polaroid

Ce cadouri de sărbători sunt în tendinţe anul acesta

Căştile wireless, camerele Polaroid sau ochelarii de realitate virtuală sunt doar o parte din gadgeturile anului 2017, care pot fi luate în considerare ca un cadou pentru persoanele pasionate de tehnologie, în contextul în care se apropie sezonul sărbătorilor de iarnă, potrivit CNN.

Vintage sau new age: Polaroid şi fotografia „adevărată” revin în actualitate

Industria fotografică manifestă o rezistenţă faţă de tehnicile digitale sau poate o simplă reîntoarcere la origini traversând un val vintage şi cunoscând o veritabilă "înflorire" a vechilor aparate analogice, precum legendarele Polaroid - un brand ce sărbătoreşte 75 de ani de existenţă în 2013.

Cine este omul care l-a inspirat pe Steve Jobs să devină „Michelangelo al erei digitale”

O altă minte genială, înaintea lui Steve Jobs, a găsit reţeta perfectă pentru a îmbina arta şi ştiinta în aşa fel încât să aducă la lumina zilei produse extraordinare: Edwin Land de la Polaroid. Vizionarul de la Apple l-a idolatrizat pe Land şi este evident că a luat tot ce era mai bun de la el.

Lady Gaga designer! Cum arată gadget-urile al căror design a fost realizat de cântăreaţă

Cântăreaţa americană Lady Gaga, numită la începutul anului trecut director de creaţie al grupului Polaroid, a realizat designul unei imprimante portabile - GL10 Instant Mobile Printer - ce a fost produsă de această companie.

Colecţia europeană Polaroid, cu clişee de Ansel Adams şi Andy Warhol, cumpărată de un muzeu vienez

Colecţia europeană a companiei Polaroid, cu 4.400 de fotografii, printre care lucrări semnate de artişti de la Ansel Adams la Andy Warhol, a fost cumpărată de muzeul vienez Westlicht după intrarea în faliment a întreprinderii, în 2008, relatează AFP.

Lady Gaga a prezentat la Las Vegas o pereche de ochelari care pot face fotografii

Cântăreaţa Lady Gaga, numită la începutul anului trecut director de creaţie al grupului Polaroid, a prezentat, joi, la Las Vegas, o pereche de ochelari care pot face fotografii, potrivit washingtonpost.com.

O celebră colecţie Polaroid, vândută la licitaţie pentru 12,5 milioane de dolari – FOTO

Circa 1.200 de fotografii din colecţia istorică Polaroid - printre care imagini semnate de Andy Warhol - au fost vândute pentru o sumă totală de 12,5 milioane de dolari la o licitaţie care a avut loc luni şi marţi, la casa Sotheby's din New York.

Celebra colecţie Polaroid, scoasă la licitaţie la New York

Peste 1.000 de fotografii din colecţia istorică Polaroid, de la mici instantanee color cu Ted Kennedy şi Farrah Fawcett, realizate de Andy Warhol, la imensul "Autoportret în 9 părţi" realizat de Chuck Close, vor fi scoase la licitaţie, săptămâna viitoare, la New York.

Lady Gaga, noua imagine Polaroid – GALERIE FOTO

Lady Gaga este noua imagine Polaroid, artista urmând să lanseze anul acesta o nouă linie de produse speciale pentru binecunoscutul brand, informează site-ul adweek.com.

Polaroid a solicitat intrarea sub protecţia legii falimentului

Producătorul de electronice Polaroid a anunţat că a solicitat intrarea sub protecţia legii falimentului, cu scopul de a facilita restructurarea companiei.