nato

Rusia semnalează că ar putea reveni la repoziţionarea unor sisteme balistice intermediare

Rusia ar putea suspenda, în funcţie de acţiunile Statelor Unite, moratoriul privind repoziţionarea sistemelor de rachete cu rază scurtă şi intermediară de acţiune, afirmă Vladimir Iermakov, un oficial din cadrul Ministerului rus de Externe, deşi NATO exprimase dubii privind angajamentele Moscovei.

Iohannis, mesaj de Ziua Forţelor Terestre: Ţara noastră îşi va consolida capacitatea de apărare

Actuala criză de securitate din Europa, generată de agresiunea militară neprovocată şi brutală a Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei, a scos în evidenţă încă o dată importanţa Forţelor Terestre române în asigurarea securităţii ţării noastre şi a Flancului Estic al NATO, a spus Klaus Iohannis.

Războiul din Ucraina, ziua 423. Bătălia sângeroasă continuă în Bahmut. 11 nave de război ruseşti sunt în stare de pregătire de luptă în Marea Neagră

  UPDATE 21:01 -Bloomberg: UE va propune interzicerea tranzitului anumitor mărfuri prin Rusia Interdicţia s-ar aplica „numeroaselor tehnologii şi altor bunuri, inclusiv mai multor tipuri de vehicule”, totuşi nu toate produsele ar fi interzise să circule prin Rusia în ţări terţe, au declarat surse anonime pentru Bloomberg. UPDATE  20:04-Franţa vrea să ajute Ucraina în refacerea […]

Militari ucraineni vor fi instruiţi de SUA în Germania / Polonia va găzdui o bază de întreţinere

Administraţia SUA a anunţat, cu ocazia reuniunii Grupului de Contact, că în curând va începe instruirea militarilor ucraineni pentru utilizarea tancurilor Abrams, iar Germania a semnat un acord pentru un centru de întreţinere a echipamentelor în Polonia.

Şeful Pentagonului: Invazia Rusiei nu este rezultatul extinderii NATO, este motivul extinderii NATO

Invazia militară a Rusiei în Ucraina nu este rezultatul extinderii Alianţei Nord-Atlantice, ci este motivul pentru care este necesară extinderea NATO, a afirmat vineri, cu ocazia reuniunii Grupului de Contact pentru apărarea Ucrainei, Lloyd Austin, secretarul american al Apărării.

Ucraina va colabora strâns cu Agenţia NATO pentru achiziţii militare

Ucraina a primit aprobarea de a coopera strâns cu Agenţia NATO de Susţinere şi Achiziţii de echipamente, a declarat vineri, cu ocazia reuniunii din Germania, ministrul ucrainean al Apărării, Oleksii Reznikov, citat de postul de televiziune CNN.

Germania îi transmite lui Stoltenberg că nu a decis dacă susţine admiterea Ucrainei în NATO

Guvernul Germaniei a transmis vineri, ca reacţie la afirmaţiile secretarului general al NATO, Jens Stoltenberg, că, deocamdată, nu a decis să susţină eventuala admitere a Ucrainei în Alianţa Nord-Atlantică.

Jens Stoltenberg: Aliaţii NATO sunt de acord ca Ucraina să fie acceptată în organizaţie

Toţi aliaţii NATO au fost de acord ca Ucraina să devină membră a organizaţiei, a afirmat secretarul general Jens Stoltenberg.

Rusia sare ca arsă, când aude de NATO: Moscova condamnă afirmaţiile lui Stoltenberg privind potenţiala admitere a Ucrainei în Alianţă

Administraţia Rusiei a condamnat vehement, joi, afirmaţiile secretarului general al NATO, Jens Stoltenberg, avertizând asupra efectelor eventualei aderări a Ucrainei la Alianţa Nord-Atlantică.

Jens Stoltenberg crede că viitorul Ucrainei este în NATO şi aşteaptă victoria contra Rusiei

Viitorul Ucrainei este în Alianţa Nord-Atlantică, a afirmat joi, în cursul vizitei la Kiev, secretarul general Jens Stoltenberg, subliniind că "obiectivul principal" al NATO este victoria forţelor ucrainene împotriva Rusiei.

