parc

O pistă de bob unică, cu utilizare tot anul, se va construi într-un parc de agrement din Galaţi

Investiţia se va realiza în parcul de aventură Escapeland din Pădurea Gârboavele, aflată lângă oraşul Galaţi. Consilierii judeţeni gălăţeni au aprobat proiectul care conţine mai multe investiţii. În primul rând este vorba despre pista de bob suspendat cu două trasee care vor fi deschise pe tot parcursul anului. Traseele se vor întinde pe mai bine […]

350 de milioane de euro. Nicuşor Dan, despre scandalul din parcul IOR: Dacă proprietarul o să defrişeze spaţiul vegetal pe 10 hectare, o să îi dăm o amendă de 350 de milioane de euro

Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a declarat că în cazul în care va fi defrişat spaţiul vegetal de pe întreaga suprafaţă a zonei retrocedate din Parcul IOR, proprietarul va primi o amendă record de 350 de milioane de euro.

Suspect arestat după ce ar fi înjunghiat mortal două persoane într-un parc din Germania

Un bărbat a fost arestat în urma unui atac cu cuţitul comis, miercuri, într-un parc din oraşul german Aschaffenburg, în care două persoane au fost ucise, a anunţat poliţia, citată de Reuters.

Incendiu la o firmă care produce piese auto în Parcul Industrial Şelimbăr: 84 de persoane evacuate

Un incendiu puternic a izbucnit vineri seara la o firmă care produce piese auto în Parcul Industrial Şelimbăr, din judeţul Sibiu. 84 de persoane au fost evacuate.

Poliţiştii fac cercetări după ce o femeie a născut pe o stradă din Sectorul 2

Potrivit Poliţiei Capitalei, în jurul orei 22.20, poliţişti din cadrul Secţiei 7 au fost sesizaţi prin apel 112 cu privire la faptul că pe o stradă din Sectorul 2, în zona Parcului Tei, o femeie ar fi născut un copil fără puls. La faţa locului s-au deplasat poliţişti şi un echipaj medical, care a preluat […]

Copil de şapte ani, găsit în viaţă după ce s-a rătăcit cinci zile într-o rezervaţie cu lei

Tinotenda Pundu a dispărut pe 27 decembrie după ce s-a rătăcit în parcul naţional aflat lângă satul său, notează AFP. Potrivit purtătorului de cuvânt al ZimParks, Tinashe Farawo, băiatul a supravieţuit mâncând fructe sălbatice şi bând apa pe care a găsit-o săpând în malul unui râu, o tehnică cunoscută în zonele predispuse la secetă din […]

Descoperire surprinzătoare: veveriţele dintr-un parc californian vânează şoareci pentru a-i mânca

Veveriţele s-au transformat în ucigaşi carnivori într-un parc local din comitatul Contra Costa, California, anunţă Live Science. Timp de 12 ani, studenţii de la două universităţi, însoţiţi de profesori, au realizat un proiect de cercetare asupra veveriţelor din Parcul Briones. Descoperirea surprinzătoare a fost făcută în vara anului 2024, iar cercetătorii şi-au prezentat concluziile într-un […]

Turism: Contracte de finanţare semnate pentru pârtii, un parc de agrement şi un parc de aventură

Ministrul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, Ştefan-Radu Oprea, a semnat joi contracte de finanţare pentru dezvoltarea unei zone de agrement în Călăraşi, a unui parc de aventură în Borsec şi a unor pârtii de schi în Munţii Semenic.

Un parc fotovoltaic de mari dimensiuni se va construi pe locul fostei gropi de gunoi din Galaţi

Primăria municipiului Galaţi a anunţat marţi că „a lansat în licitaţie contractul pentru amenajarea parcului fotovoltaic din zona Tirighina, după ce au fost atrase fonduri europene în acest scop”. Sursa menţionată mai anunţă că „parcul fotovoltaic va avea o putere instalată de minim 4 MW cu module fotovoltaice 550Wp; 40 de invertoare de putere unidirecţionale […]

Vânătoare de comori în Franţa. Concurenţii vor căuta o sabie de aur evaluată la 250.000 euro

