partid

Oficial! Olaf Scholz va deveni miercuri cancelar punând capăt celor peste 16 ani cu Angela Merkel la putere. Iată cum arată noul său guvern

Coaliţia guvernamentală din Germania, formată din Partidul Social-Democrat (SPD, centru-stânga), Alianţa '90/Verzi (ecologistă) şi Partidul Liber-Democrat (FDP, liberal), a prezentat lista titularilor portofoliilor, iar Guvernul cancelarului Olaf Scholz urmeaza să fie instalat miercuri.

Tronul lui Erdogan se clatină. După mult timp, preşedintele Turciei pare să aibă un adversar puternic

Ani la rând, liderul opoziţiei turce Kemal Kilicdaroglu a fost ridiculizat pentru comportamentul său considerat prea blând şi pentru eşecul de a se face remarcat în alegeri. Însă în ultima perioadă liderul Partidul Republican al Poporului (CHP) a schimbat strategia.

Karl Nehammer urmează să devină cancelar al Austriei

Karl Nehammer, ministrul austriac de Interne, a fost ales, vineri, în funcţia de lider al Partidului Popular (ÖVP) şi urmează să devină cancelar al Austriei, informează site-ul DiePresse.com.

Ludovic Orban şi alţi 16 parlamentari liberali au demisionat din PNL: demisia nu este un sfârşit, vom începe o construcţie solidă

Ludovic Orban a plecat din PNL. Fostul preşedinte al partidului, însoţit de un grup de senatori şi deputaţi liberali, a anunţat că va înfiinţa o nouă formaţiune politică.

Adrian Oros: O victorie în genunchi. Toată conducerea PNL ar trebui să îşi dea demisia

Toată conducerea PNL ar trebui să îşi dea demisia pentru „starea jalnică în care au adus acest partid istoric”, este de părere senatorul Adrian Oros.

Ion Cristoiu: Marele câştigător al alianţei PNL-PSD este Klaus Iohannis şi pentru asta chiar merită felicitări

Publicistul Ion Cristoiu afirmă că desemnarea lui Nicolae Ciucă premier nu este o surpriză, el fiind impus de preşedinte Iohannis ca o condiţie a formării unei alianţe de guvernare între PNL şi PSD. “Nu e o surpriză. Numele lui Nicolae Ciucă a fost propus de preşedinte cu mult înainte de a începe negocierile şi a […]

Orban a demisionat din PNL: Pentru mine PNL a murit în pat cu PSD

Fostul lider liberal Ludovic Orban a demisionat din PNL. „Începând de azi pentru mine PNL a murit. E adevărat, în pat cu PSD”, spune Orban.

Coaliţia PNL PSD UDMR în pericol? Ciucă: Am convenit să luăm o pauză / Kelemen Hunor: Nu e posibil să stăm noi cu pantalonii daţi jos până la genunchi

Partidele au luat o pauză de la negocieri, spune premierul propus de PNL, Nicolae Ciucă. Negocierile pentru formarea guvernului vor fi reluate după ce fiecare partid va avea discuţii în interior.

Ion Cristoiu: Florin Cîţu a pierdut Guvernul. Nu va trece mult şi va pierde şi Partidul

Publicistul Ion Cristoiu afirmă că prin propunerea şi susţinerea lui Nicolae Ciucă drept premier, Florin Cîţu şi-a semnat sfârşitul de lider al PNL, arătând că acesta ar fi putut să evite umilinţa şi ar fi ieşit din scenă ca un erou, nu ca un învins, dacă şi-ar fi depus mandatul de preşedinte al partidului. Redăm […]

Nicolae Ciucă a fost votat în unanimitate de PNL pentru a fi propus premier / PSD, PNL şi UDMR se întâlnesc

UPDATE Nicolae Ciucă este varianta PNL pentru funcţia de premier Nicolae Ciucă a fost votat în unanimitate să fie susţinut de PNL pentru a fi premier şi şef al delegaţiei de negociere cu PSD şi UDMR. Anunţul a fost făcut de doi dintre prim-vicepreşedinţii partidului, în absenţa lui Florin Cîţu. „În unanimitate, la propunerea preşedintelui partidului, […]

Kelemen Hunor: Nu am progresat deloc în privinţa persoanei premierului

„Nu am progresat deloc în privinţa persoanei premierului. Considerăm că soluţia desemnării prin rotaţie este o opţiune viabilă, dar şi celelalte două partide trebuie să fie de acord şi să convină care anume va da primul premier. Subliniez, totodată, că un Guvern poate fi stabil şi previzibil numai dacă premierul este şi preşedintele partidului, dar […]

Consiliul Naţional al PMP a decis. Discuţiile privind un proiect politic comun cu PNL vor continua

Consiliul Naţional al Partidului Mişcarea Populară (PMP) a decis sâmbătă continuarea discuţiilor cu PNL privind un proiect politic comun.

