pnl

COMENTARIU Marius Oprea. ”România golfului bine jucat”. Iohannis şi Cîţu pun la încercare nervii românilor şi de plătit plătesc liberalii

De obicei, greşelile le plătesc cei ce le-au făcut, dar nu la fel se mai întîmplă şi în cazul de faţă, în care preşedintele şi premierul distrug, prin acţiunile lor, Partidul Naţional Liberal – prezidat de primul şi pe care al doilea se pregăteşte să-l conducă pe ultimul drum.

Ion Cristoiu: Adevăratul examen pentru PNL şi USRPLUS nu sînt alegerile interne, ci asigurarea stabilităţii şi unităţii după ce şefii vor fi aleşi

Publicistul Ion Cristoiu afirmă că, dacă după alegerile interne din PNL şi USRPLUS se instalează liniştea şi ordinea, iar congresele nu vor provoca tulburări grave în cele două partide,  guvernul de centru dreapta s-ar putea reface şi ar administra ţara mult mai bine ca înainte de criza politică. Redăm integral editorialul publicat pe cristoiublog.ro: „Prezent […]

Dacian Cioloş, co-preşedinte USR PLUS: „Noi nu cu preşedintele Iohannis am avut probleme, ci cu premierul. Premierul Cîţu are un comportament iresponsabil: se simte singur stăpân pe moşie, face ce vrea el”

„Nu mai există şedinţe de coaliţie. Cu acest prim ministru, nu mai poate fi o coaliţie cu USR PLUS. Noi nu cu preşedintele Iohannis am avut probleme, ci cu premierul Cîţu. Premierul Cîţu a aruncat în aer coaliţia. Noi am făcut coaliţia cu PNL şi UDMR. Premierul era autoritar şi făcea ce vrea, indiferent de […]

Orban, despre congresul PNL: „Voi lua măsuri pentru ca procesul de vot să fie corect, liber şi secret”

În cazul în care congresul PNL nu va putea avea loc la Romexpo, sunt luate în calcul două variante în aer liber, fie la stadionul Arcul de Triumf, fie la Romaero, a spus Orban, precizând că aceste chestiuni ţin de comisia de organizare condusă de Theodor Stolojan. Ludovic Orban a invocat discuţii la nivelul presedinţilor […]

Subprefectul Capitalei anunţă ce se va întâmpla cu Congresul Partidului Naţional Liberal. Cum ar putea fi organizat

Subprefectul Antonela Ghiţă a declarat sâmbătă că încă nu se ştie în ce condiţii poate fi organizat Congresul PNL programat pe 25 septembrie. Potrivit regulii stabilite de autorităţi, dacă ar avea loc astăzi, s-ar permite organizarea cu 2.500 de persoane. Un număr mai mare este permis doar în aer liber şi dacă participanţii sunt vaccinaţi. […]

Florin Cîţu, în faţa liberalilor: Să nu ne mai atacăm între noi, membrii PNL vor o Românie liberală

Florin Cîţu a ţinut un discurs în faţa Consiliului Naţional al PNL şi le-a cerut liberalilor să nu se mai atace între ei. Să nu ne mai atacăm între noi, membrii PNL vor o Românie liberală, a spus Cîţu.

Congresul PNL din 25 septembrie. Orban: „Nu se poate vota online. Nu avem un sistem de asigurare a securităţii votului”

„Noi am convocat Consiliul Naţional pentru a vota modificările care au fost aprobate în cadrul Biroului Politic Naţional, modificări pe care le-am aprobat în unanimitate, adică consens între cele două echipe aflate în competiţie. Sigur că e acolo un articol cu privire la organizarea şedinţelor forurilor statutare online. A existat o propunere de a putea […]

Ion Cristoiu: Folosind pretextul campaniei pentru şefia PNL, Ludovic Orban a început deja, cu trei ani mai devreme, campania pentru prezidenţialele din 2024

