20:41, 27 Iul. 2018
Consilierul premierului Viorica Dăncilă, Darius Vâlcov, a declarat, vineri seara, că Executivul vrea să modifice Legea insolvenţei, în urma căreia a apreciat că „toţi escroci vor dispărea”, şi a lansat un atac împotriva Realitatea TV, despre care a spus că are datorii de 121,4 milioane de lei. Consilierul a mai spus că şase din şapte fonduri de pensii private au investit în RDS. Mai mult, fostul ministru a vorbit despre situaţia delicată din piaţa energiei, unde mafia este, potrivit lui, mare. Vâlcov a mai afirmat că Laura Codruţa Kovesi i-a cerut să semneze recunoaşterea făcută de procuror şi de avocat, dar şi că a venit „ordin pe unitate” potrivit căruia până la 1 septembrie Dragnea trebuie închis.