PMP, partidul fondat de Traian Băsescu, vrea fuziune prin absorbţie cu PNL / UPDATE: Cristian Diaconescu neagă fuziunea

Liderii PMP au decis să înceapă negocierile pentru ca formaţiunea fondată de Traian Băsescu să fie absorbită de Partidul Naţional Liberal, au spus pentru MEDIAFAX surse din PMP. „Am decis să începem negocierile. Şi liberalii sunt de acord, că dacă s-ar opune, o parte din aleşii noştri locali ar migra către Orban”, adaugă sursele citate. […]

Orban, nou atac la adresa lui Cîţu: nu este calificat să conducă nici măcar o scară de bloc

Fostul lider PNL Ludovic Orban l-a atacat din nou pe preşedintele partidului Florin Cîţu. Nu este calificat să conducă nici măcar o administraţie de scară de bloc sau o secţie de votare, a spus Orban.

Florin Ciţu spune că nu el va decide viitorul guvern: decizia o va lua Partidul Naţional Liberal

Decizia despre viitorul guvern se va lua în PNL, nu va fi hotărârea preşedintelui PNL, spune Florin Cîţu.

Ion Cristoiu: Vom avea un Guvern alcătuit din PNL-Cîţu, USR, UDMR şi PNL-Orban?

Publicistul Ion Cristoiu afirmă că refacerea coaliţiei în formula de dinaintea crizei guvernamentale ar aduce o premieră postdecembristă, şi anume existenţa în interiorul grupului parlamentar liberal al unui grup mai mic, al lui Ludovic Orban, care va servi USR şi va submina autoritatea lui Florin Cîţu în partid. Redăm integral editorialul publicat pe cristoiublog.ro: „Din […]

Încă un parlamentar părăseşte PNL: Mi se pare un haos. În total 16 oameni politici s-au dezafiliat din partid

„Mi-am depus acum câteva minute informarea cu privire la dezafilierea mea din grupul parlamentar al PNL din Camera Deputaţilor. Am făcut acest gest pentru a atrage un semnal de alarmă vis-a-vis de situaţia în care se află azi PNL, în comparaţie cu ceea ce am fost acum câteva luni şi am pierdut din orgoliu şi […]

Senatorul Ion Iordache părăseşte grupul PNL: Este un act de protest faţă de actuala conducere a partidului

„Am decis să demisionez din grupul PNL din Senat şi voi rămâne senator neafiliat politic. Este un act de protest faţă de actuala conducere a partidului care ia decizii fără consultare şi care urmăreşte doar interesele grupului care a acaparat partidul. Am amânat acest moment sperând că, măcar în ultimul ceas, noua conducere a PNL […]

Ludovic Orban rupe o „felie” din PNL şi îşi face partid. Cum se va numi noua formaţiune politică

„Este posibil să construiesc o nouă forţă politică, Forţa Liberală, Forţa Naţională, numele e mai puţin important. Mă gândesc cu foarte mare seriozitate la acest lucru. Nu-mi doresc, aş prefera să le revină mintea la cap colegilor mei, să se trezească efectiv din starea asta de tulburare şi din ruperea totală de realitate. Speranţele sunt […]

Exodul din PNL continuă. Încă un deputat părăseşte grupul parlamentar: „Partidul se îndreaptă către un naufragiu evident şi nimeni nu are curaj să spună nimic”

„Începând de astăzi nu mai fac parte din grupul parlamentar al PNL. Este o decizie grea, pe care am luat-o după ce am cântărit cu atenţie ce se întâmplă acum în partid. Nu sunt nou în politică şi nu cedez primului impuls, dar ştiu când lucrurile scapă de sub control. Din păcate, în PNL asta […]

Cîţu: Soluţia este un nou guvern format în jurul PNL. Deschidem discuţii cu toate partidele, fără AUR

România are nevoie urgentă de un guvern cu puteri depline, iar soluţia este un nou guvern format în jurul PNL, afirmă Florin Cîţu, care anunţă că PNL îşi asumă deschiderea discuţiilor cu forţele politice parlamentare, cu excepţia AUR: „Vom acţiona cu maturitate şi responsabilitate”.

O carte pe zi: „A fost odată ca niciodată. Partidul Comunist Român (1921-2021)”

Portretele nuanţate ale celor mai reprezentativi lideri comunişti, conturate deopotrivă prin sondarea viziunilor lor ideologice şi prin refacerea traseului lor politic.

