romania

Presa italiană, despre anularea alegerilor din România: Decizie istorică, cu implicaţii pentru UE

Curtea Constituţională a României a anulat alegerile prezidenţiale, o decizie istorică ce ar putea avea implicaţii pentru întreaga Uniune Europeană, relatează presa italiană.

Adrian Zuckerman: Mi s-a spus că acest atac ar fi fost pus la cale chiar din anul 2016

„România a fost salvată de la un atac masiv de un alt stat şi a fost pregătit de mulţi ani”, susţine Adrian Zuckerman, fostul ambasador al Statelor Unite ale Americii în România: „mie mi s-a spus că acest atac ar fi fost pus la cale chiar din anul 2016”.

Macron şi-a exprimat sprijinul pentru Lasconi. Apel VIDEO între cei doi. Preşedintele francez: Alegerile sunt importante şi pentru Europa

„Eu lupt pentru democraţie şi îmi voi folosi toată puterea şi toate cunoştinţele pentru a păstra democraţia în România şi pentru a rămâne în UE şi în NATO”, a spus Lasconi.   Macron a precizat că România este un aliat important şi în ultimii ani acestă importanţă s-a simţit.   „Ţara voastră e foarte importantă. […]

Bogdan Dumea: Am informat Consiliul European despre desecretizarea operaţiunilor străine

Secretarul de stat Bogdan Dumea a transmis vineri pe Facebook că a informat Consiliul European TTE, la Bruxelles, despre desecretizarea operaţiunilor străine de influenţare şi manipularee a alegerilor din România, inclusiv finanţare ilegală şi atacuri cibernetice.

PIB-ul României a scăzut cu 0,1% în trimestrul III 2024 faţă de trimestrul precedent

Creştere anuală a fost una modestă, arată datele INSSE. În primele nouă luni din 2024, PIB-ul a crescut cu 0,8% faţă de aceeaşi perioadă din 2023, atât pe seria brută, cât şi pe seria ajustată sezonier. Contribuţii la creştere: – Comerţ, transport, depozitare şi turism: +0,4% (pondere 21% din PIB). – Activităţi profesionale şi servicii […]

Ministrul Energiei din Republica Moldova a fost demis. Premierul va solicita Parlamentului să impună starea de urgenţă în sectorul energetic

Ucraina a declarat în repetate rânduri că nu îşi va prelungi acordul de tranzit al gazelor cu Rusia după ce acesta expiră la 31 decembrie, crescând riscul unei întreruperi a gazului rusesc către mai multe ţări din Europa de Est, inclusiv Moldova. Regiunea separatistă Transnistria, susţinută de Moscova, este deosebit de dependentă de gazul rusesc. […]

Ion Cristoiu: De ce l-au împuşcat ruşii pe Nicolae Ceauşescu

Am citit memoriile lui Dumitru Popescu publicate sub titlul Cronos autodevorîndu-se la Curtea Veche. Sesizez cîteva note specifice ale memoriilor lui Dumitru Popescu, în stare a-l deosebi de alte asemenea întreprinderi, dar mai ales de a-i asigura un loc (după modesta mea părere) în istoria literaturii contemporane: 1) Nu se rezumă doar la anii Ceauşescu. […]

Analiştii CFA România: Încrederea în economie scade puternic pe fondul incertitudinii politice

Indicatorul de Încredere Macroeconomică al Asociaţiei CFA România a scăzut în luna noiembrie, cu 13,5 puncte până la valoarea de 31,4 puncte, cel mai mic nivel începând cu iulie 2020, arată cel mai recent al Asociaţiei CFA România, anunţă Ziarul Financiar.

Ce beneficii are România ca parte a Uniunii Europene?

Aderarea României la Uniunea Europeană în 2007 a fost un pas strategic important, care a adus numeroase beneficii ţării noastre, consolidând democraţia, dezvoltarea economică şi poziţia internaţională a României. Iată câteva dintre beneficiile majore de care România se bucură ca stat membru UE: Acces la fonduri europene Una dintre cele mai importante realizări ale aderării […]

Ministerul de externe german, despre situaţia alegerilor din România: Europa rămâne puternică

Ministerul de Externe german a transmis că este la curent cu rapoartele autorităţilor române, care arată că dezinformarea rusă influenţează alegerile prezidenţiale din România. „Putin vrea să ne dezbine şi să submineze unitatea în cadrul UE şi NATO. Dar Europa rămâne puternică. Împreună, ne vom proteja democraţiile de ameninţările hibride”, transmite Ministerul de Externe din […]

