oktoberfest

Berea e tot mai scumpă în Germania. Preţul unei halbe la Oktoberfest va depăşi pragul de 15 euro (75 de lei) pentru prima dată

Preţul berii la Oktoberfest din Germania va creşte cu o medie de 3,9% şi va depăşi pentru prima dată pragul de 15 euro pentru o halbă (aproape 75 de lei), a anunţat miercuri oraşul München.

Canabisul este interzis de la festivalul berii Oktoberfest

Oficialiăţile se tem de ceea ce ar putea rezulta în urma combinaţiei dintre berea bavareză şi canabis.

Swan Fest, festival pentru corporatişti, între 26 şi 28 septembrie, în Capitală

Festivalul Swan Fest, ajuns la a treia ediţie, va avea loc ȋntre 26 septembrie şi 28 septembrie, şi va aduce pe scenă artişti precum Pepe, Dragoş Moldovan Band, The Humans şi DJ Christian Thomson.

Porţile festivalului Oktoberfest din München s-au redeschis după doi ani. Ce îi supără de vizitatori

Oktoberfestul din München a fost inaugurat ieri, după ce a fost anulat timp de doi ani la rând din cauza pandemiei de Covid-19, iar oamenii au alergat spre corturi imediat după deschidere.

Festivalul Oktoberfest din Germania se întoarce după doi ani de pauză. Însă inflaţia afectează preţul berii

Festivalul anual Oktoberfest din Germania este în sfârşit reluat pentru această toamnă, după o pauză de doi ani din cauza pandemiei de coronavirus, a declarat joi şeful celebrului festival bavarez al berii.

Festivalul Oktoberfest se va desfăşura în 2022 după o pauză de doi ani din cauza pandemiei

Festivalul Oktoberfest, cel mai mare eveniment dedicat berii din lume, va avea loc în acest an fără restricţii legate de coronavirus, a declarat vineri primarul oraşului Munchen, Dieter Reiter.

Cel mai mare festival al berii din lume, anulat pentru al doilea an consecutiv din cauza pandemiei

Şi ediţia din acest an a festivalului berii Oktoberfest, care are loc de obicei la Munchen, a fost anulată din cauza pandemiei COVID-19, a anunţat Markus Söder, prim-ministrul landului Bavaria, potrivit BBC.

Berăriile bavareze vor marca în 2020 Oktoberfest prin petreceri mai mici

Anulată în mod oficial din cauza pandemiei de coronavirus, cea de-a 187-a ediţie a festivalului Oktoberfest de la Munchen este marcată, zilele astea, prin petreceri mai mici organizate de berăriile bavareze.  Startul a fost dat sâmbătă prin deschiderea tradiţională a butoiului, iar cei ce vor să retrăiască puţin din spiritul evenimentului o pot face până […]

Cel mai mare festival al berii, Oktoberfest, a fost anulat

Ediţia de anul acesta a Oktoberfest, unul dintre cele mai mari festivaluri ale berii din lume, care are loc în Munchen, Germania, a fost anulată, în contextul pandemiei de COVID-19.   Adunările publice sunt interzise în Germania în următoarele luni, iar desfăşurarea evenimentului era pusă de mult sub semnul întrebării.   Cea de-a 187-a ediţie […]

Schwarzenegger s-a dat în SPECTACOL la Festivalul berii. Cât de ÎN FORMĂ este actorul septuagenar după ce a golit mai multe HALBE

Schwarzenegger s-a dat în SPECTACOL la Festivalul berii. Vezi cât de ÎN FORMĂ este actorul septuagenar după ce a golit mai multe HALBE

Paradă în centrul Slatinei şi cep butoiului de bere, la prima ediţie a Oktoberfest | GALERIE FOTO, VIDEO

S-a dat cep butoiului de bere pentru prima dată, la Oktoberfest, în Slatina, carele alegorice şi oamenii îmbrăcaţi în ţinute bavareze, ieşiţi la paradă transformând, joi, oraşul din judeţul Olt într-un veritabil burg nemţesc, transmite corespondentul MEDIAFAX.