Publicistul Ion Cristoiu prezintă rezultatatele unui sondaj naţional care arată că Ludovic Orban este preferat ca preşedinte al României, în defavoarea lui Florin Cîţu,  arătând că victimizarea şi atacurile acestuia la adresa lui Klaus Iohannis îi aduc puncte decisive în perspectiva prezidenţialelor din 2024. Redăm integral editorialul publicat pe cristoiublog.ro: ”Un sondaj făcut la nivel […]

Orban îl compară pe Cîţu cu Băsescu după ce a anunţat tăieri de pensii şi salarii

„În primele şase luni ale anului PNL a fost constant în jur de 27%. După data de 1 iunie, când premierul s-a hotărât să candideze la preşedinţia partidului, pur şi simplu a început o nebunie. La ora actuală suntem într-o situaţie dificilă, există o nemulţumire profundă, în special faţă de persoana premierului – un grad […]

Ion Cristoiu: Pregăteşte Ludovic Orban condiţiile pentru a rupe PNL?

Publicistul Ion Cristoiu afirmă că postura de victimă, afişată în ultima vreme de Ludovic Orban în cursa pentru şefia PNL, e dublată de cea de denunţător cu huiet al Guvernului şi al regimului Klaus Iohannis, şi poate fi tradusă prin nevoia liderului liberal de a avea o justificare în cazul în care va fi înfrânt […]

Orban, despre relaţia sa cu preşedintele ţării: „Când vorbeşti cu Iohannis, nu vorbeşti cu un prieten la o bere”

Întrebat, miercuri seară, după ce Florin Cîţu a spus că are o legătură foarte strânsă cu preşedintele Klaus Iohannis, care este legătura dintre el şi preşedinte, Ludovic Orban a răspuns: „Am demonstrat această cooperare în beneficiul României timp de 4 ani în care am condus Partidul Naţional Liberal, în care am oprit asaltul PSD asupra […]

Orban, ironic la adresa lui Turcan: Un preşedinte de partid e „full time”, nu „full option”

Ludovic Orban a vorbit miercuri seara, în faţa liberalilor din Sectorul 1, despre felul în care trebuie să fie un preşedinte PNL. A spus că el este un preşedinte „full time”. Orban s-a amuzat de momentul în care Raluca Turcan a spus că este „full option” ministru al Muncii. „Un preşedinte PNL trebuie să muncească […]

Moţiunile lui Orban şi Cîţu au primit susţinerea filialelor şi pot fi prezentate în congresul PNL

Moţiunile celor doi candidaţi la preşedinţia PNL, Ludovic Orban şi Florin Cîţu, au întrunit prevederile statutare, respectiv suţinerea a minimum zece organizţii judeţene, pentru a fi prezentate şi supuse votului la congres, anunţă Theodor Stolojan, preşedintele Comisiei de Organizare.

Ion Cristoiu: Adevărata cauză a Crizei guvernamentale: Bătălia pentru cine va pune mâna pe miliardele de euro venite prin PNRR de la Uniunea Europeană

Publicistul Ion Cristoiu afirmă că actuala criză guvernamentală a fost provocată dinadins de PNL pentru ca să se ocupe de administrarea banilor din PNRR, aşteptaţi în această lună,  liberalii crezând că, împreună cu preşedintele Iohannis, vor creşte partidul în sondaje astfel încât să câştige alegerile din 2024. Redăm editorialul publicat pe cristoiublog.ro: „În comentariul anterior, […]

Acuzaţii la adresa lui Cîţu. Moşteanu: „Foloseşte resursele publice pentru a tranşa alegerile de la congres”

„Am auzit zilele trecute în spaţiul public acea sintagmă <cât vrei să o închidem acum?>, spusă de Florin Cîţu unui preşedinte de filială. Asta dovedeşte din nou cât de periculos este Florin Cîţu cu fiecare zi pe care o petrece cu mâna şi cu pixul în banii românilor. De acolo, de la Guvern, foloseşte resursele […]

PNL Galaţi îl susţine pe Cîţu la şefia partidului. „Trebuie să dăm dovadă de responsabilitate”

Liberalii gălăţeni susţin moţiunea „România liberală”, cea cu care premierul Florin Cîţu candidează pentru preşedinţia Partidului Naţional Liberal, anunţă pe Facebook PNL Galaţi.

