pasti

O biserică din judeţul Alba s-a făcut scrum în ziua de Paşti. A ars în totalitate

Biserica din satul Ghioncani, comuna Întregalde, din judeţul Alba, a ars în totalitate, duminică dimineaţa, în ziua de Paşti.

Tradiţii de Paşti: se ciocnesc ouă roşii sau vine Iepuraşul?

Ciocnitul ouălor se face după reguli care diferă de la o zonă la alta, dar întotdeauna regulile se respectă de Paşti. Pe de altă parte, Iepuraşul de Paşte este un simbol păgân, emblemă a fertilităţii, asociat de creştini cu apariţiile lui Iisus după Înviere.

Hristos a Înviat! Paştele, cea mai importantă sărbătoare a creştinătăţii. Istoric al sărbătorii

Sărbătoarea Paştelui, celebrată în acest an de ortodocşi pe 5 mai, marchează miracolul Învierii Domnului, iar actele de purificare din Săptămâna Luminată readuc echilibrul şi armonia creştinilor.

Târgul de Paşti din Sibiu se deschide pe 26 aprilie

Potrivit unui comunicat al organizatorilor, vizitatorii vor putea descoperi o gamă largă de produse artizanale, ce reflectă talentul şi creativitatea expozanţilor. Bijuterii lucrate manual, obiecte decorative, produse de olărit şi o varietate de cărţi şi felicitări create cu grijă sunt doar câteva dintre opţiunile disponibile pentru cei ce caută cadouri unice şi pline de sens. […]

Papa a oficiat slujba din Vinerea Mare în Bazilica Sfântul Petru

Papa Francisc a oficiat slujba din Vinerea Mare, în Bazilica Sfântul Petru, înainte de o procesiune nocturnă la Colosseumul din Roma, scrie Reuters.

Atenţionare MAE: Alertă de călătorie în Ungaria, unde se sărbătoresc Paştile catolice

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a transmis, joi, o alertă de călătorie pentru românii care merg în Ungaria zilele acestea, când se sărbătoresc Paştile catolice.

Ruşii au lansat în ziua de Paşte un nou atac asupra ultimului bastion de rezistenţă din Mariupol

Într-un mesaj de Paşte, căpitanul Sviatoslav Palamar, comandantul adjunct al regimentului ucrainean Azov, a declarat duminică că forţele ruse continuă să bombardeze oraşul Mariupol, subliniind necesitatea evacuării civililor şi a forţelor ucrainene încercuite.

Slujbă de Înviere ca în Ucraina, la Catedrala Mitropolitană din Iaşi, pentru refugiaţi

În noaptea de Înviere, la Catedrala Mitropolitană din Iaşi, persoanele refugiate din Ucraina vor avea posibilitatea să participe la Slujba de Înviere oficiată în limba slavonă bisericească, aşa cum se slujeşte în Ucraina, informează reprezentanţii Mitropoliei.

Predica de Paşte în Catedrala din Canterbury: Fie ca întunericul războiului să fie alungat!

Arhiepiscopul de Canterbury a cerut Rusiei, în timpul predicii de duminică, ziua când credincioşii catolici celebrează Învierea Domnului, să înceteze focul şi să se retragă din Ucraina. „Fie ca întunericul războiului să fie alungat!”, a spus el.

Mesajul lui Klaus Iohannis pentru românii care sărbătoresc Paştele

Preşedintele Klaus Iohannis le-a transmis credincioşilor care celebrează Paştele să aibă sărbători binecuvântate, cu înţelegere şi prosperitate şi le-a mulţumit pentru solidaritatea şi responsabilitatea din timpul pandemiei. Mesajul „Cristos a Înviat” a fost în limbile română, maghiară şi germană.

Patriarhia despre restricţiile ridicate până la ora 2, de Paşti: ”Credincioşii nu vor fi vânaţi”

Slujba de Înviere începe şi se termină la ore diferite în bisericile ortodoxe şi în cele catolice, motiv pentru care Patriarhia anunţă că participanţii se vor putea întoarce acasă „fără să fie vânaţi şi amendaţi pe străzi”, iar slujba va fi oficiată conform rânduielii.

BOR se distanţează de „Învierea 2.0”. Patriarhia: „Este asumată integral doar de ierarh. Adevărata slujbă a fost oficiată”

Biseria Ortodoxă Română transmite, prin intermediul purtătorului de cuvânt Vasile Bănescu, că slujba de Înviere pe care arhiepiscopul Tomisului, Teodosie, o va oficia este "integral asumată doar de ierarh".

