primar

Un pod renovat în 7 ani a fost redeschis circulaţiei. Primarul Braşovului: este un capitol ruşinos

Lucrările de renovare la Podul Fartec din oraşul Braşov au început în urmă cu şapte ani şi au fost finalizate zilele trecute. Astfel, obiectivul a putut fi redeschis circulaţiei auto. „Au fost făcute toate testele necesare, inclusiv cele de încărcare statică şi s-a obţinut avizul Ministerului Transportului. Termenul a fost contant pus sub semnul întrebării, […]

Konstantin Pavlov, primarul oraşului ucrainean Krivoi Rog, fost găsit împuşcat

Corpul neînsufleţit al primarului oraşului ucrainean Krivoi Rog, din regiunea Dnepropetrovsk, a fost descoperit duminică cu o rană de glonţ, a anunţat poliţia naţională. Trupul lui Konstantin Pavlov, 48 de ani, a fost găsit pe veranda casei sale. Responsabili ai poliţiei urmează să-i prezinte elemente preliminare ale anchetei luni, a precizat el. Krivoi Rog, un […]

Sejur gratuit pentru pompierii români, oferit de autorităţile din Grecia. Primarul din Thasos: „Au luptat cu focul pentru poporul nostru”

Primarul din Thasos le mulţumeşte pompierilor români, care ajută la stingerea incendiilor în Grecia. Şi nu se opreşte la vorbe. Drept răsplată, vara viitoare, eroii români, vor avea cazare gratuită pe insula pe care o administrează.   Primarul din Thasos, Leftheris Kyriakidis: „Guvernul român a decis să trimită pompieri să lupte pentru cu focul pentru […]

Firea, despre Nicuşor Dan: Nimicuşor Dan îl cheamă, de fapt. Ar fi de râs, dar e de plâns

„Nimic nu se face în Bucureşti, nimic nu mişcă în Capitalei! Nimic! Şi nu o spun eu, ci foştii aliaţi ai actualului Primar General. Şi-au dat seama şi ei că-l cheamă, de fapt, Nimicuşor Dan. Ar fi de râs, dar e de plâns. Nu se semnează documente în Primăria Capitalei. Bucureştenii aşteaptă certificatele de urbanism […]

Primarul din Roşia Montană, reacţie după decizia UNESCO: „Nu aduce beneficii nici pentru comunitate, nici pentru ţară”

„Beneficii pentru comunitate în momentul de faţă, aşa cum a fost propus acest perimetru, … nu aduce beneficii nici pentru comunitate, nici pentru ţară. Să nu uităm că se bochează pe termen mediu şi lung cea mai mare resursă de aur şi argint din Europa”, spune la o emisiune TV Eugen Furdui, primarul localităţii Roşia […]

Băile Tuşnad. Primarul susţine că urşii gunoieri au probleme genetice şi trec de gardurile electrice

Primarul Butyka Zsolt consideră că ordonanţa de urgenţă privind urşii este importantă pentru siguranţa cetăţenilor. „Pentru siguranţa cetăţeanului e foarte importantă Ordonanţa aceasta. Eu cred că nimeni nu vrea împuşcarea urşilor, adică nu e primordială împuşcarea. Duminică şi luni noaptea, am prins ursoaica cu trei pui, care a spart deja 74 de case şi pur […]

Noi detalii despre Pasajului Doamna Ghica. Anunţul lui Nicuşor Dan

Primarul General al capitalei, Nicuşor Dan, a vizitat vineri şantierul Pasajului Doamna Ghica pentru a verifica stadiul lucrărilor care au fost reluate în urmă cu două săptămâni. Vestea bună este că vom finaliza o primă etapă în această toamnă, a spus Dan.