COMENTARIU Marius Oprea / De la PNL la pnl

Nu ştiu ce se va alege din negocierile zilei de mîine, de la Cotroceni. Nu cred că se va alege mare lucru, dar nu pentru că n-ar exista voinţă politică pentru asta, ci pentru că nu s-a hotărît încă preşedintele. Un singur lucru e sigur însă, că partidul naţional liberal poate fi scris de acum înainte cu litere mici, pentru că nu mai există. E un substantiv comun, cum ai zice ”masă”, ori ”scaun”, ori ”fotoliu”. Pe care, sau la care şade Iohannis, cînd şi dacă vrea.

Liderii protestelor anti-vaccinare au fost arestaţi în Italia. Proteste violente la Roma împotriva certificatului verde

Mii de oameni au ieşit sâmbătă pe străzile capitalei italiene pentru a se opune vaccinării şi introducerii certificatului. Protestele au devenit violente după ce o parte din manifestanţi au forţat cordoanele de poliţie din faţa biroului primului-ministru Mario Draghi. Un alt grup a a pătruns în sediul principalului sindicat CGIL din Italia. „A fost un […]

Liderul partidului Angelei Merkel semnalează că s-ar putea retrage de la conducerea CDU după eşecul electoral

Armin Laschet, liderul Uniunii Creştin-Democrate (CDU), a semnalat, joi seară, intenţia de a se retrage de la conducerea formaţiunii politice, dacă nu va reuşi formarea unei coaliţii guvernamentale, după rezultatul slab înregistrat în scrutinul parlamentar desfăşurat recent în Germania. Deşi consideră că încă este posibil ca Uniunea Creştin-Democrată/Uniunea Creştin-Socială (CDU/CSU, centru-dreapta) să rămână la guvernare […]

Ion Cristoiu: Dacă eşuează negocierile cu USRPLUS, PNL pregăteşte un USL 2 sub forma unui Guvern de specialişti cu mandat limitat în timp sprijinit în Parlament şi de PSD

Publicistul Ion Cristoiu afirmă că preşedintele Klaus Iohannis a amânat consultările pentru desemnarea unui nou premier pentru a câştiga timpul necesar rezolvării crizei din PNL şi fezandării USR PLUS, având însă şi un plan B, de rezervă: guvern tehnocrat sprijinit în Parlament de  liberali şi PSD, pînă în martie 2022. Redăm integral editorialul publicat pe […]

Silviu Predoiu, despre incoerenţa lui Ludovic Orban: E prea târziu să mai înveţe cât de important este să respecţi legile întotdeauna, nu doar când îţi convine

Silviu Predoiu, iniţiator al proiectului „România, Implică-te”, remarcă lipsa de coerenţă a fostului lider al PNL, Ludovic Orban, care, după ce a pierdut şefia partidului, a anunţat ruperea parteneriatului cu preşedintele Klaus Iohannis, acuzându-l că a intervenit în alegerile interne şi a încălcat Constituţia. “Întrebat de jurnalişti în legătură cu afirmaţia sa de sâmbătă, când […]

PREZENTUL FĂRĂ PERDEA Marius Oprea: Drumul lui Cioloş, de la ”tehnocratul” care nu voia să audă de politică, la şef de partid

Ascensiunea lui Dacian Cioloş se petrece, fatidic, întodeauna pe fundalul unor incendii îngrozitoare, cu victime omeneşti. Parcă ar fi Nero. A ajuns prim ministru, cînd Ponta a demisionat după ”Colectiv”. Ajunge şef de partid, cînd a luat foc secţia ATI de la spitalul din Constanţa şi Florin Cîţu se pregăteşte să-şi facă bagajele, de la Palatul Victoria. Ce se va întîmpla, Doamne fereşte, cînd Cioloş va candida la prezidenţiale? Dar cine e, de fapt, acest ”tehnocrat”, care a optat pentru un ”suflu nou” în politică?

