obiective

Lavrov: Moscova îşi va atinge „cu răbdare” obiectivele din Ucraina / Ministrul de Externe al Rusiei susţine că Occidentul a declanşat războiul

Ministrul de Externe al Rusiei, Serghei Lavrov, a declarat miercuri că este convins că Moscova îşi va atinge obiectivele în Ucraina datorită "răbdării" şi "perseverenţei".

Iohannis: Unul dintre obiectivele României este să exporte energie

Obiectivele României sunt să devină autonomă energetic, să exporte energie şi să treacă la energie verde până în 2050, spune Klaus Iohannis, întrebat în ce stadiu se află ţara noastră privind creşterea independenţei energetice.

Comisia Europeană face o plată în valoare de 2,6 miliarde euro către România în cadrul PNRR

Comisia Europeană face prima plată în valoare de 2,6 miliarde euro către România în cadrul Mecanismului de redresare şi rezilienţă, după ce România a îndeplinit cele 14 obiective de etapă aferente tranşei.

Metaversul pierde utilizatori şi nu-şi atinge obiectivele. Ce îl împiedică să-şi atingă potenţialul estimat de specialişti

Horizon Worlds, metaversul principal al companiei Meta, care deţine platforma Facebook, nu reuşeşte să îndeplinească aşteptările interne de performanţă, potrivit The Wall Street Journal, care a analizat documente interne ale companiei, scrie CNBC.

Banca Mondială: China trebuie să aloce 17.000 de mld de dolari pentru a atinge obiectivele climatice

China are nevoie de investiţii în valoare de 17.000 de miliarde de dolari pentru a îndeplini obiectivele climatice, potrivit Băncii Mondiale.

Roverul NASA de pe Marte este aproape de a-şi finaliza primul set de obiective. Perseverance a colectat mostre de roci „uimitoare”

Au trecut 17 luni de când vehiculul a ajuns într-o zonă numită Jezero Crater, suspendat sub o macara de rachetă.   Tot ceea ce a văzut „Percy” de atunci le confirmă oamenilor de ştiinţă că roverul se află în locul perfect pentru a vâna viaţa.   Nu caută organisme care sunt în viaţă în prezent. […]

Rusia va continua să preseze “până la atingerea tuturor obiectivelor” în Ucraina, susţine Kremlinul

Rusia îşi va continua invazia în Ucraina până când toate obiectivele militare vor fi îndeplinite, a declarat Kremlinul, ca răspuns la contraofensiva masivă a Kievului în est, care a recuperat peste 3.000 de kilometri pătraţi de teren, conform Financial Times.

HOROSCOP Luni, 12 septembrie. Zodiile, active pe mai multe planuri. Reuşitele îşi dublează şi ele numărul

La început de săptămână, Luna din Berbec lansează două aspecte armonioase de sextil lui Marte din Gemeni şi Saturn retrograd din Vărsător, astfel că zodiile de Foc (Berbec, Leu, Săgetător) sunt active pe mai multe planuri, unde reuşesc să îşi atingă obiectivele în ciuda oricăror dificultăţi.

Ciucă a trimis Corpul de Control peste o instituţie aflată în subordinea Guvernului. Obiectivele „desantului”

Angajaţi ai Corpului de Control al Prim-ministrului, organism care funcţionează în subordinea premierului Nicolae-Ionel Ciucă, au intrat ieri în sediul Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc (ONJN), instituţie aflată în directa subordonare a Guvernului României.

(P) 5 locuri interesante de vizitat în Dubai

Dubai este una dintre cele mai căutate destinaţii de vacanţă, în fiecare an, iar după pandemie a fost luat cu asalt de turişti. Este vizitat atât pentru obiectivele fabuloase, cât şi pentru cultura specifică ţărilor arabe şi pentru atmosfera speciala care înconjoară viaţa de aici. Mai jos, sunt mai multe obiective turistice pe care vizitatorii le pot admira, atunci când ajung aici.