Nepotism la primărie, cu contracte de deszăpezire. Edilul, trimis în judecată

Primarul comunei Buciumeni a fost trimis în judecată pentru săvârşirea a două infracţiuni de folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane, în formă continuată, anunţă Biroul de informare publică şi relaţii cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi,  Anchetatorii au stabilit că în perioada 2013-2015, inculpatul, în calitate de primar al comunei […]

FOTO Saci de moloz aruncaţi la întâmplare pe domeniul public din Sectorul 2

Primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu, a tras un semnal de alarmă pe reţelele de socializare. „Foarte bine că oamenii îşi renovează casele, dar foarte rău că îi doare în cot de restul lumii şi îşi scot molozul la colţ. Strada nu e pubelă! Iar pentru deşeurile din construcţii trebuie să chemaţi Supercom să îl preia. […]

Alte patru victime au fost găsite după prăbuşirea clădirii din Florida

După prăbuşirea clădirii din Florida de pe 24 iunie, încă 4 victime au fost găsite.   Numărul persoanelor decedate a ajuns la 32. Eforturile de căutare ale echipelor au fost îngreunate din cauza furtunii tropicale Elsa.   DANIELLA LEVINE CAVA, primar Miami-Dade ”Prin eforturile continue ale echipei, am recuperat încă patru victime. Numărul deceselor confirmate […]

Bilanţul victimelor de la Miami este în creştere. Pompierii continuă căutările printre dărămături

Joe Biden şi soţia sa Jill au sosit în Florida la o săptămână de la momentul în care un bloc de 12 etaje din Miami s-a prăbuşit. Preşedintele a ales să le mulţumească autorităţilor care au reacţionat imediat şi au depus eforturi mari de căutare a celor dispăruţi. Cadavrele a încă două persoane au fost […]

Primarul din Amsterdam şi cerut oficial scuze pentru rolul oraşului în comerţul global cu sclavi: „Este momentul să gravăm marea nedreptate în identitatea oraşului”

Primarul din Amsterdam şi-a cerut scuze pentru implicarea extinsă a foştilor guvernatori ai capitalei olandeze în comerţul global cu sclavi, spunând că a sosit momentul ca oraşul să se confrunte cu istoria sa sumbră, relatează AP.

Primarul Sectorului 2, acuzaţii grave: parcul Verdi, un tun tras de băieţii deştepţi

Primarul Radu Mihaiu vorbeşte despre o tranzacţie care a avut loc în timpul fostei administraţii. „Cum suntem în plin proces de reamenajare parcuri, aveam în plan pregătirea unui proiect şi pentru Parcul Verdi. Am cerut un certificat de urbanism să vedem de la ce plecăm şi SURPRIZĂ – e grevat de sarcini. Parcul din Floreasca, […]

Clotilde Armand a fost împuternicită să verifice tarifele serviciului de salubrizare al Sectorului 1. Un consiler local dezminte afirmaţiile primarului

Potrivit proiectului de hotărâre adoptat, în şedinţa de joi, această activitate se va realiza prin luarera în calcul numai a costurilor necesare şi utile prestării serviciului public de salubrizare pe raza teritorială a Sectorului 1 de către Compania Romprest Service SA conform prevederilor Legii nr. 101/2006 a serviciului de salubrizare a localităţilor.

Primăria Timişoara va avea manageri de cartier şi grădinar şef

Noua organigramă va fi supusă aprobării Consiliului Local săptămâna viitoare. „Astăzi am pus încă o cărămidă la construcţia unei noi primării care să lucreze pentru timişoreni şi să răspundă nevoilor şi ambiţiilor oraşului. Pentru a transforma în realitate direcţiile strategice pentru Timişoara aveam nevoie de un cadru organizatoric adecvat, mai suplu, şi de resurse umane […]

Primar din Ilfov, reţinut după ce o copilă de 12 ani a fost violată şi a născut

În urma probatoriului administrat, poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Ilfov au reţinut, joi seara, 3 persoane, între care şi primarul din Ştefăneştii de Jos, judeţul Ilfov, Robert Ştefan. Cercetările în acest caz se fac comiterea infracţiunilor de act sexual cu un minor, viol, şantaj şi influenţarea declaraţiilor, urmărirea penală fiind sub supravegherea procurorului de caz, din […]

