preschimbare

Permisele de conducere, valabile încă 3 luni de la încetarea stării de alertă. Cum se obţin cele noi

În perioada stării de alertă, valabilitatea permiselor de conducere sau a autorizaţiilor de circulaţie provizorie a fost menţinută pe întreaga durată a acesteia şi se va menţine pentru încă 90 de zile, pentru a permite efectuarea demersurilor în vederea eliberării unor noi documente (cca.500.000), informează Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor. Pentru […]

MAI a adăugat pe listă 11 noi ţări pentru care permisele auto se preschimbă fără examen

Ordinul MAI nr. 128/2020, publicat în Monitorul Oficial, include 11 noi state în lista ţărilor emitente de permise de conducere naţionale ce pot fi preschimbate fără examinarea sau testarea  titularului. Pe lângă ţări precum Thailanda, Arabia Saudită sau Liechtenstein, lista cuprinde şi Marea Britanie, chiar şi în contextul Brexit. Chiar dacă e eliminată din lista ţărilor […]