mircea stoenescu

Sică Puşcoci şi Mircea Stoenescu, scoşi de sub urmărire penală

Avocatul Sică Puşcoci şi fostul preşedinte al clubului Dinamo, Mircea Stoenescu, au fost scoşi de sub urmărire penală în dosarul privind transferul de fotbalişti, în care au fost deferiţi justiţiei, joi, senatorul George Copos, fraţii Becali şi Gică Popescu.

Avocatul Sică Puşcoci, pentru a doua oară la DNA

Avocatul Sică Puşcoci, cercetat de către procurori alături de mai mulţi oameni din fotbal, s-a prezentat, vineri, pentru a doua oară la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA).

Victor Becali şi Gigi Neţoiu au fost la DNA

Fostul acţionar al FC Dinamo, Gigi Neţoiu, a părăsit sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) după aproximativ două ore, la ieşire spunând că a dat o scurtă declaraţie şi că a adus o serie de probe cele spuse de el la intrare, respectiv că acuzaţiile sunt nefondate.

Mihai Stoica a fost audiat la DNA

Fostul director al clubului Oţelul Galaţi, Mihai Stoica, care s-a prezentat, miercuri, la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, a declarat că speră ca "într-un timp cât mai scurt să se risipească această confuzie" legată de situaţia sa.

Gică Popescu s-a prezentat la sediul DNA

Fostul impresar Gheorghe Popescu s-a prezentat, marţi dimineaţă, la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, el fiind unul dintre oamenii din fotbal împotriva căreia, în 10 ianuarie, procurorii au început urmărirea penală pentru înşelăciune, evaziune fiscală şi spălare de bani.

Preşedinţi de cluburi şi impresari, cercetaţi penal de DNA

DNA a început urmărirea penală faţă de impresarii Ioan şi Victor Becali şi Gheorghe Popescu, preşedinţii de cluburi George Copos, Cristian Borcea, Jean Pădureanu, Mircea Stoenescu, faţă de Mihai Stoica şi Gheorghe Neţoiu, precum şi faţă de Sică Puşcoci, în cazul transferurilor de fotbalişti.