Secretarul general al NATO este în Ucraina! Este prima vizită a numărului unu din NATO de la începutul invaziei

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, vizitează Ucraina pentru prima dată de la invazia Rusiei, a declarat joi un oficial al alianţei.

Lloyd Austin anunţă sprijin militar pentru Suedia şi speră că va fi integrată în NATO până în iulie

Statele Unite au intensificat activităţile militare în Suedia, a afirmat miercuri secretarul american al Apărării, Lloyd Austin, exprimând speranţa că Turcia şi Ungaria vor finaliza procedurile de ratificare astfel încât naţiunea suedeză să poată fi admisă în NATO până în iulie.

Jucătorii de Hearts of Iron IV simulează cel de-al Treilea Război Mondial

Utilizatorul din spatele canalului de YouTube, GameWatcher Timelapse, a simulat al Treilea Război Mondial în jocul Hearts of Iron IV. Pe 21 februarie 2022, a publicat primul clip cu scenariul de război înainte ca Ucraina să fie invadată de Rusia pe 24 februarie.  Utilizatorul susţine că a permis inteligenţei artificiale din spatele jocului să preia […]

Stoltenberg: NATO nu a observat modificări în configuraţia forţelor nucleare ruse

Alianţa Nord-Atlantică nu a observat modificări în configuraţia forţelor nucleare ruse şi nu sunt semnale că Rusia a transferat arme atomice tactice în Belarus, a declarat marţi secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, citat de postul de televiziune CNN.

Viktor Orban vrea refacerea Ungariei Mari. Sunt vizate Transilvania şi Regiunea Transcarpatia

Péter Szijjártó, ministrul de Externe al Ungariei, a vorbit luni, la Bazarul Várkert, că NATO trăieşte într-o bulă, dar, din fericire, există viaţă în afara bulei. El a adăugat că majoritatea covârşitoare a statelor este poziţia reprezentată de Ungaria, potrivit Telex.  Potrivit raţionamentului său, dacă nu ar fi aşa, nu ar exista nicio şansă de […]

Suedia lansează un exerciţiu militar în parteneriat cu NATO. Soldaţii români n-au fost implicaţi

Stockholm a lansat cel mai mare exerciţiu militar din ultimii 25 de ani, într-un moment în care ţara scandinavă se confruntă cu stagnarea aderării la NATO.

Războiul din Ucraina, ziua 417. 130 de prizonieri de război ucraineni se întorc acasă / Atacurile Rusiei în regiunea Mykolaiv au ucis doi adolescenţi / De Paşte, sub bombardamente. Ucrainenii ciocnesc ouă şi zic „Hristos a Înviat” pe front

UPDATE 23:00 Bulgaria ar putea interzice importurile de cereale ucrainene, după interdicţiile din Polonia şi Ungaria Ministrul interimar al agriculturii din Bulgaria, Yavor Gechev, a declarat pe 16 aprilie că Bulgaria va lua în considerare o interdicţie asupra importurilor de cereale din Ucraina, ca urmare a unei decizii similare luate de alte două ţări din UE, […]

La conducerea NATO ar putea ajunge o femeie. Când se încheie mandatul lui Stoltenberg

Trei femei în pole position pentru conducerea NATO, în locul lui Stoltenberg.

