pozi ie

Avantajele dormitului pe burtă. În această poziţie, şi sforăitul este trimis la culcare

Dacă te numeri printre cei cărora nu le place să doarmă în decubit dorsal (pe spate), atunci este important să găseşti cea mai bună pernă, dar şi să ştii care sunt avantajele şi dezavantajele poziţiei.

Dolarul american, la putere şi în următorul deceniu. Cine îi contestă supremaţia

Dolarul american îşi va menţine poziţia de monedă dominantă în constituirea rezervelor în următorul deceniu în pofida apelurilor în creştere venite din partea unor ţări pentru adoptarea unor alternative, relevă un sondaj anual realizat în rândul băncilor centrale, potrivit Financial Times.

Pe ce loc va urca Simona Halep în clasamentul WTA, de săptămâna viitoare

Simona Halep va urca un loc de sâptămâna viitoare, în clasamentul WTA, după surpriza de la Birmingham. În prima rundă, Margarita Gasparian (62 WTA) a surprins pe toată lumea şi a trecut cu 6-3; 3-6; 6-4, de favorita 4 a turneului, Elina Svitolina. Cum este Simona Halep avantajată de rezultat?

Simona Halep a mai coborât un loc în clasamentul WTA

WTA a dat publicităţii luni dimineaţă noul clasament mondial. În urma rezultatelor de la turneul de la Roma s-au produs schimbări în Top 10, iar Simona Halep este afectată.

Poziţia de somn spune multe despre tine şi despre relaţia cu partenerul

Poziţia în care dormim nu ne afectează doar calitatea somnului, ci şi visele şi starea de spirit sau relaţia cu partenerul, şi în plus, ne descrie personalitatea.

Primul Meridian, deplasat cu 100 de metri faţă de poziţia sa oficială, trece pe lângă un coş de gunoi

Primul Meridian, locul care marchează longitudinea de zero grade, a fost deplasat de oamenii de ştiinţă cu 100 de metri faţă de poziţia sa oficială şi trece pe lângă un coş de gunoi din Parcul Greenwich, informează dailymail.co.uk.

„Femeia deasupra”, desemnată cea mai periculoasă poziţie sexuală

"Femeia deasupra" a fost desemnată cea mai periculoasă poziţie sexuală, prezentând mari probabilităţi de a provoca fracturi ale penisului, potrivit unei cercetări realizate de un grup de oameni de ştiinţă din Brazilia, informează independent.co.uk.

România cere ca statele din afara euro să nu fie excluse din uniunea bancară în cazul dezacordurilor

România a solicitat în cadrul ECOFIN ca viitoarea uniune bancară să ofere condiţii egale statelor UE, indiferent dacă sunt sau nu în zona euro, astfel încât cooperarea să continue şi în caz de dezacord între poziţia unui stat care nu a adoptat euro şi o decizie a Consiliului Guvernatorilor BCE.

Secrete din intimitatea dormitorului lui Lady Gaga

Muzica pe care o produce, modul în care se îmbracă şi felul ei de a fi sunt elemente care o fac diferită pe Lady Gaga faţă de majoritatea artiştilor. Cântăreaţa care urmează să concerteze la Bucureşti a precizat ce preferă în intimitate, cu partenerul, atunci când se află în dormitor.

Platini despre scandalul „Euro-2012”: Să se aducă dovezi şi vom face ceea ce trebuie

Preşedintele UEFA, Michel Platini, a declarat, vineri, că aşteaptă dovezi pentru a lua măsurile ce se impun, după ce Spyros Marangos, fost trezorier al Federaţiei Cipriote de Fotbal, a acuzat în presa internaţională că atribuirea organizării CE din 2012 Ucrainei şi Poloniei s-a făcut prin corupţie.

Tăriceanu: Am decis convocarea CNEx miercuri

Fostul preşedinte al PNL Călin Popescu Tăriceanu a reiterat, luni seară, la finalul BPC, ideea ca PNL să participe la guvernare, criticând deciziile luate de guvernarea PSD, respingând ideea anticipatelor şi anunând că s-ar putea avansa în definirea poziţiei privind guvernarea în şedinţa CNEx.

Victor Hănescu a urcat pe locul 36 în clasamentul ATP

Tenismanul român Victor Hănescu a urcat o poziţie şi se află pe locul 36, cu 1.021 de puncte, în clasamentul ATP, dat publicităţii luni, informează site-ul atptennis.com.

Cel mai bine plătite actriţe de televiziune din SUA – GALERIE FOTO

Tyra Banks, celebrul fost top-model internaţional, s-a clasat pe prima poziţie a clasamentului celor mai bine plătite actriţe de televiziune din Statele Unite, întocmit de revista Forbes, pe baza veniturilor obţinute în perioada 1 iunie 2008 - 1 iunie 2009, informează allocine.fr.

Iran: „Procesele-exemplu” folosesc doar intereselor străine, consideră liderul opoziţiei

Liderul opoziţiei iraniene, Mir Hossein Moussavi, a declarat că "procesele-exemplu" ale jurnaliştilor şi reformatorilor servesc doar interesele străinilor, a anunţat miercuri de site-ul său, Ghalamnews.

Statele Unite îşi părăsesc baza din Kîrgîzstan până la 18 august

Statele Unite sunt pregătite să îşi părăsească până la 18 august baza aeriană din Kîrgîzstan, a anunţat luni un oficial militar american, în timp ce Bişkekul are o poziţie ambiguă în legătură cu aceste instalaţii extrem de importante pentru operaţiunile din Afganistan.

