parlament

COMENTARIU Marius Oprea / Ciucă la Sighet: cum o iau liberalii ”pe scurtătură”, spre dezastrul final

N-am nimic cu premierul şi şeful de partid Nicolae Ciucă. Aş spune chiar că m-am simţit flatat cînd, întîmplător, în faţa Parlamentului am dat nas în nas şi mi-a întins mîna, salutîndu-mă cu un zîmbet amabil – ”ce mai faceţi, domnule profesor?” Surprins, n-am avut inspiraţia de moment să-i răspund că ”rău, mersi, ca toată ţara”.

Cel mai bogat om din lume trebuie să dea explicaţii. Elon Musk va fi invitat în Parlamentul European

Cel mai bogat om din lume, care a cumpărat recent compania Twitter, va primi o invitaţie din partea Parlamentului European de la Bruxelles să dea explicaţii, au declarat pentru POLITICO doi oficiali ai Parlamentului.

Situaţie „unică” în istoria Germaniei. Alegerile din Berlin trebuie repetate

Invocând „erori sistemice grave” în pregătirea alegerilor, judecătoarea Ludgera Selting a decis că alegerile trebuie repetate în termen de 90 de zile, descriind situaţia ca fiind „unică … în istoria alegerilor din Republica Federală Germania„. Comisarul electoral de stat Stephan Bröchler a declarat că data de 12 februarie 2023 este cea mai probabilă pentru repetarea […]

PREZENTUL FĂRĂ PERDEA Marius Oprea / EXCLUSIV: Lista anchetatorilor Securităţii, de după revolta din 15 noiembrie 1987. Marius Boeriu, în Parlament: „Nimeni nu a fost tras la răspundere pentru ororile la care am fost supuşi”

Cuvintele lui Marius Boeriu, preşedintele Asociaţiei 15 noiembrie 1987 spuse în faţa Plenului Parlamentului acum două zile au acoperire. El mi-a pus la dispoziţie o listă a anchetatorilor Securităţii, a celor care i-au bătut şi umilit în beciurile de la Rahova, începînd din 17 noiembrie şi pînă în 1 decembrie 1987, după care, a doua zi, au fost duşi la Braşov, să se ”pregătească” pentru proces. La proces au fost prezenţi activişti de partid zeloşi, care le-au cerut inclusiv pedeapsa cu moartea.

Negrescu crede că şansele României de a intra în Schengen au crescut, însă atrage atenţia: „lucrurile nu sunt jucate”

Vicepreşedintele Partidului Socialiştilor Europeni, Victor Negrescu, a avut o intervenţie la postul de televiziune Aleph News, unde a discutat despre şansele României de a intra în spaţiul Schengen. „Cred că şansele României au crescut cu acest raport pozitiv al Comisiei Europene cu privire la respectarea cerinţelor Schengen. Declaraţia pe care a făcut-o astăzi comisarul Johansson […]

Regele Charles vrea să-i îndepărteze pe Harry şi Andrew de la interimat. Cine le va lua locul

Regele Charles a cerut luni parlamentului britanic să modifice legea privind „Consilierii de Stat”, membrii familiei regale împuterniciţi să îl înlocuiască în caz de nevoie, pentru a include noi membri, fratele şi sora sa, prinţul Edward şi prinţesa Anne. Într-un mesaj adresat Parlamentului de Lordul Chamberlain, Lord Parker, Regele Charles a explicat:   „Pentru a asigura […]

Ion Cristoiu: Ordonanţa privind reglementarea pieţei de energie este o capcană uriaşă întinsă PSD

Publicistul Ion Cristoiu afirmă că liberalii au cedat prea uşor când au acceptat ordonanţa de urgenţă privind reglementarea pieţei de energie până în martie 2025 şi suspectează o capcană întinsă pesediştilor pentru a-i demoniza ulterior. “S-a adoptat ordonanta de reglementare a pieţei energiei, da?  După ce se adoptă ordonanţa ea trebuie să treacă prin Parlament. […]

Parlamentul European a votat: România va primi 1,4 miliarde de euro în plus prin PNRR pentru energie

Parlamentarii europeni au votat, joi, o modificare în implementarea planurilor naţionale de redresare şi rezilienţă din statele membre, în condiţiile în care evoluţiile recente – criza din energie, inflaţie, războiul din Ucraina - nu mai corespund realităţii.

