ofsaid

Premier League va introduce în sezonul viitor o tehnologie specială pentru semnalizarea ofsaidului

Tehnologia a mai fost folosită în unele turnee importante şi diminuează aşteptarea la analizele VAR, în care se verifică dacă un jucător este sau nu în afara jocului, reducând, totodată, marjele de eroare. „Noul sistem va fi folosit pentru prima dată în Premier League în sezonul următor”, se arată într-un comunicat al Premier League, potrivit […]

Preşedintele CCA, după Sepsi-CFR: Golul a fost marcat din ofsaid, o eroare regretabilă

Preşedintele CCA, Kyros Vassaras, susţine că golul lui Sepsi, înscris duminică în minutul 85 al meciului cu CFR Cluj, a fost marcat din ofsaid. „O eroare regretabilă a brigăzii de arbitri, motiv pentru care doresc să prezint scuze, în numele CCA, celor afectaţi de această greşeală”, spune Vassaras.

UEFA schimbă regula ofsaidului

Preşedintele Aleksander Ceferin a anunţat că a discutat deja cu oficialii din arbitraj referitor la această măsură şi spune că este aproape de a obţine şi acordul cluburilor din Europa. „Un centimetru de ofsaid nu este ofsaid. Nu asta înseamnă această regulă. O greşeală trebuie să fie clară, evidentă, pentru ca sistemul VAR să intervină. […]