Puy du Fou, un parc de distracţii din Franţa axat pe temele istorice, va lansa o mare vânătoare de comori. Marele premiu al jocului este „Exkalibur”, o sabie de excepţie, realizată de „cei mai buni bijutieri şi fierari din Franţa”, potrivit Le Figaro. Concursul va începe pe 22 mai 2025 şi va consta în rezolvarea […]

Romsilva publică o filmare cu un cerb care îşi etalează puterea în perioada boncănitului

„Un cerb îşi etalează puterea în perioada boncănitului într-o pădure din Parcul Naţional Munţii Rodnei, momentul fiind filmat cu ajutorul unei camere de monitorizare a faunei. Perioada de împerechere a cerbilor, numită boncănitul cerbilor, are loc în a doua parte a lunii septembrie, până în luna octombrie, în funcţie de climă şi altitudine. Masculii sunt […]

Iohannis şi Ciolacu participă, de Ziua Armatei Române, la ceremonia din Parcul Carol

Preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Marcel Ciolacu participă, vineri, la ceremonia militară şi religioasă organizată cu prilejul Zilei Armatei României, care va avea loc în parcul Carol.

Nicuşor Dan: Vrem să construim un nou parc sau o pădure urbană, în zona Şos. Vitan Bârzeşti

„Vrem să construim un nou parc sau o pădure urbană/de agrement, în zona Şoseaua Vitan Bârzeşti 20 A, pe un teren de aproape şase hectare care a fost transferat în anul 2000 de la Ministerul Apărării către CGMB”, spune primarul general Nicuşor Dan.

Bucureştenii, chemaţi să formeze un lanţ uman în jurul Parcului IOR pentru a opri distrugerile

Bucureştenii sunt chemaţi sâmbătă la evenimentul „O îmbrăţişare pentru IOR”, unde vor fi invitaţi să formeze un lanţ uman în jurul zonei retrocedate din Parcul IOR, ca semn de protest împotriva distrugerilor din ultima vreme.

Lasconi intervine în scandalul de la Parcul Unirii

Preşedintele USR, Elena Lasconi, intervine în scandalul dintre Nicuşor Dan şi Daniel Băluţă cu privire la intervenţia primarului Sectorului 4 în reabilitarea planşeului de la Unirii.

Clarificări privind dreptul de proprietate a terenului din Parcul Unirii şi a părţii supraterane

Terenul din Parcul Unirii şi suprateranul Planşeului Unirii sunt proprietatea Municipiului Bucureşti, potrivit Hotărârii de Consiliu General nr. 186/2008, care prevalează asupra unei asupra cărţi funciare emisă de OCPI cu erori, potrivit Primăriei Municipiului Bucureşti.

Poliţia Locală demontează gardurile amplasate de Primăria Sectorului 4 în zona Parcului Unirii

„Primarul General al Capitalei, Nicuşor Dan, participă la ora 12:30 la acţiunea Poliţiei Locale a Municipiului Bucureşti de demontare a gardurilor amplasate ilegal de Primăria Sectorului 4 în zona Parcului Unirii”, anunţă PMB. Am început lucrările de refacere din temelii a Planşeului Unirii, anunţă primarul Sectorului 4 al Capitalei, Daniel Băluţă. El precizează că lucrările […]

Un bărbat a căzut într-un canal dintr-un parc din Sectorul 4 al Capitalei

UPDATE: ISU B-IF a intervenit pentru extragerea bărbatului din zona Oraşelul Copiilor. Primele echipaje ajunse la caz au constatat că victima se află în stare de inconştienţă, dar are semne vitale. „Având în vedere adâncimea la care această persoană se afla, la locul intervenţiei au fost solicitaţi pompierii Detaşamentului Special de Salvatori, care au acţionat […]

Miracol după 70 de ani: Copil răpit din parc în 1951, găsit în viaţă datorită unui test ADN

Un bărbat în vârstă de 79 de ani, răpit în 1951 din Oakland, California, pe când avea şase ani, a fost găsit în viaţă pe coasta de est a Statelor Unite, după o căutare de peste şapte decenii.