Croaţia primeşte undă verde pentru admiterea în Schengen din partea Parlamentului European

Parlamentul European s-a pronunţat joi pentru admiterea Croaţiei în spaţiul Schengen.

Ion Cristoiu: Pentru o Istorie a corupţiei la români. Scandalurile trec, banii rămân!

Oricît ar părea de ciudat, un mijloc de a îngropa investigarea unei afaceri de corupţie a fost dezbaterea în Parlament. Despre rolul inutil al zgomotoaselor dezbateri parlamentare, ne vorbeşte, de exemplu, Stenograma şedinţei Camerei din 22 martie 1933, dominată de intervenţia lui Ni­colae Lupu, şedinţă în care s-a dezbătut Afacerea Skoda. Afacerea Skoda a putut […]

Decizia Bulgariei care supără Rusia: a decis să trimită arme şi muniţii la Kiev

Parlamentul de la Sofia a dat termen guvernului pentru a preciza ce arme vor fi trimise Ucrainei.

Parlamentul Serbiei a aprobat instalarea noului Guvern

Parlamentul Serbiei a aprobat, miercuri seară, instalarea unui nou Guvern, care va avea ca priorităţi investiţiile în infrastructura energetică şi integrarea ţării în Uniunea Europeană, informează agenţia Reuters.

Canada: un partid separatist din Quebec cere despărţirea de monarhia britanică

Un partid separatist din Quebec cere despărţirea de monarhia britanică, iar problema va fi tranşată în Parlamentul canadian.

Mai multe femei decât bărbaţi în Parlamentul din Noua Zeelandă

Acum, pentru prima dată în istoria ţării, femeile sunt mai numeroase decât bărbaţii în Parlament. Corpul legislativ include acum 60 de femei şi 59 de bărbaţi.   Soraya Peke-Mason a declarat marţi pentru Radio New Zealand că reprezentarea femeilor în Parlament a luat avânt în ultimul timp.   „Este o zi specială pentru mine, dar […]

Giorgia Meloni, primul discurs în Parlamentul Italiei în calitate de premier: Respinge fascismul şi îmbrăţişează UE

Noul lider al Italiei, Giorgia Meloni, şi-a folosit discursul inaugural în parlament pentru a denunţa fascismul şi pentru a-i asigura pe aliaţi de angajamentul Italiei faţă de Uniunea Europeană.

Locuri alocate greşit în Parlament, în Lesotho, după alegeri. Se cere amânarea primei şedinţe

Autorităţile electorale din Lesotho au declarat că au alocat în mod incorect locurile în parlament după alegerile din 7 octombrie şi solicită instanţei supreme să anuleze alocările şi să oprească prima şedinţă a legislativului, transmite Reuters.

Europarlamentarii REPER şi USR solicită întâlniri cu premierul Olandei şi parlamentarii olandezi

Delegaţiile REPER şi USR din Parlamentul European au trimis sâmbătă scrisori comune către premierul Olandei, Mark Rutte, şi Camera Reprezentanţilor din parlamentul olandez prin care cer o întâlniri şi discuţii pentru a lămuri rezervele asupra aderării României în Schengen

Ciucă: Rezoluţia Parlamentului Olandei, un raport care solicită clarificări

Rezoluţia Parlamentului Olandei nu e un raport de respingere a aderării, ci este un raport care solicită clarificări legate de subiectele care au stat pe agenda relaţiilor cu UE, legate de statul de drept, corupţie şi de crimă organizată, spune premierul Nicolae Ciucă.

NEWS ALERT Parlamentul olandez a adoptat astăzi o rezoluţie împotriva aderării Romaniei şi Bulgariei la Schengen / Totul depinde de Mark Rutte

Parlamentul olandez a adoptat astăzi o rezoluţie împotriva aderării Romaniei şi Bulgariei la Schengen, invocand "corupţia persistentă şi problemele persistente legate de crima organizată".