Primar beat, prins la volanul maşinii de serviciu

Poliţia Vrancea anunţă că, luni seara, poliţiştii din Panciu au prins în trafic un bărbat din comuna Răcoasa, în timp ce conducea un autoturism pe raza aceleiaşi localităţi, sub influenţa băuturilor alcoolice. Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o valoare de 0,20 mg/l alcool pur în aerul expirat. S-a dispus reţinerea […]

FOTO Şcolile din Sectorul 2, redeschise pentru comunitate. Primarul a jucat baschet cu prietenii

Primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu, a jucat baschet pe terenul unei şcoli în prima zi în care au fost redeschise acestea spaţii pentru comunitate. Liceenii care erau şi ei în curtea şcolii i-au cerut edilului să construiască o pistă pentru biciclete.

Deputatul PNL Sebastian Burduja, la Interviurile lui Cristoiu, de la ora 20.00, la ALEPH NEWS

Sâmbătă, 5 iunie, deputatul Sebastian Burduja, vicepreşedinte PNL şi liderul PNL Sector 1, intră sub tirul întrebărilor şi curiozităţii publicistului Ion Cristoiu. Cine este Sebastian Burduja? De ce a dat SUA pe România? Ce-i reproşează Sebastian Burduja primarului Sectorului 1, Clotilde Armand? De ce a pierdut PNL alegerile parlamentare? Ce spune despre USRPLUS şi colaborarea […]

Drumul Hong Kong Liber, Drumul Martirilor Uiguri sunt numele puse de primarul din Budapesta străzilor din jurul locului unde se construieşte o universitate chineză

Numele străzilor reflectă cele mai grave acuzaţii care i se aduc Chinei. De la suprimarea libertăţii de exprimare în Hong Kong la persecuţia uigurilor sau cea religioasă. Acuzaţii pe care China le respinge cu fermitate, relatează The Guardian, „Sperăm totuşi că proiectul nu se va întâmpla, dar dacă se va întâmpla atunci va trebui să […]

Bucureştenii sunt nemulţumiţi de primarul general Nicuşor Dan, la mai puţin de un an de mandat la Primăria Capitalei

Bucureştenii sunt nemulţumiţi de activitatea primarului Capitalei, o arată un sondaj CURS realizat în perioada 19-27 mai.     Mai mult de jumătate dintre cei intervievaţi, 59% mai exact spun că activitatea primarului Nicuşor Dan este una proastă. Pe când doar 35% consideră că acesta face o treabă bună. Iar 6% fie nu ştiu, fie […]

Tomislav Tomasevic este noul primar al Zagrebului. A învins un cântăreţ de folk şi a înlocuit un edil decedat în februarie

  Tomislav Tomasevic a obţinut peste 65% din voturi, învingându-l pe cântăreţul folk Miroslav Skoro. El îi va urma în funcţie lui Milan Bandic, primar al Zagrebului peste douăzeci de ani, acuzat de corupţie şi decedat în februarie, în urma unui infarct.   Tomasevic este considerat ca simbolul unei noi generaţii de politicieni croaţi fără […]

Primarul unui sector din Capitală: Gazonul însămânţat, de cinci ori mai ieftin decât cel tip rulou

Primarul Sectorului 6 a postat pe Facebook o filmare cu noul gazon. Edilul a prezentat şi preţurile de achiziţie, rezultând că gazonul plantat acum este de cinci ori mai ieftin decât fostul gazon. „Preţ pe metrul pătrat, în lei. Gazon Rulou – 59,5 inclusiv TVA (manopera, pregatire etc.), realizat în trecut de către firme şi […]

Fostul primar din Jilava, condamnat în primă instanţă la 8 ani de închisoare, achitat

Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au desfiinţat în integralitate sentinţa penală emisă de Tribunalul Bucureşti, potrivit căreia Adrian Mladin fusese condamnat la 8 ani de închisoare, pentru că ar fi primit mită peste un milion de euro de la un om de afaceri pentru a-i acorda contracte pe bani publici. Rejudecând, magistraţii Curţii de Apel […]

Poliţia Locală Tg.Jiu ar putea fi desfiinţată din cauza unei maşini parcate lângă Poarta Sărutului

Primarul Marcel Romanescu este foc şi pară pe şoferul care a oprit maşina pe trotuar, lângă Poarta Sărutului, dar şi pe poliţiştii locali care nu au intervenit. Edilul a publicat fotografia pe Facebook şi a scris un mesaj. „Inadmisibil! Trecând peste lipsa de bun simţ a individului din imagine, observ că cei de la Poliţia […]

Şedinţe matinale în aer liber. Directorii din Primăria Sectorului 5, convocaţi la ora 5 dimineaţa

Prima şedinţă în aer liber a avut loc luni. „Pentru a putea rezolva problemele sectorului trebuie să-mi obişnuiesc subordonaţii cu un alt mod de lucru faţă de cel cu care erau obişnuiţi. Începând de astăzi voi merge zilnic pe teren alături de directorii din cadrul Primăriei. Seara îi voi anunţa care este locaţia în care […]

Creşele din Sectorul 2 vor fi deschise în luna august

Creşele din Sectorul 2 vor fi deschise în luna august, conform unui ordin semnat luni de primarul Radu Mihaiu.

COMENTARIU Valeriu ŞUHAN: Călărind bugetul şchiop…

Am descoperit că citind un buget fără a pune accent pe cifre, el poate deveni o lectură interesantă. Vezi viitorul prin ochii celui care l-a conceput. Aşa şi cu bugetul Bucureştiului. Treaba e că citind acest buget, te aştepţi să regăseşti în cifrele alea ceea ce ţi s-a promis că se va întâmpla. În cazul […]

Continua epopeea „bugetul oraşului Iaşi”. Bugetul va fi propus miercuri pentru a treia oară spre aprobare

Primarul municipiului Iaşi, Mihai Chirica, a anunţat că bugetul oraşului va fi propus spre aprobare miercuri pentru a treia oară. Acesta este rezultatul unei largi dezbateri politice, a precizat edilul.

Rezultat final: Partidul Laburist, victorie în Londra. Sadiq Khan a obţinut un nou mandat şi vrea depăşirea disensiunilor

Politicianul laburist Sadiq Khan a declarat luni, după confirmarea oficială a victoriei electorale, că în al doilea mandat de primar al Londrei vrea depăşirea clivajelor şi îmbunătăţirea situaţiei din capitala Marii Britanii, pledând pentru unitate în scopul depăşirii problemelor generate de Brexit. Sadiq Khan, membru al Partidului Laburist (centru-stânga), a obţinut 55,2% din voturi în […]

Orban explică de ce Chirica şi Alexe sunt încă în funcţie: „Funcţiile sunt rezultate din alegeri”

Mihai Chirica şi Costel Alexe, ambii implicaţi în dosare penale, sunt aleşi în funcţii administrative, motiv pentru care PNL nu îi poate suspenda, explică Ludovic Orban, preşedintele PNL. Orban: „Funcţiile administrative sunt rezultate în urma unor alegeri care au fost făcute de cetăţeni. Numai funcţiile politice pot fi afectate prin decizia partidului. Noi deja am şi luat decizia.”

Primăria Ploieşti: Gunoaiele din oraş, neridicate de două săptămâni

Primarul municipiului Ploieşti, Andrei Volosevici, consideră inacceptabilă situaţia în care se află oraşul din punct de vedere al salubrităţii şi susţine că gunoaiele nu au fost ridicate de două săptămâni.

