petrecere

Nota de plată la petrecerea de la Oscar a fost mai scumpă decât achiziţionarea unei insule

A ieşit la iveală nota de plată de la petrecerea ce a avut loc după decernarea premiilor Oscar, care a ajuns la suma de 5 milioane de dolari, bani cu care cineva ar fi putut să cumpere o insulă, scrie Business Magazin.

Constanţa: Anul acesta nu va mai fi organizată petrecerea câmpenească de 1 Mai

Primăria Constanţa nu va mai organiza în acest an o petrecere câmpenească de 1 Mai, a anunţat, luni, primarul interimar Decebal Făgădău, în timpul unei întâlniri pe care a avut-o cu agenţii economici din Mamaia, transmite corespondentul MEDIAFAX.

OMAGIU pentru David Bowie, la Londra: Sute de persoane au participat la o petrecere de stradă – VIDEO

Mai multe sute de persoane s-au reunit pentru a aduce un ultim omagiu legendarului cântăreţ David Bowie, organizat sub forma unei petreceri de stradă, luni seară, în cartierul londonez Brixton, în care s-a născut starul britanic, informează Reuters.

REVELION 2016. Petrecere fără focuri de artificii, dar cu lumini, confetti şi lasere, în Piaţa Sfatului din Braşov

Cei care îşi vor petrece Revelionul în Piaţa Sfatului din Braşov nu vor avea parte de focuri de artificii, însă în schimb Primăria a pregătit un spectacol de confetti, lumini şi lasere, precum şi concerte susţinute de Crush & Alexandra Ungureanu şi Caytlin, transmite corespondentul MEDIAFAX.

REVELION 2016: Goran Bregovic şi The Wedding and Funeral Orchestra vor concerta de Revelion, la Galaţi

Goran Bregovic şi The Wedding and Funeral Orchestra vor concerta în cadrul petrecerii de Revelion de la Galaţi, care va avea loc în parcarea unui centru comercial, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Jim Carrey a fost la o petrecere la câteva ore după ce fosta lui prietenă a scris ultimul ei mesaj pe Twitter. Actorul a zâmbit şi a vorbit cu mai multe femei: „Nu părea deloc supărat” – FOTO

Jim Carrey a fost prezent la o petrecere după ce s-a despărţit de Cathriona White şi după ce aceasta a scris ultimul ei mesaj de pe Twitter, în care îşi anunţa părăsirea reţelei de socializare.

Mehedinţi: Şeful unui post de Poliţie, anchetat după ce a fost filmat, în uniformă, la o petrecere – VIDEO

Conducerea Poliţiei Judeţene Mehedinţi a început o anchetă după ce şeful postului de Poliţie dintr-o comună a fost filmat în timp ce cânta muzică populară, la microfon, la o petrecere de majorat, el fiind îmbrăcat în uniforma de serviciu şi fiind însoţit de un coleg, cercetat la rândul său.

Naomi Campbell organizează o petrecere spectaculoasă, de ziua ei de naştere, la Cannes

Top-modelul britanic Naomi Campbell va împlini, vineri, vârsta de 45 de ani şi va marca acest eveniment printr-o petrecere spectaculoasă, organizată la Cannes, la care vor participa numeroase vedete, precum actorul Leonardo DiCaprio şi rapperul P. Diddy, informează contactmusic.com.

Sibiu: Preşedintele Klaus Iohannis şi soţia sa, la aniversarea unui prieten apropiat

Preşedintele Klaus Iohannis şi soţia sa participă, sâmbătă după-amiază, la Sibiu, la o petrecere prilejuită de ziua de naştere a unui prieten, om de afaceri, alături de alte cupluri din cercul de apropiaţi ai familiei prezidenţiale, transmite corespondentul MEDIAFAX.

România, pe primele locuri în topul celor mai petrecăreţe ţări în noaptea de Revelion

România se află pe primele locuri într-un top al celor mai petrecăreţe ţări în seara de Revelion, întrucât românii, alături de locuitorii din Rusia şi Ucraina, merg la culcare cel mai târziu în noaptea dintre ani, informează mirror.co.uk.

Revelion la Palatul Parlamentului: Cât costă petrecerea cu tema ”Gala premiilor Oscar”

Petrecerea de Revelion de la Palatul Parlamentului, organizată pentru al doilea an consecutiv, are ca temă Gala premiilor Oscar, iar printre cei care îi vor întreţine pe invitaţi sunt Loredana, Horia Brenciu şi Ozana Barabancea.

Klaus Iohannis, cină cu colegii liberali la un restaurant din Sibiu, cu bucate tradiţionale şi peşte

Preşedintele ales Klaus Iohannis cinează, joi seară, la un restaurant din municipiul Sibiu cu membrii staff-ului de campanie şi cu colegii din noul PNL, dar şi cu consilieri locali şi primari din judeţ, meniul conţinând bucate tradiţionale şi peşte.

