planeta

Un asteroid de aproape 50 de metri va trece marţi seara aproape de Pământ

În seara zilei de astăziun asteroid va trece destul de aproape de Pământ. Corpul ceresc, numit „2011 ES4”, este de aşteptat să treacă pe lângă planeta noastră la aproximativ o treime din distanţa care ne separă de Lună. „Se aşteaptă ca acesta să zboare pe lângă Pământla o distanţăde aproximativ 120.000 de kilometri”, a declarat […]

Un asteroid ne-a ocolit „la mustaţă”, fără ca astronomii să prindă de veste. A trecut la mai puţin de 3.000 de km de Pământ

Un asteroid de mărimea unei maşini a trecut duminică la o distanţă de aproximativ 2.950 de kilometri de Pământ, fiind asteroidul cel mai apropiat de planeta noastră înregistrat vreodată, conform detectoarelor de asteroizi şi unui catalog întocmit de Observatorul Astronomic Sormano din Italia. Cel mai probabil, datorită dimensiunilor sale, roca spaţială nu ar fi prezentat […]

Cum îşi propun englezii să ajute planeta

Avioanele emit zilnic cel puţin 50 tone de CO2, care este un gaz cu efect de seră şi care contribuie la încălzirea globală. Dacă îţi doreşti să zbori fără să distrugi planeta, află că experţii de la Reaction Engines din Oxford vor să salveze lumea cu avioane care nu vor mai polua. Soluţia experţilor ar […]

A fost descoperit un nou ocean în sistemul nostru solar. Cercetătorii spun să există apă pe planeta Ceres

Când vine vorba de apă în sistemul nostru solar, doar despre Terra ştim că are apă din abundenţă pe suprafaţa sa. De asemenea, oamenii de ştiinţă au descoperit că lunile Enceladus şi Europa au amândouă oceane masive subterane, care pot avea ingredientele necesare pentru a susţine viaţa. Dar o echipă de cercetători a publicat un […]

Titan, cel mai mare satelit al lui Saturn, se îndepărtează de planetă de 100 de ori mai repede decât se credea

Titan, cea mai mare lună a lui Saturn, se îndepărtează de planeta sa de o sută de ori mai rapid decât a fost stabilit anterior, arată noile date colectate de NASA, scrie CNN.

Avertisment: Ne îndreptăm spre Epoca de Gheaţă din secolul al XVIII-lea, dar ne poate salva încălzirea globală

Soarele se îndreaptă către un minimum al puterii sale, spun astronomii, lucru care s-a putut observa ultima dată în perioada 1650-1715, perioadă cunoscută ca fiind Mica Epocă de Gheaţă a Emisferei de Nord. În acea perioadă s-au înregistrat temperaturi mult mai scăzute din cauza scăderii radiaţiei solare. Blogul NASA Global Change notează însă, conform CNN, […]

Pandemia l-ar putea transforma pe Jeff Bezos în primul „trilionar” al planetei

Înainte de pandemie site-ul Comparisun a estimat că liderul de la Amazon poate deveni trilionar( 1000 de miliarde) în şase ani. Acest lucru pare însă să se întâmple mai rapid. Miliardarul care este deja cel mai bogat om de pe planetă a înregistrat un profit în creştere de la debutul pandemie. Creşterea este rezultatul schimbări […]

Oamenii de ştiinţă au descoperit dovezi solide că pe Marte au existat râuri

Noi imagini de înaltă calitate la care se adaugă date obţinute în urma analizării stâncilor expuse de pe Marte arată dovezi că au existat râuri pentru o perioadă mai mare de 100.000 ani pe planeta roşie, relatează CNN.

Avertisment: Ţările în care până în 2070 va fi prea cald pentru a putea trăi. 3.5 miliarde de oameni locuiesc în zone expuse

Dacă ritmul de încălzire a planetei se va păstra, până în 2070 circa 3.5 miliarde de oameni ar putea fi nevoiţi să se relocheze din zone în care ar fi prea cald pentru a putea trăi, arată un studiu nou, efectuat de PNAS (Proceedings of the National Academy of Sciences of the United States of America)

Smart Radio îţi recomandă Planet of the Humans, un documentar produs de Michael Moore, despre culisele energiei verzi

Pe Youtube găseşti la liber documentarul Planet of the Humans, produs de Michael Moore – premiat în 2002 cu Oscar pentru filmul Bowling for Columbine-  şi regizat de un colaborator frecvent al acestuia, Jeff Gibbs. Planet of the Humans te face să-ţi pui întrebări despre un domeniu pe care, altminteri eşti obişnuit să-l consideri, a […]

Fenomen uimitor observat de astronomi: O planetă este deformată de steaua în jurul căreia orbitează. La ce distanţă se află de Pământ

Planeta KOI 1843.03, aflată la 395 ani lumină de Pământ, este obiectul unui fenomen uimitor observat de astronomi.

Cum îşi petrec “sfârşitul lumii” oameni din opt părţi diferite ale planetei VIDEO

Canalul YouTube Great Big Story le-a cerut unor colaboratori din 8 tări diferite să facă reportaje despre cum se desfăşoară viaţa în familiile şi comunităţile lor în timpul pandemiei.