Europol, ironic la adresa lui Ciucu după ce s-a plâns că a fost „luat la mişto”

Sindicaliştii de la Europol îi sugerează primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, să îşi întrebe colegii de partid cât de mulţumiţi sunt să circule „fluid” datorită culoarelor pe care le eliberează poliţiştii rutieri „la cheremul preşedintelui, a premierului şi a miniştrilor”.

Donald Trump condamnă percheziţiile „incorecte” efectuate la avocatul său, Rudy Giuliani

Fostul preşedinte american Donald Trump a denunţat, joi, percheziţiile procurorilor federali în locuinţa şi la biroul avocatului său, Rudolph Giuliani, acuzând Departamentul Justiţiei de practici „incorecte” şi de aplicarea „standardelor duble”, informează site-ul Politico.com.   „Rudy Giuliani este un mare patriot. El face o serie de lucruri, îşi iubeşte ţara, iar ei descind la apartamentul […]

Ion Cristoiu: Va contribui USR PLUS la Operaţiunea Florin Cîţu – preşedintele PNL, pusă la cale de Klaus Iohannis?

Publicistul Ion Cristoiu afirmă că anchetarea primarului Iaşiului, Mihai Chirică, nu e întâmplătoare, fiind o mişcare care ar putea face parte din operaţiunea declanşată de Sistem la ordinul lui Klaus Iohannis de a-l favoriza pe Florin Cîţu la şefia PNL, deoarece edilul ieşean şi Costel Alexe, preşedintele CJ Iaşi, anchetat şi el, sunt consideraţi oamenii […]

Chichirău, către Chirica: ”Soluţia decentă nu e greva japoneză, ci demisia”

Soluţia decentă în cazul primarului Mihai Chirica nu este greva japoneză, ci demisia, afirmă liderul USR Iaşi, Cosette Chichirău: „Dacă nu este capabil să facă un buget, atunci să plece”.

Primarul Iaşului intră în grevă japoneză după ce USR PLUS a blocat bugetul oraşului

Primarul Iaşului, Mihai Chirica, anunţă că va intra în grevă japoneză, de luni, după ce USR PLUS a blocat bugetul oraşului, care riscă să intre în incapacitate de plată. Chirica acuză consilierii USR PLUS că au cerut bani pentru alte localităţi şi le transmite că este dispus la alegeri anticipate.

Iaşiul rămâne fără buget după 10 ore de dezbatere. Primar: Oraşul nostru intră în era întunericului

Mihai Chirica, primarul Iaşiului, a declarat, joi seara, că Alianţa USR PLUS şi PSD au votat împotriva bugetului Iaşiului, blocând funcţionarea oraşului. „După o dezbatere de peste 10 ore în care toţi ne-am implicat, toţi cei prezenţi, în încercarea de a găsi soluţiile cele mai viabile pentru bugetul local al anului în curs, Alianţa toxică […]

Bugetul Sectorului 1, în impas. Primarul Clotilde Armand face acuzaţii la adresa consilierilor PSD şi PNL

Consilierii PNL şi PSD nu s-au prezentat la a treia convocare a şedinţei de Consiliu Local al Sectorului 1, iar primarul Clotilde Armand îi acuză pe liberali de „şantaj împotriva locuitorilor” şi face apel la preşedintele PNL Ludovic Orban că este pusă în pericol coaliţia de guvernare.

Firea îl atacă pe Nicuşor Dan. Incredibil, primarul este obligat să ducă la capăt o licitaţie

Senatorul PSD Gabriela Firea susţine că primarul Capitalei blochează intenţionat proiectele începute de ea. „Ce ghinion pe bucureşteni să fie conduşi de un primar care şi-a făcut un scop din a bloca proiecte”, spune Firea care oferă ca exemplu licitaţia pentru tramvaie. „S-a ajuns la o situaţie incredibilă în Bucureşti: Primarul General este obligat de […]