Rusia afirmă că obiectivele din Ucraina depăşesc Donbasul. Lavrov ameninţă că sarcinile se vor extinde şi mai mult dacă Occidentul continuă să trimită arme

Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a declarat miercuri că "sarcinile" militare ale Moscovei în Ucraina depăşesc acum regiunea estică Donbas, în cea mai clară recunoaştere de până acum a faptului că obiectivele Rusiei de război nu sunt doar protejarea ruşilor din estul Ucrainei.

Războiul din Ucraina, ziua 124. Vladimir Putin va participa la summitul G20 / Armata rusă luptă pentru a-şi îndeplini obiectivele / Oraşul Lisichansk devine ultimul bastion al apărătorilor ucraineni în estul ţării / Câţi ruşi au pierit pe front / Prima vizită externă a lui Putin de la începutul invaziei / Rusia, în incapacitate tehnică de plată / Zelenski a vorbit la G7

UPDATE 23:40 Liderii G7 anunţă susţinere financiară pentru Ucraina şi intensificarea sancţiunilor contra Rusiei Liderii statelor puternic industrializate din Grupul G7 au anunţat luni, cu ocazia summitului din Germania, asistenţă financiară de 28 de miliarde de euro destinată Ucrainei şi intensificarea sancţiunilor împotriva Rusiei. UPDATE 22:00 Un oficial ucrainean acuza Rusia de crimă de război pentru atacul […]

Experţi: mai multe obiective istorice din oraşul Kiev sunt în pericol

Specialiştii avertizează că din cauza războiului din Ucraina, mai multe obiective istorice din capitala ucraineană sunt în pericol. Experţii se tem ca oraşul Kiev să nu aibă soarta capitalei cecene Groznîi care în 1999 a fost distrusă de armata lui Vladimir Putin.

Armata rusă avertizează că va efectua atacuri punctuale asupra unor obiective din Kiev

Ministerul rus al Apărării a emis, marţi după-amiază, un avertisment adresat populaţiei civile privind planul de a efectua atacuri punctuale asupra unor obiective militare şi ale serviciilor secrete din Kiev.

Câţi km de autostradă vom avea în 2022? Ministrul Transporturilor a publicat proiectul de buget pentru anul viitor: principalele tronsoane

Ministerul Transporturilor are, în proiectul de buget pe 2022, o propunere de alocare de 17 mld. de lei credite bugetare, în creştere cu 21%, de la 14 mld. de lei, cât a cheltuit în 2021. Alocarea pentru proiecte cu finanţare din fonduri europene aferente exerciţiului financiar multi-anual 2014-2020 este de aproape 9 miliarde de lei.

HOROSCOP 1 noiembrie – Discuţii revelatoare şi întâlniri de gradul zero. Trei zodii, mai aproape de obiectivele lor

Mercur din Balanţă aderă azi la un trigon armonios cu Jupiter din Vărsător, semn că zodiile de Aer (Gemeni, Balanţă, Vărsător) au parte azi de discuţii şi întâlniri care le aduc mai aproape de obiectivele lor.

Nikon ZFC, cel mai nou aparat foto lansat de Nikon, inspirat de moda retro

Nikon surprinde lumea fotografiei cu o nouă lansare. ZFC este un mirrorless inspirat de Nikon FM2, aparat foto pe film, foarte popular în anii ’80. Are un senzor APS-C de 20 megapixeli şi poate filma 4K cu 30 de cadre pe secundă.   În acelaşi timp, Canon a lansat modelul său de mirrorless, EOS R3. […]

Cîţu: Coaliţia nu scârţâie. Discuţii vor exista tot timpul, chiar şi în acelaşi partid

Întrebat, la Digi 24, dacă scârţâie coaliţia, premierul Florin Cîţu a răspuns: „În niciun caz. Este o coaliţie în care sunt diferite obiective, dar aceleaşi principii până la urmă. Nu mă deranjează că sunt discuţii. Ştiţi bine cât am stat noi să facem bugetul, în coaliţie, dar a ieşit un buget foarte bun până la […]

Hipergrija părinţilor, nocivă pentru copii. Hiperprotectivitatea creşte riscul de a deveni victimele bullyingului