Clasamentul celor mai afectate ţări de coronavirus. SUA are cazuri cât Italia, Spania şi Anglia la un loc; China, epicentrul, e pe locul 6

Cu 469.121 cazuri de pacienţi diagnosticaţi cu coronavirus, dintre care 16.676 decedaţi, SUA conduce clasamentul celor mai afectate ţări de COVID-19.

Imaginea uimitoare cu atmosfera planetei Jupiter care a creat savanţilor noi semne de întrebare | FOTO

NASA a publicat noi imagini uimitoare surprinse pe suprafaţa planetei Jupiter. Cadrele au fost surprinse de sonda spaţială Juno, pe 17 februarie. Sonda se afla în acel moment la 25.000 de km deasupra norilor fotografiaţi în atmosfera planetei Jupiter.  Savanţii au fost contrariaţi de benzile de ceaţă care se văd traversând imaginea de nori şi […]

Vibraţia Pământului a scăzut de la startul pandemiei de COVID-19. Ce înseamnă acest lucru

Specialiştii în seismologie spun că zgomotul seismic ambiental a scăzut semnificativ ca urmare a instituirii stării de carantină în majoritatea ţărilor.

Restricţiile impuse de pandemia de COVID-19 fac Pământul să vibreze mai puţin

Măsurile globale de izolare pentru combaterea răspândirii noului coronavirus au făcut ca întreaga planetă să fie mult mai liniştită, iar seismologii spun că acest lucru se observă cel mai bine în pământ, scrie CNN.

Astronomii au găsit o planetă care ar putea susţine viaţa. E destul de aproape de Pământ

Cercetătorii au descoperit o planetă care poate fi locuită. Se află la 124 de ani lumină faţă de Pământ şi ar putea naşte forme de viaţă chiar acum.

Pamântul are o a doua „Lună”, dar doar temporar | FOTO, VIDEO

Avem un nou vecin spaţial, cel puţin pentru o perioadă. Astonomii de Catalina Sky Survey au descoperit un asteroid care a fost captat de gravitaţia pâmântului, relatează BBC.

O profesoară britanică propune o soluţie controversată pentru salvarea planetei: Nu mai faceţi copii

Patricia MacCormack, autoare a volumului „The Ahuman Manifesto”, este profesoară de filosofie la Anglia Ruskin University din Marea Britanie. Aceasta crede că a găsit problema pentru fenomenul suprapopulării planetei, respectiv oamenii să renunţe la a mai avea copii. MacCormack a inventat un nou termen pentru planeta golită de oameni, „aumană” (ahuman), prin care se „va […]

Jeff Bezos donează 10 miliarde de dolari pentru finanţarea luptei împotriva schimbărilor climatice

Directorul executiv Amazon, Jeff Bezos, va dona 10 miliarde de dolari pentru finanţarea oamenilor de ştiinţă şi activiştilor care luptă pentru protejarea mediului şi pentru a contracara efectele schimbărilor climatice, scrie Reuters. Jeff Bezos, cel mai bogat om din lume potrivit Forbes, s-a alăturat astfel unei liste tot mai mari de miliardari care donează sume […]

David Saranga, ambasadorul Israelului în România: „Planeta se află într-o criză a apei”

Planeta se află într-o criză a apei, iar reducerea resurselor de apă va duce în curând la instabilitatea politică şi socială, a declarat, marţi, David Saranga, ambasadorul Israelului în România, aflat într-o vizită de lucru la operatorul de apă şi canalizare din Constanţa.

Oamenii de ştiinţă, uluiţi de semnale radio trimise din spaţiu la fiecare 16 zile. De unde ar proveni

Cercetătorii au rămas extrem de surprinşi după ce au observat transmiterea unor semnale de unde radio de la un obiect misterios, aflat la 500 de milioane ani lumină depărtare de Pământ, relatează LadBible.

Doi bărbaţi „au făcut planeta sandwich”, la 20.000 km. distanţă unul de celălalt. FOTO

Doi bărbaţi din Noua Zeelandă şi Spania au creat un „sandwich”, cuprinzând Planeta între două felii de pâine plasate în puncte precise, de o parte şi de alta a Globului, a relatat BBC.

Unde au fost descoperite intestinele celui mai vechi animal de pe planetă. Creatura a trăit în urmă cu 550 de milioane de ani

O cercetătoare din SUA a descoperit în deşertul Nevada o fosilă care conţine intestinele celui mai vechi animal de pe planetă, care a trăit acum 550 de milioane de ani, relatează The New York Times.

Descoperirea istorică făcută de un elev de 17 ani, în a treia zi de practică la NASA. Acum are de ales între cele mai bune universităţi din SUA

Un elev din SUA a descoperit în a treia zi de internship la NASA că ceea ce credea a fi o eclipsă stelară, era de fapt o nouă planetă de 6,9 ori mai mare decât Terra, relatează CBS.

Azi începe cea mai mare migraţie anuală de pe planetă. Unde se va întâmpla

Cea mai mare migraţie anuală de pe planetă, denumită Chunyun, marchează momentul când chinezii din celelalte colţuri ale lumii, dar şi de pe teritoriul Chinei, iau vacanţă şi se îndreaptă spre case pentru o sărbătoare importantă, relatează CNN.