COVID dă viaţă muzeului Goleşti. Mânzul care poartă numele virusului aşteaptă să se joace cu noua lui verişoară, Izoleta

Chiar dacă ţara noastră a fost lovită  de criza de coronavirus, românii rămân optimişti şi creativi. Aşa s-a întâmplat şi la muzeul Viticulturii şi Pomiculturii din Goleşti, judeţul Argeş. Acolo unde înainte de Paşti a apărut un nou membru al familiei. Mânzul COVID. Deşi poartă numele virusului contagios, COVID zburdă inocent şi tonic pe iarba […]

Singuri de sărbători. Oamenii au primit paştile de la voluntari cu lacrimi în ochi

Sărbătorile sunt mai frumoase alături de cei dragi. Oamenii au înţeles însă că anul acesta situaţia va fi diferită. Sunt trişti, dar ştiu că aşa e mai bine.   „E trist, ca niciodată. Mergeam la biserică în fiecare an până să moară soţul, apoi am plecat la copii, dar nici ei nu pot veni anul […]

Pâinea sfinţită, primită cu ochii în lacrimi de enoriaşi: „Plâng, pentru că nu pot merge la slujbă”

Preoţii şi voluntarii au început vineri să împartă pâine sfinţită pentru Paşte. În localitatea Şag, de lângă Timişoara, cinci tineri, echipaţi cu măşti şi mănuşi, lasă Sfintele Paşti la porţile oamenilor.    „Noi, la biserică, avem un grup de tineri care sunt implicaţi în toate activităţile şi sociale şi culturale. Am apelat şi acum la […]

USR nu este de acord cu implicarea MAI de Paşti: ”Contravine tuturor recomandărilor oficiale privind distanţarea socială”

USR a transmis pe pagina de Facebook că anunţul ministrului Vela a stârnit confuzie în rândul populaţiei cu privire la implicarea MAI pentru a îi ajuta pe creştini să primească Lumina Sfânta dar si Sfintele Paşti. Liderii USR spun că această nouă ordonanţă contravine tuturor recomandărilor oficiale privind distanţarea socială. ”Tradiţiile sunt importante pentru fiecare […]

Papa Francisc a rostit mesajul „Urbi et Orbi”. Suveranul Pontif cere încetarea conflictelor mondiale şi anularea datoriilor

Papa Francisc a rostit binecuvântarea de Paşti „Urbi et Orbi”, duminică, singur, în Biserica Sfântul Petru de la Vatican. În mesajul său, Suveranul Pontif a cerut încetarea conflictelor armate mondiale şi anularea datoriilor ţărilor sărace.

Imagini unice de pe esplanada bazilicii San Pietro, cu public restrâns. Papa Francisc celebrează Vinerea Mare

Papa Francisc încheie celebrarea riturilor Săptămânii Sfinte la Altarul Catedrei din bazilica San Pietro, în transmisiuni online. Restricţiile stabilite pe timpul pandemiei de COVID-19 au obligat Biserica catolică să pună la punct un sistem de tansmisie online pentru slujbele celebrate în timpul Săptămânii Sfinte. Papa Francisc încheie ciclul de slujbe dedicate sărbătorii pascale cu o […]

Învierea pentru credincioşii catolici, în transmisiuni online de vineri până duminică

Papa Francisc încheie celebrarea riturilor Săptămânii Sfinte la Altarul Catedrei din bazilica San Pietro, în transmisiuni online. Restricţiile stabilite pe timpul pandemiei de COVID-19 au obligat Biserica catolică să pună la punct un sistem de tansmisie online pentru slujbele celebrate în timpul Săptămânii Sfinte. Papa Francisc încheie ciclul de slujbe dedicate sărbătorii pascale cu o […]

Relaxarea izolării. Nelu Tătaru spune că „încă nu am urcat, ca să coborâm”: Va fi făcută o evaluare după Paşti

Întrebat, într-o conferinţă de presă, la Cluj-Napoca, dacă se poate vorbi despre o relaxare a distanţării sociale, ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru a spus că nu este niciun motiv pentru a face acest lucru. „Suntem într-un scenariu în care tot ce înseamnă pacient este un suspect cu infecţie COVID. Priorităţile rămân aceleaşi, echipament de protecţie, precauţii […]

În Cluj Paştile vor fi distribuite acasă credincioşilor într-o pungă sigilată

Arhiepiscopia Clujului a anunţat că Paştile vor fi distribuite acasă credincioşilor de către voluntari, sub formă de prescuri mici sau pâinişoare, ambalate direct de brutării, care se vor aşeza alături de un pahar etanş sau sticluţă cu vin într-o pungă de plastic, care va fi sigilată.