ri

O alianţă de 40 de ţări a decis să nu plătească răscumpărări infractorilor cibernetici

40 de ţări dintr-o alianţă condusă de SUA intenţionează să semneze un angajament pentru a nu plăti niciodată răscumpărări infractorilor cibernetici şi pentru a lucra în vederea eliminării mecanismul de finanţare a hackerilor, a declarat marţi un oficial de rang înalt de la Casa Albă.

Cea mai fericită ţară din lume. Statul câştigă primul loc pentru al 5-lea an consecutiv

Finlanda se află înaintea Danemarcei, Islandei, Elveţiei şi Olandei, în clasamentul dominat de ţările europene, în special de cele din nordul Europei. „Cele mai mari trei progrese au fost înregistrate în Serbia, Bulgaria şi România. Cele mai mari scăderi au fost înregistrate în Liban, Venezuela şi Afganistan”, potrivit World Happiness Report, un studiu anual sponsorizat […]

CNSU: Lista ţărilor aflate în zona roşie a fost actualizată DOCUMENT

CNSU a aprobat lista cu clasificarea ţărilor/teritoriilor în funcţie de rata de incidenţă cumulată. Pentru persoanele care sosesc în România din aceste ţări se instituie măsura carantinei. În zona roşie sunt zeci de ţări, printre care Elveţia, Grecia, Spania, Italia, Belgia, Marea Britanie, Suedia, Olanda, etc.    

Lista ţărilor de risc epidemiologic ridicat a fost modificată. Cehia şi Ungaria rămân în zona roşie. DOCUMENT

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU) a aprobat, într-o şedinţă organizată online, lista cu clasificare a ţărilor şi teritoriilor în funcţie de rata de incidenţă cumulată. Astfel, în zona roşie au intrat Cehia, Ungaria, Danemarca, Islanda, Luxemburg, Maldive şi Insulele Cayman. În zona galbenă au intrat, din zona roşie, în urma scăderii incidenţei, Statele […]

Două naţiuni europene vor surclasa restul ţărilor dezvoltate în ce priveşte recuperarea economică

Pe măsură ce majoritatea ţărilor europene s-au reîntors luna trecută la o parte din măsurile de distanţare socială din primăvară, nordul continentului începe să se pregătească de o serie consistentă de rezultate în 2021, spune HSBC, citat de Ziarul Financiar. Suedia şi Norvegia au înregistrat creşteri peste aşteptări în T3, în condiţiile în care produsul […]

De astăzi intră în vigoare carantina de 14 zile pentru cei care sosesc în România din aproape 50 de ţări

Pentru cei care vin din mai multe ţări, începând de miercuri, se instituie măsura carantinei.

Toate persoanele care sosesc în România din aceste 41 de ţări, intră în carantină. Cum arată lista statelor din „Zona galbenă”

Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP) a publicat lista celor 41 de ţări care sunt incluse în „Zona galbenă”, începând de luni. Persoanele care provin din aceste zone vor intra în carantină timp de 14 zile, odată cu revenirea pe teritoriul României.   Conform documentului INSP, ţările incluse în „Zona galbenă” sunt: Africa de Sud, […]