nhumare

Sute de oameni, la înhumarea Regelui Carol al II-lea, la Curtea de Argeş . Printre participanţi, Paul Lambrino şi fostul principe Nicolae/ Mitropolitul Nifon: Mutarea sicriului, un moment de recuperare istorică

Sicriul cu rămăşiţele pământeşti ale Regelui Carol al II-lea a fost înhumat, sâmbătă, în cadrul unei ceremonii religioase şi militare, la Noua Catedrală de la Curtea de Argeş, la care au participat sute de oameni, printre cei prezenţi fiind şi fostul principe Nicolae, nepotul Regelui Mihai, precum şi Paul Lambrino.

Procesiune de înmormântare în familia regală. Siciul Regelui Carol al II-lea, mutat pe un catafalc în Catedrala Veche de la Curtea de Argeş

Sicriul cu rămăşiţele Regelui Carol al II-lea a fost scos din criptă şi depus pe un catafalc în Catedrala Veche de la Curtea de Argeş, iar sâmbătă, acesta va fi înhumat în Catedrala Nouă Arhiepiscopală şi Regală, unde îşi dorm somnul de veci Regele Mihai şi Regina Ana.

Justiţia britanică a ordonat înhumarea scheletului regelui Richard al III-lea în Leicester

Înalta Curte de Justiţie din Londra a decis, vineri, ca Richard al III-lea, regele englez al cărui schelet a fost descoperit sub o parcare din Leicester în 2012, va trebui să fie înhumat în catedrala din acest oraş, nu în oraşul-cetate York.

Tamerlan Ţarnaev a fost înmormântat într-un cimitir musulman din statul Virginia

Tamerlan Ţarnaev, unul dintre presupuşii autori ai atentatelor din Boston, a fost înmormântat într-un cimitir musulman din statul Virginia.

Budapesta îşi afirmă încrederea în justiţia din România şi speră că Jozsef Nyiro va fi înhumat

Laszlo Veress, şeful de cabinet al preşedintelui Parlamentului de la Budapesta, a declarat că îşi menţine încrederea în justiţia din România, exprimând speranţa că nu vor exista impedimente legale împotriva înhumării scriitorului maghiar Jozsef Nyiro.

Baschetbalistul Hardy Chauncey, înmormântat în oraşul Middletown din SUA. La Giurgiu, moment de reculegere

Baschetbalistul american Chauncey Hardy decedat în urma unui traumatism cranio-cerebral sever suferit după o agresiune într-un club a fost înmormântat, miercuri, în oraşul Middletown (SUA), foştii colegi ai sportivului ţinând un moment de reculegere în sala de sport unde CSS Giurgiu disputa meciuri.

Rămăşiţele umane a zeci de evrei ucişi în 1941 şi aruncaţi în gropi comune, înhumate la Iaşi

Rămăşiţele umane a zeci de evrei ucişi în 1941 şi aruncaţi în gropi comune în localitatea ieşeană Popricani au fost înhumate, luni, la Cimitirul Evreiesc din Iaşi, în prezenţa unor reprezentanţi ai comunităţii evreieşti din ţară şi din străinătate, dar şi a autorităţilor locale.

IPS Bartolomeu a fost înmormântat în cripta ierarhilor de sub Catedrala Mitropolitană din Cluj

Sicriul cu trupul neînsufleţit al IPS Bartolomeu a fost depus, joi, în cripta ierarhilor de sub Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca, după onorul prezentat de Garda Militară şi intonarea imnului naţional.

Funeraliile lui Michael Jackson, plătite din Fondul Michael Jackson

Un judecător din Los Angeles a decis ca fondul care administrează averea lui Michael Jackson să achite cheltuielile ocazionate de ceremonia de înhumare a starului, ce va avea loc, joi, în cimitirul Forest Lawn din metropola californiană.

Curtea de Apel: MAp trebuie să aibă probe de arhivă privind locul înhumării soţilor Ceauşescu

Ministerul Apărării a gestionat atât executarea pedepsei, cât şi înhumarea soţilor Ceauşescu, aspecte care, datorită protocoalelor militare, chiar pe timp de război ori situaţii excepţionale, nu aveau cum să nu fie consemnate şi arhivate, se arată în motivarea deciziei Curţii de Apel Bucureşti.

Pelerini din toate colţurile ţării au sosit pentru un ultim omagiu

Numărul pelerinilor veniţi din toate colţurile ţării în Dealul Mitropoliei din Capitală pentru a cinsti memoria Patriarhului Teoctist creşte pe măsură ce se apropie slujba de înhumare.

Trupul Patriarhului Teoctist a fost depus în Catedrala Patriarhală

Trupul Patriarhului Teoctist a fost depus, luni seară, în jurul orei 22.00, în Catedrala Patriarhală, unde preoţii şi episcopii continuă slujba specială premergătoare înmormântării acestuia.