore are de departe cei mai mulţi milionari ca procentaj din populaţie, oraşul-stat fiind urmat de Qatar şi Kuweit, în timp ce SUA continuă să domine topul mondial al ţărilor cu cei mai mulţi bogaţi, potrivit unui raport prezentat marţi de Boston Consulting Group (BCG).

Unde trăiesc cei mai mulţi milionari. Ţara în care averea medie depăşeşte jumătate de milion de dolari

Averea totală la nivel mondial a crescut cu 14% în ultimul an şi jumătate, la 231.000 miliarde de dolari, cea mai mare creştere fiind generată de ţările din regiunea Asia Pacific, unde averile au crescut cu 54%, arată un raport al băncii elveţiene Credit Suisse. Raportul mai indică faptul că cei mai bogaţi adulţi din lume sunt norvegienii, australienii şi elveţienii, ultimii depăşind jumătea de milion de dolari, reprezentând averea medie.

Barack Obama îşi acuză adversarii republicani că apără milionarii

Preşedintele american, Barack Obama, şi-a acuzat marţi adversarii republicani că apără deducerile fiscale acordate celor mai bogaţi, în defavoarea planului de relansare pe care el speră să îl aprobe Congresul.

Milionarii din China ar putea reprezenta în 2015 jumătate din bogaţii primelor 10 economii ale Asiei

Milionarii din China ar putea reprezenta, până în 2015, circa jumătate din bogaţii celor mai mari 10 economii ale Asiei şi ar putea deţine peste jumătate din averile cumulate ale acestora, potrivit unui studiu realizat de Julius Baer Group şi CLSA Asia Pacific Markets.

Reţetele milionarilor: Ce sfaturi au primit Donald Trump sau Steve Martin de la părinţii lor

Businessurile pe care le deţin le-au adus celebritatea la nivel global, iar numele lor sunt deseori asociate cu succesul. Cum au ajuns însă starurile până aici? Cât de lung şi anevoios s-a dovedit a fi drumul spre succes? Antreprenori precum Doland Trump sau Steve Martin dezvăluie sfaturile pe care le-au primit de la părinţii lor mai mult sau mai puţin experimentaţi în domeniul afacerilor.

Averea milionarilor la nivel mondial a atins anul trecut un nou record. Asia a depăşit pentru prima dată Europa la numărul de milionari

Averea milionarilor la nivel mondial a crescut cu 9,7% anul trecut, la un nou record, de 42.700 miliarde de dolari, iar Asia a depăşit pentru prima dată Europa la numărul de milionari şi în câţiva ani ar putea devansa Statele Unite, potrivit unui studiu al Merrill Lynch-Capgemini.

Numărul bogaţilor a crescut chiar şi pe timp de criză. Vezi care sunt ţările cu cei mai mulţi milionari

Numărul familiilor cu averi de peste un milion de dolari a crescut cu 12% la nivel mondial anul trecut, la aproximativ 12,5 milioane, ca urmare a evoluţiei solide a pieţelor financiare pentru al doilea an consecutiv, potrivit unui strudiu al firmei Boston Consulting Group, citat de Bloomberg.

Cum trăiesc doi milionari cărora banii le-au schimbat viaţa, dar nu le-au cumpărat sufletul

Banii îţi asigură un trai bun, dar nu pot cumpăra fericirea. Pe această filozofie se pare că se bazează tot mai mulţi milionari. Convinşi de faptul că o viaţă lipsitş de griji financiare este importantă, dar că resursele economice nu trebuie să le influenţeze valorile şi personalitatea, aceştia duc vieţi normale, asemenea celor care câştigă salarii minime pe economie şi trebuie să-şi drămuiască foarte bine banii, pentru a-şi asigura traiul de zi cu zi.

Listarea pe bursă a companiei Glencore va transforma sute de angajaţi în multimilionari

Listarea pe bursă a Glencore International, cel mai mare trader de mărfuri la nivel mondial, cu scopul de a atrage fonduri de 9-11 miliarde de dolari, va transforma în multimilionari sute de angajaţi ai companiei, potrivit cotidianului britanic Guardian.

Vezi cum au ajuns milionari Bill Gates, Steve Jobs sau Mark Zuckerberg

Cine n-a auzit de Mark Zuckerberg, Michael Dell sau Steve Jobs? Ca aceşti antreprenori cunoscuţi datorită afacerilor pe care le conduc, mai sunt şi alţii, cu mai puţină notorietate însă, care au devenit milionari în dolari la o vârstă la care cei mai mulţi tineri frecventează petrecerile din cluburile studenţeşti, informează www.incont.ro.

Listarea Fondului Proprietatea scoate la iveală milionarii

Nepoţii industriaşului interbelic Nicolae Malaxa, care au fost primii împroprietăriţi cu acţiuni la Fondul Proprietatea, deţin în prezent aproape 8% din capitalul fondului, participaţie evaluată pe Bursă la circa 160 de milioane de euro.

5% dintre milionarii români, angajaţi la stat „din pasiune” pentru ţară

Cel puţin cinci la sută dintre românii aflaţi în Forbes 500 miliardari 2010 sunt şi bugetari, unii dintre ei fiind secretari de stat, parlamentari, alţii primari, consilieri judeţeni sau locali, scrie cotidianul "Gândul", menţionând printre aceştia pe Attila Verestoy, Silviu Prigoană, Radu Mazăre.

Aproape 3.000 de milionari din SUA au primit ajutor de şomaj în timpul recesiunii

Aproape 3.000 de milionari americani au primit ajutor de şomaj în timpul recesiunii economice, valoarea acestora depăşind 18 milioane de dolari, potrivit datelor publicate de fiscul american, citate de Bloomberg.

„A terminat Princeton, acum e la Harvard”. Unde învaţă copiii milionarilor să facă bani

gandulnews rss „A terminat Princeton, acum e la Harvard”. Unde învaţă copiii milionarilor să facă bani - EXCLUSIV de Ionuţ MORARIU | ieri, 19:12 * foto(1) „A terminat Princeton, acum e la Harvard”. Unde învaţă copiii milionarilor să facă bani - EXCLISIV George Copos, Ionuţ Negoiţă, Dan Şucu sau Elan Schwartzenberg. Nume şi oameni diferiţi. Îi uneşte însă o calitate comună, cea de părinţi pentru care banii nu contează atunci când vine vorba de educaţia urmaşilor lor.

Numărul milionarilor în dolari a crescut în 2009 la nivel mondial cu 17%

Numărul milionarilor în dolari a crescut în 2009 cu 17% la nivel mondial, la zece milioane, în pofida intrării economiei globale în cea mai gravă recesiune din ultimele decenii, potrivit unui studiu realizat de Merrill Lynch şi Capgemini.

Noul Guvern britanic include 23 de milionari

Premierul britanic David Cameron şi-a ales miniştrii exclusiv din cadrul elitei financiare, 23 dintre cei 29 de membri ai Cabinetului său fiind milionari, relatează Mail on Sunday.

Mai puţini milionari, în 2008, la nivel mondial

Numărul milionarilor la nivel mondial a scăzut în 2008 cu 17,8%, la nouă milioane, ca urmare a efectelor recesiunii, iar valoarea activelor acestora, aflate în administrarea unor instituţii financiare, a înregistrat un declin de 11,7%, la 92.400 miliarde de dolari.

Criza economică a împuţinat milionarii

Criza economică a dus anul trecut la scăderea cu aproape 15% a numărului de persoane cu o avere de cel puţin un milion de dolari, potrivit unui studiu realizat de Merrill Lynch şi compania de consultanţă Capgemini.