România sprijină alte state membre UE în operaţiunile de evacuare medicală din Fâşia Gaza

Ministerul Afacerilor Externe, în strânsă colaborare cu Ministerul Apărării Naţionale şi Ministerul Afacerilor Interne, precum şi cu alte instituţii ale statului român şi în coordonare cu structurile dedicate ale Comisiei Europene, a participat miercuri, la operaţiunea de evacuare din Fâşia Gaza a cinci pacienţi pediatrici, însoţiţi de 13 membri de familie, care vor fi transportaţi […]

OSCE: Blinken avertizează asupra implicări ruse în alegerile din România

Într-o declaraţie susţinută joi în cadrul OSCE, secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, a atras atenţia asupra unei implicări ruse de „amploare şi finanţată semnificativ” în alegerile prezidenţiale din România.

UE, cu ochii pe TikTok legat de securitatea electorală din România

Comisia Europeană intensifică monitorizarea TikTok sub legislaţia DSA, investigând, astfel, riscurile de manipulare a alegerilor din România, scrie TechCrunch.

Surpriză de proporţii la tenis de masă: România învinge Japonia la Cupa Mondială Echipe Mixte 2024

România ocupă acum primul loc provizoriu al clasamentului competiţiei, deasupra unor echipe cu mare tradiţie precum China, Coreea de Sud şi Hong Kong. Întâlnirea a fost deschisă de perechea Ovidiu Ionescu şi Bernadette Szocs, clasată pe locul 10 mondial. Cei doi au jucat tactic impecabil, câştigând toate cele trei seturi (11-7, 11-9, 14-12) împotriva perechii […]

Financial Times: România trece prin a doua Revoluţie, la 35 de ani după ’89

În primele luni de după răsturnarea şi execuţia dictatorului comunist Nicolae Ceauşescu, în 1989, protestatarii care se opuneau noii conduceri din România, formată din apropiaţi ai fostului regim, scandau pe străzile Bucureştiului: „Singura soluţie este o altă revoluţie”.

MAE: România a informat aliaţii cu privire la încercarea de interferenţă externă în alegeri

MAE anunţă că România a informat aliaţii cu privire la „această încercare de interferenţă externă în alegeri” şi va lua toate măsurile necesare pentru a proteja democraţia, securitatea naţională şi suveranitatea.

Creşteri semnificative în turismul din România în octombrie 2024

În octombrie 2024, numărul sosirilor turiştilor în structurile de cazare a crescut cu 5,6%, iar nopţile de cazare au sărit de 4,5% comparativ cu aceeaşi lună a anului trecut.

Analiză Monitorul Apărării: România este atacată informaţional şi psihologic. Ce fac instituţiile statului?

Reţelele de socializare sunt inundate de informaţii false despre un candidat, atacuri la persoană, intimidări, dar nicio instituţie nu se sesizează. Eu unul cred că Iohannis nici nu a citit cu atenţie acele documente, altfel nu-mi explic de ce nu a luat nici măcar simpla decizie de bun simţ să le trimită la Parchet, după […]

Naţionala de tenis de masă a României, aproape de semifinale la Cupa Mondială Echipe Mixte 2024

În prima fază, a grupelor, România s-a clasat pe locul 2, avansând în Stage 2, alături de Coreea de Sud. Rezultate în Stage 1: • România – Taipei: 8-4 • România – Singapore: 8-3 • România – Coreea de Sud: 3-8 Clasament Stage 1: 1. Coreea de Sud – 6 puncte 2. România – 5 […]

Instabilitatea politică şi surpriza primului tur au costat România până acum 10 miliarde de euro

Surpriza-şoc a primului tur pentru cea mai importantă funcţie din stat, câştigat de un candidat prorus cu simpatii pentru mişcarea legionară şi care aduce în discuţie conceptul de naţionalizare, a afectat puternic apetitul investitorilor pentru active româneşti.

Ion Cristoiu: Ion Iliescu – agent CIA?