ANI rămâne fără vicepreşedinte

Toţi candidaţii care au susţinut, miercuri, proba orală la examenul pentru ocuparea funcţiei de vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI) au fost declaraţi respinşi, astfel că postul rămâne vacant şi după cel de-al treilea concurs organizat pentru angajarea pe acestă poziţie.

Nicolae Vidu a demisionat din funcţia de administrator al Rompetrol Well Services

Administratorul Rompetrol Well Services Nicolae Vidu şi-a dat demisia, pentru a elimina speculaţiile privind legătura Rompetrol-Sterling Resources/Midia Resources, a anunţat, joi, grupul Rompetrol.

Cehia susţine că declaraţia privind caracterul defensiv al operaţiunii din Gaza a fost o eroare

Ministrul ceh de Externe, Karel Schwarzenberg, a recunoscut duminică, la Praga, o "gravă eroare" a unui purtător de cuvânt al preşedinţiei cehe a Uniunii Europene, care calificase sâmbătă drept "defensivă" operaţiunea terestră a Israelului în fâşia Gaza.

MAE afirmă „nevoia urgentă privind încetarea acţiunilor” din Fâşia Gaza

MAE "afirmă nevoia urgentă privind încetarea acţiunilor" din Fâşia Gaza şi îşi exprimă oficial "profunda îngrijorare în legătură cu escaladarea situaţiei" din zonă.

Fantezia femeilor de Crăciun este Brad Pitt

Brad Pitt ocupă prima poziţie în topul dorinţelor de Crăciun ale femeilor, la categoria "vedeta preferată pe care ar vrea să o sărute sub vâsc", potrivit unui sondaj realizat în Marea Britanie, informează femalefirst.co.uk.

România, pe poziţia a şasea în UE după deficitul comercial

România se plasează pe poziţia a şasea, la egalitate cu Portugalia, între cele 16 state membre UE care au încheiat primele 7 luni ale acestui an cu deficit comercial, clasament condus de Marea Britanie, cu o diferenţă de 72,7 miliarde euro între importuri şi exporturi, potrivit datelor Eurostat.

Antici: Vrem să ne consolidăm poziţia de lider al grupei în meciul cu România

Selecţionerul echipei Serbiei, Radomir Antici, a declarat că în meciul cu România, de la 28 martie 2009, echipa sa urmăreşte să îşi consolideze poziţia de lider al grupei 7 de calificare la CM 2010, informează presa de la Belgrad.

PSD vrea majorarea valorii punctului de pensie, mai repede cu o lună

Vicepreşedintele PSD Marian Sârbu a declarat, joi, că în condiţiile în care Guvernul nu va accepta să majoreze punctul de pensie cu 20% de la 1 octombrie, PSD va utiliza toate mijloacele posibile, inclusiv depunerea unei moţiuni de cenzură, pentru a "forţa" acest lucru.

Băsescu: Poziţia privind Kosovo nu este una personală, a preşedintelui, ci a Parlamentului României

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, vineri, că poziţia României în privinţa Kosovo şi a aderării Serbiei la structurile UE nu reprezintă poziţia sa personală, ci a Parlamentului României şi a poporului român, pe care le reprezintă.

Directorul general al ING Fond de Pensii a demisionat

Directorul general al ING Fond de Pensii, Radu Vasilescu, a demisionat, joi, din funcţia de conducere deţinută la cel mai mare jucător pe piaţa asigurărilor private obligatorii (Pilonul II), şi va înfiinţa o firmă de consultanţă.

Statele UE adoptă o poziţie comună privind relaţiile cu Rusia

Statele europene, împărţite în ultimii ani în ţări foste comuniste şi occidentale, în ceea ce priveşte relaţia cu Moscova, par să fi ajuns vineri la o abordare comună prin decizia de a nu mai permite Rusiei "să exploateze" aceste disensiuni interne.

Consiliul de Onoare al CRP va fi convocat pentru o poziţie oficială faţă de afirmaţiile lui Băsescu

Preşedintele interimar al Clubului Român de Presă, Indira Crasnea, a declarat, vineri, că va convoca o şedinţă a Consiliului de Onoare al CRP, pentru a decide poziţia oficială faţă de declaraţiile şefului statului şi a făcut un apel ca ambele părţi să dovedească raţiune şi profesionalism.

Băsescu: Declararea unilaterală a independenţei Kosovo – un act ilegal

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, la începutul întâlnirii cu reprezentanţii partidelor parlamentare, că declararea unilaterală a independenţei Kosovo este un act pe care România îl consideră "ilegal" şi a precizat că orice comparaţie între Kosovo şi România este lipsită de fundament.

Mutu, locul 6 în clasamentul intermediar al celor mai populari fotbalişti din lume

Atacantul echipei Fiorentina, Adrian Mutu, se menţine pe locul şase în clasamentul intermediar al Federaţiei Internaţionale de Statistică a Fotbalului (IFFHS) în privinţa celor mai populari fotbalişti din anul 2007.

SRTv decide, luni, dacă va ataca în instanţă retragerea licenţei TVR din Republica Moldova

CA al SRTv va decide, luni, dacă va ataca şi în instanţă decizia Consiliului Coordonator al Audiovizualului (CCA) din Republica Moldova de scoatere la concurs a frecvenţei TVR 1 şi de atribuire a licenţei unui alt radiodifuzor, informează un comunicat al TVR, remis MEDIAFAX.

Iliescu: PSD trebuie să aibă o poziţie faţă de atacurile la adresa mea

Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a declarat, luni, răspunzând unei întrebări, că partidul trebuie să aibă o poziţie faţă de recentele atacuri la adresa sa.