Iohannis şi Blaga s-au întâlnit cu parlamentarii şi liderii PNL la un restaurant din Capitală

Liderii şi parlamentarii PNL s-au întâlnit miercuri seară, împreună cu preşedintele ales Klaus Iohannis şi copreşedintele PNL, Vasile Blaga, la un restaurant din Capitală pentru a sărbători victoria din alegerile prezidenţiale.

Petrecere la locuinţa soţilor Iohannis din municipiul Sibiu, cu câţiva prieteni apropiaţi

Aproximativ zece perechi de prieteni apropiaţi ai soţilor Carmen şi Klaus Iohannis au ajuns, sâmbătă seară, la locuinţa acestora din municipiul Sibiu pentru a participa la o "mică petrecere”, majoritatea aducând flori şi câte o atenţie, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Cântăreţul Robin Thicke a organizat o petrecere de divorţ

Cântăreţul Robin Thicke a organizat o petrecere de divorţ, la care ar fi participat şi actorul Leonardo DiCaprio, după ce fosta lui soţie, Paula Patton, a semnat pe 3 octombrie actele finale pentru separarea oficială de vedeta americană.

Petrecere Playboy, pe 2 septembrie în Centrul Vechi

Playboy continuă seria petrecerilor în Centrul Vechi al Bucureştiului şi te aşteaptă astăzi, 2 septembrie, în club Bound la o nouă petrecere incendiară cu iepuraşii şi vedetele Playboy – Playboy Mansion Party!

Adam Levine şi-a organizat petrecerea burlacilor în Las Vegas

Adam Levine, solistul trupei Maroon 5, care urmează să se căsătorească cu modelul Victoria's Secret Behati Prinsloo, a organizat miercuri o petrecere a burlacilor într-un hotel de lux din Las Vegas.

Premieră în România: Cea mai mare petrecere cu vopsea din lume, organizată la Mamaia

Roger Sanchez, Adventure Club, Ernesto Ferreyra şi DJs from Mars vor participa la Life in Color, cea mai mare petrecere cu vopsea din lume, care va fi organizată în premieră în România pe 12 iulie, pe plaja Loft din Mamaia, informează organizatorii evenimentului, Events.

Carne, cartofi şi alte produse pentru petrecerea PDL de 1 Mai, confiscate de poliţişti

Sute de kilograme de cartofi, zeci de kilograme de carne şi semipreparate din carne, dar şi alte produse destinate unei petreceri organizate de PDL Arad de 1 Mai, la care urma să se ofere gratuit sute de porţii de tocăniţă la ceaun, au fost confiscate, joi, de autorităţi, pentru lipsa documentelor.

Life in Color, cea mai mare petrecere cu vopsea din lume, în premieră în România. Ce preţuri au biletele

Life in Color, cea mai mare petrecere cu vopsea din lume, va fi organizată în premieră în România, pe 12 iulie, pe plaja Loft din Mamaia, informează un comunicat remis de organizatori, Events.

Party for 10! În martie, revista The ONE dă startul petrecerii

De 10 ani, revista The ONE îşi inspiră cititoarele, amintindu-le constant că fiecare zi este un motiv de sărbătoare, că trebuie să trăiască intens, să se bucure de viaţă, că până şi o dimineaţă de luni poate fi un pretext suficient pentru o super petrecere.

REVELION 2014: Mii de oameni din marile oraşe, aşteptaţi să petreacă Revelionul în stradă, cu artificii şi concerte. Ce BUGETE au alocat primăriile pentru spectacole

Mii de oameni sunt aşteptaţi să petreacă Revelionul în stradă, primăriile marilor oraşe organizând concerte şi focuri de artificii, pentru spectacole fiind alocate zeci de mii de lei de la bugetele locale.

THE COUNTDOWN 2014: Petrecere de REVELION la Sala Polivalentă din Bucureşti

MEI Concerts Entertainment organizeaza The Countdown 2014 - New Years’Eve Dance Party, pe 31 decembrie 2013, incepand cu orele 22, la Sala Polivalenta din Bucuresti. Vor mixa Christopher Lawrence, DJ Wanda, Snatt & Vix si DJ Miki Love.

Privitul la televizor, printre hobby-urile preferate ale omului contemporan

Vizionarea programelor de televiziune a devenit una dintre activităţile preferate ale oamenilor în privinţa petrecerii timpului liber, în defavoarea exerciţiilor fizice.

REVELION 2014: Petrecere cu concerte, jocuri de lumini şi artificii, în Parcul Titan din Capitală

Bucureştenii pot petrece noaptea dintre ani în Parcul Titan, unde Primăria Sectorului 3 va organiza o petrecere la care sunt invitaţi să cânte începând cu ora 19.00, printre alţii, Taxi, Vunk, Proconsul şi Mihai Mărgineanu.

REVELION 2014: Petrecerea organizată de PMB, în Piaţa Constituţiei. Printre invitaţi, Loredana, Smiley şi Vunk

Petrecerea de REVELION organizată de Primăria Municipiului Bucureşti (PMB), la care accesul va fi gratuit, va avea loc de la ora 20.00, în Piaţa Constituţiei, unde vor cânta, printre alţii, Loredana, Delia, Puya, Connect-R, Smiley & Friends şi trupele Mandinga, Voltaj şi Vunk.