Anca Dragu anunţă că încercă, împreună cu Ludovic Orban, să convoace plenul pentru votarea moţiunii de cenzură

Anca Dragu declară că încearcă, împreună cu Ludovic Orban, să convoace plenul reunit pentru dezbaterea şi votarea moţiunii de cenzură iniţită de USR PLUS şi AUR. Ea afirmă, de asemenea, că este hărţuită de PNL-aripa Cîţu, care ar vrea s-o demită de la şefia Senatului.

COMENTARIU Marius Oprea. Orban a înţeles, în sfîrşit, că PNL-ul a ajuns o legumă pe masa bucătarului Cîţu, care-i pregăteşte cina lui Iohannis

„Oamenii se plîng, au griji, au probleme reale şi pe de altă parte premierul postează filmuleţe cu Superman. Şi noi, partidul, noi trebuie să explicăm situaţia. O să ne alerge lumea pe stradă”, a descris ieri pe scurt cum stă situaţia guvernării Cîţu fostul ministru de finanţe Alexandru Nazare. Un diagnostic exact. Dar „pacientul” refuză tratamentul.

Ion Cristoiu: La renegocierea Acordului de Guvernare, PNL va pune drept condiţie indiscutabilă obţinerea ministerului Fondurilor Europene şi ministerului Transporturilor

Publicistul Ion Cristoiu afirmă că uşurinţa cu care preşedintele Klaus Iohannis a acceptat ca PNRR să fie aprobat abia în septembrie 2021 ţine de un Plan secret, care urmăreşte eliminarea miniştrilor USRPLUS de la guvernare în general, şi de la conducerea ministerelor Transporturilor şi Fondurilor Europene în particular, astfel încât, în momentul adoptării de către […]

Ludovic Orban, despre trădările din PNL: „M-a durut, fraţilor” / „Credeţi că vreodată Florin Cîţu va face ceea ce am făcut eu pentru PNL?”

Ludovic Orban se declară dezamăgit de trădarea unor liberali: „M-a durut, fraţilor”. El spune că dacă premierul Florin Cîţu câştigă, „ înseamnă că putem să ne ducem acasă, că ăsta nu mai e PNL”. El spune că şi Cristian Buşoi a defilat cu Iohannis în 2017 şi a pierdut cursa pentru şefia partidului.

Un lider PNL anunţă că ar putea organiza proteste anti-Cîţu în Piaţa Victoriei

Liderul PNL Dâmboviţa, Virgil Guran, spune că dacă premierul Florin Cîţu nu alocă fonduri şi primarilor din judeţul său atunci va protesta în Piaţa Victoriei: „O să fie ceva unic şi promit să fac lucrul acesta”.

Orban: La congres nu e despre alegeri între Orban sau Cîţu. E alegerea între a fi sau a nu fi

La congresul PNL nu este despre alegeri între Ludovic Orban sau Florin Cîţu. „Este vorba de a alege între a fi şi a nu fi, asta este alegerea”, spune actualul preşedinte al liberalilor. La rândul său, deputatul Virgil Guran a spus că există riscul ca PNL să fie „în ham şi să tragă de hăţuri PSD”.

Orban recunoaşte scăderea în sondaje a PNL. Cine sunt vinovaţii

Orban a spus, la Iaşi, că PNL a avut un scor constant în toate sondajele de opinie inclusiv în luna iunie, de 26 – 27%. „Din momentul apariţiei dezvăluirilor despre Florin Cîţu am încpeut să scădem, iar acum am scăzut şi mai mult odată cu declanşarea crizei politice, în care noi suntem consideraţi principalul responsabil. […]

Senatorul PNL Ion Iordache se delimitează de actuala guvernare: Blatul cu PSD a pus capacul

Senatorul liberal Ion Iordache, parlamentar de Gorj, a scris, sâmbătă, pe Facebook, că se delimitează de Guvernul condus de Florin Cîţu şi spune că „blatul cu PSD a pus capacul”. „Mă delimitez de actuala guvernare! Sunt profund întristat când văd că şansa de dezvoltare a României este aruncată la gunoi cu atâta imaturitate. Ei au […]

Orban acuză „şmecherii” pentru desemnarea delegaţilor la congres: „Renunţaţi înainte de a fi prea târziu”

Ludovic Orban are un mesaj tranşant către colegii săi, după ce a acuzat că sunt inventate în PNL „şmecherii” pentru desemnarea delegaţilor la congres: „Renunţaţi înainte de a fi prea târziu”.

