pre

OPEC: Preţul petrolului este adecvat şi rezonabil, piaţa este supra-aprovizionată

Preţul petrolului este adecvat şi rezonabil, iar piaţa este mai mult decât bine aprovizionată, a declarat secretarul general al Organizaţiei Statelor Exportatoare de Petrol (OPEC), Abdullah al-Badri.

Curtea de Conturi: La vânzarea societăţii Băneasa, AVAS a favorizat firma lui Omar Hayssam

AVAS a aplicat un tratament preferenţial firmei deţinute de Omar Hayssam la vânzarea Băneasa Voluntari, limitând accesul la informaţii pentru alţi investitori străini şi acceptând un preţ de trei ori mai mic, consideră Curtea de Conturi.

Preşedintele OPEC: Preţul petrolului se va menţine între 80 şi 110 dolari pe baril în 2008

Preţul la petrol se va menţine între 80 şi 110 dolari pe baril până la sfârşitul acestui an, a declarat preşedintele Organizaţiei Statelor Exportatoare de Petrol (OPEC), Chakib Khelil.

Preţul petrolului a revenit sub 100 dolari pe baril

Preţul petrolului a coborât, joi, sub nivelul de 100 de dolari pe baril, în urma temerilor privind intrarea economiei Statelor Unite în recesiune, care ar determina scăderea cererii mondiale pentru produse petroliere.

Gazprom va majora cu zece la sută preţul gazelor livrate Republicii Moldova

Compania rusă Gazprom va majora preţul gazelor naturale livrate Republicii Moldova cu zece la sută, pentru a ajunge la 210 dolari pentru o mie de metri cubi, începând de la 1 aprilie, potrivit Ministerului Economiei şi Comerţului de la Moscova, relatează BASA-press.

Preţul biletelor cuprins între 5 şi 15 lei la meciul Pandurii Târgu Jiu – Steaua

Clubul Pandurii Târgu Jiu a anunţat, miercuri, că va pune în vânzare 3.000 de bilete pentru partida de sâmbătă, din etapa a XXII-a, cu Steaua, preţul acestora fiind între 5 şi 15 lei, informează site-ul oficial al grupării gorjene.

Gândul: Un metru pătrat în apartamentele noi, mai ieftin decât în cele vechi

Cartierele Primă­verii, Kiseleff, Doro­banţi, Cotroceni şi Herăstrău sunt cele mai scumpe cartiere bucureştene în ceea ce priveşte preţul pe metru pătrat într-un apartament, nou sau vechi, informează Gândul.

Linkin Park concertează la Bucureşti, în vară

Formaţia rock americană Linkin Park va concerta, vara aceasta, la Bucureşti, au declarat pentru MEDIAFAX reprezentanţi ai organizatorilor, Music Management.

Microsoft ieftineşte Vista şi lansează primul Service Pack

Microsoft va reduce în acest an preţurile la care este comercializat sistemul de operare Vista în 70 de ţări, odată cu lansarea pe piaţă a Service Pack1 (SP1), prima versiune care include îmbunătăţiri importante ale produsului.

TNB scumpeşte biletele la spectacole cu circa 5%

Preţul biletelor la spectacolele de la Teatrul Naţional Bucureşti (TNB) se va scumpi, începând de sâmbătă, cu 5%, din cauza măririi preţului la utilităţi şi aplicării timbrului Crucii Roşii, o taxă obligatorie pentru cluburile sportive, instituţiile de cultură şi de divertisment.

GM va lansa pe piaţa românească noile versiuni Chevrolet Aveo şi Opel Agila

General Motors (GM) Europe va începe să comercializeze în România noile versiuni ale modelelor Chevrolet Aveo şi Opel Agila în luna aprilie, respectiv în toamnă, preţurile nefiind încă stabilite, au declarat, vineri, agenţiei MEDIAFAX, reprezentanţii companiei.

Primul model Dacia SUV va fi mai ieftin decât modelele concurente

Primul vehicul de teren din istoria Dacia, care urmează să fie lansat pe piaţă în a doua parte a anului 2009, va fi un SUV compact şi are ca obiectiv atragerea clienţilor mărcilor coreene, urmând să fie vândut la un preţ cu câteva mii de euro mai mic decât modelele concurente.

Şeful ANRE: România s-a angajat faţă de CE să alinieze preţurile la gaze până în 2007

România s-a angajat faţă de CE să majoreze anual preţul gazelor din producţia internă, astfel încât acesta să ajungă în 2007 la nivelul cotaţiei de import, din considerente concurenţiale, a afirmat, marţi, preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), Olosz Gergely, poziţie diferită de cea a MEF, care susţine că alinierea preţurilor nu a fost un subiect de negociere cu UE.

