robin wright

Robin Wright, star al serialului „House of Cards”, s-a căsătorit cu iubitul ei

Actriţa americană Robin Wright, star al serialului "House of Cards", s-a căsătorit cu iubitul ei, francezul Clement Giraudet, într-o ceremonie discretă, la care au participat doar apropiaţi ai cuplului, potrivit People.

Netflix anunţă data la care va avea premiera ultimului sezon al serialului „House of Cards”, cu Robin Wright în rolul principal

Al şaselea şi ultim sezon al serialului "House of Cards" va avea premiera pe Netflix pe 2 noiembrie, urmând să se concentreze pe personajul Claire Underwood, interpretat de Robin Wright, câştigătoarea unui Glob de Aur şi nominalizată la premiile Emmy, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.

Cea mai tumultoasă relaţie de la Hollywood s-ar putea reînnoda după 7 ani. Robin Wright şi Sean Penn, surprinşi împreună în New York

A fost una dintre cele mai tumultoase relaţii de la Hollywood, cu numeroase despărţiri şi reconcilieri. Dar la şapte ani după ce şi-au spus adio, Robin Wright şi Sean Penn se pare că şi-au reînnoit relaţia sau cel puţin prietenia.

Actriţa Robin Wright s-a despărţit din nou de logdnicul ei, Ben Foster

Actriţa americană Robin Wright s-a despărţit pentru a doua oară în decurs de câteva luni de logodnicul ei, actorul Ben Foster, informează contactmusic.com.

Actriţa Robin Wright a pus capăt logodnei sale cu Ben Foster

Actriţa americană Robin Wright s-a despărţit de iubitul ei, actorul Ben Foster, cu care s-a logodit în urmă cu zece luni.

Robin Wright: Nu mai vreau să fiu actriţă

Robin Wright a spus că intenţionează să renunţe la cariera de actriţă şi să devină regizor de film, întrucât a avut parte de o experienţă foarte plăcută atunci când a regizat un episod din serialul "House of Cards", în care interpretează unul dintre rolurile principale, informează femalefirst.co.uk.

Robin Wright spune că îşi injectează botox de două ori pe an

Actriţa Robin Wright, care urmează să se căsătorească cu logodnicul ei, Ben Foster, cu 14 ani mai tânăr, a declarat recent că face tratament facial cu botox de două ori pe an, pentru netezirea ridurilor.

Actriţa Robin Wright se căsătoreşte cu Ben Foster

Actriţa Robin Wright, fosta soţie a lui Sean Penn, se va căsători cu logodnicul său, actorul Ben Foster, după aproape doi ani de relaţie.

Sean Penn a divorţat

Divorţul actorilor americani Sean Penn şi Robin Wright Penn a fost finalizat, în iulie, după ce cuplul ceruse justiţiei de trei ori, în anii trecuţi, să oprească procedura de separare, informează contactmusic.com.

Sean Penn şi Robin Wright au suspendat procedurile de divorţ

Actorii Sean Penn, câştigător al unui premiu Oscar, şi Robin Wright au suspendat procedurile de divorţ, iniţiate în decembrie, la un tribunal din Los Angeles, potrivit unor documente publicate de presa americană.