Doi colecţionari de fluturi au fost amendaţi cu 200.000 de dolari

Doi italieni au fost prinşi în Parcul Naţional Yala din Sri Lanka, după ce gardienii au descoperit că ei aveau asupra lor sute de insecte protejate. Ei au fost amendaţi cu 200.000 de dolari şi vor merge la închisoare dacă nu plătesc amenda.

Marcel Ciolacu, întrebat dacă a citit cartea lui Nicolae Ciucă: N-am avut curiozitatea

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, spune că nu a avut curiozitatea să citească „În slujba ţării!”, cartea lui Nicolae Ciucă, chiar aceasta a fost postată online.

Trei bărbaţi au fost reţinuţi după ce au împuşcat un cerb în Parcul Naţional Munţii Rodnei

Trei bărbaţi cu vârste cuprinse între 25 şi 30 de ani au fost reţinuţi de poliţiştii din Bistriţa-Năsăud după ce au împuşcat un cerb în Parcul Naţional Munţii Rodnei.

Iluminatul public din oraşul Galaţi va fi alimentat de un parc fotovoltaic, construit peste o groapă de gunoi

Sistemul de iluminat public din oraşul Galaţi va fi alimentat de un parc fotovoltaic, construit peste o fostă groapă de gunoi.

Focuri de armă într-un parc din Botoşani. Bărbat reţinut pentru 24 de ore

Un bărbat ar fi tras, în plan vertical, cu o armă într-un parc din oraşul Botoşani. Mai multe echipaje de poliţie au fost trimise acolo, iar în scurt timp a fost identificat un bărbat, de 53 de ani, din municipiul Botoşani, care avea asupra sa o armă şi patru cartuşe. Acestea au fost ridicate de […]

Protest Greenpeace în albia secată a Parcului Natural Comana: Viitorul rămâne fără apă

Activiştii Greenpeace România protestează în mijlocul albiei secate a Parcului Natural Comana pentru a atrage atenţia autorităţilor asupra urgenţei climatice care mistuie România.

Nicuşor Dan: „Vara Verde în Văcăreşti” continuă în 24-25 august cu evenimente pentru toate vârstele

Conform primarului, Administraţia Parcului Naţional Văcăreşti continuă în luna august proiectul „Vara Verde în Văcăreşti”, cu o serie de evenimente special concepute pentru toate vârstele. „Fie că sunteţi pasionaţi de drumeţii, fotografie, birdwatching sau doriţi să învăţaţi mai multe despre biodiversitatea acestui parc urban unic, veţi găsi cu siguranţă activităţi care să vă încânte. În […]

Un parc din Bosnia şi Herţegovina, realizat după o pictură faimoasă a lui Vincent van Gogh

Celebra pictură „Noaptea înstelată” a lui Van Gogh a fost recreată sub forma unui parc uriaş în mijlocul dealurilor şi pajiştilor verzi din centrul Bosniei. Omul de afaceri Halim Zukic din oraşul Visoko a decis să creeze un parc după ce a cumpărat un teren şi o cabană într-un sat din apropiere în urmă cu […]

Un elicopter s-a prăbuşit într-o pădure dintr-un parc naţional din Nepal

Elicopterul s-a prăbuşit într-o pădure din Himalaya, aflată în Parcul Naţional Shivapuri din districtul Nuwakot, la 57 km de capitală, a declarat adjunctul şefului districtual Krishna Prasad Humagain, potrivit Reuters. Purtătorul de cuvânt al poliţiei, Dan Bahadur Karki, a confirmat că toţi cei patru pasageri erau cetăţeni chinezi, trei bărbaţi şi o femeie, în timp […]

Cipru. Insula din Mediterana ce aproape şi-a dublat numărul de turişti români de la un an la altul. De la plaje sau sate pitoreşti şi gastronomie

Cipru, cu amestecul său bogat de frumuseţe naturală, istorie şi cultură vibrantă, este locul perfect pentru o escapada atât în sezon cât şi în afara acestuia. O vacanţă în Cipru poate fi o călătorie pitorească într-o insula cu de la plajele impresionante, satele fermecătoare, siturile arheologice antice şi delicioasele experienţe culinare.