Se conturează o coaliţie în Germania. Ecologiştii din Germania vor iniţia negocieri cu SPD şi FDP

Formaţiunea Alianţa ’90/Verzi va iniţia negocieri exploratorii cu Partidul Social-Democrat (SPD) şi cu Partidul Liber-Democrat (FDP) în vederea formării unei coaliţii guvernamentale în Germania, anunţă Annalena Baerbock, care a candidat pentru funcţia de cancelar în scrutinul parlamentar. Alianţa ’90/Verzi (ecologistă) s-a clasat pe locul trei în scrutinul parlamentar din Germania, obţinând 14,8% din voturi (118 […]

Olaf Scholz vrea o coaliţie a SPD cu ecologiştii şi cu Partidul Liber-Democrat

Olaf Scholz, candidatul Partidului Social-Democrat (SPD) pentru postul de cancelar al Germaniei, a afirmat luni că ar vrea formarea unei coaliţii guvernamentale cu Alianţa ’90 / Verzi şi cu Partidul Liber-Democrat (FDP). „Vom lansa foarte rapid negocieri cu partidele cu care vrem să formăm guvernul”, a afirmat Olaf Scholz. Actualul vicecancelar al Germaniei crede, potrivit […]

Orban: Cu ochii în lacrimi pentru cei care vor fi aleşi în conducerea rămăşiţelor PNL

Fostul preşedinte al PNL, Ludovic Orban, le-a spus susţinătorilor săi, după ce a pierdut competiţia în faţa lui Florin Cîţu că vor plânge „pentru bieţii care vor fi aleşi în conducerea rămăşiţelor Partidului Naţional Liberal”.

Mihai Şora, după Congresul PNL: A mai murit un partid istoric

Mihai Şora a scris, sâmbătă, după Congresul PNL, că „a mai murit un partid istoric”.

Surpriză la Congresul PNL. Un liberal şi-a anunţat candidatura la preşedinţia României

Unul dintre delegaţii la Congresul PNL, Silviu Gelu Zetea, a spus, sâmbătă, că îşi anunţă de pe acum candidatura pentru preşedinţia României: „Îmi retrag candidatura petru orice altă funcţie în partid”, a spus liberalul.

Lupta din PNL intră în ultima 100 de metri. A început votul final

Delegaţii la congresul PNL au început să voteze. În sală sunt aproximativ 5.000 de delegaţi. Ludovic Orban şi Florin Cîţu sunt candidaţii la preşedinţia partidului.

COMENTARIU Marius Oprea. ”România golfului bine jucat”. Iohannis şi Cîţu pun la încercare nervii românilor şi de plătit plătesc liberalii

De obicei, greşelile le plătesc cei ce le-au făcut, dar nu la fel se mai întîmplă şi în cazul de faţă, în care preşedintele şi premierul distrug, prin acţiunile lor, Partidul Naţional Liberal – prezidat de primul şi pe care al doilea se pregăteşte să-l conducă pe ultimul drum.

Partidul Rusia Unită, care îl susţine pe Vladimir Putin, este pe primul loc în scrutinul parlamentar

Partidul Rusia Unită, care îl susţine pe preşedintele Vladimir Putin, se clasează pe primul loc în urma scrutinului parlamentar desfăşurat în Rusia, conform rezultatelor parţiale anunţate duminică seară.

Partidul lui Vladimir Putin, la un pas de o nouă victorie la alegerile din Rusia

Partidul pro-Putin pare că se îndreaptă spre victorie în alegerile din Rusia. Ultimele urne care se închid sunt cele din enclava din Kaliningrad, iar experţii susţin că Rusia Unită ar putea obţine o nouă victorie mai ales că mişcarea criticului de la Kremlin Alexei Navalnyi a fost interzisă. Câştigul aşteptat de partidul de guvernământ va […]

Partidul Social-Democrat se menţine pe primul loc în preferinţele de vot în Germania

Partidul Social-Democrat (SPD) se menţine pe primul loc în preferinţele electorale înaintea scrutinului parlamentar din Germania, dar popularitatea Uniunii Creştin-Democrate (CDU), partidul cancelarului Angela Merkel, aflată la finalul mandatelor, este în uşoară creştere.

Conservatorii au pierdut alegerile din Norvegia. Stânga va oferi următorul premier

Cu o proiecţie bazată pe un număr preliminar de aproape 93% din voturi, Partidul Laburist şi cei doi aliaţi ai săi – Stânga Socialistă şi Partidul de Centru – ar deţine 100 de locuri în parlamentul cu 169 de locuri, în timp ce actualul guvern ar obţine 68, iar un loc este încă indecis. Acest […]

Ludovic Orban, despre scoaterea primarilor de pe listele de delegaţi: „Noroc că nu-s atât de mulţi satrapi”

„Au fost scoşi patru sau cinci primari care îşi declaraseră opţiunea în favoarea mea. La Satu Mare au fost scoşi trei primari, primarul de Abdud, cu cel mai mare număr de mandate, primăriţa de Tarna Mare… Sunt anumiţi preşedinţi care, pur şi simplu, scot primari şi alţi oameni cu greutate şi cu influenţă numai pentru […]