Ion Cristoiu: Cum se va transforma democraţia în prostocraţie

Alegerile din 6 decembrie 2020 au adus la putere, după mai bine de un deceniu de guvernare PSD, o Coaliţie de Centru Dreapta, alcătuită din PNL, USRPLUS şi UDMR. Schimbarea de regim îşi are mai multe cauze, dintre care se cuvine a menţiona neapărat prăbuşirea internă şi internaţională a PSD şi voinţa lui Klaus Iohannis […]

Valeriu Stoica: PNL încalcă grav Constituţia. Se comportă la fel ca PSD

Liderii PNL încalcă grav Constituţia blocând Parlamentul şi nelăsând să fie votată o moţiune de cenzură împotriva lui Florin Cîţu în termenul prevăzut de legea fundamentală. Nu-i aşa că te-ai obişnuit să tot auzi asta din partea Opoziţiei? Dar cine mai este Opoziţia la Putere în ziua de astăzi? Uite, surpriză, acuzaţiile nu vin nici […]

Orban, atac la Cîţu, „Superman”: Cred că e nevoie de o anumită profesie care să rezolve problema

Ludovic Orban a recunoscut că nu i-a venit să creadă când a aflat că Florin Cîţu va candida la preşedinţia PNL. „L-am auzit pe colegul meu, Ionel Dancă, spunând că nu i-a venit să creadă auzind că Florin Cîţu vrea să candideze la preşedinţia PNL. Ca să vă spun drept, nici mie nu mi-a venit […]

Cioloş, ofertă de reîntoarcere la guvernare: Premier USR PLUS. „Decât să fim un partid umbră al PNL, atunci mai bine ne gândim şi la opoziţie”

Dacian Cioloş a făcut o ofertă celor de la PNL, vineri, de la Cluj-Napoca, pentru revenirea la guvernare: „Să facem o propunere de premier”.

Orban, ironii la adresa lui Cîţu: „Cred că s-a greşit unitatea de măsură”

„Lumea ne va judeca în 2024 după cum guvernăm. Dacă avem capacitatea să ne atingem obiectivele promise românilor putem merge cu fruntea sus şi avem speranţa că putem câştiga alegerile. Eu nu am spus niciodată în campanie că voi asigura o campanie de opt ani… Sigur, cred că s-a greşit unitatea de măsură în discurs. […]

Eurodeputat PSD: Cineva câştigă „big time” din cazinoul care a devenit piaţa energiei. Românii doar plătesc

„Cineva câştigă <big time> din cazinoul care a devenit piaţa energiei. Românii doar plătesc preţul! PSD şi conducerea sa de atunci au plătit un preţ scump – al demonizării – din cauza OUG 114, act normativ ce prevedea măsuri fiscale prin care se asigurau resurse bugetare, concomitent cu protejarea intereselor & buzunarelor unor pături largi […]

Ion Cristoiu: Deşi acum îşi sparg farfurii în cap, după alegerile interne, PNL şi USRPLUS vor guverna împreună. Sunt condamnate să facă asta!