Sunt părinţi care, din dorinţa de a proteja cât mai mult copilul, pot cădea într-o capcană. Hiperprotectivitatea este o greşeală des întâlnită, mai ales la mamele care au copii mici.  Specialiştii sunt însă de părere că grija exagerată proiectează adulţi anxioşi. Cati Călin este psiholog şi spune că este esenţial tipul mesajului pe care îl […]

Care sunt cele zece semne ale unui manager fără experienţă

Şefii ineficienţi ştiu să dea vina pe tine, să piardă timpul fără să îl fructifice. Sunt întotdeauna ocupaţi, se fac că înlătură mizeria lăsată de predecesor şi au întotdeauna o cale să iasă din belele, arată un studiu realizat de management-issues.com. Pot fi multe exemple în acest sens. S-a realizat un top 10 despre aceste […]

Apple nu vrea să renunţe la Tim Cook. Ce va primi miliardarul dacă va rămâne CEO până în 2025

Se vorbeşte de ceva vreme despre retragerea lui Tim Cook şi preluarea conducerii de către actuala sa mână dreaptă, Jeff Williams. Însă Apple nu e pregătită să renunţe la CEO-ul care a făcut-o cea mai valoroasă companie din lume. Dacă va rămâne până în 2025, Cook va primi peste 300.000 de acţiuni Apple. Dar aici […]

Halo Infinite, jocul pe care-l aşteptai de ceva vreme

Ştiu că aşteptai de ceva vreme următorul joc din seria Halo.  Dar aşteptarea a meritat, pentru că Halo Infinite nu este open-world, dar harta este foarte mare, de câteva ori mai mare decât a precedentelor jocuri luate împreună. Ai un gameplay ca să ştii ce te aşteaptă. Jocul a fost prezentat la Xbox Games Showcase […]

Ion Cristoiu: A lucra la Castelul Bran e mai interesant decît a lucra la Preşedinţia României

Jurnalistul şi publicistul Ion Cristoiu afirmă că obiectivele turistice pot face bani din exploatarea obiceiului şi plăcerii oamenilor de a cumpăra diverse mărunţişuri care să le aducă aminte că au trecut şi ei pe acolo. O reţetă aplicată cu succes de Castelul Bran, care poate deveni astfel un model de succes. Redăm integral editorialul publicat […]

Care este singura întrebare la care Jeff Bezos, miliardarul de la Amazon, încearcă să îşi răspundă când trasează strategia companiei

CEO-ul Amazon, Jeff Bezos, spune că cea mai importantă întrebare la care încarcă să îşi răspundă înainte de a stabili obiectivele companiei pentru următorii 10 ani este „Ce nu se va schimba?”.

SMART e-LEARNING Stabileşte-ţi noi obiective pentru anul acesta şi atinge-le cu Remente

Poate ar trebui să profiţi de timpul ăsta să îţi stabileşti noi ţeluri pe care să le atingi. Uite o aplicaţie care te ajută la asta. Aplicaţia se cheamă Remente şi te ajută să îţi evaluezi diferite aspecte din viaţa ta precum relaţiile, sănătatea, cariera, dezvoltarea personală, finanţele sau viaţa socială. Poate vrei să mănânci […]

Orban doreşte modificarea programului de guvernare. Noile obiective au în vedere pensiile

Premierul Ludovic Orban a precizat că programul de guvernare pe care-l va prezenta Parlamentului va fi modificat, în sensul că sunt eliminate obiectivele deja îndeplinite în cele 3 luni de guvernare şi vor fi adăugate unele noi ce vor putea fi realizate fără a fi adoptate acte normative.

Nouă postare a lui Dorin Florea: Nu retractez nicio virgulă. Afirmaţiile au la bază analize obiective

Primarul din Târgu-Mureş, Dorin Florea, revine cu o nouă postare pe Facebook, spunând că nu retracteză nicio virgulă din declaraţiile anterioare şi că afirmaţiile sale au la bază analize obiective: „Este o realitate tristă a ţării noastre de la Cuza încoace”.