rom nia

Secretarul de Stat american: SUA îşi menţin angajamentele în NATO / Washingtonul va finanţa un proiect la care participă România

Statele Unite menţin angajamentele asumate în cadrul Alianţei Nord-Atlantice, a declarat sâmbătă, la Conferinţa de Securitate de la München, secretarul de Stat american, Mike Pompeo, anunţând finanţare pentru "Iniţiativa celor Trei Mări", la care participă şi România.

Comisia Europeană: România va avea a doua cea mai mare creştere economică din UE în 2020

România va avea o creştere economică de 3,8% în anul 2020, fiind pe locul doi la nivelul Uniunii Europene după Malta, conform estimărilor Comisiei Europene, anunţate într-un raport publicat joi. Potrivit estimărilor conţinute în raportul interimar privind Prognoza de creştere economică de iarnă, elaborat de Comisia Europeană, România ar urma să aibă o creştere a […]

Reacţia Gabrielei Ruse, după ce a pierdut primul meci la Fed Cup: Am intrat cu prea multe emoţii

Gabriela Ruse (166 WTA) a deschis seria meciurilor de la Fed Cup, dintre România şi Rusia. Debutul a fost însă cu ghinion, a pierdut în două seturi, 1-6, 4-6, în faţa jucătoarei din Rusia Ekaterina Alexandrova (28 WTA). La finalul meciului, Ruse a precizat unde a greşit şi ce speră pe viitor.

Ambasada Chinei în România susţine că au existat observaţii neprietenoase la adresa comunităţii chineze, în contextul epidemiei

Ambasada Chinei la Bucureşti a precizat, la solicitarea Mediafax, că au existat observaţii neprietenoase la adresa comunităţii chineze din România, în contextul epidemiei cu noul coronavirus.

Hackeri, inclusiv români, au atacat calculatoarele birourilor ONU de la Geneva şi Viena

O reţea de hackeri sofisticaţi, printre care se numără şi români, s-au infiltrat în calculatoarele birourilor ONU de la Geneva şi Viena într-o operaţiune aparentă de spionaj, iar identitatea acestora şi amploarea datelor obţinute nu sunt clare, relatează agenţia Associated Press.

Health Ministry: „Matei Balş” Institute is equipped with all the kits for diagnosing coronavirus

The National Institute of Infectious Diseases "Matei Balş" is equipped with all the necessary kits for the rapid diagnosis of coronavirus infections, in Romania no case of illness with this virus having been confirmed, the Health Ministry (HM) has announced on Thursday.

INTERVIU | Un român din Shanghai vorbeşte despre coronavirusul care a ucis 106 oameni: S-a creat o isterie generalizată în România

Profesorul universitar Arleen Ionescu, care locuieşte în Shanghai, a povestit pentru MEDIAFAX care este situaţia în China, unde coronavirusul a ucis 106 oameni, despre măsurile de siguranţă luate de autorităţile de acolo, dar şi despre isteria provocată de fake news-uri.

Şefa unui grup din Parlamentul European critică Guvernul României: Nu o luaţi pe acelaşi drum ca Polonia şi Ungaria

Şefa grupului socialiştilor şi democraţilor din Parlamentul European a criticat Guvernul Orban pentru schimbările pe care vrea să le aducă legii electorale.

Veste bună. România va fi al treilea beneficiar de fonduri UE pentru tranziţia la sisteme industriale ecologice

România va fi al treilea beneficiar de fonduri europene destinate facilitării tranziţiei spre sisteme industriale ecologice, arată un document citat de site-ul Euractiv.com.

Aurescu susţine că interesele României şi ale românilor nu au fost direct afectate de conflictul SUA-Iran

Bogdan Aurescu a precizat, miercuri, că interesele României şi ale românilor nu au fost direct afectate de evenimentele din Orientul Mijlociu. Ministrul de Externe a adăugat că instituţia pe care o conduce a acţionat pe situaţia cetăţenilor români, dar şi pe cea a militarilor români din regiune.

Veşti proaste de la o mare agenţie de evaluare financiară: România va avea printre cele mai mari rate ale inflaţiei din regiune / Ce se va întâmpla cu salariul minim

Agenţia de evaluare financiară Moody's estimează că România va avea printre cele mai mari rate ale inflaţiei din Europa Centrală şi de Est, iar creşterile salariului minim vor fi printre cele mai mici din regiune în 2020 şi 2021.

Sute de judecători români au semnat o scrisoare de susţinere faţă de protestele din Polonia

Sute de judecători şi procurori români au semnat o scrisoare de "susţinere necondiţionată" pentru colegii lor polonezi în contextul marşului organizat pentru independenţa sistemului judiciar din Polonia, relatează site-ul cotidianului The Guardian.

Unul dintre cei mai mari foşti fotbalisti români s-a stabilit, la 70 de ani, în America, unde este antrenor de copii şi lucrează ca şofer de Uber: „Viaţa mea e bună aici”

Fostul mare fotbalist român Ion „Liţă” Dumitru (70 de ani) s-a stabilit în America, imediat după ce a câştigat lupta cu o boală cruntă, cancerul. Dumitru a ajuns în SUA, acolo unde pe lângă faptul că antrenează grupe de copii, în zilele libere este şofer de Uber.

„Este senzaţional, un fenomen”. Cuvinte mari pentru Cirprian Tătăruşanu

Dumitru Dumitriu, fostul secund al echipei naţionale, a avut cuvinte de laudă la adresa portarului naţionalei României, Ciprian Tătăruşanu.

Ministerul de Externe: România condamnă în mod ferm atacul împotriva Ambasadei SUA din Irak

Ministerul de Externe a transmis, sâmbătă, pe Twitter, un mesaj prin care transmite că România condamnă, în mod ferm, atacul împotriva Ambasada Statelor Unite din Irak. De asemenea, MAE susţine că detensionarea conflictului este esenţială în acest caz.

Weekend la cinema: Dramă cu distribuţie de elită, un musical reinventat şi un thriller înfricoşător

"La cuţite/ Knives Out", o dramă cu Christopher Plummer, Daniel Craig şi Chris Evans, musicalul "Cats" reinventat pe hip-hop şi street dance şi un thriller despre secretele întunecate din spatele unui jurământ de răzbunare se numără printre premierele în cinema ale primului weekend al anului.

Fotbalistul Romario Benzar i-a răspuns cu un gest obscen unui fan pe o reţea de socializare

Internaţionalul român Romario Benzar a avut un conflict virtual cu un fan. Jucătorul echipei din Serie A Lecce a postat pe contul lui de Instagram o poză din timpul meciului pierdut de România în faţa Spaniei, scor 0-5, din preliminariile pentru Campionatului European din 2020.

Corina Creţu: Astăzi se împlinesc 13 ani de la aderarea României la UE. Nu toate planurile s-au realizat

Fostul comisar european Corina Creţu a amintit că miercuri, 1 ianuarie, s-au împlinit 13 ani de la aderarea României la Uniunea Europeană. Actualul europarlamentar a subliniat însă că în tot acest timp nu toate planurile iniţiale au fost realizate pe deplin.