Adele, invitată să cânte la petrecerea de Revelion organizată de Roman Abramovici

Adele a fost invitată să cânte la petrecerea de Revelion pe care miliardarul Roman Abramovici, patronul echipei de fotbal Chelsea Londra, o va organiza, ca în fiecare an, în reşedinţa lui de vacanţă din Marea Caraibilor.

Peste 400 de muncitori, la o petrecere în tunelul autostrăzii Sibiu-Orăştie, unde au întins grătare

Peste 400 de muncitori care au lucrat la lotul al patrulea al autostrăzii Sibiu - Orăştie au luat parte la o petrecere în tunelul de la Săcel, unde au instalat mese şi grătare, reprezentanţii constructorului afirmând că petrecerea a fost organizată "în semn de aprecierere a muncii angajaţilor".

O tânără de 20 de ani a fost găsită inconştientă la o petrecere organizată de Justin Bieber

O tânără în vârstă de 20 de ani a fost găsită inconştientă la una dintre petrecerile extravagante organizate de cântăreţul canadian Justin Bieber în locuinţa sa din Los Angeles.

REVELION 2014: Concerte, foc de artificii şi jocuri de lumini şi lasere, în centrul oraşului Sibiu

Mai multe concerte, jocuri de lumini şi lasere, precum şi un impresionant foc de artificii vor avea loc, de Revelion, în Piaţa Mare din Sibiu, municipalitatea alocând aproximativ 250.000 de lei pentru organizarea acestui eveniment.

Cluj: 700 de sticle de şampanie cumpărate de primărie pentru Revelionul organizat în Piaţa Unirii

Primăria Cluj-Napoca va organiza Revelionul în aer liber pentru prima dată în Piaţa Unirii, Emil Boc anunţând că au fost pregătite pentru participanţi 700 de sticle de şampanie, concerte şi focuri de artificii.

Gwyneth Paltrow şi Chris Martin, invitaţi la petrecerea de Crăciun organizată de Jennifer Aniston

Gwyneth Paltrow şi soţul ei, rockerul Chris Martin, s-au aflat printre invitaţii prezenţi la petrecerea de Crăciun organizată de actriţa Jennifer Aniston, duminică seară, la Los Angeles.

Petrecere Playboy: The Sexiest Playmates Party

Vineri, 15 noiembrie, după ora 23.00, în club Bellagio, din Bucureşti, cele mai râvnite femei din revista iepuraşului cu papion te invită la o noapte de socializare nocturnă.

Cântăreţul Prince organizează o petrecere în pijamale pentru fani

Cântăreţul american Prince organizează "Breakfast Experience Pajama Dance Party", sâmbătă, la studiourile Paisley Park din Chanhassen, Minnesota, la care sunt invitaţi fanii artistului.

Petrecere Playboy: The Sexiest Playmates 2013!

Vineri, 18 octombrie, după miezul nopţii, în club BOA, din Bucureşti, cele mai imbietoare domnişoare din revista cu iepuraşi le promit fanilor să dezlăntuie raiul pe pământ!

Emil Boc a participat la o petrecere dată de Primăria Cluj-Napoca pentru pensionari

Primarul din Cluj-Napoca, Emil Boc, a participat, marţi seară, la o petrecere dată de municipalitate pentru 1.700 de pensionari din oraş, edilul fotografiindu-se alături de participanţii la eveniment.

Fostul şef al Biroului FMI din Grecia a organizat la plecare o petrecere „sălbatică”

Fostul şef al Biroului FMI din Grecia, Bob Traa, înlocuit la începutul lunii septembrie, a organizat o petrecere "sălbatică" cu ocazia plecării de la post, cu "alcool din abundenţă", la reşedinţa sa din Filothei, un cartier de vile din nordul Atenei, potrivit presei elene.

Madonna şi-a sărbătorit ziua de naştere printr-o petrecere extravagantă – VIDEO

Madonna şi-a sărbătorit ziua de naştere printr-o petrecere extravagantă cu tematică franceză, în timpul căreia a purtat un costum spectaculos, inspirat din ţinutele reginei Marie Antoinette.

MTV Mobile, o PREMIERĂ în România, lansată printr-o petrecere al cărei cap de afiş a fost Alex Velea

Cartela MTV Mobile şi aplicaţia MTV Under The Thumb, o lume virtuală exclusivistă creată special pentru tinerii activi, iubitori de muzică, au fost lansate oficial de MTV şi Cosmote, miercuri seară, în cadrul unei petreceri al cărei cap de afiş a fost Alex Velea.

Şeful Poliţiei Reşiţa, retrogradat după ce a participat la o petrecere cu membri ai lumii interlope

Şeful Poliţiei Reşiţa, comisarul Cornel Băjău, a fost sancţionat prin trecerea într-o funcţie inferioară, pentru "comportament necorespunzător", după ce a apărut în fotografii alături de membri ai lumii interlope, la o petrecere.