Nicolăescu: Managerii care acceptă majorarea preţului la medicamente suportă diferenţa de preţ

Managerii spitalelor care acceptă, prin act adiţional, majorarea preţului la medicamente peste valoarea prevăzută în catalogul naţional vor suporta diferenţa de costuri din veniturile proprii, a declarat, luni, pentru MEDIAFAX, ministrul Sănătăţii Eugen Nicolăescu.

Preţul publicităţii la Premiile Oscar s-a dublat în ultimii 10 ani

Advertiserii au cheltuit, în medie, 65 de milioane de dolari pentru ultimele zece ediţii ale Premiilor Oscar, sumele alocate dublându-se comparativ cu 1998, este concluzia unui studiu realizat de TNS Media Intelligence, transmite Media Post.

Biletele la concertul formaţiei Alphaville – 50 de lei

Biletele pentru concertul pe care trupa germană Alphaville îl va susţine pe 5 mai, la Arenele Romane din Bucureşti, au preţul de 50 de lei, se arată pe site-ul Bilete.ro.

Leonard Orban: CE ar putea sancţiona România în legătură cu preţul gazelor

Comisarul european Leonard Orban a declarat, luni, la Bucureşti, că, dacă preţul de producţie al gazelor ar fi în România mai mare decât cel de vânzare, aceasta ar însemna că există o subvenţie din partea statului, caz în care Comisia Europeană ar putea declanşa procedura de încălcare a Tratatului.

Cel mai ieftin automobil din lume ar putea ajunge, în patru ani, pe piaţa europeană

Constructorul auto indian Tata Motors intenţionează să lanseze, peste aproximativ patru ani, cel mai ieftin autoturism din lume, denumit Nano, şi în Europa, preţul actual al maşinii, vândută deocamdată doar pe piaţa locală, fiind de 2.500 dolari.

Nicolăescu: Nu există o criză a medicamentelor din import

Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a anunţat, marţi, într-o conferinţă de presă, că nu există o criză a medicamentelor din import, ci doar dorinţa unora de a specula momentul pentru a creşte preţurile.

Gândul: Traversarea Bucureştiului cu taxiul, la preţ de avion

Tarifele astronomice practicate de taximetriştii autointitulaţi „independenţi”, la care pornirea e 7.95 lei, tariful pe kilometru 7.95 lei şi ora de staţionare 79.50, fac ca o cursă să ajungă şi la 300-400 lei, în condiţiile în care media pieţei de taximetrie din Capitală este de 1,75 lei/ km, iar la firmele de lux, o călătorie cu un taxi Mercedes C class nou-nouţ costă 2.99 lei/km.

Oferta Microsoft pentru Yahoo: prea mare sau prea mică?

Oferta Microsoft pentru Yahoo, de 44,6 miliarde de dolari, ar marca, în cazul concretizării, cea mai mare şi mai curajoasă tranzacţie din domeniul Internetului după fuziunea Time-Warner AOL, iar analiştii se întreabă dacă preţul avansat este prea mic şi dacă Microsoft îşi va îmbunătăţi propunerea.

Bere exclusivistă, care costă 270 de euro sticla, lansată de o companie daneză

Compania daneză Carlsberg, al cincilea producător de bere mondial, a lansat pe piaţă o bere datată, în ediţie limitată, cu termen de valabilitate de 10 - 15 ani, la preţul de 2.008 coroane daneze (270 de euro) sticla, decorată cu o litografie originală, după modelul vinurilor.

„O săptămână de refacere în staţiunile balneare” costă între 200 şi 330 de lei, până pe 31 mai

Organizaţia Patronală a Turismului Balnear din România a lansat oferta "O săptămână de refacere în staţiunile balneare", iar preţul unui pachet de şase nopţi de cazare într-o staţiune de profil costă între 200 de lei şi 330 de lei, în perioada 25 ianuarie - 31 mai.

Un loc de parcare într-un proiect imobiliar nou ajunge până la 20.000 euro

Preţul unui loc de parcare într-un proiect imobiliar nou din Bucureşti ajunge până la 20.000 de euro, ceea ce reprezintă 15% din valoarea de vânzare a unei locuinţe în ansamblul respectiv, potrivit companiei de servicii imobiliare Eurometropola.

Cursele charter se vor scumpi cu peste 10%, la vară

Cursele aeriene charter din România către destinaţiile externe se vor scumpi în aceasta vară cu peste 10%, creştere anunţată de agenţii de turism şi explicată de aceştia prin majorarea costurilor de închiriere a avioanelor ca urmare a preţului ridicat la carburanţi.

Gândul: UE ne cere să scumpim gazele în 2008 cu 70%

Comisia Europeană cere Ro­mâ­niei să majoreze cu aproape 70% preţul la gazele naturale. Este vorba de alinierea preţului gazelor din producţia internă la cel de pe piaţa europeană.

