porci

Pesta porcină africană în Bihor a rămas cu un singur focar activ

Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Bihor a anunţat că focarele de pestă porcină africană (PPA) din localităţile Şilindru, Voievozi şi Şimian, comuna Şimian, au fost eliminate până la data de 23 decembrie 2024.

Termen prelungit pentru investiţiile în fermele de porci şi păsări

A fost aprobată, joi, în cadrul Şedinţei de Guvern, o Ordonanţă de Urgenţă care prevede prelungirea termenelor pentru investiţiile în fermele de porci şi păsări.

Terapia cu nanoparticule ar putea elimina acumularea de placă în artere

O echipă de cercetători a dezvoltat o tehnică inovatoare folosind nanoparticule de carbon pentru a reduce acumularea de plăci în artere şi a combate riscurile bolilor cardiovasculare, scrie Science Alert, care citează Nature Communications.

Mai multe persoane au obţinut cu acte false aproape 700.000 de euro pentru o fermă de porci

Parchetul European (EPPO) din Timişoara cercetează cinci persoane pentru fraudă agravantă cu subvenţii, falsificare de documente private şi fals intelectual, cu un prejudiciu estimat de 667.000 de euro. Potrivit DGA, este vorba despre un proiect de înfiinţare a unei ferme de creştere a porcilor în oraşul Corabia, judeţul Olt, finanţat din Fondul European Agricol pentru […]

Termenul limită pentru sprijinirea crescătorilor de porci Bazna şi Mangaliţa, prelungit

Guvernul a prelungit termenul de depunere a cererilor de înscriere în Programul de susţinere a crescătorilor de porci de reproducţie din rasele Bazna şi Mangaliţa pentru acest an. Se introduce şi definiţia pentru „scrofiţă”.

Barbu: Ajutorul de 100 de euro la hectar va ajunge în conturile fermierilor în două zile

Ajutorul de 100 de euro la hectar va ajunge în conturile fermierilor în două zile, a anunţat, joi, ministrul Agriculturii, Florin Barbu.

Atenţie fermieri! Iată când încep plăţile de la Guvern pentru sprijinul acordat fermierilor

Premierul Marcel Ciolacu a declarat, joi, că luni pot începe plăţile de la Guvern pentru sprijinul acordat fermierilor, atât din domeniul vegetal, cât şi din domeniul agricol şi al creşterii porcilor.

Focar de pestă porcină. Sute de porci vor fi sacrificaţi

Un focar de pestă porcină africană a fost descoperit la Nădlac. Centrul Local pentru Combaterea Bolilor Arad a luat mai multe măsuri. Peste trei sute de porci vor fi sacrificaţi.

Schemă de sprijin de 56 de milioane de euro pentru crescătorii de păsări şi porci din România

Veste bună de la Bruxelles: Comisia Europeană anunţă o schemă de sprijin în valoare de 56 de milioane de euro pentru crescătorii de păsări şi porci din România, arată Ziarul Financiar.

Soarta porcilor de Crăciun agită finalul de an. Mesajul primit de ţărani de la Ministrul Agriculturii

„În această dimineaţă am convocat conducerea ANSVSA, pe dl. preşedinte, structura din cadrul Ministerului Agriculturii şi am luat decizia ca în perioada sărbătorilor de iarnă atât porcii crescuţi în gospodăria ţărănească, cât şi în gospodăriile populaţiei să poată fi valorizaţi de către persoanele fizice”, afirmă Florin Barbu. Ministrul Agriculturii spune că, prin legea adoptată, au […]

Analiză. Peste 40% din porcii din România sunt în gospodăriile populaţiei

Tradiţia creşterii porcilor în propria curte se vede în cifre. Circa 400.000 de gospodării din România deţin un număr similar de porci cu 360 de ferme comerciale, potricit unei analize realizate de Ziarul Financiar.