Cum ar riposta Statele Unite şi NATO dacă Finlanda va fi atacată de Rusia

Pe 4 aprilie 2023, Finlanda a devenit cel de-al 31-lea membru al NATO. Dar tensiunile cu Rusia au crescut.  În ultimii ani, Finlanda s-a confruntat cu presiuni din partea Rusiei, care îşi doreşte să-şi extindă influenţa în regiune şi să recupereze teritoriile pierdute în urma războaielor din secolul al XX-lea. Rusia a ameninţat că-şi va […]

Marile debarcări în istorie: Gallipoli, Normandia şi … Crimeea

Gallipoli, 1915-1916 Debarcarea din Gallipoli din 1915 a fost o încercare nereuşită a Aliaţilor de a deschide un nou front în Primul Război Mondial.  Planul a fost conceput de Winston Churchill, atunci prim-ministru al Marinei Britanice.  Operaţiunea a avut loc în peninsula turcească Gallipoli şi a implicat trupe britanice, franceze, australiene şi neozeelandeze. Debarcarea a început […]

Ministrul ucrainean de Externe cere o strategie a NATO pentru zona Mării Negre

Alianţa Nord-Atlantică trebuie să elaboreze o strategie pentru zona Mării Negre, care ar trebui să devină "o mare a NATO", a declarat joi, cu ocazia participării prin videoconferinţă la un eveniment desfăşurat la Bucureşti, Dmitro Kuleba, ministrul ucrainean de Externe.

Administraţia de la Kiev susţine că nu sunt militari din ţări NATO pe teritoriul Ucrainei

Administraţia de la Kiev a negat, miercuri, informaţiile conţinute în documente secrete atribuite Statelor Unite privind prezenţa trupelor din state membre NATO pe teritoriul Ucrainei.

Document secret al SUA: State occidentale au trimis membri ai forţelor speciale în Ucraina

Mai multe naţiuni occidentale au trimis membri ai forţelor speciale pe teritoriul Ucrainei, pentru a ajuta armata ucraineană în respingerea invaziei militare ruse, arată un document secret american publicat în mod neautorizat.

Este oficial război NATO-Rusia? Forţele speciale britanice SAS au fost prezente în Ucraina

Documentele scurse de la Pentagon atestă că un număr de 50 de militari din forţele speciale britanice au activat în Ucraina, în februarie şi martie 2023.

Bild: Germania nu-şi poate îndeplini obligaţiile NATO, afirmă şeful armatei într-un document obţinut de presă

Forţele terestre ale Germaniei nu îşi pot îndeplini angajamentele NATO, potrivit unui memorandum de la un soldat de rang înalt, obţinut de presa germană.

Germania nu-şi poate îndeplini angajamentul faţă de NATO în cazul unui război cu Rusia

Forţele terestre ale Germaniei nu îşi pot îndeplini angajamentele NATO, potrivit unei informaţii divulgate  de la un soldat de top, citat într-un raport al presei germane. O divizie pe care Germania a promis-o NATO nu este pe deplin pregătită pentru luptă, a informat marţi ziarul Bild.  Nota creşte presiunea asupra ministrului Apărării Boris Pistorius, care […]

Preşedintele Comitetului Militar al NATO în România vine în România

Preşedintele Comitetului Militar al NATO în România, amiralul Rob Bauer, va avea miercuri o întâlnire cu ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, şi şeful Statului Major al Apărării, generalul Daniel Petrescu, în cadrul unei vizite pe care o face în România.

Războiul din Ucraina, ziua 410. Noi victime în rândul civililor / 470 de soldaţi ruşi ucişi în ultimele 24 de ore / Zelenski: NATO nu poate proteja Europa fără ajutorul Ucrainei. Ruşii aproape au cucerit Bahmut, cu pierderi masive

UPDATE 22:30 Oficial ucrainean: Rusia suferă „pierderi colosale” la Avdiivka şi Marinka Armata rusă s-a confruntat în ultimele zile cu „pierderi colosale” în apropierea oraşelor Avdiivka şi Marinka din regiunea Doneţk, pierzând în fiecare zi în jur de două companii de militari, adică până la 400 de soldaţi, a declarat pe 9 aprilie purtătorul de cuvânt […]

Documentele scurse arată că militari NATO ar fi prezenţi în Ucraina. Franţa neagă informaţia

Guvernul francez a negat că soldaţi francezi s-ar afla pe teren în Ucraina, potrivit Le Monde.