Andrei Baciu: Planul Naţional de Combatere a Cancerului a fost aprobat de Parlament

Parlamentul a aprobat Planul Naţional de Combatere a Cancerului, care va deveni astfel lege, a anunţat miercuri seara Andrei Baciu, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii.

Duma de Stat a Rusiei nu mai transmite în direct sesiunile plenare pentru ca „inamicul” să nu afle informaţii sensibile

Duma de Stat a Rusiei a încetat să mai transmită în direct sesiunile plenare pentru a proteja informaţiile de "inamicul nostru", a declarat marţi un important deputat, în timp ce camera inferioară a parlamentului dezbătea subiecte legate de războiul din Ucraina.

Parlamentul Estoniei a declarat Rusia „stat terorist”. Decizia, luată cu o mare majoritate

Ţara baltică îşi continuă politica de a se delimita ferm de acţiunile Moscovei.

Rodeanu: Toţi europarlamentarii USR au votat „pentru” adoptarea rezoluţiei

„Tocmai s-a votat în Parlamentul European rezoluţia care cere Consiliului Europei ca România şi Bulgaria să fie primite în Schengen. Toţi europarlamentarii USR au votat <pentru> adoptarea rezoluţiei”, scrie pe Facebook Bogdan Rodeanu. El afirmă că din cei 639 de europarlamentari prezenţi în sală, au fost înregistrate 547 de voturi pentru această rezoluţie, „ceea ce […]

Dan Nica: Parlamentul European dezbate soluţii pentru stoparea creşterii facturilor

Parlamentul European dezbate în această sesiune plenară de la Strasbourg soluţii pentru stoparea creşterii facturilor, în contextul consecinţelor sociale şi economice ale războiului din Ucraina, anunţă eurodeputatul Dan Nica.

Bode, despre moţiunea USR: Un ghiveci, un fel de şaorma cu de toate

Moţiunea simplă a USR şi Forţa Dreptei este „un text ilogic şi plin de minciuni, lipsit de coerenţă, cu teme amestecate, un ghiveci, un fel de şaorma cu de toate”, spune ministrul de Interne, Lucian Bode.

USR îi cere demisia directorului Bibliotecii Naţionale a României, Adrian Cioroianu

USR îi cere demisia lui Adrian Cioroianu, directorul Bibliotecii Naţionale a României, pentru refuzul de a veni în Parlament şi a găsi soluţii pentru transparentizarea tezelor de doctorat aflate în custodia instituţiei pe care o conduce.

Vicepreşedintele Comisiei de Apărare:”Dîncu are simpatii pro-ruse”

Deputatul USR Bogdan Rodeanu, care ocupă poziţia de vicepreşedinte al Comisiei de Apărare din Camera Deputaţilor, l-a atacat pe Vasile Dîncu, ministrul Apărării. Dîncu este acuzat că are simpatii pro-ruse şi nu înţelege amploarea războiului din Ucraina.

Susţinătorii lui Julian Assange au format un lanţ uman în faţa parlamentului britanic. Aceştia cer să nu fie extrădat în SUA

Susţinătorii fondatorului WikiLeaks, Julian Assange, au format sâmbătă un lanţ uman în faţa parlamentului britanic pentru a cere să se pună capăt încercării Statelor Unite de a-l extrăda pentru a fi judecat.

Preţurile energiei: Parlamentul European solicită ca răspunsul UE să se concentreze asupra celor mai vulnerabili

Parlamentul European pledează pentru mai multe măsuri de urgenţă menite să reducă presiunea creşterii rapide a preţurilor la energie asupra gospodăriilor şi întreprinderilor europene şi susţine un embargo total asupra importurilor ruseşti de energie şi abandonarea conductelor Nord Stream 1 şi 2.

Parlamentul Rusiei finalizează procedura de anexare a regiunilor ucrainene

Consiliul Federaţiei, Camera superioară a Parlamentului de la Moscova, a aprobat, marţi, anexarea regiunilor ucrainene Doneţk, Lugansk, Zaporojie şi Herson, finalizând procedura de ratificare parlamentară.