Tradiţia creşterii porcilor în curte se vede în cifre. ZF: Circa 400.000 de gospodării din România deţin un număr similar de porci cu 360 de ferme comerciale

Românii care cresc porci în curte au efective aproape de dimensiunea efectivelor din fermele comerciale, de mari dimensiuni, arată datele ofe­rite de Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) la solicitarea ZF. Acest lucru indică o tradiţie şi o practică puternică a creş­terii porcilor în gospodăriile individuale. În gospodăriile populaţiei, 398.269 la număr, […]

Porcii au blocat o şosea din Barcelona, după un acccident

Un camionul încărcat cu porci s-a răsturnat, provocând o coadă de câţiva kilometri pe o autostradă din Barcelona.

9 iulie în calendarul ortodox- Iisus alungă o legiune de demoni într-o turmă de porci

Exorcismul din ţinutul Gadarenilor este o poveste din Noul Testament, care relatează cum Iisus a alungat o legiune de demoni dintr-un bărbat care trăia într-un cimitir. Anul acesta este sărbătorit duminică, 9 iulie, potrivit calendarului ortodox.

Ce mâncau europenii în Evul Mediu?

Pentru europenii din Evul Mediu, a mânca prea devreme în timpul zilei era o formă de comitere a păcatului lăcomiei, o spunea chiar preot intelectual Toma d’Aquino. În zilele noastre ni se spune că micul dejun este cea mai importantă masă a zilei, dar în trecut era mâncat doar de muncitori săraci şi lacomi! Muncitorii […]

UDMR, precizări cu privire la legea creşterii porcilor: Nu se limitează numărul de animale

UDMR susţine că legea adoptată miercuri de Camera Deputaţilor nu va limita numărul de porci deţinuţi într-o gospodărie şi că actul normativ nu prevede interzicerea vânzării porcilor din exploataţii de tip gospodăresc.

Porci crescuţi într-un zgârie-nori cu 26 de etaje

Un zgârie-nori cu 26 de etaje conţine mii de animale, capacitatea de sacrificare fiind de 1,2 milioane de porci pe an.

Studiu. Precum oamenii, şi porcii au nevoie de „un umăr pe care să plângă” după un conflict

Cercetarea a fost făcută de Universitatea din Torino şi a scos la iveală că porcii seamănă cu oamenii mai mult decât ne place să credem. Porcii sunt, de fapt, animale inteligente, care formează grupuri sociale cu relaţii complexe şi complicate, foarte asemănătoare cu ale oamenilor. În cazul unui conflict, un porc „spectator” poate decide să […]

Au trăit ca animalele: ocupanţii ruşi au locuit într-o coteţ cu porci

Detalii şocante despre viaţa ruşilor care au ocupat teritorii din Ucraina ies la iveală după alungarea lor.

Oamenii de ştiinţă vor să folosescă inteligenţa artificială pentru a înţelege ”limbajul” porcilor. Astfel s-ar putea evalua starea animalelor

Oamenii de ştiinţă consideră că traducătorul de porci cu inteligenţă artificială – care transformă urletele, scâncetele, mârâiturile şi scâncetele în emoţii – ar putea fi folosit pentru a monitoriza automat bunăstarea animalelor şi pentru a deschide calea către un tratament mai bun al animalelor în ferme şi în alte părţi, potrivit The Guardian. „Am antrenat […]

UDMR vine cu precizări despre noua lege a porcului. Cum va funcţiona în realitate

„Informaţia potrivit căreia limităm deţinerea suinelor în gospodării este falsă şi înşelătoare”, transmite UDMR într-un comunicat de presă, după informaţiile potrivit cărora noua lege a porcului le-ar interzice ţăranilor să crească mai mult de 5 porci.

”Patrulă de porci” în unul dintre cele mai aglomerate aeroporturi din Europa. La ce ajută aceştia

O patrulă de porci a fost recrutată de unul dintre cele mai aglomerate aeroporturi din Europa pentru a ţine gâştele departe de terenurile agricole dintre piste, relatează BBC.