Prezenţa NATO în România şi aderarea la Schengen, teme abordate de Aurescu şi Colonna

Ridicarea la nivel de brigadă a Grupului de Luptă NATO din România, aderarea României la Schengen şi măsurile de sprijin pentru Republica Moldova au fost principalele teme de discuţie la întâlnirea avută sâmbătă de Bogdan Aurescu cu Catherine Colonna, ministrul francez de Externe.

MApN: Avioane româneşti au interceptat două avioane ruseşti în Ţările Baltice

Două avioane de luptă F-16 ale detaşamentului „Carpathian Vipers”, aflate în misiune de Poliţie Aeriană întărită sub comandă NATO, au interceptat vineri două avioane ruseşti în Ţările Baltice, a anunţat sâmbătă Ministerul Apărării Naţionale (MApN).

Ucraina susţine că dezvăluirile despre planurile militare sunt false/Rusia denunţă rolul SUA şi NATO

Departamentul american al Apărării a iniţiat o anchetă în cazul documentelor secrete americane apărute online, care ar conţine date despre planuri ale ofensivei militare ucrainene, dar Administraţia de la Kiev susţine că datele nu sunt reale, iar Rusia a denunţat rolul SUA şi al NATO în conflict.

Rusia susţine că transferul de arme nucleare în Belarus este o reacţie la extinderea infrastructurii NATO

Administraţia de la Moscova a transmis, joi, că decizia de transferare a unor arme nucleare tactice în Belarus este reacţia Rusiei la apropierea infrastructurii militare a Alianţei Nord-Atlantice de frontierele ruse, informează agenţia Reuters.

Sondaj INSCOP: Românii nu doresc ieşirea ţării din UE şi NATO

Potrivit sondajului de opinie realizat de INSCOP Research în perioada 1-17 martie 2023, 3/4 dintre români se opun ieşirii ţării atât din UE, cât şi din NATO.

Stoltenberg critică apropierea Chinei de Rusia şi decizia Moscovei a staţiona arme atomice în Belarus

Planul Rusiei de a transfera armament nuclear tactic în Belarus evidenţiază "promisiunile goale" ale preşedinţilor rus şi chinez, Vladimir Putin şi Xi Jinping, afirmă Jens Stoltenberg, secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice.

Ungaria critică prezenţa ministrului ucrainean de Externe la o reuniune NATO

Guvernul Ungariei a criticat, miercuri, prezenţa ministrului ucrainean de Externe, Dmitro Kuleba, la reuniunea organizată cu o zi în urmă la sediul NATO din Bruxelles, Budapesta denunţând ceea ce consideră a fi subminarea unităţii Alianţei Nord-Atlantice.

Andrzej Duda vrea garanţii de securitate pentru Ucraina din partea NATO

Polonia va solicita, la summitul NATO din iulie, garanţii de securitate suplimentare pentru Ucraina din partea Alianţei Nord-Atlantice, afirmă preşedintele Andrzej Duda, cu ocazia întâlnirii cu omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski.

Războiul din Ucraina, ziua 405. Finlanda a devenit, oficial, al 31-lea stat NATO / Atac cu drone în Odesa / O fostă gardă de corp a lui Putin acuză: e un criminal / Prigojin a fost la locul crimei

În vreme ce Rusia îşi macină puterile pe frontul din Ucraina, NATO, alianţa care trebuie să apere lumea de agresiunea lui Putin, se măreşte astăzi cu un membru nou, Finlanda.

Aurescu propune crearea unui mecanism aprofundat de consultări politice între NATO şi Ucraina

Ministrul de Externe Bogdan Aurescu a propus marţi la sesiunea Comisiei NATO-Ucraina (NUC) desfăşurată la Bruxelles crearea unui mecanism aprofundat de consultări politice între NATO şi Ucraina şi transformarea NUC într-un Consiliu NATO-Ucraina, cu competenţe sporite.

Ungaria condiţionează susţinerea Ucrainei în NATO de „restabilirea drepturilor maghiarilor în Transcarpatia”

Budapesta susţine că prezenţa lui Kuleba încalcă unitatea NATO.