Preţurile biletelor şi abonamentelor RATB ar putea fi majorate

Tarifele mijloacelor de transport în comun ale Regiei Autonome de Transport Bucureşti (RATB) ar putea fi majorate, proiectul de hotărâre urmând să fie luat, joi, în discuţie de către consilierii municipali, după ce în luna decembrie 2007 acelaşi proiect nu a întrunit voturile necesare aprobării .

Tata Motors va prezenta, joi, cel mai ieftin autoturism din lume

Grupul auto indian Tata Motors va prezenta, joi, cel mai ieftin autoturism din lume, cu un preţ de 2.500 de dolari, redefinind standardele din industria de profil privind costurile de producţie, prin eliminarea unor caracteristici considerate, în general, esenţiale la construcţia unui vehicul.

Preşedintele OPEC anticipează că preţul petrolului va ceşte în continuare în primul trimestru

Preşedintele OPEC, Chakib Khelil, anticipează că preţul petrolului se va menţine pe un trend ascendent în primul trimestru al acestui an, urmând să se stabilizeze în următoarele trei luni.

Gândul: Apartamentele din Capitală se scumpesc, în 2008, cu până la 20%

În ultimii doi ani, ritmul lansării proiectelor rezidenţiale „pe hârtie” din Capitală a fost mult mai alert decât cel al finalizării acestora. Cu toate acestea, specialiştii imobilari susţin că, până în 2012, vor fi finalizate aproximativ 27.000 de noi locuinţe, informează Gândul.

Preţul petrolului a depăşit 100 de dolari pe baril, după scăderea stocurilor SUA

Preţul petrolului a depăşit, joi, pentru prima dată, 100 de dolari pe baril, după ce guvernul Statelor Unite a anunţat că stocurile naţionale de ţiţei au înregistrat un declin accentuat.

Preţul petrolului a urcat cu peste 1%, depăşind 97 dolari pe baril

Preţul petrolului a urcat, miercuri, cu mai mult de 1%, peste 97 dolari pe baril, întrucât temerile privind nivelul redus al rezervelor s-au intensificat pe fondul unui nou val de violenţe în Nigeria, stat membru al OPEC, şi al estimărilor privind continuarea scăderii stocurilor americane de ţiţei.

Biletele la meciul Steaua – Farul costă între 3 şi 50 de lei

Biletele de intrare la meciul Steaua - Farul Constanţa, programat duminică, de la ora 17.00, pe stadionul din Bulevardul Ghencea, în etapa a XIX-a a Ligii I, costă între 3 şi 50 de lei, informează site-ul oficial al grupării "roş-albastre".

Noua versiune Mazda6 va fi lansată în România la un preţ de 20.000 de euro

Mazda va lansa în România, în luna decembrie, noua versiune a modelului Mazda6, la un preţ de 19.990 de euro, cu toate taxele incluse, şi estimează pentru acest model vânzări de 400 de unităţi, în 2008, a anunţat, vineri, compania.

Preţul la carnea de porc nu va creşte de Crăciun – patronat

Preţul la carnea de porc nu va creşte de Crăciun, iar în cazul unei scumpiri aceasta va fi nesemnificativă, a declarat, joi, preşedintele Patronatului Român al Cărnii de Porc, Gheorghe Caruz.

Preţul pâinii va continua să crească

Preţul pâinii va continua să crească, producătorii care nu au majorat preţurile urmând să aplice scumpiri, a declarat, miercuri, preşedintele patronatului din domeniul morăritului şi panificaţiei Rompan, Aurel Popescu.

Lupta antidrog în statele latino-americane determină creşterea preţului cocainei

Agenţia Americană Anti-Drog a anunţat, joi, că preţul cocainei a crescut în anul 2007, cu 44 la sută, pe străzile din SUA, ca efect al luptei împotriva traficului de droguri din Columbia şi Mexic, informează AFP.

„Laptopul de 100 de dolari”, scos la vânzare la preţul de 200 de dolari

Computerul proiectat pentru copiii săraci din lume, în cadrul unei program lansat de fundaţia americană "Un laptop pentru fiecare copil", a fost scos la vânzare la preţul de 200 de dolari, faţă de nivelul anunţat la iniţierea proiectului, de 100 de dolari, transmite Reuters.

Preţul petrolului a atins un nou maxim istoric

Preţul petrolului a atins, vineri, un nou maxim istoric, de 91,1 dolari pe baril, influenţat de scăderea rezervelor de ţiţei în apropierea sezonului de iarnă şi de tensiunile din Orientul Mijlociu, transmite Reuters.

Un român din doi ar bea mai puţin, dacă alcoolul s-ar scumpi

Un român din doi ar cumpăra mai puţin alcool dacă preţul ar creşte cu 25%, dovedind cea mai mare sensibilitate la preţ dintre cetăţenii UE, în timp ce în statele învecinate Bulgaria şi Ungaria numărul celor care ar reduce consumul la un preţ mai mare reprezintă 44%, respectiv 31%.