„Criza porcilor” în Anglia: „Am omorât 120.000 de animale din cauza Brexitului”

„Niciodată în istoria acestei ţări nu a trebuit să exterminăm animale perfect sănătoase din cauza intransigenţei unui guvern care refuză să accepte lucrători cu abilităţile necesare”, acuză  Meryl Ward, care conduce ferma familiei din Lincolnshire. Situaţia de astăzi „este de neînţeles, nebună”, spune Ward. Puţini muncitori cu experienţă ar fi suficienţi, a subliniat el, pentru […]

Poveste vânătorească? Shakira se plânge că doi porci mistreţi i-au distrus geanta. Fiul său nu-i confirmă versiunea

Ghinion pentru Shakira, care ar fi fost atacată de doi mistreţi într-un parc din Barcelona, în timp ce se afla în compania fiului ei, Milan, de 8 ani. Din povestea spusă chiar de vedeta pop columbiană în videoclipul publicat ca poveste pe Instagram, cele două animale au atacat-o brusc şi i-au distrus geanta, în încercarea […]

INS. România are cu 130.000 de porci mai puţin decât anul trecut

Efectivele de porcine existente în România la data de 1 mai 2021 au scăzut cu 3,5%, comparativ cu 1 mai 2020, arată datele publicate, miercuri, de Institutul Naţional de Statistică (INS). Conform statisticii oficiale, la aceeaşi dată, efectivul de porcine-matcă a scăzut cu 3,2% raportat la luna mai 2020. În ceea ce priveşte efectivele de […]

Pesta porcină africană, confirmată într-o exploataţie din Bistriţa

Pesta porcină africană a fost confirmată la porcii domestici dintr-o exploataţie din localitatea Lechinţa, judeţul Bistriţa-Năsăud.

Autoritatea Naţională Sanitară Venerinară a sesizat la DNA declararea pestei porcine drept abuz

Pesta porcină nu e întotdeauna un blestem pentru producătorii de carne sau cel puţin asta este o bănuială a Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinare. Mai exact, instituţia care se asigură că e sănătos ceea ce punem în farfurie a sesizat procurorii să verifice dacă anumite firme nu cumva folosesc boala ca pretext pentru a încasa despăgubiri […]

De teama COVID-19, China interzice creşterea a 45 de specii de animale. Porcii spinoşi şi şobolanii de bambus sunt pe listă

Până la sfârşitul acestui an China va interzice creşterea a 45 de specii de animale sălbatice, în încercarea de a reduce riscul de transmitere a bolilor de la animal la om, a informat presa de stat chineză. Administraţia Naţională a Pădurilor şi Păşunilor intenţionează să elimine treptat creşterea şobolanilor de bambus, a civetelor, a porcilor […]

40 de judeţe, infectate. O altă epidemie care s-a răspândit la animale în România

Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor anunţă că pesta porcină evoluează în 40 de judeţe din România. Cele mai afectate sunt Teleorman, Iaşi şi Satu Mare.

Accident dramatic pe A1: TIR încărcat cu animale, răsturnat pe autostrada Bucureşti-Piteşti, în această dimineaţă

Aproximativ 200 de porci sunt blocaţi în remorca unui TIR, care s-a răsturnat, joi dimineaţa, pe Autostrada Bucureşti-Piteşti. Potrivit ISU Argeş, este posibil ca unele animale să fie moarte. ISU Argeş anunţă că un TIR încărcat cu porci s-a răsturnat, joi dimineaţa, pe A1. La faţa locului intervin o autospecială cu modul de descarcerare, una […]

Două noi focare de pestă porcină. 25 de porci au fost sacrificaţi

Două focare de pestă porcină africană au fost confirmate în zonele Călan şi Călanu Mic, judeţul Hunedoara. Prefectura Hunedoara anunţă că cele două cazuri de pestă porcină africană au fost confirmate în gospodăriile a doi proprietari de mici ferme de creştere a porcilor. Au fost aplicate de urgenţă măsurile aprobate prin hotărârile Comitetului Judeţean pentru […]