Campionul olimpic Thomas Ceccon, văzut dormind într-un parc după ce s-a plâns de condiţiile din satul olimpic

Înotătorul Thomas Ceccon, medaliat cu aur, a fost văzut dormind într-un parc din Paris, după ce s-a plâns de condiţiile din satul olimpic.

ANPC: Scaune şi centuri de siguranţă deteriorate în parcul de agrement din Mamaia

Inspectorii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au găsit scaune şi centuri de siguranţă deteriorate în zona echipamentelor de agrement din Satul de Vacanţă din Mamaia.

40 de milioane de euro pentru un Parc de Soft la Galaţi

Consiliul Judeţean Galaţi investeşte 195 de milioane de lei (40 de milioane de euro) pentru dezvoltarea unui Parc de Soft modern şi performant la Galaţi.

Parc tematic din centrul Capitalei, oprit temporar de la funcţionare de ANPC

Comisarii ANPC au oprit temporar parcul tematic amplasat în Piaţa Victoriei, din Capitală, în curtea Muzeului Geologic Naţional, unde au găsit nereguli, ocazie cu care au aplicat o amendă de 11.000 de lei.

Ministerul Mediului finanţează cu două milioane de lei planul de management al Parcului Văcăreşti

Ministrul Mircea Fechet şi preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Arii Naturale Protejate, Vasile Carnariu, au vizitat miercuri Parcul Natural Văcăreşti şi au avut o întâlnire cu reprezentanţii administraţiei parcului, în cadrul căreia au fost abordate subiecte precum procedura de avizare a planului de management al Parcului Natural Văcăreşti şi măsuri de prevenţie şi combatere a incendiilor […]

Parcul Văcăreşti are propriul serviciu privat de pompieri

Parcul Natural Văcăreşti are, de la începutul acestei luni, un serviciul privat de pompieri, după ce zona a fost afectată, în ultimul timp, de incendii, spune primarul general Nicuşor Dan.

Parcuri de distracţii fără autorizaţie, trambuline ruginite, maşinuţe rupte şi nesigure, pe litoral

Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au oprit de la funcţionare două parcuri de distracţii de pe litoral, unde au fost găsite nereguli care pot pune viaţa utilizatorilor în pericol, în special a copiilor.

Burduja, la inaugurarea Parcului Fotovoltaic SAPE din Dârvari 2: progres către un viitor mai curat

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a participat, vineri, la inaugurarea primului parc fotovoltaic cu reţea de stocare în baterii realizat prin cofinanţare din bani europeni obţinuţi prin PNRR de către o companie de stat şi a spus că este un pas important către un viitor mai curat şi sustenabil.

Un urs sălbatic a intrat în Parcul Zoo din Tg.Mureş şi a omorât o căprioară

Potrivit reprezentanţilor grădinii zoologice, ursul se plimbă de câteva nopţi pe teritoriul parcului. Paznicii de noapte au observat animalul pe camerele de supraveghere, au informat Jandarmeria, iar jandarmii au intervenit la faţa locului. Noaptea trecută, ursul a reuşit să prindă şi să omoare una dintre căprioarele grădinii zoologice. De aceea, autorităţile vor încerca să captureze […]

Cel mai mare parc tematic din Europa va fi în Anglia. Ar putea să atragă milioane de vizitatori anual

Conform proiectului, parcul tematic va avea 500 de camere de hotel şi o zonă uriaşă de luat masa. Proprietarii îşi propun ca parcul să fie deschis tot anul, potrivit Sky News. Ei au cumpărat deja terenul de lângă localitatea Bedford, aflată la nord de Londra. Din punct de vedere economic, specialiştii estimează că investiţia va […]

Atac armat într-un parc din Detroit. Nouă persoane au fost rănite, inclusiv doi copii

Incidentul a avut loc sâmbătă seara, într-o suburbie a oraşului american. Un bărbat a deschis focul într-un parc în care oameni se adună pentru a se răcori în preajma unor fântâni arteziene. Şeful Poliţiei locale a anunţat că un băiat de 8 ani a fost împuşcat în cap şi este în stare critică, potrivit AP. […]