Publicistul Ion Cristoiu afirmă că actuala criză politică e doar un spectacol prost deoarece atât PNL, cât şi USRPLUS au în faţă două congrese în care îşi vor alege liderii şi, în aceste condiţii, fiecare partid vrea să arate propriului electorat că se ţine pe poziţii, că nu cedează unul în favoarea celuilalt, iar, odată […]

Dragu, despre Roman: „Efectiv se ţinea de microfon”. Vicepreşedintele PNL cere demisia preşedintei Senatului

„Preşedintele trebuie să conducă şedinţa. Eu eram preşedintele. Dl Roman este vicepreşedinte. Chiar nu m-am aşteptat la o asemenea preluare a puterii. Este ceva de neimaginat să se întâmple în Parlament. Efectiv se ţinea de microfon”, spune Anca Dragu. Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, Florin Roman, căruia Ludovic Orban i-a delegat atribuţiile pentru şedinţa de joi, a […]

Orban nu uită de congresul PNL. „Prestaţiile premierului Cîţu din ultimele săptămâni mi-au crescut şansele”

Prestaţia din ultimele patru-cinci săptămâni a lui Florin Cîţu au crescut semnificativ şansele lui Ludovic Orban de a fi ales din nou preşedinte PNL, spune actualul lider PNL: „Cine şi-ar fi imaginat că, fără acordul meu, premierul Cîţu aruncă în aer coaliţia şi declanşează o criză politică gravă?”.

Susţinătorii lui Orban nu participă la şedinţa Parlamentului pentru citirea moţiunii

Senatorul PNL Virgil Guran a declarat că liberalii care îl susţin pe Ludovic Orban la Congresul din 25 septembrie nu vor participa la şedinţa de joi a Parlamentului, unde ar urma să fie citită moţiunea de cenzură USR PLUS-AUR.

Cioloş, după eliberarea secretarilor de stat USR PLUS: Am trăit şi eu frustrarea care vă apasă

„Aş vrea să le transmit câteva gânduri colegilor din administraţie care au fost sau vor fi demişi de premierul Cîţu în aceste ore. Am trăit şi eu, în 2016, împreună cu toată echipa din guvernul pe care l-am condus, frustrarea şi sentimentele care vă apasă acum pe voi. Nu e simplu, ştiu ce aţi făcut […]

Le Figaro: „Coaliţia de dreapta din România se destramă din cauza propriei guvernări”

Miniştrii de centru-dreapta au demisionat în bloc, în România, reproşându-i premierului liberal „deriva dictatorială”, ceea ce semnalează o destrămare a coaliţiei după doar opt luni de la preluarea puterii, notează jurnalistul Paul Cozighian, într-un articol publicat în cotidianul Le Figaro. „Nimic nu mai funcţionează la Bucureşti între Partidul Naţional Liberal (PNL) şi tânăra formaţiune de […]

Zeci de parlamentari PNL din tabăra Orban resping o posibilă înţelegere cu PSD

Zeci de parlamentari PNL, susţinători ai lui Ludovic Orban, au început să dea mesaje de respingere a unei posibile înţelegeri cu PSD pentru susţinerea Guvernului, alternativă la actuala coaliţie.

COMENTARIU Sorin Avram: Rareş Bogdan, susţinătorul de nevoie al lui Florin Cîţu

Doar o încăpăţânare prostească hrănită cu brânză de Sibiu îi determină pe susţinătorii lui Florin Cîţu să-l apere pe acesta în continuare. În ciuda faptului că PNL se află în cădere liberă din cauza spectacolelor groteşti oferite în cadrul ”Festivalului democraţiei” şi a faptului că USR-PLUS, AUR şi PSD îi cer demisia lui Florin Cîţu, armata sa de strânsură nu îl lasă din braţe. Cu toate că măcar domnul Cîţu ar trebui să ştie că atunci când trei oameni îţi spun că eşti beat atunci trebuie să mergi acasă şi să te culci.

Ce-i în neregulă cu planul „Anghel Saligny“ care a rupt coaliţia şi de ce nu votează PSD moţiunea USR-Plus

USR - Plus nu a reuşit nici luni să pună pe ordinea de zi a Parla­men­tului moţiunea de cenzură la adresa cabinetului din care încă face parte. Miniştrii USR - Plus nu-şi dăduseră demisia din guvern până la închiderea ediţiei print (promiseseră că vor demisiona luni) dar au acuzat un „blat“ PNL – PSD pentru menţinerea la putere a lui Florin Cîţu. Replica, complet în afara limbajului public decent, a venit din partea lui Marcel Ciolacu (PSD): „Băi secăturilor...!“