Cheia documentarului „Şah-Mat“ (realizatoare Susanne Brandstaetter) dedicat de canalul franco-german „Arte“ evenimentelor din decembrie 1989 trebuie căutată în ceea ce autoarea a vrut să fie un soi de prefaţă. Secvenţe cu Nicolae Ceauşescu la tribuna unei parăzi militare. Secvenţe de stradă din decembrie 1989. Secvenţe de la procesul Ceauşescu, mai precis de la momentul premergător […]

SUA, reacţie după raportul desecretizat al CSAT: „Suntem îngrijoraţi de raportul CSAT privind implicarea Rusiei în activităţi cibernetice maligne menite să influenţeze integritatea procesului electoral românesc”

„Am urmărit îndeaproape alegerile din România. Este alegerea poporului român pe cine alege, iar Statele Unite nu interferează cu această alegere sau cu acest proces”, se precizează în deschiderea comunicatlui emis de Departamentul de Stat al SUA.   Oficialii americani au semnalat că există elemente de îngrijorare ca urmare a informaţiilor ce au ieşit iveală […]

Campionatul European feminin de handbal: România începe joi partidele din Main Round

Rezultatele înregistrate pe 3 decembrie: Grupa B (Debrecen): Serbia – România 25-27 (16-13) Cehia – Muntenegru 21-28 (4-12) Clasament final: Muntenegru – 6 puncte România – 4 puncte Cehia – 2 puncte Serbia – 0 puncte Programul meciurilor din Main Round – Joi, 5 decembrie: Grupa principală I (Debrecen): Suedia – Polonia (ora 16:30) Franţa […]

Columbian, trimis în judecată pentru că intenţiona să comită acte de terorism în România

Procurorii DIICOT l-au trimis în judecată pe un cetăţean columbian care, în iulie 2024, instigat de un cetăţean străin rezident în Rusia, a făcut documentare pentru punerea în aplicare a unui plan de incendiere sau distrugere prin explozie/incendiere a unor obiective în România.

România urcă în elita europeană la matematică. Elevii români, printre cei mai buni din Europa

În contrast, Franţa, una dintre marile puteri economice ale Europei, se află la coada clasamentului european, cu doar 484 puncte. Ţara se confruntă cu probleme serioase în educaţia matematică: 15% dintre elevii francezi nu stăpânesc competenţele de bază, în timp ce doar 3% ating performanţe înalte. Spre comparaţie, în România, 9% dintre elevi se încadrează […]

Autolaborator pentru monitorizarea calităţii aerului, donat de România Republicii Moldova

Un autolaborator mobil, dotat cu echipamente pentru monitorizarea calităţii aerului, a fost donat miercuri de Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor din România, Agenţiei de Mediu din Republica Moldova, în baza unui memorandum aprobat de Guvernul României.

Burduja: Nu vom periclita succesul negocierilor, pentru orgolii sau funcţii

„Nu vom periclita succesul acestor negocieri, pentru orgoliul unei persoane sau pentru o funcţie anume, nu se pune această problemă”, precizează, la RFI, deputatul, care nu exclude varianta unui premier tehnocrat. Sebastian Burduja este convins că reprezentanţii PNL, PSD, USR şi UDMR vor bate palma pentru o coaliţie pro-europeană: „În acest moment, prioritatea zero pentru […]

China face anual mai multe terapii cu celule stem decât restul lumii. România, locul 2 în Europa

China a devenit lider global în ceea ce priveşte numărul de terapii cu celule stem realizate anual, depăşind restul lumii printr-o combinaţie de factori ce includ prevalenţa bolilor, infrastructura avansată a sistemului de sănătate şi tehnici inovatoare de transplant. Un motor important al acestei tendinţe este incidenţa crescută a Talasemiei majore (TM), o afecţiune comună […]

TikTok a recunoscut că a eliminat o campanie de influenţare a votului în favoarea lui Călin Georgescu, însă abia pe 29 noiembrie

Compania de social media a fost interogată în faţa Parlamentului European pentru a răspunde acuzaţiilor potrivit cărora nu a gestionat în mod corespunzător conţinutul politic legat de alegerile prezidenţiale din România. Reprezentanţii TikTok au dezvăluit că au eliminat două campanii care vizau alegătorii români şi o campanie cunoscută pe care o legaseră anterior de Sputnik, […]

România învinge Serbia la Campionatul European de handbal feminin şi rămâne în cursa de calificare în grupele principale

Naţionala de handbal feminin a câştigat marţi al doilea meci de la Campionatul European din Ungaria, Austria şi Elveţia în faţa reprezentativei Serbiei şi a acumulat 4 puncte, care ar putea să îi aducă o calificare în faza grupelor principale.