GALERIE FOTO | Mâncăruri bavareze, bere şi muzică live cu formaţii din Austria, la Oktoberfest de la Braşov

Festivalul Oktoberfest din Braşov, ajuns la cea de-a noua ediţie, a pregătit pentru turişti şi braşoveni, timp de o săptămână, până în 17 septembrie, preparate tradiţionale bavareze, muzică live, multă bere, dar şi concursuri, transmite corespondentul MEDIAFAX.

De Oktoberfest, Mercedes devine Bercedes. Cum se împacă berea cu industria auto – GALERIE FOTO

O companie mare ştie să speculeze un moment atât de mare. Sunt deja două tradiţii la fel de mari pentru Germania: Oktoberfest si Mercedes. Cea din urmă s-a legat bine de acest eveniment şi a făcut un pictorial cu fotomodelul Anastasia Sedlick.

Preparate tradiţionale bavareze, bere, dar şi concursuri, la Festivalul Oktoberfest de la Braşov

Festivalul Oktoberfest, ajuns la cea de-a şaptea ediţie, va începe, joi, la Braşov, cu o paradă cu trăsuri cu cai şi ponei, iar timp de 11 zile, până în 13 septembrie, braşovenii şi turiştii vor avea parte de multă bere, preparate tradiţionale bavareze, dar şi concursuri.

Tina Turner, într-una dintre rarele ei apariţii în public, a participat la Oktoberfest, la Munchen – GALERIE FOTO

Cântăreaţa Tina Turner, ale cărei apariţii în public au devenit extrem de rare în ultimul deceniu, a participat vineri la unul dintre evenimentele programate în seria "Oktoberfest", în oraşul german Munchen.

CJPC Braşov: Festivalul Oktoberfest nu are nicio autorizaţie de funcţionare şi riscă să fie închis

Festivalul Oktoberfest nu are nicio autorizaţie de funcţionare, şi nici aviz de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă şi prin urmare ar putea fi închis, a anunţat, joi, Şeful Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Braşov, Sorin Susanu, în urma unor controale ale inspectorilor.

Festivalul Oktoberfest debutează, joi, cu o paradă în Bucureşti

Festivalul Oktoberfest, care sărbătoreşte berea românească în stil bavarez, debutează, joi, cu o paradă în Capitală, bucureştenii fiind invitaţi să deschidă cepul butoaielor timp de patru zile, într-o atmosferă plină de voie bună, asezonată cu muzică, dans şi jocuri cu premii.

Oktoberfest: Preţuri mai mari pentru bere, însă consumul va stabili un nou record

Preţul berii de la Oktoberfest va creşte în acest an cu 3,9%, la 9,32 euro în medie pentru halba de un litru, însă cantitatea consumată va depăşi recordul de anul trecut, de 7,5 milioane de litri de bere.

Ponta despre faptul că UE adoptă în octombrie măsuri de disciplină fiscală: Oktoberfest!

Preşedintele Lituaniei i-a spus premierului Ponta că apreciază că în Germania s-a votat pentru măsuri de disciplină fiscală şi că acestea vor fi adoptate de UE în octombrie, moment în care Ponta a afirmat zâmbind "Oktoberfest", oficialul străin explicând însă că nu e vorba de "o sărbătoare cu bere".

Costume pentru Oktoberfest fabricate la Arad, vândute cu o mie de euro în Germania – FOTO

O fabrică de textile din Arad furnizează în Germania costume tradiţionale care sunt cumpărate în această perioadă pentru Oktoberfest, preţurile de vânzare pentru o ţinută bogat accesorizată şi împodobită cu cristale Swarovski ajungând la o mie de euro.

Peste şase milioane de litri de bere, la Oktoberfest

Cea mai mare sărbătoare populară din lume, Oktoberfest de la Munchen, care a debutat în acest weekend, va aduce statului încasări record, în condiţiile în care se estimează că, în cele 16 zile de petrecere, vor fi consumaţi peste şase milioane de litri de bere, relatează AFP.