Pesta porcină africană a înjumătăţit numărul de porci din fermele unui judeţ

Pesta porcină a apărut în două mari ferme de porci din Lieşti şi Pechea. Până în prezent au fost sacrificaţi 15.695 de porci, iar focarele au fost declarate închise. Inspectorii Direcţiei Sanitare Veterinare caută sursele de infectare. Se pare că microbul a apărut în depozitele de cereale fiind dus acolo de mistreţi. Pesta nu s-a […]

Incediu de vegetaţie lângă Bucureşti, în Periş: au ars circa 10 hectare de teren. Avertismentul emis de ANM

ANM a transmis o estimare meteorologică privind evoluţia norului de fum din zona Periş, acolo unde are loc, luni dimineaţa, un incendiu de vegetaţie. Pe tot parcursul zilei, circulaţia aerului se va menţine dinspre nord-nord-est spre sud-vest şi va fi relativ slabă. „La ora 09:30 circulaţia aerului se realizează din sector nord-estic. Vântul suflă în […]

Ministerul chinez al Agriculturii spune că virusul „G4 EA H1N1” nu infectează uşor oamenii/ PNAS a avertizat că tulpina G4 ar putea deveni un potenţial „virus pandemic”

O analiză a ministerului a concluzionat că eşantionul studiului publicat este prea mic pentru a fi reprezentativ, în timp ce articolul nu are dovezi concusive pentru a arăta că virusul G4 a devenit o tulpină dominantă la porci. Ministerul a spus că şi-a tras concluziile după ce a organizat un seminar cu privire la impactul […]

Oamenii de ştiinţă au identificat un nou virus cu potenţial pandemic în China

Oamenii de ştiinţă au identificat un nou tip de gripă în China. Se pare că porcii transportă virusul şi îl pot transmite la oameni. Cercetătorii sunt îngrijoraţi că forma descoperită ar putea suferi mutaţii care mai apoi se vor răspândi cu uşurinţă de la o persoană la alta şi astfel se va declanşa o nouă […]

Fermierii au şi alte motive de îngijorare pe lângă COVID-19. Focar de pestă porcină în Mehedinţi: Mii de animale vor fi ucise

Cu economia închisă aproape în totalitate din cauza epidemiei de coronavirus, România este lovită acum şi de pesta porcină africană. În comuna Burila Mare, din Mehedinţi, aproape patru mii de porci vor fi ucişi, la o fermă. Medicii veterinari au suspiciunea că aici este un focar de pestă procină africană, după ce mai multe animale […]

PSD: ANSVSA va interzice creşterea porcilor în gospodări. Oros neagă informaţia

PSD susţine că ANSVSA a emis un ordin prin care nu se va mai permite creşterea porcilor în gospodării pentru consumul propriu. Ministrul Agriculturii, Adrian Oros, neagă informaţia şi spune că este vorba de anumite norme de biosecuritate, potrivit agrointel.ro.

Motivul bizar pentru care Joaquin Phoenix, starul din filmul „Joker”, a fost la un abator

Actorul Joaquin Phoenix, celebru pentru implicarea sa în acţiuni pentru promovarea şi apărarea drepturilor animalelor, a participat la un "priveghi pentru porci", la un abator situat lângă Los Angeles, potrivit tmz.com.

Un număr uriaş de şobolani a fost prins de opt terrieri, în câteva ore, la o fermă de porci. Imaginile, greu de privit | GALERIE FOTO

Un proprietar de fermă de porci, disperat de numărul mare de şobolani, a apelat la serviciile unei organizaţii care prinde aceste rozătoare cu ajutorul terrierilor.

TIR cu 190 de porci, răsturnat pe un drum din Cluj. FOTO şi VIDEO

Un TIR în care se aflau 190 de porci vii s-a răsturnat, duminică, în zona localităţii Huedin, judeţul Cluj. Animalele, prinse sub structura remorcii, au fost salvate, iar pompierii şi şoferul camionului au improvizat un ţarc, acestea urmând să fie preluate de alt autotren.