IMM România cere prelungirea exceptării de la plata impozitelor pentru suma de 300 lei din salarii

IMM ROMÂNIA cere Guvernului prelungirea până la 31 decembrie 2025 a perioadei pentru care nu se datorează impozit pe venit şi care nu se cuprinde în baza lunară de calcul al contribuţiilor sociale obligatorii pentru suma de 300 lei/lună reprezentând venituri din salarii şi asimilate salariilor.

Luminiţa Odobescu: Provocările de securitate sunt evidente. Le putem face faţă, doar umăr la umăr cu aliaţii

„Trăim timpuri fără precedent. Riscurile şi provocările de securitate sunt evidente. Le putem face faţă, doar umăr la umăr cu aliaţii României”, susţine Luminiţa Odobescu, ministrul de Externe, de la Bruxelles, unde participă la reuniunea ministerială NATO.

Dan Nica cere din nou implicarea Comisiei Europene în ancheta privind posibile influenţe ale TikTok în alegerile prezidenţiale din România

Europarlamentarul Dan Nica, liderul delegaţiei PSD în Parlamentul European, a cerut din nou implicarea Comisiei Europene în ancheta legată de posibila implicare a aplicaţiei TikTok în campania electorală din primul tur al alegerilor prezidenţiale din România.

FRF contestă la TAS decizia UEFA după meciul România – Kosovo

Federaţia Română de Fotbal (FRF) a anunţat marţi că va depune o contestaţie la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) împotriva deciziei UEFA legate de incidentele de la meciul România – Kosovo, disputat pe 15 noiembrie 2024 pe Arena Naţională din Bucureşti.

Reacţia lui Ciolacu, după ce pe un cont asociat lui Dughin scrie că România va fi parte a Rusiei

„Opinii precum cea formulată pe un cont asociat unui ideolog al lui Vladimir Putin, Alexandr Dughin, cum că România va fi o parte a Rusiei, trebuie să ne arate tuturor de ce regimul putinist este o ameninţare la adresa democraţiei”, reacţionează, marţi, premierul Marcel Ciolacu.

Scăderile se adâncesc pe Bursa de la Bucureşti. Banii şi pensiile românilor tremură înainte de turul doi al prezidenţialelor

UPDATE Depreciere de 2% pe BET. Acţiunile Transgaz şi Antibiotice Iaşi pierd peste 5%. Tranzacţiile ajung la 54 de milioane de lei pe segmentul de acţiuni. Ştirea iniţială: BET, indicele de referinţă al Bursei de Valori Bucureşti, înregistra o scădere de 1,8% la aproape două ore de la începutul şedinţei de tranzacţionare de marţi, 3 […]

Ford prezintă primul automobil electric produs în România: Puma Gen-E. Cât costă şi când începe producţia

Puma Gen-E oferă o autonomie de până la 376 km cu un singur plin de baterie. Încărcarea 10-80% durează 23 de minute, iar viteza maximă de încărcare DC este de 100 kW. Designul şi interiorul încărcat cu tehnologie sunt completate de cel mai mare spaţiu pentru bagaje din segment – până la 574 de litri. […]

Comisia Europeană, reuniune cu reprezentanţii TikTok în contextul alegerilor din România

Comisia Europeană a organizat marţi o reuniune cu autorităţile române şi TikTok, după ce autorităţile de reglementare de la Bucureşti au ameninţat cu suspendarea platformei de social media din cauza rolului său în victoria unui candidat în alegerile prezidenţiale.

Vasile Bănescu îl contrazice pe Georgescu: Rugăciunea ajunge la Cer, indiferent de altitudine

Fostul purtător al Bisericii Ortodoxe Române, Vasile Bănescu, a oferit, pe pagina sa de Facebook, „răspunsuri ludic-minimaliste” la ceea ce a afirmat candidatul pro-rus Călin Georgescu. Astfel, Georgescu a spus că „Rugăciunile din Carpaţi sunt cele mai puternice, fiind aproape de cer”, în vreme ce Vasile Bănescu spune că „Rugăciunile oamenilor, indiferent la ce altitudine se […]

Preşedintele UEFA, mesaj de condoleanţe după ce Helmut Duckadam s-a stins din viaţă

Aleksander Čeferin, preşedintele UEFA, a transmis un mesaj de condoleanţe în urma morţii lui Helmut Duckadam.