Ion Cristoiu: Prin demisia lui Sorin Cîmpeanu, Măreţul Proiect de ţară România educată riscă să rămînă o simplă broşură

Joi, 29 septembrie 2022, seara, ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, şi-a anunţat demisia pe Facebook. La scurt timp după asta, tot pe facebook, premierul Nicolae Ciucă a scris că i-a acceptat lui Sorin Cîmpeanu cererea. De a doua zi, s-au pus în mişcare mecanismele constituţionale prevăzute pentru asemenea situaţii. Premierul a înaintat Preşedintelui propunerea de ministru […]

Simonis, despre scandalul din Parlament: Cei de la AUR s-au trezit de pe stadion în Parlament

„Nu sunt de acord că dacă-i răspunzi unui berbec aşa cum trebuie, îi dai apă la moară”, spune la RFI liderul deputaţilor social-democraţi, Alfred Simonis, despre scandalul de marţi dintre Gabriel Zetea (PSD) şi George Simion (AUR).

Rusia anunţă când ar putea fi analizate cererile de alipire ale celor patru regiuni ucrainene

Consiliul Federaţiei Ruse - camera superioară a parlamentului - ar putea lua în considerare pe 4 octombrie cererile de alipire la Rusia din partea celor patru regiuni ucrainene, potrivit preşedintelui Consiliului, Valentina Matvienko.

Deputaţii au decis: indemnizaţiile pentru primari, viceprimari, preşedinţi şi vicepreşedinţi de CJ, majorate

„Aţi făcut un artificiu de imagine, aţi introdus parlamentarii pentru a se vede cui vreţi să daţi sporuri. Trebuia să eliminaţi şi primarii. Nu e un moment potrivit, veţi crea falii. Ştiu că aveţi obligaţii faţă de colegii de partid, ne-am abţinut foarte mult şi nu am dat curs provocrilor din comisia de muncă dar […]

Scandal între George Simion şi Gabriel Zetea la raportul privind indemnizaţiile demnitarilor

Liderul AUR, George Simion, şi deputatul PSD Gabriel Zetea au fost protagoniştii unei dispute, marţi, în Comisiile de Muncă şi Buget, în timp ce se discuta despre eliminarea parlamentarilor de pe lista demnitarilor care primesc indemnizaţii majorate.

Parlamentul începe procedura înlocuirii conducerii ANRE

Parlamentul începe procedura de înlocuire a unor membri din conducerea ANRE, după ce, pe 23 octombrie, vor expita mandatele preşedintelui, vicepreşedintelui şi a doi membri din Comitetul de Reglementare, anunţă preşedintele interimar al Senatului, Alina Gorghiu.

Deputaţii nu au reuşit eliminarea parlamentarilor dintre demnitarii cu indemnizaţii majorate

Claudiu Năsui (USR) transmite că nu a fost posibilă eliminarea parlamentarilor din lista cu demnitari cărora li se majorează indemnizaţiile din cauza absenţei liberalilor şi social-democraţilor: „la creşterea propriilor salarii a fost înghesuială. La rectificarea neruşinării e lipsă de cvorum”.

Ion Cristoiu: De ce n-avem o Istorie a presei la fel de tare ca şi Istoria lui Călinescu pentru literatură?!

1. Mai că ştiu pe de rost istoria României dintre 4 noiembrie 1946 şi 20 noiembrie 1946, cele două date care hotărnicesc vizita Grupului de scriitori şi ziarişti moldo-valahi în URSS. Ultimele zile ale campaniei electorale, ştirile despre mersul alegerilor, rezultatele, comentariile. Şi de data asta mă întreb: De ce lipseşte un studiu serios, prin […]

Ciucă anunţă că bugetul pentru anul viitor va fi aprobat de Parlament în noiembrie

Bugetul pentru anul 2023 va fi adoptat de Guvernul „nu mai târziu de 27 octombrie”, iar în luna noiembrieva intra la analiză şi vot în Parlament, anunţă premierul Nicolae Ciucă.

Parlamentul rus înăspreşte pedepsele pentru dezertare sau insubordonare în timpul mobilizării militare

Parlamentul rus a aprobat marţi un proiect de lege care înăspreşte pedepsele pentru o serie de infracţiuni precum dezertarea, deteriorarea proprietăţii militare şi insubordonarea, dacă acestea sunt comise în timpul mobilizării militare sau în situaţii de luptă.